Se plănuiește să fim vaccinați cu forța
Presiunile exercitate de autorități pentru a adopta legea vaccinării obligatorii sunt imense. Multiplele faze prin care proiectul a trecut de la lansare și până în prezent nu au adus modificări substanțiale de conținut, în ciuda numeroaselor argumente solide care arată că vaccinarea în masă implică riscuri majore pentru sănătate. În această veritabilă bătălie pentru convingerea populației, bunul simț și evidența nu prea și-au găsit locul, urechile promotorilor vaccinării obligatorii rămânând surde și insensibile la vocea și temerile justificate ale oamenilor. Unii dintre cei care ar fi trebuit să apere interesele cetățenilor au adoptat poziții ciudate, apărând agenda acestui experiment social ce este implementat în special în țările din Europa de Est. În felul acesta ne-am putut convinge o dată în plus că prin legea vaccinării obligatorii este vizat de cu totul altceva decât binele și sănătatea populației.
Amintim un astfel de episod semnificativ, petrecut înainte de intrarea în dezbatere publică a legii vaccinării: avocatul poporului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și a cerut Ministerului Sănătății Legea Vaccinării Obligatorii. Cu alte cuvinte, avocatul poporului vrea ca poporul să fie vaccinat cu forța spre binele lui; poate că mai potrivit ar fi să se numească avocatul dușmanului.
Cerând vaccinarea cu forța, Guvernul, prin Legea Vaccinării Obligatorii – încalcă Constituția României deoarece:
„26. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi.”
Cerând vaccinarea cu forța, avocatul poporului instigă la încălcarea Constituției României deoarece:
„26. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi.”
Avocatul poporului s-a sesizat din oficiu deoarece, după mintea lui, „în lipsa legii vaccinării” cu forța, lege prin care se dispune să fii vaccinat cu forța, împotriva voinței tale, „se încalcă art. 22, art. 34 și art. 49 din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ocrotirea sănătății și protecția copiilor și a tinerilor”.
În loc să vadă ce articol din Constituție se încalcă dacă ești vaccinat cu forța, avocatul poporului afirmă că dacă nu ești vaccinat cu forța, se încalcă Articolele 22, 36 și 49 din Constituție. Deci, dacă nu faci nimic, încalci 3 articole din Constituție. Vă dați seama ce poate fi în mintea confuză a acestui om?
Articolul 22 din Constituție:
„(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”
– După avocatul poporului, dreptul la viață înseamnă să fii vaccinat cu forța și să te supui în timpul vieții tale la tratamente medicale care ți se aplică cu forța, împotriva voinței tale.
– După avocatul poporului, dreptul la integritatea fizică înseamnă să fii vaccinat cu forța, ceea ce înseamnă ca cineva să îți bage cu forța în trup substanțe care nu vrei să-ți fie băgate. Tocmai că nu se respectă integritatea fizică când cineva îți bagă cu forța în trup substanțe care nu vrei să-ți fie băgate în trup.
– După avocatul poporului, dreptul la integritate psihică înseamnă să fii vaccinat cu forța, adică ca cineva să te amenințe că o să-ți bage în trup cu forța, împotriva voinței tale, substanțe pe care tu nu vrei să le bagi în trup.
Articolul 34 din Constituție:
„(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătății publice.”
– În timp ce milioane de români nu au asigurare medicală, deci practic pot muri cu zile la ușa spitalelor, după avocatul poporului dreptul la ocrotirea sănătății înseamnă să fii tratat cu forța atunci când nu vrei.
– După avocatul poporului, dreptul la ocrotirea sănătății înseamnă să fii tratat cu forța atunci când nu vrei să îți fie „ocrotită” sănătatea. În ce dictatură ne aflăm?
– Legat de paragraful (2), asigurarea sănătății publice, nu există absolut niciun risc pentru sănătatea publică generat de cei care nu vor să se vaccineze, pentru că tuturor celorlalți care se vaccinează statul le garantează că sunt imunizați 100%. Deci, cei nevaccinați nu pun în pericol pe nimeni vaccinat. Ei se pun în pericol doar pe ei înșiși, ceea ce este dreptul lor.
Avocatul poporului mai solicita Ministerului Sănătății să comunice următoarele: dacă instituția a organizat campanii naționale de informare în vederea convingerii părinților cu privire la utilitatea vaccinării ROR; care este gradul de accesibilitate al părinților la serviciile medicale, în vederea respectării calendarului.
Spune NU vaccinării obligatorii. Legea Vaccinării Obligatorii încalcă Constituția României
Constituția României – Viaţa intimă, familială şi privată – articolul 26:
„(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
Prin înscrierea copiilor în grădiniţe şi şcoli – fie de stat sau private – care se va putea face doar după prezentarea de către părinţi a dovezii vaccinării copilului – se încalcă şi dreptul la educație – drept garantat de constituție.
Cele zece vaccinuri care vor fi obligatorii pentru înscrierea copiilor la grădiniţă/școală
În România vor deveni obligatorii zece vaccinuri administrate la copii: împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului, rubeolei, anti haemophilus și BCG (vaccinul contra formelor grave de tuberculoză), cuprinse în patru vaccinuri (BCG, hexavalent, ROR și tetravalent).
Proiectul de lege propus de grupul de lucru alcătuit la iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi format din specialişti în domeniu menţionează că „pentru vaccinările obligatorii, informarea părintelui este obligatorie iar consimţământul este prezumat”.
Adică, părintele va trebui să semneze o declaraţie prin care refuză să-şi vaccineze copilul, în caz contrar considerându-se din oficiu că este de acord cu vaccinarea.
Înscrierea copiilor în grădiniţe şi şcoli – fie de stat sau private – se va putea face doar după prezentarea de către părinţi a dovezii vaccinării copilului cu vaccinurile care previn bolile mai sus precizate. Sunt exceptaţi doar copii „care fac dovada contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări”.
Dacă la înscrierea la grădiniţă/școală părintele nu va putea prezenta dovada vaccinării complete, atunci va trebui să aducă de la Comisia Judeţeană de Vaccinare un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an a vaccinării cu vaccinurile care previn bolile mai sus. În aceeaşi perioadă, părinţii vor beneficia de explicaţii şi consiliere din partea specialiştilor, în privinţa vaccinării.
Dacă nici după un an vaccinarea nu va fi completă, grădiniţa/școala nu-l mai poate înscrie pe copil, iar directorul grădiniţei/şcolii are obligaţia prin lege de a aduce cazul în atenţia comisiei judeţene de vaccinare. Copilul va putea fi înscris la grădiniţă/şcoală doar după ce medicul de familie va scrie pe adeverinţa sintagma „antecedente vaccinale complete corespunzătoare vârstei”. Vaccinările obligatorii se efectuează doar în unităţile medicale autorizate.
Proiectul de lege prevede explicit ca o responsabilitate a părinţilor „asigurarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate”. Deocamdată proiectul de lege nu conține un capitol destinat sancțiunilor, acesta urmând să fie elaborat după încheierea dezbaterii publice. Există o mențiune, la articolul 11, paragraful 4, litera n, conform căreia Comisiile Județene de Vaccinare, sau cea a Municipiului București, pot sesiza instituțiile abilitate cu privire la infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, dacă minorul a împlinit vârsta de 3 ani și nu a beneficiat de vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.
În precedenta variantă a proiectului de lege a vaccinării, la capitolul amenzi părinţii nu erau vizaţi deloc, amenzi erau prevăzute doar pentru instituţiile care au responsabilităţi în procesul vaccinării.
În proiectul de lege se prevede şi „compensarea efectelor invalidante” provocate de vaccinuri, dacă acestea sunt dovedite de „relaţii de cauzalitate” (statistic, astfel de efecte după vaccinare apar mai rar decât după autoadministrarea unor medicamente foarte frecvent folosite de populaţie).
Proiectul de lege precizează că existenţa acestei cauzalităţi trebuie confirmată de o comisie ştiinţifică formată dintr-un microbiolog, un epidemiolog, un pediatru, un medic specialist în boli infecţioase şi un medic de familie, fiecare desemnat de societățile ştiinţifice de specialitate. În această comisie vor exista şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Educaţiei şi al Autorităţii pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Legea precizează clar că membrii acestei comisii se supun prevederilor legate de conflictul de interese.
La nivel judeţean, pe lângă specialiştii mai sus menţionaţi, din aceste comisii vor face parte şi un psiholog şi o asistentă medicală (sau moaşă). Aceste comisii judeţene vor trebui să-i consilieze pe părinţii copiilor nevaccinaţi şi, dacă e cazul, să sesizeze Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului dacă, până la împlinirea vârstei de un an şi jumătate, copilul nu a primit vaccinurile obligatorii mai sus menţionate. Dacă acel copil nu a fost vaccinat până la vârsta de 3 ani, această comisie va sesiza instituţiile abilitate privind „infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi”.
Proiectul de lege prevede obligativitatea medicilor de familie şi a medicilor din maternităţi (publice şi private) de a asigura vaccinarea corectă a copiilor. Dacă medicii, farmaciştii şi asistenţii medicali nu vor transmite în media şi părinţilor informaţii „corecte şi dovedite ştiinţific” legate de vaccinare, atunci vor fi sancţionaţi de către Colegiul Medicilor, care va sancţiona şi sesiza autorităţile abilitate şi în cazul falsificării documentelor medicale legate de vaccinare.
În afara vaccinurilor obligatorii mai sus menţionate, proiectul de lege prevede alte trei categorii de vaccinuri: cele pentru situaţii speciale (epidemii), cele pentru grupe populaţionale de risc (anumiţi bolnavi cronici) şi vaccinuri opţionale. Cu excepţia ultimei categorii, finanţarea activităţii de vaccinare se face din fondurile Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Vaccinarea persoanelor cu o profesie care-i expune la riscuri de îmbolnăvire este suportată financiar de angajatori.
Proiectul de lege prevede şi obligativitatea Ministerului Sănătăţii de a asigura resursele financiare necesare pentru procurarea vaccinurilor şi transportul acestora până la medici. Ministerul va asigura şi un stoc de rezervă de vaccinuri egal cu necesarul pe un an şi va lua măsuri de evitare „a schimbărilor frecvente a producătorilor de vaccinuri cel puţin pentru o perioadă de 4 ani”.
În obligaţia acestui minister va intra şi informarea şi comunicarea către populaţie şi medici a oricăror modificări în calendarul de vaccinare cu cel puţin 6 luni înainte de aplicarea lor.
Acest proiect de lege a fost elaborat în urma unei scăderi bruşte a vaccinării copiilor în Bucureşti: cu 19% mai puţini copii vaccinaţi în 2014 faţă de 2013. Fenomenul, prezent şi în alte câteva judeţe dar nu atât de pronunţat ca în Bucureşti, se datorează discontinuităţilor în aprovizionarea medicilor cu vaccinuri, informării greşite a populaţiei şi refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii.
Noua Lege a Vaccinării obligatorii reprezintă o încălcare gravă a Constituției
Guvernul consideră că „Vaccinarea trebuie să fie obligatorie și că vaccinarea ține de siguranța națională. Practic cine se opune vaccinării obligatorii atentează la siguranța națională”. Adică este un fel de terorist. Nu contează că vaccinurile aduse sunt cu un triunghi negru pe ele și că sunt în perioada de monitorizare. Nimeni nu va mai avea voie să se opună vaccinării.
Să o luăm logic. Copiii sau adulții care nu doresc să se vaccineze s-ar expune doar pe ei înşişi la posibila boală de care vaccinul i-ar apăra. Căci cei care doresc să fie vaccinați și o vor face, vor fi protejați împotriva bolii de către acel vaccin. Acest lucru le este garantat de către Ministerul Sănătății și de către Guvernul României, prin ceea ce le spun prin lege legat de vaccinuri. Prin urmare, cei care nu doresc să se vaccineze nu pun în pericol în niciun fel securitatea medicală a celorlalți, deoarece toți ceilalți sunt protejați prin vaccinare. Iar această protecție le este garantată de Guvern prin lege. Prin urmare, ei nu încalcă în niciun fel „drepturile şi libertăţile altora”, ca să nu mai vorbim că nu încalcă „ordinea publică sau bunele moravuri”, care n-au legătură cu subiectul. Și-atunci?
De ce să fie obligați cei care nu vor să se vaccineze, să primească cu forța un tratament medical pe care ei nu doresc să-l primească? Pe ce bază constituțională cetățeni ai acestei țări sunt obligați să primească cu forța un tratament medical pe care ei nu-l doresc să-l primească? Repetăm, că poate nu vă dați seama ce lege vreți să propuneți. Pe ce bază constituțională sunt obligați cetățenii României să se supună cu forța la tratamente medicale pe care nu vor să le primească? În ce dictatură fascistă sau bolşevică se cred guvernanții care au tupeul să creadă că pot dispune cum vor de trupurile cetățenilor acestei țări?
Art. 26. (2) „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi.”
Reamintim că nici măcar pe vremea lui Ceaușescu vaccinarea nu se făcea cu forța. Copiii pe care părinții nu-i lăsau să fie vaccinați nu erau vaccinați. (Cazurile erau numeroase la acea vreme în rândul „pocăiților”).
Un alt aspect înfiorător al acestei legi este faptul că statul, exact ca și norvegienii de la Barnevernet, îşi arogă drepturi mai mari asupra copiilor decât părinții acestora. Cum este posibil așa ceva? Cum este posibil ca statul să decidă înaintea părinților dacă copilul lor să fie vaccinat, când să fie vaccinat și cu ce anume să fie vaccinat? Cine se cred guvernanții de decid ei ce este mai bine pentru copii, înaintea părinților acelor copii?
Constituția României – Familia
Articolul 48 (1) „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
„Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” sunt garantate de Constituție. Așa cum vedeți acolo nu scrie „Dreptul şi îndatorirea statului(?) de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Guvernanții au încălcat deja, în mod grosolan, Constituția României care interzice la articolul 3 (4) „Strămutarea de populații străine pe Teritoriul României”, căci aducerea de populații străine din Grecia, Turcia, Germania, Italia etc., nu înseamnă azil ci strămutare. Legea Azilului spune clar că ea se aplică persoanei ajunse singură la granița sau pe teritoriul României, persoană care îşi exprimă de bunăvoie dorința de a cere azil.
Acum ei se pregătesc din nou ca printr-o altă așa-zisă lege să încalce iar grosolan Constituția României, şi nu unul, ci două articole în același timp: 26 (2) şi 48 (1).
Dincolo de aceste ilegalități, o altă problemă de azi este că majoritatea românilor, nu toți, dar majoritatea, ar avea încredere în vaccinuri dacă acestea ar fi produse în România la Institutul Cantacuzino sau la oricare alt Institut al statului român, acolo unde lucrează medici și specialiști români.
În afară de cei cărora religia le interzicea să se vaccineze (dreptul lor), pe vremea lui Ceaușescu nu exista absolut nicio panică legată de vaccinuri, în ciuda numeroaselor probleme pe care le crea, de exemplu, vaccinul poliomielitic. De ce? Simplu. Pentru că lumea avea încredere în cei care făceau și distribuiau vaccinurile. De ce? Pentru că populația avea atunci o anumită siguranță că statul român, care făcea și care testa atunci vaccinurile, nu îi privea pe români ca pe „cobaii de test a perioadei de monitorizare a vaccinurilor”, perioadă de monitorizare de-a lungul căreia unii îşi testează astăzi gratuit vaccinurile pe toți bebelușii din România. Ba mai mult, le dăm noi bani, cumpărându-le vaccinurile, ca ei să şi le testeze pe bebelușii noştri, în perioada de monitorizare a noului lor vaccin.
Hexaxim-ul dat bebelușilor în mod repetat la 2, 4 și 11 luni este un vaccin aflat în perioada de monitorizare a posibilelor efecte adverse, este un vaccin CU TRIUNGHI NEGRU, este un vaccin care nu este dat, de exemplu, la scară națională, bebelușilor din Franța sau Germania, ci bebelușilor „de categoria a doua”, din România și din Kazahstan. Drama prin care trece țara noastră este că cetățenii României nu mai au încredere în statul român. Cetățenii României nu mai au încredere în statul român pentru că statul român şi-a bătut şi-şi bate joc de ei de 26 de ani încoace. Statul român nu mai este de fapt „român”, căci așa cum vedem zi de zi el deserveşte de fapt interesele străinilor.
Legea Dării în Plată a fost adoptată la presiunile BNR şi a lui Isărescu, pentru a servi intereselor financiare ale băncilor străine, redevențele în mod criminal nu au fost mărite de doi ani în detrimentul poporului român şi în avantajul OMV-ului, industria energetică a cărbunelui a fost pusă pe butuci, pământul țării şi pădurile țării noastre aparțin străinilor în proporții amețitoare, industria uraniului şi a metalelor rare e distrusă, 4 milioane de români au luat drumul bejeniei nemaiavând ce lucra în România, natalitatea e la minimul său istoric, sănătatea e la pământ etcetera, etcetera, etcetera.
Cum bine spunea Petre Țuțea, în 1934, „Statul acesta îi apără pe străini de noi, ca-n colonii”.
Iată însă că acum s-a ajuns ca statul să încalce drepturi constituționale fundamentale. S-a ajuns ca oamenii să nu mai poată dispune de propriul lor corp deşi Constituția le garantează acest lucru. Art. 26. (2) „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi”. S-a ajuns ca părinții să nu mai poată decide cum să-şi crească mai bine copiii lor, deși Constituția le garantează acest lucru: Art.48 (1) „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
Primiți cu vaccinul? Adevărurile nespuse despre vaccinare
Alexandra Oberschi, președintele Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, se opune ferm inițiativei legislative care încearcă să facă vaccinarea obligatorie.
„Nu urmăresc statisticile oficiale pe motiv că nu le consider reale. Noi suntem în legătură cu mii de părinți care raportează efecte adverse: imediate, ușoare, medii, grave și foarte grave, care ajung chiar și la deces. (…) Noi dorim să se ajungă cu investigațiile până la capăt”, a spus Alexandra Oberschi.
Citiți și:
Ţiganii corturari mănâncă ştir, nu o citesc pe Steer. Legea vaccinării obligatorii se vrea impusă în România printr-o masivă manipulare!
Dr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie «Vaccinarea are apoi efecte nefaste chiar si asupra unui sistem imunitar sănătos»
Sergiu Moroianu, un reputat om de știință, despre Legea vaccinării: «E undeva la mijloc între nazism și comunism. Sunt total contra»
yogaesoteric
14 mai 2017