Secolul libertății s-a terminat

 

Cei care susțin că planeta este suprapopulată sunt aceiași care declară că pot să salveze omenirea cu vaccinuri – Bill Gates, de exemplu. Devine, însă, din ce în ce mai clar că „omenirea” nu este totuna cu oamenii și, cu atât mai puțin, cu omenia.

Omul, client sau produs? După ce ne-a dat covid, China vrea să dea și coduri de bare, la toată lumea. Preşedintele Xi Jinping a făcut această propunere monstru la summitul G20, iar presa nu s-a scandalizat. Jurnaliștii au notat neutru, ca pe un fapt divers, că aceste coduri tip QR ar urma să conțină informații despre sănătatea fiinţei – date personale, ultraconfidențiale în SUA, UE și statele democratice –, „ajutând la revenirea economiei, a comerțului internațional și a călătoriilor” (!?). Am ajunge astfel, „pentru binele nostru”, desigur, să fim controlați, sancționați, răsplătiți sau eliminați de cei care dețin puterea discreționară absolută și adevărul unic suprem. Huxley și Orwell erau mici copii, din alt mileniu.

***
Încă un pas spre vaccinarea obligatorie. IATA, Asociația internațională a transporturilor aeriene, ia în calcul o aplicație tip „pașaport covid”, care să includă date despre teste și vaccin… Tentația dictaturii pare irezistibilă. Să mai călătorească … necuratul.

***
„Ba al meu e mai frumos” era o rubrică despre bebeluși, în presa vremurilor de altă dată. „Ba al meu e mai eficient”, scrie presa zilelor noastre despre diversele vaccinuri produse în Vest, în SUA, în Rusia sau China, care se bat pe „segmentul premium”, 95%-100%. „Piticul sovietic este cel mai mare.” Iar vaccinul rusesc, cel mai ieftin și cel mai eficient. O doză va fi 10$, de trei ori mai ieftin ca în UE, iar eficiența bate 100%.

Vaccinurile au săltat acțiunile la Bursă mai ceva ca bula imobiliară de dinaintea crizei din 2008, umflând buzunarele industriei farma și gușile politicienilor grăbiți să vândă blana ursului din pădure, în campanie electorală.

***
Radio Erevan. „Vaccinații va mai fi nevoie să poarte mască?”, l-a întrebat cineva pe coordonatorul operațiunii din România. Răspunsul, pozitiv, ne-a lăsat pe toți… mască. Mai ales că, potrivit lui Popescu (ministrul Economiei), jumătate dintre măștile din comerț sunt total ineficiente. La scara pandemiei, ăștia cu măștile sunt doar mici bișnițari, adevărații baștani fiind ăia cu vaccinurile.

***
„Revin celebrele liste din vremea comunismului, la locuinţe, la frigidere, la televizoare color, la Dacii, la butelii, care acum se reduc la una singură. La marea listă naţională pentru vaccin. Megalista de acum e mai tare decât toate şi merită să intre în istorie”, notează Marius Oprea.

***
„OMS arată bățul: dacă nu, aleluia!”, scrie Cotidianul, arătând că un reprezentant al Organizației a amenințat cu al treilea val, dacă guvernele continuă să nu asculte sanitarul mondial.

***
Armata etiopiană îl acuză pe șeful OMS, Tedros, pentru sprijinul politic și militar acordat disidenților din regiunea Tigray, conaționalii săi. Frontul de eliberare a poporului Tigrinia, din care a făcut parte, e considerat, în continuare, de guvernul de la Addis Ababa, o organizație teroristă. Între timp, războiul civil a reizbucnit în Etiopia, iar oamenii se refugiază în Sudan.

***
„Să vii la școală cu tata, tuns”, în varianta actuală horror. „A cerut dosarul medical al mamei moarte de covid, iar managerul spitalului i-a spus că-l poate elibera numai cu acordul decedatei”, scrie Tolo despre răspunsul proaspătului mai mare peste Spitalul din Ploiești.

***
Salvați de pandemie. Restricţiile impuse de autorităţile americane din cauza Covid au redus substanțial cererea de curcani înainte de sărbătoarea Thanksgiving, relatează Reuters. Genocidul nurcilor continuă: după Danemarca și Grecia, Polonia confirmă primele cazuri de covid la nurcile din ferme. Îmbrăcați în polistiren, activiștii pentru drepturile animalelor exultă, probabil.

Cifrele vorbesc. Costurile lokdown, deocamdată: 168 miliarde $ pentru 29.000 vieți salvate. Cam 6 milioane $ pe cap de salvat. O fi mult, o fi puțin? Cercetătorii de la Universitatea Bocconi nu precizează.

Speranța moare ultima. Românii sunt cei mai optimiști din UE în privința pandemiei (56%), chiar dacă veniturile lor au fost printre cele mai afectate, arată ultimul Eurobarometru.

***
La ce sunt bune multinaționalele. „Chiar şi în anul pandemiei, marile companii şi-au onorat obligaţiile fiscale. Fără aceşti bani, statul nu ar fi avut cum să acopere cheltuielile cu asistenţa socială şi salariile”, recunoaşte ministrul Finanţelor.

Și nominalizează, în ciuda activiștilor anti-tutun și a celor de mediu, firmele de țigarete și pe cele din domeniul petrolului, de la care Bugetul de stat a câștigat cu două miliarde mai mult decât din impozitul pe profit colectat de la toate companiile din România. Pe primele 10 luni, încasările din accizele la tutun au fost cu 12% mai mari decât în 2019.

Pe de altă parte, obligaţiile fiscale totale amânate la plată de către firme, fără dobânzi şi penalităţi, în baza facilităţilor acordate de Guvern, depăşesc 16 miliarde de lei. Ce ni se vor sparge în cap la anul. Aviz USR-iștilor, care „condiționează intrarea la guvernare” (sic!) de tot felul de chestii grele, inclusiv ostracizarea industriei tutunului, pe care și-o dorește dincolo de limita legii.

Și în Moldova, veniturile din accizarea produselor din tutun au crescut în 10 ani de circa 20 de ori – de la 120 de milioane la 2,5 miliarde de lei, susțin economiștii.

Două „cercetătoare” publică în tobaccocontrol.bmj un studiu despre „Eliminarea treptată a vânzărilor de țigarete”, revenind la mai vechea marotă activistă a „soluției finale” („endgame”). Ca să elimine acuzațiile de „prohibiție” sau „nazism sanitar”, ele vin cu ideea „revoluționară”: să nu fie tăiată coada câinelui dintr-o dată, ci treptat, câte o bucățică, prelungind astfel tortura și agonia. Să se interzică întâi în țările bogate, care și-ar putea permite să se lipsească de veniturile din taxele la tutun și să cheltuie pentru combaterea criminalității, apoi în cele în curs de dezvoltare și, finis coronat opus, în cele sărace. După ce dau ca exemplu bun de urmat Regatul Bhutanului, care a interzis complet tutunul (dar l-a legalizat din nou în pandemie – n.n.) și enumeră clișeele obișnuite, gen „epidemia tutunului” – care a pierdut bătălia, în meciul cu pandemia –, concluzionează: „Tutunul e un produs al secolului 20. Secolul țigaretelor s-a terminat”. Și secolul libertății la fel, se pare, de când am intrat în epoca dictaturii sanitare.

***
Prigoana creștinilor? Nu este neapărat o exagerare, după evenimentele de la Sf. Parascheva, Sf. Dumitru şi apoi Sf. Andrei, ocrotitorul României. Au fost premiere greu de imaginat, la 30 de ani de la Revoluție: demnitari (pluseriști) care au refuzat să pună mâna pe Biblie la depunerea jurământului și înalți prelați ortodocși ajunși să apere drepturile credincioșilor în justiție.

Aceiași polițiști trimiși să ducă lumină la casele oamenilor de Paște au intrat peste credincioși în timpul slujbei ținute de ÎPS Teodosie, scoțându-i din biserică, să-i amendeze. „Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou, în stradă, «cu noi este Dumnezeu», pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură”, i-a scris Înaltpreasfințitul Teodosie lui „Orban cel bun”.

Opaschi, secretarul lui Arafat? În cadrul unei teleconferințe cu reprezentanții cultelor religioase, găzduită de SGG, Subsecretarul de stat de la DSU, Raed Arafat, le-a cerut acestora să-l țină informat prin intermediul Secretarului de stat de la Culte, Victor Opaschi. Comunicatul oficial de după conferință zice că toată lumea a fost de acord cu restricțiile. Însă comunicatul Patriarhiei, din aceeași zi, îl susține pe Teodosie și cere autorităților să permită credincioșilor din țară să meargă în pelerinaj la Peștera Sf. Apostol Andrei: „O excepție necesară pentru un caz excepțional”. „Secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc”…

***
„Într-o poezie patriotică, în care preamărea procentul de 98% obţinut de partidul comunist la alegeri, candidând – cum se putea altfel – de unul singur, poetul Eugen Frunză scria: «Noi n-am votat şi-atât. Noi am jurat / Duşmanul să-l lovim, neîmpăcat / Să ne-avântăm, coloană ne-ntreruptă / Sub steagul comuniştilor, la luptă». Dacă în loc de «comunişti» citim liberali, avem esenţa discursului prezidenţial”, scrie Marius Oprea despre o ieșire curat anti-constituțională și absolut partizană a lui Klaus Iohannis, pentru care antecesorul lui, Iliescu, oricât e el de ateu, ar fi fost crucificat (HEXAVALENT).

Citiţi şi:

Am avut 30 de ani de libertate. Am pierdut-o pentru că idiotul român mediu a aflat la TV că e risc să facă o viroză

Coronavirusul și Big Brother

 

yogaesoteric
11 februarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More