Secta, un cuvânt capcană

Motto:
„Cei care se tem cu atâta grijă că i se spală creierului cuiva, ştiu cel mai bine cum să spele creierele unei întregi naţiuni” – Louis Pauwels, Le Figaro Magazine, 1985

Emile Poulat, reputat sociolog al religiilor scria: ,, Sectă este un cuvânt capcană şi aflat în capcană din punct de vedere social. Orice grup, într-o zi sau alta este susceptibil de a fi prins în ea. Dacă am privi lucrurile din punctul de vedere al adversarilor săi declaraţi: laici, anticlericali, atei militanţi, Biserica (catolică) nu este decât o sectă care a reuşit să se impună”.

Profesorul de drept Jacques Robert, membru al Consiliului Constituţional al Franţei într-un articol din Le Monde în 1992: ,,Pentru a da un exemplu, protestantismul a fost la origine o sectă foarte persecutată. I se neagă astăzi statutul de religie? Nu. Religia nu ar fi deci, aşa cum s-a avansat de multe ori, decât o sectă care a reuşit să se impună”.

Louis Pauwels, cunoscut editorialist şi scriitor francez, scria în 1985 în Le Figaro Magazine: ,,ridicarea opiniei publice împotriva sectelor are drept scop descalificarea oricărei atitudini religioase[…] Este posibil ca anumite secte să încalce legea, acesta este un lucru ce priveşte justiţia. Nu cred că oglinzile ciobite poartă ghinion, în schimb ,,creierele ciobite”, da. Recunosc că mă tem mai puţin în faţa unor asociaţii de creiere spălate decât în faţa unui Stat socialist care pretinde că le repară şi fabrică astfel organisme administrative pentru a decide asupra integrităţi mentale a cetăţenilor săi. Cei care se tem cu atâta grijă că i se spală creierului cuiva, ştiu cel mai bine cum să spele creierele unei întregi naţiuni”.

Cuvântul sectă derivă din latinul sequi care înseamnă a urma – a urma deci o cale, o idee, o persoană. Există şi o a doua interpretare care atribuie etimologia cuvântului latinescului secare=a rupe, desemnând astfel acţiunea unei minorităţi de a se desprinde de majoritatea oficial recunoscută pentru a forma un nou grup. Pentru sociologi reputaţi cum ar fi Max Weber şi Ernst Troeltsch secta este ,,o grupare de voluntari care au o abordare religioasă în opoziţie cu conservatorismul bisericii”. De-a lungul istoriei, biserica creştină dominantă a prezentat schismele realizate de anumite grupuri ca erezii şi le-a numit pe acestea secte. Ceea ce uita însă biserica era faptul că la început creştinii înşişi au fost o sectă a religiei iudaice. Poate că această judecată de valoare din partea bisericii oficiale explică în parte de ce astăzi cuvântul sectă are un sens negativ, devalorizant şi este atât de dificil să fie utilizat în sensul său sociologic care nu implică judecăţi de valoare. Sociologii preferă să utilizeze cu privire la acest subiect apelativul de nouă mişcare spirituală, nouă mişcare religioasă sau non-conformism religios.

Utilizarea cuvântului sectă în sens devalorizant a atins însă apogeul din momentul în care politicenii şi servitorii lor fideli din mass-media au declanşat la nivel mondial (nu doar în România) cu un exces de zel greu de imaginat un adevărat război de imagine. Trebuie să recunoaştem că au reuşit într-un mod abil să scoată cuvântul sectă din contextul său religios. Existenţa motivaţiei şi aspiraţiei religioase a celor care intră în astfel de grupări este total exclusă din discuţie, iar sectele sunt abordate acum doar din unghiul (strâmt) al periculozităţii lor pentru societate, fiind catalogate mai aproape de organizaţiile teroriste sau criminale decât de biserici sau comunităţile monahale cu care au în realitate mult mai multe în comun.

Un alt aspect ignorat cu bună ştiinţă este acela al alegerii libere, voluntare în ceea ce priveşte aderarea la un astfel de grup. Din acest punct de vedere iată o declaraţie a unui fost membru al grupării Moon extrasă din cartea lui J.F.Mayer, Noi secte:

,,Când un observator exterior constată o modificare a scopurilor sau comportamentelor cuiva numeşte acest lucru spălare de creier. Eu am fost pur şi simplu foarte puternic influenţat şi manipulat de propria mea voinţă

pentru că doream să fiu acceptat şi să aparţin unui grup”. O situaţie similară este aceea în care soţia îşi ameninţă soţul că se vor despărţi, dacă el nu face aşa cum vrea ea într-o anumită chestiune, iar acesta pentru a nu o pierde îşi modifică comportamentul şi se supune. Dacă lucrurile ar sta aşa, ar trebui să acuzăm de manipulare mentală şi să calificăm drept sectă orice grup, organizaţie, familie, întreprindere, întrucât toate acestea se bazează pe câteva nevoi fundamentale ale fiinţei umane: de a fi acceptată, iubită, de a aparţine unui grup. Iar acceptarea regulilor de funcţionare şi existenţă ale oricărui grup ar deveni o manipulare din moment ce nerespectarea lor are drept efect excluderea. Nu aşa funcţionează oare întreaga societate?

Adevărata problemă este însă cu totul alta: autorităţile sunt îngrijorate că un grup de oameni poate coopera pe baza unor înţelegeri liber consimţite şi poate merge unitar şi organizat într-o direcţie care îl diferenţiază de restul. Ori un astfel de fenomen este periculos întrucât cu cât masa umană este mai omogenă, mai standardizată şi mai previzibilă cu atât este mai uşor de controlat. Diversitatea, unicitatea trebuie stârpite imediat.

Este de ajuns ca o grupare să fie catalogată drept sectă că toate caracteristicile stabilite de autorităţi pentru o sectă îi sunt atribuite. Nu se mai osteneşte nimeni să investigheze care este realitatea. Sunt vreo 2-3 ,,secte” faimoase şi foarte mult mediatizate negativ care servesc acum drept suport pentru a incrimina pe toţi cei ce sunt incluşi în această categorie. Inclusiv în cazul MISA s-a procedat la fel, atribuindu-se acestei grupări multe comportamente presupuse, posibile, numai pe baza catalogării ei (nemotivată) ca sectă.

Citind raportul parlamentar francez din 1995 cu privire la ,,secte” ne dăm rapid seama că ceea ce deranjează în realitate este libertatea credinţelor religioase. În acest raport sunt stabilite mai multe tipuri de secte:

sectele alternative sunt definite în respectivul raport ca fiind cele care predică o organizare radical diferită a societăţii şi relaţiilor umane (cu alte cuvinte, societatea actuală este perfectă şi este singura alternativă valabilă, eşti obligat să i te supui),

sectele pseudo-catolicesunt definite în respectivul raport ca fiind  cele care se străduiesc să menţină tradiţia catolică împotriva reformelor impuse de Vatican. (cu alte cuvinte, nu ai voie să discuţi ordinele autorităţii centrale),

sectele sincretice sunt definite în respectivul raport ca fiind cele care se caracterizează printr-un amestec al diferitelor tradiţii (cu alte cuvinte eforturile noastre ar trebui să se îndrepte spre adâncirea prăpastiei dintre religii şi nu pe găsirea punctelor lor comune, fiecare cu Dumnezeul lui),

sectele neo-păgânesunt definite în respectivul raport ca fiind celecare vor să restabilească culte ce existau înaintea creştinismului (cu alte cuvinte înţelepciunea antichităţii – din care, de altfel societatea modernă a preluat multe aspecte, trebuie aruncată la coş).

Sectele şi ,,legendele urbane”

Alain Bouchard a arătat în 2001 cum modelul de sectă ce transpare din ziare se bazează mai mult pe ceea ce el numeşte ,,legende urbane” şi a fost fabricat pe baza unor ficţiuni care au devenit plauzibile pentru că exprimă preocupările, temerile şi îngrijorările atât ale celor care le crează şi le propagă cât şi ale celor care le citesc. Sunt utilizate mai multe teme: străinul, răpirea, sechestrarea, orgiile sexuale, omul atotputernic, averea. Pe toate le întâlniţi şi în filmele ce au atâta succes în ziua de astăzi tocmai pentru că hrănesc imaginaţia şi oferă preocupărilor subconştiente o modalitate de a se exprima. În psihologie se cunoaşte foarte bine faptul că pentru ca ceva din subconştient să iasă la iveală, astfel încât să nu pună în pericol buna imagine pe care fiecare o are despre el (adică Ego-ul), este nevoie de un suport exterior pe care să fie proiectat. Uneori acest suport este ecranul televizorului, alteori este un roman, alteori pot fi persoane din jur şi când se mai adaugă şi puţin exotism şi un mister bine întreţinut de presă, scenariul este gata. Aşa se explică faptul că oamenii au înghiţit acuzaţiile extrem de grave şi total deplasate aduse la adresa MISA şi a altor grupări spirituale din lume, chiar dacă nu era nimic adevărat.

Citiţi şi:

Sectă sau cale spirituală? O analiză comparativă de Gregorian Bivolaru.
O nouă Inchiziţie?
Eticheta sectă se lipeşte uşor

yogaesoteric
decembrie 2004