Sentimentul de neiertare, chiar uitat, poate provoca apoi cancere

„A greşi este omeneşte, a ierta este dumnezeiesc.” Ce e de făcut însă când mintea îți spune una, iar sufletul alta, când vă doriți să iertați, dar efectiv nu puteți uita?

Păstrarea amintirii dureroase duce la o nouă traumă

Dicţionarul defineşte iertarea că fiind „procesul de a scuti pe cineva de o pedeapsă” ori, mai elegant spus, de a-l privi cu îngăduinţă şi cu bunăvoinţă, ca pe un copil care a greşit. În limbajul şi în viaţa de zi cu zi însă, iertarea este un proces care duce la o stare de vindecare bazată pe acceptarea şi împăcarea cu un fapt, o întâmplare a vieţii. În schimb, lipsa iertării este o stare de suferinţă emoţională, cauzată de un şoc, o întâmplare, care ia prin surprindere şi care nu este încă acceptată şi digerată. Ea se poate manifesta cu accente de durere, ruşine şi vinovăţie şi este cauzată de o stare mentală de rezistenţă faţă de o persoană sau o situaţie.

Există situații în care oamenii își doresc să poată ierta, dar se trezesc prinși în programe limitative susţinute de o parte a lor vulnerabilă, activată la momentul respectiv în scop de protecţie şi care acţionează la nivel interior susţinând neiertarea. Spre exemplu, cineva poate hotărî într-un moment de supărare: „Nu voi ierta şi nu voi uita niciodată răul făcut.” În altă situație, o parte rănită poate cere o explicaţie, poate avea nevoie ca cel care a greşit să recunoască faptul că a greşit, pentru ca iertarea să se poată produce. Însă, din păcate, alegeri, aşteptări şi declaraţii de acest gen, în loc să ducă la soluţia de vindecare, creează o rezistenţă ce duce la păstrarea „amintirii dureroase”. Prin acest tip de așa-zisă iertare, persoana poate atrage în viața sa o nouă traumă de acelaşi gen. Și, nu în ultimul rând, se poate rămâne într-o stare de neiertare din cauza unei gândiri eronate, conform căreia, „dacă iertarea are loc”, faptul care a provocat suferinţă se poate repeta – la nivel subconştient acest aspect este perceput ca fiind „un fapt acceptat şi posibil”.

Trupul este un spaţiu sacru, care este necesar să fie igienizat

Și atunci, ce ar fi de făcut? Se spune că este omenește să greșești, nimeni nu e scutit de aceasta mai devreme sau mai târziu.

Primul pas în procesul de iertare începe prin conştientizarea neiertării şi a neajunsurilor ei. Unii oameni sunt mai conştienţi de faptul că ceva are nevoie de iertare prin amintirea continuă a acelui aspect care poate fi reactivat de o frază dintr-o carte, de o scenă dintr-un film sau, pur şi simplu, de un necunoscut pe stradă care are aerul sau energia cuiva care, în trecut, i-a creat o injustiţie sau durere. Alţii pot avea sentimentul de neiertare adânc îngropat în ei înşişi, un sentiment de care ei au uitat, însă acesta contaminează memoria celulară şi creează, uneori, câte un junghi sau, alteori, un cancer – în funcţie de cât de mare sunt neiertarea şi durerea sentimentului de neiertare.

Un alt pas important în procesul de iertare este alegerea de a ierta şi de a depăşi trecutul, cu rănile lui. Este important ca fiecare să îşi facă procesul de conştientizare şi curăţenie interioară cât de des; măcar o dată pe lună. La urma urmei, gunoiul și resturile menajere le scoatem din casă zilnic, de ce nu am face același gest pentru trupul și spiritul nostru?! Trupul este un spaţiu sacru care este necesar să fie respectat şi care se cere igienizat de amintiri vechi, dureroase, de energiile şi emoţiile blocate.

Ce ar fi de spus despre iertarea de sine?

Deşi iertarea pare un proces care se adresează „celorlalţi”, partea cu adevărat cea mai importantă şi mai grea este iertarea de sine – deci eliberarea de durerea pe care ne-am provocat-o permiţând să fim răniţi de ceilalţi. Procesul de iertare este de cele mai multe ori personal şi ţine de obiceiurile şi de credinţele fiecăruia. El se poate petrece în prezenţa cuiva: un terapeut, un preot, un prieten sau o persoană căreia i s-a greşit sau doar în faţa jurnalului, a icoanei sau în inima proprie.

Uneori, un anumit gest ritualic poate fi de folos şi dă putere alegerii conştiente de a ierta. Puteți scrie pe o foaie greşelile făcute, după care să o ardeți, puteți desena pe o coală de hârtie hotărârea de eliberare şi să o puneți pe perete sau pur şi simplu să declarați cu putere, de nenumărate ori, o frază de acest gen: „Eliberez acum neiertarea legată de această situaţie, toate persoanele implicate şi toate neajunsurile ei. De azi înainte inima şi trupul meu sunt complet libere de toxinele a ceea ce s-a petrecut. Sunt liber şi senin.”

Iertarea, ca multe alte aspecte în viaţă, se petrece la momentul optim şi este un proces fluid, care are loc în câteva etape.

După atingerea iertării, atât cât este ea posibilă în acel moment, trăim o stare de pace pentru o perioadă. Dacă durerea reapare răscolită de ceva – invitaţia este de a ierta din nou la acel nou nivel care are nevoie de iertare. Psihologii spun că procesul de iertare durează în jur de doi ani pentru o traumă de trădare şi abandon care duce la despărţire. Pentru trauma de abuz sexual sau de omor, acesta poate dura chiar mult mai mult.

Este un proces de maturizare şi de acceptare de sine

Cum știm cu adevărat că iertarea este completă şi autentică?
Atunci când atingem starea de neutralitate legată de cauza neiertării şi amintirea ei. Atunci durerea – şi amintirea ei – este complet lipsită de rezonanţă nefastă în noi. Iertarea este un dar personal, prin care ne putem lua viaţa înapoi, ne putem recupera puterea personală, energia şi bucuria de viaţă. Procesul de iertare este, în ultimă instanţă, un proces de maturizare şi de acceptare de sine care ne face mai empatici şi mai înţelepţi. În plus, procesul de iertare este un instrument important în evoluţia noastră personală şi de descoperire a cine suntem cu adevărat.

Citiți și:

Să fim deschişi şi să atragem în fiinţa noastră, de fiecare dată când este necesar, energiile divine ale iertării

Lecţia semnificativă a iertării – tribul Babemba, Africa

Iertarea – cum să ierți și să uiți în 5 pași

yogaesoteric
27 mai 2018