Sentințele nu-s Biblie, judecătorii nu-s dumnezei – Represaliile contra justițiabililor ce critică magistrații si hotărârile judecătoreşti reprezintă o violare a drepturilor omului

CEDO a constatat încălcarea libertăţii de exprimare a doi spanioli condamnaţi pentru insultă doar fiindcă au criticat hotărârea unei judecătoare: „Erau critici pe care un judecător se poate aştepta să le primească în îndeplinirea atribuţiilor. Nu erau lipsite de bază factuală, nici atacuri personale gratuite”.

Toţi judecătorii şi procurorii care una-două se simt jigniţi şi rup uşa CSM pentru apărarea reputaţiei profesionale ori a independenţei sistemului judiciar din orice nimic (sau – mai grav – chiar şi în cazul unor dezvăluiri de presă bine documentate), la fel şi magistraţii care se dedau la represalii împotriva celor care îi critică pe ei sau soluţiile lor (a se vedea cazul Udrea), sunt datori să citească hotărârea pronunţată marţi, 9 martie 2021, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. O hotărâre care îmbogăţeşte deja generoasa jurisprudenţă a CEDO în materie de protejare a libertăţii de exprimare.

Ne referim la cauza Benitez Moriana şi Inigo Fernandez împotriva Spaniei (cererile nr. 36537/15 şi 36539/15), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat guvernul spaniol la plată a câte 6.000 de euro daune morale către doi activişti ecologişti condamnaţi pentru insultă doar pentru că şi-au permis să critice public, în presă, hotărârea unei judecătoare. (În Spania, spre deosebire de România, insulta şi calomnia sunt fapte penale.)

Nu vom insista asupra situaţiei de fapt. (O găsiţi, de exemplu, în Clujust.ro). Pe scurt, ideea este următoarea: într-un dosar în care compania minieră WBB intenţiona să obţină o licenţă, judecătoarea María Elena Marcén Maza de la secţia de contencios administrativ a Judecătoriei din Teruel a pronunţat o hotărâre care a nemulţumit doi activişti de mediu – Benitez Moriana şi Iñigo Fernandez. Cei doi au publicat în presă o scrisoare deschisă adresată magistratei, în care o acuzau pe aceasta de neprofesionalism şi de părtinire. A urmat un proces de insultă, în care activiştii au fost condamnaţi la plata unei amenzi penale. Cei doi au urmărit să-şi găsească dreptatea, ajungând chiar şi în faţa Curţii Constituţionale a Spaniei, în cadrul procedurii de „recurs de amparo” (cuvânt care înseamnă „refugiu” şi „protecţie”). Acolo, tandemul Moriana-Fernandez le-a explicat judecătorilor constituţionali că le-a fost încălcat dreptul fundamental la liberă exprimare. Nicio şansă – pentru judecători a cântărit mai greu dreptul la reputaţie profesională al magistratei Maria Maza.

Văzând aşa, ecologiştii s-au îndreptat către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La rândul ei, CEDO a obligat guvernul de la Madrid să le plătească lui Benitez Moriana şi Inigo Fernandez câte 6.000 de euro daune morale de fiecare (plus sumele reprezentând amenzile penale şi cheltuielile de judecată).

Mai exact, instanţa de la Strasbourg a stabilit că activiştilor de mediu le-a fost încălcat dreptul ocrotit de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Iată ce prevede acesta:

„Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

În esenţă, CEDO nu a făcut decât să-şi reia argumentele din stufoasa jurisprudenţă pe dreptul la liberă exprimare: scrisoarea deschisă publicată de către activiştii de mediu conţinea judecăţi de valoare cu o minimă bază factuală, iar nu atacuri personale gratuite, cum au considerat instanţele spaniole. În plus, scrisoarea reprezenta un comentariu corect asupra unei chestiuni de importanță publică, iar judecătoarea Maria Maza, căreia îi era adresată scrisoarea, ar fi fost normal să se aştepte la critici, prin prisma calităţii de magistrat pe care o deţine.

Menţionăm că hotărârea a fost pronunţată de judecătorii CEDO Paul Lemmens (preşedinte), Georgios A. Serghides, Georges Ravarani, María Elósegui, Darian Pavli, Anja Seibert-Fohr şi Peeter Roosma, cu opinia separată a judecătorilor Serghides şi Elosegui, în sensul respingerii acţiunii înaintate de ecologişti.

Prezentăm principalele pasaje din hotărârea CEDO:

„16. Procedura penală împotriva reclamanţilor a fost iniţiată din oficiu de parchet. Printr-o hotărâre din 10 iulie 2012, un judecător din Teruel i-a găsit pe reclamanţi vinovaţi de o insultă gravă comisă public. Condamnarea a inclus o amendă zilnică de 8 euro pentru o perioadă de zece luni, cu o pedeapsă alternativă de privare de libertate, ale cărei modalităţi au fost următoarele: neplata amenzii datorate timp de două zile, adică 16 euro, ar avea ca rezultat o privare de libertate de o zi. Reclamanţilor li s-a ordonat publicarea hotărârii în acelaşi ziar care le publicase comentariile, pe cheltuiala lor. Amenda totală a fost de 2.400 EUR pentru fiecare dintre solicitanţi, iar costul publicării a fost de 2.758,80 EUR. De asemenea, aceştia trebuiau să plătească despăgubiri judecătoarei pentru prejudiciul moral cauzat, în valoare de 3.000 EUR fiecare. (…)

18. Reclamanţii au formulat recurs. Printr-o hotărâre pronunţată la 29 ianuarie 2013, Curtea Provincială din Teruel a confirmat hotărârea atacată. (…)

19. Reclamanţii au depus un recurs amparo la Curtea Constituţională, invocând încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare.

20. La 6 februarie 2015, parchetul a intervenit în procedura din faţa Curţii Constituţionale în sprijinul argumentelor reclamanţilor şi a solicitat instanţei respective să concluzioneze că a avut loc o încălcare a dreptului lor la libertatea de exprimare şi să declare nule şi neavenite hotărârile atacate din 10 iulie 2012 a judecătorului penal din Teruel, respectiv din 29 ianuarie 2013 a Curţii Provinciale din Teruel.

21. Printr-o hotărâre din 13 aprilie 2015, Curtea Constituţională a respins recursul amparo. Curtea s-a referit la limitele dreptului la libertatea de exprimare. (…)

22. Curtea Constituţională a menţionat că Constituţia protejează şi viaţa profesională. (…)

23. Curtea Constituţională a menţionat că dreptul la libertatea de exprimare nu cuprinde dreptul la jigniri. Instanţa a subliniat că Constituţia spaniolă nu interzice utilizarea remarcilor prejudiciabile în toate circumstanţele. Cu toate acestea, libertatea de exprimare nu protejează observaţiile vexatorii care, indiferent de veridicitatea lor, erau jignitoare şi umilitoare şi nu erau pertinente în scopul transmiterii opiniilor sau informaţiilor în cauză. (…)

24. În ceea ce priveşte funcţionarii publici şi, în special (…), Curtea Constituţională a subliniat că judecătorii se află într-o anumită poziţie, într-o asemenea măsură, în care prejudiciul adus onoarei lor în cazul discreditării nefondate ar fi, de asemenea, legat inextricabil de încrederea în justiţie în general. (…)

25. Hotărârea a fost adoptată cu o majoritate de patru judecători. Doi judecători au făcut opinie separată. (…)

50. În ceea ce priveşte cazul de faţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului considera că observaţiile contestate ale reclamanţilor – care se refereau la funcţionarea sistemului judiciar, în contextul procedurilor care erau încă în curs şi într-o chestiune de relevanţă ecologică pentru populaţia locală – au apărut în contextul unei dezbateri asupra unei chestiuni de interes public. Mai mult, Curtea a acceptat că, atunci când un ONG atrage atenţia asupra problemelor de interes public, exercită un rol de câine de pază al interesului public, de o importanţă similară cu cea a presei (…) şi poate fi caracterizat ca un «câine de pază» social care, în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, justifică o protecţie similară celei acordate presei. (…) Problemele ridicate cu privire la funcţionarea sistemului de justiţie, o instituţie esenţială pentru orice societate democratică, intră într-adevăr în sfera interesului public. Observaţiile reclamanţilor au necesitat astfel un nivel ridicat de protecţie a libertăţii de exprimare, cu o marjă de apreciere deosebit de restrânsă lăsată la dispoziţia autorităţilor.

51. Curtea a făcut o distincţie între declaraţiile factuale şi judecăţile de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de probă. Cerinţa de a dovedi adevărul unei judecăţi de valoare este imposibil de îndeplinit şi încalcă libertatea de opinie în sine, care este o parte fundamentală a dreptului garantat de articolul 10 din Convenţie. (…) Cu toate acestea, atunci când o declaraţie echivalează cu o judecată de valoare, proporţionalitatea unei interferenţe (n.r. în libertatea de exprimare) poate depinde de existenţa unei «baze factuale» suficiente pentru declaraţia atacată: dacă nu, judecata de valoare se poate dovedi excesivă. (…)

52. Curtea reţine că, în condamnarea reclamanţilor, judecătorul penalist din Teruel a considerat că reclamanţii au depăşit limita de a critica hotărârea (n.r. hotărârea judecătoarei Maria Maza) şi au formulat «idei şi observaţii care vizau direct [personal] judecătoarea care a redactat [hotărârea], fie din motive doar personale, [fie] în [temeiul] comportamentului ei profesional». Această critică se preschimbase într-un «atac personal împotriva persoanei care [îndeplinise] în mod profesional [funcţia sa judiciară], transformând articolul într-o denigrare personală a judecătorului, atribuindu-i o lipsă de competentă, [o lipsă] de cunoştinţe a jurisprudenţei şi a practicii profesionale», şi chiar o atitudine contrară practicii judiciare, menţionând «părtinirea» ei. (…) Curtea Provincială din Teruel a considerat că reclamanţii nu numai că au criticat decizia judecătoarei, ci şi au pus-o pe seama «ignorantei, părtinirii sau comportamentului nedrept, care i-a afectat direct nucleul demnităţii umane». (…) Pentru instanţele naţionale, având în vedere circumstanţele cazului, pare să fi fost important să se asigure că protecţia reputaţiei judecătorului ar fi necesar să prevaleze asupra dreptului reclamanţilor la libertatea de exprimare.

53. CEDO consideră că, astfel cum a fost stabilit prin hotărârea Curţii Provinciale din Teruel (…), în circumstanţele cazului, afirmaţiile atacate erau mai mult judecăţi de valoare decât simple declaraţii factuale, având în vedere tonul general al observaţiilor şi contextul în care au fost făcute, întrucât acestea reflectă în principal o evaluare generală a comportamentului judecătoarei de contencios administrativ (n.r. Maria Maza) în cursul procedurii.

54. Prin urmare, rămâne de examinat dacă «baza factuală» pentru aceste judecăţi de valoare a fost suficientă.

55. În ceea ce priveşte textul scrisorii în sine (…), CEDO consideră că expresiile utilizate de reclamanţi aveau o legătură suficient de strânsă cu faptele cauzei, pe lângă faptul că observaţiile lor nu puteau fi considerate înşelătoare, iar acest aspect putea fi dedus din hotărârea judecătorească. În fond, reclamanţii i-au adus reproşuri doamnei M.M. (n.r. Maria Maza) din două motive: pentru luarea deciziilor neloiale şi din cauză că a fost judecătoare «părtinitoare», după ce şi-a demonstrat «părtinirea şi lipsa de competență». Curtea observă că reclamanţii nu sunt avocaţi, iar comentariile lor despre conduita profesională a judecătoarei trebuie luate în considerare în acest sens, scrisoarea lor deschisă arătând profundul lor dezacord cu deciziile procedurale specifice şi cu rezultatul general al cauzei. Curtea reiterează în acest sens că libertatea de exprimare «este aplicabilă nu numai informaţiilor sau ideilor primite favorabil sau considerate inofensive ori ca o chestiune de indiferență, ci şi celor care jignesc, şochează sau deranjează». (…) În mod similar, utilizarea unui «ton caustic» în comentariile adresate unui judecător nu este incompatibilă cu dispoziţiile articolului 10 al Convenţiei. (…) În opinia Curţii, acuzaţiile făcute de reclamanţi în scrisoarea lor erau critici pe care un judecător se poate aştepta să le primească în îndeplinirea atribuţiilor sale, nu erau în întregime lipsite de bază factuală şi, prin urmare, nu trebuiau considerate ca fiind atacuri personale gratuite, ci un comentariu corect asupra unei chestiuni de importanță publică. (…) Prin urmare, nu pare că observaţiile în litigiu au depăşit limita de critici admisibile în acest caz.

(4) Menţinerea autorităţii sistemului judiciar

56. Guvernul a argumentat că autorităţile judiciare nu aveau niciun drept de răspuns. (…)

57. Într-adevăr, deşi se poate dovedi necesar să se protejeze sistemul judiciar împotriva atacurilor grav dăunătoare care sunt în esenţă nefondate, ţinând seama de faptul că într-o serie de țări judecătorii sunt împiedicaţi să reacţioneze prin obligaţia de rezervă, acest aspect nu poate avea ca efect a le interzice persoanelor să-şi exprime opiniile, prin judecăţi de valoare cu o bază factuală suficientă, pe probleme de interes public legate de funcţionarea sistemului de justiţie, sau de interzicere a oricărei critici a sistemului. În speţă, judecătoarea M.M. (n.r. Maria Maza) făcea parte dintr-o instituţie fundamentală a statului, prin urmare ea era supusă unor limite mai largi de critici acceptabile decât cetăţenii obişnuiţi. (…)

(5) Sancţiunile impuse

59. În speţă, judecătorul penalist din Teruel i-a condamnat pe fiecare dintre reclamanţi la o amendă de 2.400 EUR cu o pedeapsă alternativă de privare de libertate în caz de neplată a cuantumului amenzii datorate. Pe lângă dispunerea înserării publicării hotărârii în acelaşi ziar, care se ridică la 2.758,80 EUR, magistratul le-a ordonat să-i plătească judecătoarei (n.r. Maria Maza) despăgubiri pentru prejudiciul moral în valoare de 3.000 EUR. (…) Curtea observă că sancţiunea impusă reclamanţilor nu a fost cea mai uşoară posibilă, ci a avut, dimpotrivă, o anumită semnificaţie şi că nu s-a luat în considerare faptul că observaţiile scrise adresate judecătoarei în chestiune nu erau făcute de avocaţi, ci de profani care aveau un interes, chiar dacă nu au fost părţi în proces. Curtea reaminteşte că, chiar şi atunci când sancţiunea este cea mai uşoară posibilă, o astfel de acordare a unui «euro simbolic» ca despăgubiri (…), ea constituie totuşi o sancţiune penală şi, în orice caz, acest fapt nu poate fi suficient în sine pentru a justifica îngrădirea libertăţii de exprimare a reclamantului. (…) Curtea observă că o pedeapsă alternativă pentru privarea de libertate ar putea fi impusă şi în caz de neplată a amenzii. Astfel de sancţiuni penale, prin însăşi natura lor, vor avea inevitabil un efect descurajant. (…) CEDO observă că, în speţă, neexecutarea pedepsei alternative la închisoare deoarece amenzile au fost achitate nu a şters condamnarea reclamanţilor şi nici efectele pe termen lung ale unui cazier judiciar. (…)

60. Ţinând seama de marja deosebit de restrânsă de apreciere lăsată autorităţilor naţionale în astfel de situaţii (…), Curtea consideră că această condamnare a reclamanţilor a fost disproporţionată faţă de scopul urmărit.

3. Concluzie

61. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că condamnarea penală a reclamanţilor a fost o ingerinţă disproporţionată în dreptul lor la libertatea de exprimare şi, prin urmare, nu a fost «necesară într-o societate democratică» în sensul articolului 10 al Convenţiei.

62. În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenţie. (…)

A. Daune

64. Reclamanţii au pretins fiecare 6.779,40 EUR pentru daune materiale. Această sumă corespunde sumei de 2.400 EUR fiecare pentru condamnarea la amendă, 3.000 EUR pentru despăgubirea către judecător pentru prejudiciu moral şi 1.379,40 EUR fiecare pentru publicarea hotărârii. (…)

66. Curtea constată că reclamanţii au suferit pierderi materiale din cauza sumelor pe care au fost obligaţi să le plătească judecătorului. CEDO acordă fiecăruia dintre reclamanţi 6.779 EUR pentru daune materiale.

67. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, reclamanţii au pretins 30.000 EUR fiecare. (…)

69. Hotărând în echitate, Curtea consideră că, în circumstanţele cazului, reclamanţilor ar fi necesar să li se acorde 6.000 EUR pentru fiecare drept daune morale.

B. Costuri şi cheltuieli

70. Reclamanţii au solicitat, de asemenea, 3.341,26 EUR fiecare pentru costurile şi cheltuielile suportate în fața instanţelor naţionale, inclusiv 605 EUR fiecare pentru recursul lor de amparo. Aceştia nu au formulat nicio cerere pentru cheltuielile suportate în fața CEDO. (…)

72. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate efectiv şi în mod necesar pentru a se apăra de încălcarea pretinsă şi sunt rezonabile în ceea ce priveşte cuantumul. În cazul de faţă, având în vedere documentele aflate în posesia sa şi criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să i se acorde fiecărui reclamant suma de 3.341 EUR pentru procedura în fața instanţelor naţionale ordinare şi în faţa Curţii Constituţionale.”

Citiți și:
Politician belgian: Instanțele de judecată ar fi firesc să decidă ce este o încălcare a libertății de exprimare, nu Big Tech
Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că „absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”

 

yogaesoteric
16 februarie 2022