Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă

„O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale.” Rugăciunea lui Ştefan cel Mare, scrisă pe steagul său

Azi, 23 aprilie, atât Biserica Ortodoxă cât şi cea Romano-Catolică, sărbătoresc pe SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi onoraţi Sfinţi ai creştinismului, imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în Dumnezeu.

Tradiţia ortodoxă spune că Sf. Gheorghe s-a născut în Capadochia într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman, iar la vârsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la rândul său general în armata împăratului Diocleţian, remarcându-se prin vitejia şi neînfricarea sa în lupte. A cucerit cele mai mari cinstiri, printre care şi cea de conducător de oaste, în garda împăratului.
În anul 303, Diocleţian a aprins prigoană împotriva creştinilor, obligându-i să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi Cristos. Atunci Sf. Gheorghe s-a ridicat împotriva hotărârilor anti-creştine ale Consiliului de la Nicomedia şi s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocleţian şi a mărturisit deschis că este creştin şi că rămâne ucenic al lui Cristos. Uimit de această mărturisire, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi supus la chinuri, ca să se lepede de credinţă. A fost chinuit în cele mai cumplite chipuri, otrăvit, tras pe roată, dar Sf. Gheorghe le-a îndurat pe toate cu putere sufletească şi încredere în Dumnezeu.

Cei de faţă, văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Gheorghe şi faptul că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre ei s-au lepădat de idoli şi şi-au schimbat credinţa în Cristos, slăvindu-l pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingând un om mort, acesta a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Cristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna la credinţa sa. În faţa acestei hotărâri, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a primit şi titlul de „purtător de biruinţă” pentru vitejia, curajul supraomenesc de care a dat dovadă şi pentru credinţa de nezdruncinat în Dumnezeu, fiind un exemplu permanent pentru toţi cei care trecem prin încercări dificile în timpul vieţii noastre.

Citiţi şi:

Confesiunile Sfântului Augustin (1) 

Urmele misterioase şi fascinante ale paşilor lui Dumnezeu în manifestare 

yogaesoteric

23 aprilie 2010