Sfântul Munte Athos, călătorie în Grădina Maicii Domnului

de Mihaela Agape

Muntele Athos (Agion Oros în limba greacă) este considerat a fi cel mai puternic centru al spiritualităţii creştin-ortodoxe din lume. Acesta se află pe o peninsulă din nordul Greciei ce măsoară peste 360 de km pătraţi. Pe munte se găsesc 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o varietate de chilii călugăreşti al căror număr depăşeşte 700. Pe muntele Athos trăiesc peste 1500 de călugări, regiunea fiind autonomă din punct de vedere administrativ, un adevărat stat monastic, care are capitala la Karyes (în limba română Kareia).

Darul lui Iisus către mama Lui

Se spune că până la venirea Fecioarei Maria aici, pe muntele Athos erau făcute sacrificii umane diverşilor idoli la care se închinau locuitorii acelor timpuri. Chiar şi în ziua de azi se pot observa altarele străvechi, având canale din piatră pentru scurgerea sângelui.

Legenda povesteşte că la o vreme după ridicarea Mântuitorului la ceruri, Lazăr (cel care a fost înviat din morţi a patra zi de către Iisus) se afla în insula Cipru unde fusese numit episcop. El îşi dorea din tot sufletul să o vadă pe Fecioara Maria şi atunci a trimis o corabie la Ierusalim. Astfel, în timp ce mama lui Iisus se îndrepta către Cipru împreună cu Sfântul apostol Ioan, o furtună a îndreptat corabia lor către Muntele Athos. Preasfânta Fecioară a fost fermecată de frumuseţea acelor locuri şi atunci Iisus i-a şoptit din ceruri cu iubire: „Primeşte acest munte ca dar de la Mine, pentru totdeauna. În el îşi vor afla scăparea toţi cei care vor să se mântuiască.”

La început, locuitorii acelor ţinuturi au fost înspăimântaţi de cei doi vizitatori, Maria şi Ioan, care prin simpla lor prezenţă făceau ca statuile idolilor să cadă spulberate la pământ. Dar, în scurt timp, oamenii s-au convertit la creştinism, fiind convinşi de dragostea divină a Mariei şi a apostolului Ioan. A mai trecut apoi o vreme, timp în care muntele a fost părăsit rând pe rând de către fiinţele umane cu ţeluri preponderent materiale, iar la momentul potrivit, prin voinţa lui DUMNEZEU, aici au început să vină bărbaţi plini de aspiraţie spirituală care, rugându-se în acest loc binecuvântat, au devenit sfinţi.
 

Unul dintre cei mai mari pustnici de aici, pe nume Petru Athonitul, care a trăit în secolul IX, a avut o viziune cu Fecioara Maria care i-a spus: „Am ales acest munte pentru a fi locuinţă călugărilor. Toţi aceia care vor locui în el şi vor ajunge să se lupte cu diavolul, duşmanul temut al omenirii, chiar eu voi lupta alături de ei şi voi fi cu dânşii toată viaţa. Le voi inspira gândirea şi nu îi voi lăsa să cadă de la bine şi de la fapta lor cea bună. Le voi hrăni trupul şi sufletul, iar după moarte chiar Eu îi voi înfăţişa Fiului şi DUMNEZEULUI meu. ”

Scurt istoric

Începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea, Muntele Athos îşi dobândeşte caracterul său de ţinut exclusiv monahal, cu graniţe bine determinate, cu organizare administrativă proprie având capitala la Kareia. Totuşi, până în anul 960 marea majoritate a călugărilor locuiau în colibe sărăcăcioase şi erau deseori prădaţi de piraţii din zonă. În a doua jumătate a secolului al IX-lea, Sfântul Athanasios Athonitul, un călugăr provenind dintr-o familie bogată, a început construirea marii mănăstiri Lavra. Deşi la început călugării s-au opus iniţiativei, plângându-se că Athanasios perverteşte tradiţia ascetică, împăratul Ioan Tsimiskes l-a sprijinit pe athonit în demersul său. De atunci, monahilor de pe muntele Athos li se mai spune şi athoniţi.
 

Pe parcursul secolelor următoare, traiul pe muntele Athos a cunoscut multe încercări, mănăstirilor fiindu-le  dificil să se întreţină singure. În Evul Mediu doar puţine mănăstiri şi schituri au supravieţuit, mai ales datorită ajutorului material sistematic (bani şi produse) venite din Valahia şi Moldova. Acest ajutor se datora relaţiilor de rudenie cu locuitorii satelor – aproape toate româneşti – din jurul Muntelui Athos. Treptat, în secolul XIX prin donaţiile noilor veniţi din ţările ortodoxiei estice, precum Rusia, Bulgaria şi Serbia, ansamblul de mănăstiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare ţară exercitându-şi influenţa asupra mănăstirilor subvenţionate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele de ocupaţie germane şi bulgare nu au intervenit în cazul muntelui Athos deoarece la cererea Epistassia (consiliul director al Muntelui Athos), Hitler a fost de acord să plaseze statul monastic sub protecţia sa personală.

Maica Domnului, singura prezenţă feminină de pe muntele Athos

Conform unei reguli denumite avathon (neumblat), pe muntele Athos pot intra doar bărbaţi, indiferent de religie. Băieţii sub 18 ani trebuie să fie însoţiţi de tatăl lor. Fiind o regiune cu statut special, accesul se face cu un permis numit diamonitrion, zilnic emiţându-se 100 de astfel de permise pentru creştinii ortodocşi şi aproximativ 10 pentru neortodocşi. Maşinile personale trebuie lăsate în oraşul Ouranopoli (cel mai popular punct de plecare spre muntele Athos, o mică staţiune-port la marea Egee) deoarece pe Athos sunt permise doar autovehiculele mănăstririlor şi ale celor care lucrează acolo.
 

Isihasmul

Locuitorii muntelui Athos practică foarte mult metoda rugăciunii isihaste, sau rugăciunea inimii, cum se mai numeşte ea. După spusele lui Gregorie din Sinai, fondatorul isihasmului, călugării pot vedea Lumina Necreată a lui DUMNEZEU  dacă se devotează zilnic rugăciunii, rămânând aşezaţi în acelaşi loc de la răsărit la apus, repetând cu atenţie şi în şoaptă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui DUMNEZEU, miluieşte-mă pe mine.” Deşi în epoca noastră modernizarea a pătruns chiar şi pe muntele Athos, mai există totuşi multe locuri retrase şi călugări care preferă să trăiască în pădure, locuind singuri în peşteri sau chilii improvizate, fără niciun confort şi departe de agitaţia vizitatorilor, rugându-se în permanenţă lui DUMNEZEU  şi Fecioarei Maria.
 
Mănăstiri
Conform Constituţiei Sfântului munte Athos, numărul mănăstirilor din Athos este de 20, număr care nu poate fi depăşit. Se specifică fapul că dacă vreodată numărul monahilor din mănăstiri va depăşi capacitatea acestora de a-i găzdui, aceştia vor fi trimişi să locuiască în schituri şi chilii. Ordinea ierarhică a mănăstirilor este următoarea: Marea Lavră, Vatopedu, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Cutlumus, Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Dochiariu, Caracalu, Filoteu, Simonopetra, Stavronikita, Sfântul Pavel, Xenofontu, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon şi Kostamonitu.

Deşi cronicile istorice atestă că domnitorii români au fost ctitorii (persoane care suportă cheltuielile pentru ridicarea, renovarea unui lăcaş sfânt) majorităţii mănăstirilor de pe muntele Athos, inclusiv a celor mai mari, din păcate românii nu au o mănăstire a lor. Aceasta se petrece deoarece spre deosebire de sârbi, bulgari sau ruşi, care atunci când au oferit ajutoare Sfântului Munte Athos, au pretins în schimb o mănăstire a lor, românii, după cum afirmă cercetătorul rus Porfir Uspenski (autorul unei monografii ample asupra Sfântului Munte Athos), „au oferit ajutoarele ca unui frate aflat în nevoi, fără să ceară nimic în schimb.”
Pe lângă cele 20 de mănăstiri, în Athos există 12 schituri. Dintre acestea, două sunt româneşti. Schitul Lacu, care aparţine de Mănăstirea Sfântul Pavel şi Schitul Prodromu (prodromos înseamnă înaintemergătorul), înfiinţat de domnitorul Alexandru Ghica în secolul XVIII, care aparţine jurisdicţional de Marea Lavră. Printre chiliile româneşti de pe Athos amintim: Colciu, Sfantul Ipatie, Provata, Chilia Adormirea Maicii Domnului. După călugării greci, cei mai numeroşi pe muntele Athos sunt românii.
Ziua liturgică începe la ora 17 cu vecernia (slujbă religioasă care se face spre seară). La ora 18:40 se ia masa, apoi, la ora 19 are loc slujba pavecerniei urmată de scoaterea moaştelor (rămăşiţe ale trupurilor sfinţilor) pentru pelerini. La ora 21:30 se face stingerea, iar la ora 2:45 deşteptarea deoarece la 3 începe slujba, care se termină la 7. Micul dejun se ia la ora 7:15. Masa se serveşte de două ori pe zi, la interval de 12 ore. Între orele 7:30 si 11:30 fiecare călugăr işi are programul de chilie, iar între orele 11:30 şi 16:30 se face muncă în folosul mănăstirii. Un pelerin are dreptul să locuiască într-o mănăstire doar 24 de ore.
 

Pe Muntele Athos nu sunt acceptate carnea sau preparatele pe bază de carne, excepţie făcând foarte rar, peştele sau fructele de mare. Acest lucru, împreună cu pacea specifică vieţii de călugăr şi eforturile pentru dobândirea mântuirii spirituale au făcut posibil ca pe muntele Athos să nu se vorbească despre boli cu substrat alimentar precum cancerul, diabetul, bolile de inimă sau afecţiuni ale sistemului digestiv. Uleiul de măsline produs pe muntele Athos este de cea mai bună calitate, iar hrana se găteşte la plite şi cuptoare tradiţionale. Călugării de pe muntele Athos îşi cultivă singuri, în mod organic, zarzavaturile, legumele şi fructele, cresc găini ouătoare la mănăstire şi nu apelează deloc la produsele alimentare procesate din comerţ. Inclusiv băuturile alcoolice precum rachiul sau vinul sunt produse tot aici, iar ca îndulcitor se foloseşte mierea de albine.
 

Miracole
Nu este călugăr pe muntele Athos care să nu vorbească despre minunile care au avut loc şi continuă să se petreacă până în zilele noastre pe Sfântul Munte Athos. Unul din cele mai puternice exemple în acest sens este mănăstirea Marea Lavră, unde, conform spuselor călugărilor, de peste 1000 de ani hambarele sunt mereu pline, nu datorită oamenilor, ci graţie harului lui DUMNEZEU. La fel de grăitoare sunt miracolele care au drept sursă icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul.
 

 

Icoana Prodromiţa făcătoare de minuni

Se spune că icoana Sfintei Fecioare de la schitul românesc Prodromu nu a fost făcută de mâini omeneşti. În anul 1862, părintele stareţ Nifon a chemat de la Iaşi un pictor pe nume Iordache Nicolau care să realizeze o icoană a Maicii Domnului. Condiţia impusă artistului era ca în tot timpul cât va locui acolo, să se roage Maicii Domnului, să citească acatistul în fiecare zi, să păstreze abstinenţa sexuală, să ţină întotdeauna post în ziua în care pictează, iar dacă mănâncă să nu mai picteze apoi, să se spovedească, să nu se certe şi să nu urască pe nimeni. Deoarece nu reuşea să picteze frumos chipurile Mariei şi a lui Iisus, deşi respecta toate condiţiile impuse, Iordache s-a rugat o noapte întreagă la Maica Domnului şi apoi dimineaţă a constatat cu uimire că icoana era deja pictată de mâini angelice nevăzute.

„Am avut şansa să fiu doi ani arhondar (călugăr care primeşte oaspeţii) la Schitul Prodromu, între 2001 şi 2003, şi mii de oameni au venit, iar eu i-am dus să le arăt şi să le vorbesc despre sfânta icoană Prodromiţa, care este îmbrăcată în argint, iar chipurile cele nepictate de mână sunt lăsate descoperite şi au o frumuseţe care nu poate fi descrisă… Şi ducându-mă acolo zilnic, am observat ce citisem cândva: chipurile Maicii Domnului şi ale Mântuitorului se schimbă. Atunci când vin creştini deschişi şi cu bună dorinţă de a afla har şi de a afla ajutor de la DUMNEZEU, cu inima deschisă şi se închină, Mântuitorul zâmbeşte. Apare un zâmbet pe chipul Lui pe care nu vi-l puteţi închipui cât de minunat şi de frumos este.” Părintele Alexandru, de la Chilia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
 

Sfinţii Trei Ierarhi

Zona în care se află schitul Prodromu, deşi situată lângă mare, este total lipsită de apă dulce. În urma multelor rugăciuni, în anul 1720, Sfinţii Trei Ierarhi (Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, consideraţi cei mai mari învăţători ai ortodoxiei), s-au arătat unui pustinc român cu har şi i-au indicat un măslin lângă care să sape pentru a găsi apă. El a ascultat îndemnul lor, iar la opt metri adâncime a găsit apă, săpând fântâna care se vede şi azi.

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul

Se spune că în anul 1821 nişte soldaţi turci au intrat în capela Sfântului Ioan Botezătorul cu intenţia de a o jefui. Văzând icoana lui Ioan Botezătorul mişcându-se, ei s-au speriat şi au început să tragă cu pistoalele în ea. Dar în loc să o strice, gloanţele nici nu o atingeau, ci se întorceau către ei. Văzând că nu au şanse de câştig, soldaţii turci au fugit şi nu s-au mai întors.

Întâlnire cu Maica Domnului

Monahii de pe muntele Athos cred cu tărie în Fecioara Maria şi se roagă foarte mult la ea. Ei spun că vieţile lor, împreună cu tot ceea ce se petrece pe munte este supravegheat de Ea şi pe toţi cei care vin, Ea îi primeşte.
 

Un călugăr pe nume Gheronda de la schitul Sfântul Pavel povesteşte cum s-a întâlnit cu o femeie într-o grădină de măslini aflată în apropierea mănăstirii Hilandar. El a întrebat-o cum de se află acolo şi i-a spus că nu are voie pe muntele Athos. Femeia avea o carte pe braţe şi alte două le ţinea alături, pe iarbă. Maica Domnului (căci ea era) i-a spus atunci zâmbind: „Vrei să ştii cine sunt eu? Uite în cartea asta care o port în braţe îi scriu pe cei care vin aici ca pelerini şi apoi pleacă. În cealaltă, îi scriu pe cei care vin o perioadă, rămân cât pot şi apoi pleacă, iar în a treia carte, pe cei care vin aici şi rămân până la moarte.”

 

Citiţi şi:

Meditaţia isihastă

Pelerinaje spirituale

yogaesoteric
21 februarie 2011