Sfârșitul iluziei

Dr. Krugman, câștigător al premiului Nobel pentru economie, propune într-o serie de editoriale în The New York Times o soluție pentru majorarea plafonului de îndatorare a SUA.

Soluția propusă este pe măsura nivelului intelectual la care au ajuns laureații Nobel, dă măsura faptului că New York Times a ajuns un soi de Pravda a stângii americane.

Căci dr. Krugman propune nici mai mult, nici mai puțin decât ca Trezoreria SUA să emită o monedă de 1 trilion de dolari pe care să o depună în banca centrală – FED – astfel încât guvernul să aibă în cont un trilion de dolari pe care să-i poată cheltui după voie.

Ideea emiterii unei monede de un trilion de dolari este recurentă, stânga americană a amenințat cu folosirea acestei metode de a crește nivelul de îndatorare a SUA de fiecare dată când procedurile democratice de creștere a nivelului de îndatorare s-au împotmolit în mecanismele parlamentarismului american.

Legea americană permite Trezoreriei SUA să emită monede comemorative fără aprobarea Congresului. Desigur legislatorii nu s-au gândit vreodată că valoarea unei astfel de monede ar putea fi de un trilion de dolari, că legea ar putea fi abuzată în acest mod.

Dr. Krugman admite înșelătoria, dar crede că aceasta este permisă pentru a apăra ceea ce i se pare a fi democrație și ceea ce i se pare a fi normalitate.

Cel mai probabil Trezoreria SUA nu va emite o monedă de un trilion de dolari, după cum amenințarea emiterii unei monede de un trilion de dolari a funcționat în trecut, aceasta va funcționa și de astă dată, parlamentarii americani vor înțelege că, indiferent de votul lor, guvernul va avea banii pe care-i dorește și vor vota în consecință pentru a nu demantela iluzia controlului democratic asupra guvernului.

Evenimente precum emiterea monedei de un trilion de dolari, furtul transparent al alegerilor în state-cheie sunt de evitat, căci risipesc iluzia democrației, iluzia ce face posibilă dictatura elitei tehnice și birocratice.

Iar dacă furtul alegerilor nu a putut fi evitat, cel mai probabil vor face tot ce este posibil pentru a evita risipa inutilă de credibilitate ce va apărea în momentul emiterii monedei de un trilion de dolari.

Căci esențială în SUA este păstrarea iluziei că democrația este garantul libertății și al demnității personale, oamenilor nu li se permite să descopere că democrația este mecanismul care erodează sistematic libertatea și demnitatea umană.

Evenimentele din SUA ne ajută să înțelegem ce se petrece la noi acasă. Nu am niciun fel de expertiză într-ale Constituției României, mi-e limpede însă că aceasta a încetat să funcționeze.

Faptul că un guvern demis poate menține țara în teroare pandemică, faptul că sunt ignorate hotărâri judecătorești, ne arată doar că birocrați precum dl. Arafat își vor impune viziunea despre normalitate asupra populației, independent de mecanismele constituționale, de fapt în pofida mecanismelor constituționale.

Cei vârstnici s-au născut în comunism, au fost lipsiți de demnitate și de libertate în copilărie și tinerețe, nu s-au născut demni și liberi, nu vor protesta, se vor adapta. Tinerii sunt complet deconectați de tradiția creștină, de tradiția greco-romană, nu vor înțelege ce li se petrece.

Mercenarii intelectuali le vor fi alături celor care au puterea reală, în spațiul românesc nu există nevoia sofisticării pseudo-intelectuale de peste ocean pentru a ascunde dictatura birocraților cu pretenții de tehnocrați.

Până și partidul ce a fost în ultima vreme mereu de partea libertății – AUR – propune renunțarea la iluzia democratică și instalarea unui guvern de tehnocrați.

Iluziile au rolul lor într-o societate, fac intolerabilul tolerabil, ne dau iluzia demnității umane. Menținerea stării de teroare pandemică în ciuda votului din parlament în favoarea demiterii guvernului înseamnă sfârșitul iluziilor în România.

Mai avem un pas de făcut până la brutalitatea nudă pe care-o vedem cu toții pe ecrane, deși este puțin probabil că este nevoie de scene de violență precum cele din Australia pentru a obține supunere și obediență în România.

Cei mai buni dintre noi au fost exterminați în temniță de comuniști, noi, nepoții celor ce-au trecut prin teroarea anilor ’50, am crescut prea înspăimântați pentru a avea curajul de a ne împotrivi fizic comunismului pe stil nou, terorismului birocratic al cărui chip vizibil este astăzi dl. Arafat.

Am pășit din neatenție și inconștiență dincolo de iluzia democratică, noua eră a totalitarismului birocratic se deschide larg în fața noastră.

Citiți și:
Scurtul drum de la umbreluță la botniță
Totalitarismul este o psihoză în masă. Întreaga societate totalitară și regulile sale au la bază gândirea delirantă, blocată în iluzie
Fiecare țară a avut un Fauci, un Arafat al ei

 

yogaesoteric
25 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More