Sfaturi practice

În YOGA, trăirea afectivă, cunoaşterea nemijlocită, practica au valoare supremă. Iată ce afirmă, în această direcţie, străvechiul tratat YOGA – HATHA YOGA PRADIPIKA, cap. I, sutrele 64-66:

“Cel tânăr, cel matur, cel foarte bătrân şi chiar şi cel bolnav sau infirm poate obţine perfecţiunea în practica YOGA printr-o practică constantă. Succesul în YOGA este obţinut numai de cel care o practică efectiv, altfel nu se poate obţine nici un rezultat. Evoluţia spirituală în YOGA nu poate fi realizată prin simpla citire a textelor sacre, limitându-ne la caracterul lor teoretic. Realizările în YOGA nu sunt obţinute prin purtarea hainelor specifice yoghinilor sau SANYASINILOR şi nici vorbind despre aceştia. Numai şi numai practica constantă este secretul succesului. Cu adevărat, nu este nici o îndoială asupra acestui lucru.”

Alimentaţia

Fiecare masă trebuie luată în cantitate moderată. Când mâncăm vom fi cât mai conştienţi şi vom mesteca alimentele cât mai bine, astfel ca hrana să fie amestecată cu salivă, pentru a fi absorbită cu uşurinţă şi asimilată în organism.

Consumul de carne trebuie, pe cât posibil, evitat sau redus, deoarece o alimentaţie excesiv bogată în carne aduce foarte multe deşeuri şi toxine în organism şi pune serios la încercare organele digestive. Este indispensabil să se execute ASANA-ele şi PRANAYAMA cu stomacul complet gol. După o masă grea şi copioasă, trebuie să lăsăm 4-4,5 ore înainte de a trece la exerciţii. În caz contrar pot apărea tulburări organice. În rest, se poate practica şi la o oră şi jumătate, dar numai dacă s-au consumat sucuri de fructe, o ceaşcă de ceai medicinal sau de lapte cu 1-2 biscuiţi.

Băuturile alcoolice, cafeaua şi tutunul

Pe cât posibil, e bine să ne abţinem a mai fuma şi să evităm consumul cafelei şi al băuturilor alcoolice. Tutunul, cafeaua şi alcoolul blochează canalele subtile prin care circulă finele energii macrocosmice, distrug centrii subtili de forţă pe care YOGA urmăreşte să-i energizeze. Abuzul conduce astfel nu numai la o deteriorare a sănătăţii, dar şi la o diminuare a forţei mentale şi a vigorii.

Timpul cel mai favorabil pentru practica YOGA

Este cel mai indicat să practicăm yoga dimineaţa devreme (chiar la răsăritul soarelui). În prima jumătate a zilei, când soarele urcă pe cer, majoritatea fiinţelor se trezesc la viaţă. aceasta este perioada de ascensiune a energiilor vitale şi spirituale pe care, un practicant al tehnicilor YOGA le resimte în mod conştient în fiinţa sa. Este deci perioada cea mai bună pentru practica YOGA. Totuşi, tehnicile YOGA pot fi practicate cu succes oricând.

În timpul practicării exerciţiilor YOGA ochii vor fi închişi, deoarece acest lucru permite o mai bună concentrare şi interiorizare ce ne va ajuta să conştientizăm, prin corp şi în afara corpului, fluxurile de energii subtile specifice fiecărui exerciţiu YOGA. Dacă vor şi ţinuţi deschişi, mintea va fi perturbată de obiectele exterioare şi eficienţa practicilor va fi mult scăzută.

Exerciţiile YOGA trebuie executate având o îmbrăcăminte cât mai lejeră. Nu vom purta haine din material supraelastic şi este indicat să ne scoatem cravata, centura, cureaua sau orice alt obiect care ne strânge.

Se ştie, conform cunoştinţelor străvechi, că fiecare metal este în rezonanţă cu un anumit tip de energie din macrocosmos. De aceea, până când vom ajunge să studiem cum putem folosi aceste tipuri de corespondenţă dintre metale şi energii, este indicat să nu purtăm, în timpul practicilor YOGA, nici un fel de obiecte metalice: ceasuri, ochelari, lănţişoare, inele, cercei, brăţări etc.

Camera în care se execută exerciţiile YOGA trebuie să fie cât mai bine aerisită, iar temperatura să fie cât mai plăcută. Dacă este posibil, aceste exerciţii pot fi realizate în aer liber. Locul ales pentru practică trebuie să fie cât mai liniştit şi va fi menţinut permanent acelaşi. În acest fel, treptat, se va crea o ambianţă energetică specifică ce vă poate stimula.

În timpul programului de exerciţii YOGA faţa va fi orientată către polul nord magnetic sau către est. La posturile YOGA în care suntem aşezaţi la sol, capul va fi orientat către nord sau către est. Aceeaşi regulă trebuie respectată şi în timpul somnului.

Totdeauna înainte de a începe exerciţiile YOGA este necesar să ne detaşăm de ambianţa exterioară căutând, pe cât posibil, să ne relaxăm şi să ne eliberăm de orice preocupare stresantă, gânduri obsesive, griji, tensiuni, realizând totodată o stare de transfigurare interioară, în care ne vom raporta la o stare de armonie lăuntrică pe care am trăit-o cândva sau, pur şi simplu, ne vom imagina că ne aflăm într-o călătorie în spaţiul cosmic, printre stele.

Somnul

E foarte important, în primele faze de practică YOGA, să adormim la ora 22 seara sau, cel târziu, la 22.30. Tradiţia yoghină arată că înainte de miezul nopţii poziţia cosmică a Pământului oferă radiaţiile cele mai favorabile regenerării şi încărcării sistemului nervos. Aceasta este recomandabil mai ales dacă avem afecţiuni pe care vrem să le vindecăm, atât prin practica YOGA, cât şi pe cale naturală. Cele mai bune ore de somn şi odihnă completă sunt între orele 22 seara şi 4 dimineaţa. Somnul va fi mult mai profund dacă, cu câteva minute înainte de a adormi vom realiza SHAVASANA. Acelaşi lucru este indicat dacă, în timpul nopţii, apare întreruperea somnului. Într-o asemenea situaţie e indicat ca, ajungând în zona frunţii, să se vizualizeze o imagine mentală profund calmantă, eventual cu o floare sau un peisaj sublim.

Baia

Putem face baie sau duş zilnic, dar niciodată imediat după execuţia ASANA-elor sau a altor tehnici YOGA. În acest caz, trebuie să aşteptăm cel puţin 2 ore. De asemenea, înainte de a trece la antrenamentul yoghin, se poate face baie numai cu 2 ore înainte. Dacă este dificil să se facă baie sau duş în toate zilele, aceste pot fi înlocuite cu expunerea trupului complet gol la aer. Aceasta dă pielii ocazia să se aereze căci ea, fiind acoperită de veşminte groase, nu poate să respire suficient. Băile de aer sunt necesare pentru a da corpului o senzaţie de prospeţime şi-i permite să degaje un miros agreabil. Băile de aer sunt extrem de binefăcătoare, ele permiţând porilor să respire liber şi să se dezvolte o minunată capacitate de rezistenţă la diverşii factori perturbatori din mediul ambiant.

Băile de soare

Sunt o sursă de energie şi de forţă, cu condiţia de a fi practicate în mod înţelept. Razele soarelui sunt un tonic minunat dacă nu se abuzează. Dacă putem rămâne la umbră pe malul unui lac, râu sau al mării şi să lăsăm să ajungă la noi razele reflectate de apă, ele se vor dovedi mai binefăcătoare decât razele directe. Atunci când soarele este acoperit de nori, efectul produs de razele filtrate este foarte puternic. Cel mai bun moment de a realiza baia de soare este atunci când soarele răsare şi este de culoare roz. Atunci el poate vindeca nenumărate afecţiuni. El e purtătorul vitaminei D şi ne încarcă cu vitalitate.

Înotul

Dacă avem ocazia să înotăm într-un lac, râu sau în mare, vom avea ocazia să profităm plenar, căci pielea noastră va fi tonificată de minerale şi de aerul pur foarte bogat în ozon. Înotul e cel mai minunat exerciţiu pentru armonizarea şi stăpânirea naturală a respiraţiei, fiind extrem de binefăcător pentru sănătatea noastră.

Mersul desculţ

De fiecare dată când putem, mai ales vara, trebuie să mergem cu picioarele complet goale pe câmp, pe malul lacurilor, râurilor sau mării. Atunci planta piciorului absoarbe radiaţiile subtile telurice care fortifică şi reîmprospătează organismul într-un mod excepţional.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More