„Şi Cuvântul s-a făcut trup…″
Să ne întoarcem în acel moment în care timpul pare că s-a oprit, la ieslea în care Copilul înconjurat de îngeri şi de păstori răspândeşte Lumina Cuvântului Divin, încălzind inimile tuturor.
Venirea pe lume a lui Hristos ne este cunoscută din tradiţia creştină, bazată pe cele patru Evanghelii scrise de patru dintre apostolii lui Iisus, după crucificarea şi Învierea sa, pentru a face cunoscute lumii viaţa şi mesajul Fiului lui Dumnezeu. Doar două din cele patru Evanghelii povestesc legenda naşterii Mântuitorului: Evanghelia după Luca şi cea după Matei.
În ambele scrieri elementul magic şi divin miraculos este prezent la tot pasul.
Maria, fecioară credincioasă şi neprihănită, este vestită de îngerul Gabriel că va naşte un fiu prin Graţia Duhului Sfânt, pe care-l va numi Iisus: “Nu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Iisus.” (Luca, 1, 30-31) “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca, 1, 35)
Logodnicul ei, Iosif, voind să o părăsească pe ascuns, visează un înger care-i confirmă originea divină a copilului ce se va naşte: “Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu, şi-i vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei, 1, 20-21)
Tot un înger al Domnului, după cum relatează Luca, i-a anunţat pe păstorii din Betleem de naşterea pruncului sfânt: “Nu vă temeţi, că vă aduc o veste bună, care va fi o veste bună pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Iată semnul după care-l veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Aflând acestea, păstorii s-au dus să-l vadă pe copil, fiind primii care i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru acest dar.
În Evanghelia lui Marcu, sorgintea divină a noului-născut este şi mai evidentă. Trei magi de la Răsărit au văzut pe cer steaua celui ce avea să fie Împăratul Iudeilor şi au urmat-o până la locul unde se afla acesta. Acolo I s-au închinat şi I-au oferit cele trei daruri, aur, smirnă şi tămâie, simbolizând stăpânirea asupra celor trei planuri ale manifestării, fizic, psihic şi spiritual. Tămâia reprezintă legătura dintre om şi divinitate, dintre finit şi infinit, dintre muritor şi nemuritor. Ea are rolul de a înălţa rugăciunea spre ceruri şi este emblema celor ce îndeplinesc funcţii sacerdotale.
Împăratul Irod, aflând de naşterea lui Hristos şi temându-se că-şi va pierde autoritatea, a poruncit masacrarea tuturor băieţilor mai mici de doi ani, din Betleem şi din împrejurimi. Însă pruncul ce urma să fie Păstorul poporului lui Israel este ferit în mod miraculos de această primejdie, căci lui Iosif îi apare din nou un înger al Domnului care îi spune să fugă cu Maria şi copilul în Egipt. Iar după ce pericolul a trecut şi Irod a murit, la sfatul aceluiaşi înger al Domnului ei s-au întors în părţile Galileii, în cetatea Nazaret.
Toate aceste fapte sunt prezentate in extenso în Evanghelia lui Iacov, dictată de însuşi Iisus umilului său scrib Jakob Lörber. Ele au rolul de a ne arăta că de fapt naşterea miraculoasă a pruncului Iisus reprezintă sacrificiul suprem pe care Dumnezeu l-a făcut din dragoste pentru oameni: s-a întrupat într-un copil, cea mai fragilă şi mai pură dintre creaturi, pentru ca noi să-L recunoaştem şi să ne întoarcem la El.
“Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu”, ne spune Sfântul Atanasie din Alexandria.
yogaesoteric
decembrie 2006