Simţurile transfigurate – viziunea tantrică şivaită

de profesor yoga Dan Bozaru

Zeităţile simţurilor

Tradiţia tantrică a Şivaismului din Caşmir afirmă că cele cinci simţuri ale fiinţei umane (mirosul, gustul, văzul, pipăitul şi auzul), precum şi simţul mental trebuie adorate de către yoghini, într-o stare de profundă meditaţie, ca fiind tot atâtea manifestări ale puterii sacre şi dumnezeieşti a Conştiinţei Supreme, care le manifestă şi care le emite în exterior (în Creaţie), întocmai precum soarele emite pretutindeni razele sale de lumină.
Aşadar simţurile pot fi personificate şi adorate ca fiind tot atâtea zeităţi ce fac posibile diferitele senzaţii rafinate, pe care yoghinul le experimentează în mediul înconjurător.

În principiu, simţurile şi zeităţile care le prezidează nu diferă între ele. Cu toate acestea, doctrina tantrică a Supremei Rezonanţe Dumnezeieşti (SPANDA) arată că există o anumită deosebire, deoarece simţurile fizice ca atare sunt doar expansiuni ale corpurilor subtile şi ale conştiinţei zeităţilor care le reprezintă. În sprijinul acestei afirmaţii, învăţăturile tantrice oferă o imagine plastică, în care Supremul Stăpân SHIVA (înţeles ca Principiu Absolut al Creaţiei) este de asemenea Supremul Subiect Conştient (MAHAPRAMATRI) şi stăpân al Roţii Manifestării; înzestrat cu puterea sacră a simţurilor, El se află chiar în Inima Supremă (HRIDAYA) a Conştiinţei Sale Absolute şi, plin de o fericire fără seamăn, învârte roţile mai  mici ale puterilor manifestate de aceste simţuri.

Modalitatea de adorare a acestor zeităţi

Formele şi numele asociate zeităţilor simţurilor variază mult de la tradiţie la tradiţie, depinzând de contextul ritualic în care aceste zeităţi erau venerate, precum şi de funcţiile atribuite lor. Remarcăm, pe de altă parte, o viziune subtilă a ceea ce se numeşte „cercul simţurilor, asociat Corpului Divinizat”, care este de fapt cercul interior format de zeităţile simţurilor, iar pe de altă parte, există cercul exterior al simţurilor fizice efective, având o natură mai grosieră. Marele înţelept şi eliberat ABHINAVAGUPTA oferă o descriere minunată a modalităţii în care este necesar să fie vizualizat procesul adorării acestor zeităţi în timpul meditaţiei. Astfel, el descrie zeităţile simţurilor aşezate fiecare pe câte o petală a lotusului Inimii Conştiinţei Supreme, în al cărui centru se află cuplul dumnezeiesc pe care-l formează ANANDABHAIRAVA şi ANANDABHAIRAVI.

Zeităţile simţurilor se mişcă fără încetare în jurul strălucitorului şi gloriosului cuplu, căutând cele mai rafinate şi înălţătoare senzaţii pentru a i le oferi în dar, ca act al unei supreme adorări. ABHINAVAGUPTA recomandă mai întâi invocarea marilor zei VATUKA şi GANESHA, care prezidează energia subtilă a suflului inspiraţiei (APANA, deoarece fluxul este descendent) şi, respectiv, al expiraţiei (PRANA, deoarece fluxul este ascendent). Apoi este necesar să fie adorat şi implorat în graţia lui, Marele ANANDABHAIRAVA, adevăratul Ghid spiritual (SATGURU), care este însăşi conştiinţa plină de vigilenţă şi discriminare a yoghinului, cea care îi luminează acestuia calea spre desăvârşirea spirituală, prin intermediul intelectului (BUDDHI) Său. În acest timp, consoarta sa, ANANDABHAIRAVI, dă naştere (UDAYA), într-o extatică stare de fericire, întregii Creaţii. În jurul cuplului dumnezeiesc se află: zeiţa BRAHMANI, care reprezintă intelectul (BUDDHI) fiinţei umane şi care oferă florile discernământului său pur; se află KAUMARI, adică mintea (MANAS), care ne oferă florile gândurilor (VIKALPA) elevate şi pure; se află VAISHNADI, care prezidează simţul auzului (urechea) oferind cele mai sublime şi încântătoare sunete şi armonii; VARAHI, care reprezintă simţul pipăitului (pielea) oferind cele mai minunate senzaţii tactile; INDRANI, care guvernează simţul văzului (ochii) oferind viziunea unor minunate forme; CHAMUNDA, pentru simţul gustului (limba) oferind delicioase senzaţii gustative şi, în sfârşit, se află MAHALAKSHMI, care simbolizează simţul mirosului (nasul) oferind încântătoare senzaţii olfactive.

După ce preaslăveşte însăşi esenţa dumnezeiască şi cea mai pură formă a fiinţei, care este Sinele Suprem (ATMAN), înzestrat cu puterea tuturor categoriilor (TATTVA) existenţiale, Abhinavagupta concluzionează astfel: „Plin de veneraţie, ador în acest fel cercul zeităţilor etern active (SATATODITA) în propriul meu trup, etern prezente în toate fiinţele şi care, de asemenea, constituie însăşi esenţa radiantă a pulsaţiei experienţelor pe care le trăiesc clipă de clipă”.
          
Simţurile sacralizate devin forţe spirituale

La nivelul inferior al conştiinţei descoperim că simţurile fizice nu sunt mai mult decât simple instrumente inconştiente ale percepţiei. Aceste simţuri au un caracter extrovertit şi operează în relaţie directă cu obiectele exterioare. Însă atunci când conştiinţa personală a yoghinului se „topeşte” în oceanul Conştiinţei Supreme Atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, simţurile ajung să perceapă realitatea exterioară într-un mod diferit, care nu mai este supus rigorilor temporale. Astfel, ele devin interiorizate, în sensul că sunt recunoscute efectiv ca nişte forţe spirituale, ce operează în spaţiul unei conştiinţe sacralizate. Învăluite acum de lumina dumnezeiască a marelui BHAIRAVA, simţurile sunt divinizate, iar activitatea lor conduce yoghinul către treapta celei mai înalte realizări spirituale, chiar dacă ele interacţionează cu obiectele exterioare. Astfel, simţurile ajung să ilumineze fiinţa aspirantului la spiritualitate, după ce ele însele au fost iluminate de graţia şi lumina dumnezeiască a lui SHIVA. Yoghinul realizează în acest mod faptul că simţurile nu reprezintă altceva, decât energia pură şi vibrândă (SPANDA) a Conştiinţei care percepe Divinul manifestat ca senzaţii.
 

„Retragerea” în chiar mijlocul lumii

Libertatea absolută (SVATANTRYA) a lui SHIVA se manifestă într-o infinitate de moduri, însă aici ea oferă acea fericire indescriptibilă, prin care SHIVA manifestă şi percepe întreaga Creaţie ca fiind o continuă activitate pulsatorie a simţurilor. În acelaşi timp, SHIVA este retras şi se odihneşte în propria lui natură (SVARUPA), care este însăşi sursa beatitudinii Lui infinite şi a libertăţii absolute şi necondiţionate.

Tot astfel, yoghinul este necesar să urmărească arhetipul acţiunii dumnezeieşti. Cel care a ajuns la perfecţiunea spirituală (MOKSHA) este mereu centrat cu a sa conştiinţă în Sine, reflectând continuu asupra naturii sale adevărate şi necreate. Dar cu toate că el este astfel profund absorbit în contemplarea naturii sale dumnezeieşti, el nu neglijează totuşi niciunul dintre aspectele lumii exterioare. De fapt, fiind mereu într-o stare de maximă atenţie detaşată, el manifestă simţurile sale (auzul, văzul etc.) cu o mult mai mare fineţe şi claritate şi înţelege semnificaţiile profunde ale multiplelor impresii recepţionate; având astfel mintea şi simţurile active chiar şi în iureşul manifestator al lumii, dar fiind totodată ferm ancorat în percepţia continuă şi nediferenţiată a naturii sale dumnezeieşti, eterne şi neschimbătoare (ATMAN), yoghinul devine un veritabil stăpân al Creaţiei şi posesor al tuturor virtuţilor şi puterilor dumnezeieşti în manifestare.

Divinul manifestat ca senzaţii

Tradiţia şcolii SPANDA accentuează asupra necesităţii ca yoghinul să observe cu atenţie „mişcările” simţurilor şi să le perceapă ca pe o extensie a activităţii lui SHIVA, care este ea însăşi Conştiinţa Universală şi totodată natura esenţială ultimă şi dumnezeiască a oricărei fiinţe. Astfel, yoghinul va înţelege treptat şi va asimila într-un mod profund şi fără echivoc faptul că el este infuzat continuu de energia dumnezeiască pulsatorie (SPANDA), care determină şi susţine orice activitate senzorială. Multiplele şi complexele senzaţii resimţite îl vor conduce pe yoghin la recunoaşterea lui ca receptacul fidel al oricărei experienţe a Glorioasei Lumini dumnezeieşti (MAHAPRAKASHA) a Conştiinţei Absolute, care „umple” în acest fel atât subiectivitatea individualităţii sale, cât şi mediul ei înconjurător.

În concluzie, deşi multe căi spirituale şi religii înclină şi chiar impun restrângerea şi austeritatea simţurilor, văzând în ele una din principalele surse ale suferinţei în Manifestare (SAMSARA), învăţăturile sistemului SPANDA şi, în general, ale Şivaismului din Caşmir afirmă, dimpotrivă, că aceleaşi simţuri pot servi atât ca mijloc de obţinere, într-o primă fază, a revelării Sinelui prin actul iluminării spontane, cât şi, într-o etapă ulterioară mai avansată şi mai profundă, atingerii stării de eliberare spirituală ultimă.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 24

Citiţi şi:

Vidul transcendent şi roata energiilor universale (I)

Kalavidya – Cele 16 manifestări esenţiale ale Supremei Energii Dumnezeieşti Creatoare

yogaesoteric
22 februarie 2010