Situația o ia razna de tot în România: ANAF vrea arme!

Știre: „Boloș vrea militarizarea inspectorilor ANAF: Vor avea arme. Cei care fac fapte de evaziune fiscală să-i știe de frică

Comentariul unui coleg avocat care mi-a trimis această știre, citez:

Cine nu își aduce aminte sau era prea mic ca să își aducă aminte o să retrăiască vremurile când venea Garda financiară și îți punea pistolul pe masă și cerea documente”.

Evazionist sau nu, în orice moment, dacă se adoptă așa ceva, te vei trezi cu un pistol la tâmplă, iar sub amenințare și teroare, vei putea să fii intimidat cu privire la orice și fără a avea legătură în fapt cu „obligațiile fiscale”.

Observăm că, în ultima perioadă, din ce în ce mai mult, sub pretextul combaterii evaziunii fiscale, se adoptă legi prin care drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor dispar.

La articolul 56 din Constituția României (Contribuții financiare) se prevede:

(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.

Însă nu scrie în Constituție că cetățeanul e necesar să fie împușcat din cauza faptului că niște unii au supraîndatorat Statul Român și au furat tot ce puteau prin prisma funcției.

În cazul suspiciunilor de evaziune fiscală există pârghii legale, acuzații de evaziune fiscală, procurori care pot să cerceteze, mandate care se pot solicita de la judecătorul abilitat.

Observăm, în schimb, că prin ceea ce s-a legiferat și se dorește a se legifera în continuare, cât mai multe instituții se vrea să fie militarizate, iar cetățenii să fie terorizați și să poată fi supuși abuzului oricui „funcționăraș” a cărui activitate este secretă.

Autor: Av. Elena Radu

Citiți și:
Hoțul strigă: „Hoțul”! Din 22 septembrie, curierii informează ANAF cine face comenzi online cu plata ramburs
În 2021, semnul fiarei intră pe ultima turnantă: ANAF – bănci / recensământ / buletin biometric / vaccinare cu paşaport de imunitate

 

yogaesoteric
15 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More