Şivaismul caşmirian

79.738 0

“Ceea ce nu este real, nu există pentru mine, ceea ce există cu adevărat, să fie şi pentru mine. Fie ca în acest mod, o, Doamne, să Te regăsesc şi să Te ador în toate stările şi în tot ceea ce există doar pe Tine.” – Utpaladeva

Printre multiplele ramuri ale şivaismului putem să afirmăm fără să greşim că cea mai elevată, cea mai pură, cea mai înaltă formă de şivaism pe care o cunoaştem este aşa-numitul şivaism caşmirian, care a înflorit şi s-a extins în special în regiunea de nord a Indiei, şi anume în regiunea Caşmirului, în secolele VIII-IX d.C.

Şivaismul caşmirian este un filon spiritual de o profunzime unică care oferă o întreagă pleiadă de modalităţi spirituale care s-au dezvoltat în această zonă şi care s-au extins apoi în întreaga Indie, având influenţe chiar şi în Tibet, în unele şcoli budiste. Această iradiere spirituală a făcut ca şivaismul să ajungă chiar până în sudul Indiei, zonă unde a avut reprezentanţi chiar şi la câteva sute de ani de când el a dispărut practic din regiunea Caşmirului.

Această linie spirituală este excepţională deoarece ea dăruieşte, într-un mod unic, am putea spune, şi într-o formă extrem de elevată adevărul ultim, asimilabil direct de către fiinţa care are puritatea, aspiraţia, deschiderea şi profunzimea lăuntrică necesară. Singurul obstacol care îngreunează asimilarea acestei forme de şivaism (şivaismul caşmirian) constă în dificultatea de a înţelege mesajul său.

Textele acestei şcoli spirituale (numită generic şcoala Trika) sunt lucrări cu o înaltă încărcătură spirituală, încât de cele mai multe ori ele scapă modului de înţelegere comun. Cei care însă pătrund adevăratul sens şi mesajul acestor lucrări, beneficiază de stări înalte de conştiinţă şi o înţelegere superioară în plan spiritual.

Învăţăturile de bază ale Tradiţiei Trika în Şivaismul Caşmirian

Termenul trika înseamnă trinitate. Această trinitate este în acelaşi timp superioară – param trikam (prakasha, vimarsha, samarasya), intermediară – paraaparamtrikam (iccha, jnana, kriya shakti) şi inferioară (shiva, shakti şi nara (fiinţa limitată)). Sistemul Trika arată că trinitatea nu este decât o reprezentare a Unităţii în Manifestare (3=1). Shiva, Shakti şi Nara nu sunt diferiţi unul de celălalt. Pe scurt, om şi Dumnezeu sunt unul şi acelaşi. În esenţă, Sinele Suprem, cunoscut ca Shiva în acest sistem filosofic şi practic, este Sinele întregului Univers.
De aceea, nu există nici o diferenţă între Shiva şi Shakti (Conştiinţa de Sine a lui Dumnezeu). Dumnezeu este [Totul] şi ştie că El este [Totul]. Nu există deci nicio diferenţă esenţială.
Shiva este numele dat aspectului static al lui Dumnezeu.
Shakti este numele dat aspectului dinamic al lui Dumnezeu.
Shiva- Shakti este Libertatea însăşi.
De aceea, în mod inerent, fiinţa umană este de asemenea liberă.
Fiinţa umană experimentează înlănţuirea datorită condiţiei limitatoare sau, altfel spus, a impurităţilor suprapuse peste conştiinţă – mala.
Evident, această mala nu este ceva în afara fiinţei umane însăşi.
Dumnezeu devine „om” (deşi, cu adevărat Dumnezeu este Dumnezeu şi nu este supus transformării) prin mala (impuritate, condiţie limitatoare). Într-un cuvânt, mala apare din Dumnezeu.
Shiva nu este inactiv. El posedă Shakti sau Conştiinţă de Sine. Aceasta se concretizează prin Voinţă, care generează Cunoaştere şi Acţiune.
Când o fiinţă umană realizează inerenta sa unitate cu Shiva şi Shakti, mala (condiţia limitatoare) încetează definitiv să mai existe.
Realizarea sa pune sfârşit întregii înlănţuiri „aparente”.
Odată ce fiinţa umană este în esenţă Dumnezeu, ea manifestă întregul Univers în jurul ei.
Chiar dacă non-dualitatea între Dumnezeu şi fiinţa umană este predominantă în acest sistem filosofic şi practic, celelalte puncte de vedere (mai mult dualiste) sunt şi ele explicate şi incluse.
Universul este desfăşurarea jucăuşă a puterii lui Dumnezeu. De aceea, Universul este născut în orice clipă din Beatitudine.
Nefericirea este experimentată de fiinţa umană atunci când ea îsi uită natura sa spirituală.
Când fiinţa umană îşi reaminteşte natura sa spirituală şi realizează unitatea sa cu Dumnezeu, nefericirea este transformată în fericire.
Mala
(impuritatea) nu este altceva decât ignorarea propriei naturi esenţiale.
Conştiinţa umană este Shakti însăşi trecută printr-un proces de contracţii succesive.
De aceea, conştiinţa umană experimentează fericirea supremă (completă) doar atunci când este absorbită în Dumnezeu.
Dumnezeu nu este vid imens, ci un Sine plin de Conştiinţă de Sine.
El poate apare ca fiind „vid” deoarece El nu conţine de fapt, în natura Sa lăuntrică, niciun obiect.
Fiinţa umană este necesar să înţeleagă că de fapt conştiinţa sa este Conştiinţa Dumnezeiască care a trecut printr-un proces de contracţii succesive.
Ca o consecinţă, în acest sistem, este încurajată practica de a înţelege mintea, nu numai de a o controla.
A controla mintea înseamnă mai întâi a o înţelege.

yogaesoteric