Slava Ucraina, slaba Românie și soarta conflictelor

Introducere în ambianță

De un an de zile marile trusturi de presă ne-au umplut la refuz cu situația conflictului din Ucraina. Conform unor surse „oficiale”, mai e un pic și Putin moare de nu știu ce boală misterioasă, de mâna unor „simpatizanți” ai Ucrainei (precum North Stream), de mâna propriilor cetățeni care nu mai au icre negre în magazine, de mâna propriilor argați care nu îi mai acceptă darurile, de un asteroid misterios, de un bulgăre de Cryptonită, de orice mână, numai de a ucrainenilor sau prietenilor lor de peste baltă nu.

Nu știu cum vine asta, toată lumea dorește moartea lui Putin, numai Zelenski și Biden nu mișcă un deget, ba, mai mult, nu mai pot de grija lui, deși le-a luat laboratoarele înapoi. Și în timp ce moare, Putin organizează întâlniri cu 40 de șefi de stat africani, se întâlnește și se pupă senzual cu președintele chinez, înființează BRICS, își experimentează rachetele hipersonice, vinde gaz cui vrea să cumpere. Și pentru că tacâmul nu e complet, Anglia anunță că va trimite Ucrainei proiectile cu uraniu sărăcit. Săracul la sărac trage.

Putin, ca să arate că e pe moarte, spune că va da și el Belarusului rachete echipate cu încărcătură nucleară, așa ca o „piedică în calea uitării”. Lumea ia foc și condamnă intențiile Rusiei, dar nu zice nimic despre cele ale perfidului Albion. Oficialii SUA, ca să nu ceară cumva lumea de prin Europa, sătulă de îmbârligături și provocări, steaguri false și declarații ipocrite, ca și Anglia să își anuleze „exportul”, îi liniștesc pe europeni spunând că „nu dețin informații că rușii ar fi mișcat ceva” înspre Belarus. Deci, putem să trimitem liniștiți arme Ucrainei, chiar și îmbogățite cu uraniu sărăcit, nu există niciun risc pentru nimeni, rușii joacă la cacealma. Englezii nu. Bucurați-vă dragi europeni, Europa e în plin Boom. A început cu Franța. Continuă în Germania. Booom!

În Tenerife prin Bâstroe

Pentru cine nu mai are știri despre afacerea Bâstroe, stați liniștiți, totul merge conform planului. Conform planului american, care altul? Firmele americane dețin deja peste 50% din terenul arabil din vestul Ucrainei, bașca alte afaceri cu petrol, gaze, etc. etc. etc. Canalele Chilia și Bâstroe este necesar să asigure, în numele democrației americane, transportul tuturor bunurilor dinspre și înspre Ucraina pe timp de pace sau război, bașca pe timpul „reconstrucției” Ucrainei de către cei care acuma o înarmează ca să poată fi distrusă. Ce înseamnă reconstrucția Ucrainei și când sau cum se va încheia, vedem mai jos.

Deocamdată, revenind la Bâstroe, situația se desfășoară conform planului. Conform unor informații sigure, date de ministrul Transporturilor, domnul Sorinel Grindeanu, care s-a întâlnit recent cu ambasadorul Prokopchuk al Ucrainei (oare prokopchuk o fi traducerea de la procopsitu?), „au fost trecute în revistă și măsurile luate de autoritățile române pentru sprijinirea Ucrainei în contextul agresiunii Rusiei. Diplomatul ucrainean a apreciat eforturile pe care partea română le-a făcut în contextul inițiativei «Solidarity Lanes» a Uniunii Europene”.

Vai ce ușurat răsuflu, domnul ambasador apreciază eforturile guvernanților români, iar pe guvernanții români doar atât îi interesează, că de nemulțumirile noastre nu au timp. Cam asta s-a discutat.

A, despre Bâstroe ce s-a spus? Păi, domnul ministru a fost foarte ferm și dur, dar sever, căci i-a „solicitat ambasadorului ucrainean amănunte despre aprobarea pe care experții români încă o așteaptă pentru a se putea îmbarca pe navele ucrainene care vor efectua măsurători pe sectoarele Dunării. Ambasadorul ucrainean a precizat că va pune la dispoziția părții române aceste amănunte în cel mai scurt timp”.

Ce poți să mai spui? Să tot ai astfel de miniștri care mor cu icrele în gură, dar nu cedează niciun nisetru din averea statului. Drept mulțumire pentru eforturile Ucrainei de a adânci și folosi Brațul Chilia și canalul Bâstroe cum vor mușchii lor, ambasadorul Ucrainei a cerut ministrului român un mic hatâr, și anume „acceptul temporar al autorităților române pentru efectuarea unor zboruri comerciale internaționale charter din și spre România de către o anumită companie aviatică ucraineană”.

Cu alte cuvinte, șoselele le-am pus la dispoziție, circulă turiștii și contrabanda ucraineană spre Europa la greu, vara asta plajele din Coasta de Azur vor fi pline de „refugiați” ucraineni, Marea Neagră și Dunărea se deschid pentru vasele ucrainene de mare tonaj în timp ce Sulina și Delta rămân fără apă, mai rămăseseră aeroporturile nefolosite de ucraineni. Și ce credeți? Domnul ministru nu a zis nu, gata, Slava Ucraina va scrie de acuma pe ele.

Păi dacă ar fi zis nu, ar mai fi spus cineva despre noi că suntem proștii Europei? Greu, cu oarece îndoială, dar ar fi spus. Acuma nu mai există niciun dubiu. Ei, să vedeți stimați proști ai Europei către ce direcții vor zbura avioanele ucrainene la vară și ce „refugiați” vor călători. Pun pariu că românii nu vor găsi bilete și mai pun pariu că avioanele ucrainene vor fi scutite de toate taxele, inclusiv plata combustibilului. Dacă nu va fi așa să îmi ziceți mie cuțu.

Reconstrucția”

Am zis că voi reveni cu oarece informații și opinii despre modul în care va sfârși războiul din Ucraina.

Dacă e să ne luăm după aceeași presă despre care vorbeam la început, ai crede că până la alegerile din 2024, când oricum toată lumea va uita de război cum a uitat de covid de când cu prestația magistrală a actorului Zelenski, Rusia va fi înfrântă, Zelenski va intra pe un cal alb în Moscova, Biden va fi ales din nou Președinte în Statele Unite ale SUA, Macron se va căsători cu Maia și va forma Fraldova, chinezii vor avea epidemie de gălbinare, România va deveni „Grădina mamii lor” și așa mai departe, până la adânci bătrâneți.

Asta prezic astrele „oficiale”. Cele neoficiale ne spun că totul va fi cum a fost și cu celelalte intervenții „binecuvântate” în toate zonele în care Pax Americana a fost instalată, din ’45 încoace. Nu mă apuc acuma să postez întreaga listă de teritorii mângâiate de grija Occidentului, că ocup spațiu inutil. Voi exemplifica doar cu ultima retragere victorioasă a trupelor NATO, din Afganistan, unde zeci de mii de hectare de opiu au fost retrocedate in integrum talibanilor, cu toată tehnica care le deservea, respectiv sisteme de pază, mijloace de transport trupe și marfă, muniție și armament cât să aperi Ucraina 10 ani, și chiar și bănuți (falși) pentru „coșul zilnic”.

Să mai spună cineva că nu au avut grijă democrațiile universale de bunăstarea poporului afgan, taliban sau nu, dar în special taliban. Lista mare, dar nu completă, o găsiți pe linkul din bibliografie, dar uite așa, ca exemplu, enumăr:

– peste 40.000 din totalul de 96.000 de vehicule militare pe care SUA le-au dat forțelor afgane au rămas în Afganistan la momentul retragerii americane, inclusiv 12.000 de Humvee-uri militare;

– mai mult de 300.000 din totalul de 427.300 de arme pe care SUA le-au dat forțelor afgane;

– 1.537.000 de „muniții speciale” și „muniție obișnuită pentru arme de calibru mic”, în valoare totală de 48 de milioane de dolari;

– „aproape toate” echipamentele de comunicații pe care SUA le-au dat forțelor afgane, inclusiv stațiile de bază, sistemele de radio comerciale și militare, mobile, portabile, precum și emițătoarele și dispozitivele de criptare asociate, au rămas, de asemenea, în Afganistan;

– „aproape toate” echipamentele de vedere pe timp de noapte, de supraveghere, „biometrice și de poziționare”, totalizând aproape 42.000 de echipamente specializate;

– echipamente în valoare de 7,12 miliarde de dolari;
– avioane în valoare de 923,3 milioane de dolari;
– 9.524 de muniții aer-sol, în valoare de 6,54 milioane de dolari;
– 4 Hercules C-130;
– 50 de elicoptere de atac MD530G Scout;

Mă opresc, cifrele sunt luate din rapoartele oficiale ale Pentagonului, înaintate Senatului American. Bun băiat Biden ăsta! Situația ar fi fost scuzabilă, dacă decizia retragerii ar fi fost luată în 12 ore din cauza unei situații extreme, atac nuclear, tsunami, un asteroid, ceva ar fi căzut peste Afganistan, dar nu. Nimic din toate astea nu s-a petrecut, totul era planificat și cunoscut de pe timpul lui Trump, el luase această decizie, s-a știut din timp, dar Biden a decis să fie lăsate talibanilor, „că e băieți buni”, după ce 20 de ani au fost dușmanii cre(ș)tinătății.

Să mai spună cineva că SUA nu încurajează lupta împotriva teroriștilor. Cine va folosi întreaga tehnică rămasă? Bineînțeles „poporul afgan” prieten. Cineva ar putea spune că „și dacă le-a rămas talibanilor ce, oricum sunt precum câinele care fură slana ardeleanului, dar nu a furat și brișca, pentru că nu știu să le folosească”. Dar înainte cine i-a instruit? Cine a luptat alături de ei, nu Rambo? Păi ce, Rambo a fost rus? Lasă că l-am văzut eu când juca leapșa cu talibanii.

Deci toată tehnica asta a rămas dușmanilor umanității, cei împotriva cărora a plecat la luptă SUA, „cu-ale sale trei coroane, puse una peste alta”, bașca o grămadă de fraieri printre care nelipsiții români, așa cum fac și acuma pe frontul din Ucraina unde mor pe capete soldați „defectați” din diferite contingente NATO. Va veni vremea să citim prin ziare și despre ei, cum și-au luat concedii fără plată sau medicale pe termen nelimitat și au plecat „la lupta cea mare”.

Presa aia occidentală oficială vrea să ne convingă că ce nu au reușit americanii în Afganistan în 20 de ani de război direct cu afganii, cu unități de elită ale NATO, vor reuși acuma în câteva luni în Ucraina, care a devenit un câmp de maci, împotriva rușilor, cu soldați ucraineni.

Or fi rușii mai proști decât afganii sau mai slab echipați? Ce se va petrece cu toată tehnica asta militară, veche, sau nouă, donată acuma Ucrainei, la terminarea conflictului, cui va rămâne, cine, împotriva cui sau cum o va folosi, cine va „valorifica măreața moștenire”? Și-a pus cineva întrebarea? Sper ca mister Zelenski să nu citească articolul că dă în icter negru dacă vede câte elicoptere i-au adus lui și câte au rămas talibanilor. Dar să nu mai ceară, că dacă avem în vedere situația de mai jos, mai bine să se oprească.

Polonezii, băieți deștepți, se pregătesc, se echipează. Unii zic că se înzestrează pentru a putea face față conflictului din Ucraina, să nu fie atacați de ruși. Ce proști or fi ei. Ei nu știu că Rușii nu îi vor ataca direct câtă vreme nu este război deschis, declarat între Rusia și NATO și nici de articolul 5 nu au auzit. Ei nu se înarmează pentru ce e acuma ci pentru ce va fi după, indiferent cine va „câștiga”. Abia atunci va fi dificil pentru Polonia și toate țările vecine.

România însă doarme sub articolul 5, aduce trupeți străini să își facă concediu în România, le plătește sejurul și își distruge și vinde ce a mai rămas din armată dar „investește”, cumpără tehnică de acum 15 ani pe care o va primi sau putea folosi peste alți 15, până atunci rămânând în pielea goală, cu fundul la ruși. Tentantă poziție, nu zic nu, briliantă strategie! Eu zic să se bage pe fir regele Cioabă, că va rămâne atâta fer după război, încât va fi nevoit să își cheme toți conaționalii din „pribegie”.

Având în vedere această perspectivă și realitatea care nu minte, noi ce facem, continuăm să ne facem preș dorințelor ambasadorilor care ne cer și pe mama și pe tata? Unde ne e mândria, unde ne sunt interesele? Am vândut chiar tot? Cioabăăăăă, ține tată de ferul vechi, că ăsta ne-a mai rămas. Nu îl vinde!

Apropo, înainte de retragerea „Bidoniană” din Afganistan, când „nimeni nu știa nimic” despre conflictul din Ucraina, SUA au „retras” în Ucraina 5 elicoptere MI 5 dar și „muniții nestandardizate”, inclusiv aproximativ 37.000 de muniții de obuzier de calibrul 122 mm. Ulterior au mai fost trimise în Ucraina peste 15 milioane de cartușe de muniție pentru puști, peste 99.000 proiectile de 40 mm pentru grenade cu explozibil cu fragmentare și aproximativ 119.000 de muniții de mortier de 82 mm.

De unde știa SUA că va fi nevoie de ele în Ucraina? Poate retragerea a fost „forțată” de viitorul conflict din Ucraina de care „astrele” îl anunțaseră pe Biden. Cum prevăd ei mereu la fix, locul viitoarelor războaie, dar nu reușesc să ghicească niciodată soarta lor!?

Autor: Col. (r) Marin Neacșu

Bibliografie web:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0EmLc3btr6kvabHuEsPcDStz5pxETDNyKUSze7R9syMYWuhhYqEya9NaW37MKgGqsl&id=100044139414373
https://www.ziar.com/news=15068250
https://www.national.ro/stiri-externe/dezastrul-sua-in-afganistan-ce-au-putut-lasa-americanii-pe-mana-talibanilor-760876.html
https://www.activenews.ro/stiri/Biden-s-a-predat-talibanilor-Imagini-incredibile-cu-echipamentele-militare-de-85-de-miliarde-de-dolari-lasate-in-urma-retragerii-din-Afganistan-Vehicule-inarmate-elicoptere-munitie-si-teancuri-de-bani-180987 

Citiți și:
Bâstroe – Cine minte și de ce ?
Victima ideală
Contrabandă cu arme în Ucraina

 

yogaesoteric
19 iulie 2023

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More