Spanda

Spanda
este Parashakti, Suprema Rezonanţă Divină, Energia Ultimă a Conştiinţei Divine. Ea este în acelaşi timp transcendentă, dar totodată şi ca un freamăt subtil, o mişcare care animă transcendentul; altfel spus ea este acea manifestare transcendentă dinamică din sânul Tatălui Suprem care face să apară manifestarea. Realizând o paralelă cu tradiţia creştină, ea ar putea fi asimilată Duhului Sfânt – acel martor credincios care este de fapt şi Vibraţie Creatoare Supremă, în lipsa căruia nimic nu ar putea să existe.

Această acţiune de manifestare a universului prin intermediul lui spanda se realizează cuantificat, în 12 faze sau momente distincte de Conştiinţă şi de Energie în acelaşi timp, care sunt cele 12 Kali-uri. Această acţiune se manifestă la nivel cosmic, divin, reflectându-se totodată şi la nivel individual – la nivelul lui Atman (în fiecare conştiinţă umană), fiind chiar Lumina Divină Necreată care face să existe atât manifestarea universală, cât şi fiecare conştiinţă în parte. Spanda este deci acea Lumină necreată care susţine şi animă totul.

Sistemul Spanda este un sistem al Graţiei divine. Aici Graţia este privită, ca de altfel în întregul şivaism, ca o revărsare instantanee şi copleşitoare de energie provenind direct de la Shiva. Dumnezeu răspunde în acest mod celor mai profunde aspiraţii ale fiinţei umane, iar acest act de coborâre a Graţiei se poate manifesta, de asemenea, cu aceeaşi eficienţă şi de la Maestru la discipol. Şivaismul este o line de filiaţie spirituală în care Maestrul nu are doar rolul de a-şi învăţa discipolul modalitatea de a parcurge calea spirituală, ci el este în acelaşi timp pentru discipol ca un Tată Suprem, elevul fiindu-i un fiu preaiubit. Este de ajuns o privire, o atingere, un gând al Maestrului către discipol ca instantaneu acesta să acceadă la nivelul Suprem de Conştiinţă. Este de fapt aceeaşi graţie a lui Shiva manifestată în acest caz printr-un vehicul sau instrument uman – Maestrul.

Spanda
– vibraţia primordială – are un rol fundamental în cadrul şivaismului caşmirian. Lucrarea de bază a şcolii Spanda o constituie tratatul Spandakarika al cărui autor, Vasugupta, a trăit în prima jumătate a secolului al IX-lea. Kshemaraja, unul dintre comentatorii săi, mai numeşte această lucrare şi Spandasutra (Aforisme asupra vibraţiei) sau Sapandashastra (Tratat asupra vibraţiei). Există mai multe comentarii asupra acestei lucrări: Spandakarikavritti a lui Bhatta Kallata, cel mai vechi şi cel mai succint dintre ele, cele ale lui Kshemaraja, Spandasamdoha, care comentează exclusiv doar primul verset al lucrării şi Spandanirnaya, care o comentează în întregime, Spandapradipika a lui Upalavaishnava şi, de asemenea, Spandakarikavivriti a lui Ramakantha, pe care îl citează adesea şi Abhinavagupta.

În cadrul şcolii Spanda, termenii care caracterizează aspectul vibrant al energiei sau al Conştiinţei au diferite niveluri de manifestare. Astfel, termeni ca: spanda, spandana, sphurana, sphuratta, samsphuratta au ca rădăcină spand- sau sphur-.

Spand – înseamnă freamăt, tremur, vibraţie, pulsaţie a inimii.

Sphur – are aceeaşi semnificaţie cu diferenţa că această rădăcină verbală asociază mişcării şi lumina, emoţia vie, izbucnirea, ţâşnirea, ceea ce conduce la sensul de scânteiere, străfulgerare, reverberaţie (luminoasă) etc. Deşi numeroase texte consideră echivalenţi termenii spanda şi sphuratta, putem totuşi spune că sphuratta (scânteiere, străfulgerare) vizează identitatea dintre Conştiinţă şi activitatea Sa şi desemnează manifestarea sau iluminarea universală ce caracterizează actul de priză de conştiinţă de sine (vimarsha). Practic, semnificaţia acestor termeni este diferită în funcţie de nivelul la care se aplică: suprem (para), intermediar (para-apara) sau inferior (apara).

yogaesoteric