Spărtură în lumea occidentală. Vine Revoluția în Franța?

După trei luni de tulburări din cauza reformei controversate a pensiilor susținută de președintele Emmanuel Macron, Franța este tentată din nou să-și rupă Constituția și să o ia de la capăt.

Va rămâne 2023 ‒ după 1789, 1830, 1848, 1870, 1940 și 1958 ‒ anul care a forțat o schimbare radicală în modul de guvernare al poate celei mai puțin guvernabile țări mari din lumea occidentală?

Istorici și comentatori politici francezi de renume vorbesc de o „criză democratică” sau de o „criză de regim”. Este o lovitură la adresa sistemului politic instaurat în 1958 de generalul De Gaulle: a Cincea Republică Franceză.

Desfășurarea de către Macron a unui arsenal complet de puteri constituționale speciale pentru a impune o reformă respinsă de 70 la sută dintre francezi a creat ‒ sau a accelerat ‒ o stare de rău mai profundă, notează Politico. Revolta Gilets Jaunes (Vestele Galbene) din 2018-2019 a fost deja, în parte, o cerere pentru un mai mare control popular asupra guvernului și o respingere a partidelor politice tradiționale și a instituțiilor statului.

Acum, francezii sunt uimiți să descopere că această a Cincea Republică acordă puteri supreme președintelui și executivului împotriva parlamentului și poporului. Ceva s-a rupt, sau este pe cale să se rupă, în încrederea Franței în sistemul său de guvernare. O țară care suferă o cădere nervoasă din cauza creșterii vârstei de pensionare a angajaților este puțin probabil să ajungă ușor la un acord asupra unei noi constituții.

În unele privințe, aceasta este o criză Macron mai mult decât una constituțională. În concepția originală a lui Charles de Gaulle, președintele se ținea la distanță de certurile zilnice ale partidelor și politicienilor.

Macron și-a propus să reformeze Franța pentru binele ei, indiferent dacă „poporul” este de acord sau nu. Cu speranța că într-o zi, țara îi va mulțumi.

Politologul Jean Garrigues sugerează că aceasta este o interpretare greșită nu doar a Constituției lui De Gaulle, ci și a istoriei Franței. „Macron este sudat de legitimitatea sa instituțională, dar uită o altă legitimitate înscrisă în istoria noastră de la Revoluția Franceză încoace: nevoia de a asculta vocile cetățenilor, exprimate prin intermediul sindicatelor și al mass-media.”

În cei 12 ani ai celei de-a Patra Republici au existat 28 de guverne, unele dintre ele durând doar câteva zile. De Gaulle a concluzionat în 1958 că Franța era incompatibilă cu o „democrație parlamentară pură”. Era nevoie de un sistem de sus în jos. Președintele va prezida. Guvernarea de zi cu zi ar fi lăsată în seama politicienilor, dacă este necesar, dar și a tehnocraților deștepți. Acest model supraviețuiește, într-un fel, până în prezent.

Guvernarea de către tehnocrați și parlamentele care pot fi scurtcircuitate de către președinți par metode ciudate într-o epocă care este suspicioasă față de „elite” și care cere un „control” mai direct, mai democratic. Constituția celei de-a Cincea Republici a devenit o anomalie în rândul națiunilor democratice.

Cum ar arăta o a Șasea Republică? Câmpul de luptă politic francez este împărțit în trei direcții, la fel ca în anii 1950. Partidele politice sunt disprețuite, la fel ca în anii 1950. Adunarea Națională rău-dispusă, aleasă în iunie anul trecut, nu are o majoritate naturală, sau nenaturală ‒ la fel ca în anii 1950.

Un sistem parlamentar de guvernare, după modelul britanic sau după modelul german, mai complex, s-ar putea scufunda rapid în nisipurile mișcătoare ale celei de-a patra Republici. Blocul stângii radicale condus de Jean-Luc Melenchon este în favoarea unui sistem parlamentar (dar se comportă adesea într-un mod grosolan și neparlamentar).

Toate celelalte forțe politice, inclusiv extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, susțin în linii mari sistemul actual. Într-o Franță parlamentară, Le Pen nu ar putea fi niciodată aleasă prim-ministru; ea are o mică speranță de a deveni președinte în cadrul unor alegeri prezidențiale în două tururi.

Cu alte cuvinte, plus ça change, plus c’est la même chose (cu cât situația se modifică mai mult, cu atât mai mult rămâne la fel). Există o foame de „transformare” în Franța. Nu există un consens pentru modificări, cu excepția impulsului revoluționar.

Macron a promis că va șterge praful de pe planurile de reformă instituțională ‒ în esență, o reparație a sistemului actual ‒ dar speranțele sale de a obține un acord asupra a ceva substanțial în cei patru ani care i-au mai rămas la conducere sunt aproape de zero.

Pentru a-l cita greșit pe Winston Churchill, Constituția celei de-a V-a Republici a devenit, după 65 de ani, cea mai proastă formă de guvernare posibilă pentru Franța ‒ cu excepția tuturor celorlalte. Se pregătește Revoluția?

Citiți și:
În ciuda valului de proteste, Macron a sfidat din nou cetățenii cu o decizie controversată: A aprobat utilizarea supravegherii video prin inteligență artificială
Franța: secretele teribile din spatele lui «Rothschild» se manifestă prin Macron

yogaesoteric
26 mai 2023