Starea de fraternitate într-un grup spiritual – fundamentul şi forţa transformării (2)

de Justina Cojan

Citiţi prima parte a articolului:

Starea de fraternitate într-un grup spiritual – fundamentul şi forţa transformării (1)

TAPAS-ul colectiv este necesar în primul rând datorită complexităţii structurii umane. Orice grup de oameni guralivi, scandalagii, certăreţi este un izvor de gândire inferioară. Atât înalta societate, cât şi aşa-numita lume de rând favorizează manifestarea acestui curent inferior. Chiar şi cel mai pur spirit nu poate trăi într-un asemenea mediu, fără a se molipsi de el. Pentru a-i rezista, este necesar o continuă mobilizare a forţelor noastre spirituale. Marea majoritate a oamenilor nu rezistă şi, căzându-i în mreje, orbi sau doborâţi de duritatea luptei şi de rezistenţa opusă curentului, sfârşesc prin a se amesteca în această societate. Având în jurul nostru o cantitate atât de mare de elemente vătămătoare, este o necesitate să se organizeze grupuri de oameni, având aspiraţii spirituale, care, prin acţiunile lor sau chiar printr-o tăcere comună, să atragă un curent de gândire cât mai pur. Cu cât se vor întâlni mai des în astfel de acţiuni, cu atât mai mult fiecare individ din grupul spiritual va avea mai multă putere să se apere zi şi noapte de atacurile neplăcute şi de influenţele distrugătoare din jur. Se va construi astfel o legătură cu cel mai înalt, mai pur şi mai puternic nivel spiritual. Cu cât vom depune eforturi mai mari pentru a realiza acţiuni colective cu atât va fi mai solidă această legătură.

Singuri nu putem avea destulă putere pentru a învinge „forţele întunecate” ce ne înconjoară, pentru a ne împotrivi fluxului necruţător al curenţilor inferiori ce există în jur şi care, adeseori, se ridică împotriva noastră. Vibraţia spirituală a unui mic grup de oameni puternic uniţi şi mereu de comun acord are o valoare foarte înaltă. Gândirea lor pură poate deveni o parte din gândirea şi din forţa înţelepţilor, a puternicelor şi binefăcătoarelor Spirite ce vor fi atrase către grupul respectiv şi care le vor veni în ajutor, de îndată ce vor fi chemate. Această vibraţie ne purifică intelectul, ne conferă vigoare, putere, distruge germenii bolii, ne insuflă idei şi planuri noi în toate acţiunile noastre spirituale. Pentru un om singur este dificil să-şi păstreze controlul asupra lui însuşi în întregime, adică asupra diferitelor sale laturi. El poate face aproape totul fără intensitatea necesară, sau nu va face nimic intens atunci când este nevoie şi va lăsa să treacă momentele în care este necesară o muncă susţinută. Singur nu se va putea angrena la modul total în ceea ce face. El va încerca să-şi îndeplinească ţelul cu cele mai mici eforturi posibile şi aceasta va aduce cu greu după sine transformarea. Atunci este nevoie de un supraefort, de un TAPAS colectiv care constă în a face munca într-un mod mult mai rapid decât o cere natura sa.

Dacă omul ar fi capabil să lucreze asupra lui însuşi, totul ar fi simplu şi şcolile spirituale ar fi inutile. Dar el nu poate aceasta şi astfel trebuie să caute în profunzimile naturii sale mijloacele necesare transformării. Pentru a-şi schimba proastele obiceiuri, pentru a-şi armoniza centrii de forţă, este necesară o muncă specială, bine definită şi de lungă durată. Nu există miracole dacă omul nu realizează faptul că deja este miraculos faptul că este în stare să se transforme.

Alături de aceste reguli generale, anumite condiţii particulare mai sunt impuse fiecărei persoane. Acestea sunt în legătură cu defectul sau trăsătura negativă evidentă a fiecăruia. Astfel, participarea la TAPAS-ul colectiv va fi în principal o luptă contra acestui defect, evident sau dominant, conştientizat în fiinţa noastră. Este evident că aceste reguli particulare nu sunt unanim valabile deoarece ceea ce este necesar unora dintre noi poate dăuna altora. Cel care vorbeşte prea mult trebuie să înveţe tăcerea. Cel care tace prea mult trebuie să înveţe să vorbească.

Aici poate interveni, în ajutorul fiecăruia dintre noi, Ghidul nostru spiritual. Doar el ne poate indica dominanta pe care o prezentăm ca piedică în calea transformării şi mai mult ne poate indica modul în care o putem anula. Fiecare trebuie să conştientizeze, cu toată sinceritatea problema cu care se confruntă, căci numai atunci suntem pregătiţi de pasul următor, de regulă mult mai dificil, al transformării. Participarea efectivă va fi o luptă câştigată împotriva trăsăturii sau defectului ce ne împiedică de regulă, să ne transformăm. De asemenea, oricine fuge de îndatoriri sau se sustrage îndeplinirii lor, arată fie că nu vrea să se transforme, fie că nu poate. De regulă, Ghidul spiritual ne dă la început îndatoriri foarte uşoare şi nu abordează anumite acţiuni de amploare decât pe ocolite; mai mult le sugerează decât le dezvăluie. Dacă vede că este înţeles şi că îndatoririle sunt îndeplinite, trece apoi la sarcini mai dificile. Aceste sarcini sau îndatoriri primite, implicit sau explicit, de la Ghidul spiritual le definim ca fiind în egală măsură un fel de teste spirituale. Ghidul spiritual este foarte prudent în alegerea testelor spirituale. Se poate petrece faptul ca, picaţi sau opriţi de un test spiritual, oamenii să se întoarcă împotriva practicii spirituale, împotriva Ghidului spiritual, împotriva celorlalţi membri ai grupului.

Nimic nu poate arăta mai bine caracterul unui om decât atitudinea sa faţă de practica spirituală şi faţă de Ghidul său spiritual. Un om decent se va comporta decent, chiar dacă consideră că a fost victima unei erori sau a unei nedreptăţi. Dimpotrivă, mulţi vor dovedi în asemenea circumstanţe, o latură a firii lor care, fără această testare, ar fi rămas ascunsă pentru totdeauna, şi văd în aceasta un mijloc indispensabil pentru a face să iasă la iveală adevărata lor natură. Un om poate să-şi imagineze mult timp şi cu toată sinceritatea că vrea să se transforme şi chiar face mari eforturi pentru aceasta, apoi poate să arunce în derizoriu toate achiziţiile şi să se înverşuneze împotriva transformării. Atunci va încerca să se autojustifice, inventează diferite contraargumente, falsifică deliberat sensul la tot ceea ce a auzit şi aşa mai departe.

Este destul de dificil să se facă o descriere completă a modului în care se desfăşoară munca spirituală, privită ca şi TAPAS colectiv, asumată de membrii unui grup spiritual altfel decât prin experienţă directă. Fiecare efort al aspirantului produce o creştere a pretenţiilor faţă de sine însuşi. Atâta timp cât un aspirant nu a făcut eforturi serioase, nu se poate „pretinde” nimic de la el dar, gradat, pe măsură ce eforturile sale cresc, creşte de asemenea şi nivelul „pretenţiilor” faţă de el. Cu cât un om face mai multe eforturi, cu atât i se cere să fie mai responsabil. Adeseori credem că eforturile anterioare, meritele precedente, ne dau privilegii, diminuând ceea ce se poate cere de la noi şi constituind într-un anumit fel o scuză. În acest caz vom slăbi perseverenţa SADHANA-ei sau chiar vom continua să facem greşeli. Nimic din ceea ce un om a făcut ieri nu-i poate servi ca scuză astăzi. Dimpotrivă, dacă un om nu a făcut nimic ieri, nu i se poate cere nimic astăzi. Dar dacă a făcut ceva ieri, aceasta înseamnă că poate face mai mult astăzi. Altfel spus, trebuie să faci mereu câte ceva, să fii activ şi eficient spiritual.

Pentru a fi însă în stare să-i ajuţi pe cei din jur, trebuie să în primul rând să posezi tu însuţi forţa necesară perfecţionării tale. Prin TAPAS-urile colective, de regulă, acumulăm şi asimilăm această forţă, incomparabil mai repede, dacă acestea se desfăşoară în locuri exclusiv destinate transformărilor spirituale. Chiar dacă nu ştim încă ce forţă este aceasta, trebuie să fim convinşi de faptul că Dumnezeu aude şi răspunde rugăciunilor noastre. Când se reunesc mai mulţi oameni în acelaşi loc şi emană toţi acelaşi curent mental, atmosfera se încarcă cu eter spiritual superior. Gândul de forţă şi aspiraţie spirituală lasă în acest loc un „fluid subtil” ce acţionează binefăcător asupra celor ce vor intra în acel spaţiu. Contribuţia, chiar modestă spiritual, a celor care sunt încărcaţi cu acelaşi fluid spiritual se acumulează într-un astfel de loc, care pe drept cuvânt poate fi denumit sacru şi devine asemenea unui templu. Dacă asemenea loc nu va servi niciodată altor scopuri şi nu va oferi acces gândurilor inferioare, egoiste, cu timpul, el va deveni un enorm acumulator spiritual. Forţa spirituală acumulată, într-un astfel de loc, va întări pe cei cu o voinţă slabă, îi va susţine pe cei slabi sau deprimaţi. Aici orice participant se va simţi întărit de vibraţiile binefăcătoare existente şi va putea găsi cu siguranţă o stare de calm şi linişte atât de necesară. Atunci când frecventăm un asemenea loc, trebuie să avem sufletul pe cât se poate de curat. Discuţiile inutile, convorbirile lungi şi fără miez, vor slăbi „aura” spirituală a locului. Altfel, lumina infinită, din care noi înşine facem parte, nu va putea fi simţită vibrând în fiinţa noastră. La plecare spiritul nostru va fi mai puternic, mai proaspăt, mai purificat, plin de veselie şi bucurie. Astfel, noi vom putea mai lesne trăi stări superioare de conştiinţă în asemenea locuri unde se acumulează elevate stări sufleteşti. Acela care vine într-un asemenea loc se adânceşte într-o curată şi puternică inspiraţie spirituală. Dorinţa stăruitoare de a te perfecţiona pe tine şi pe alţii lasă în acest loc, ceva real, ceva capabil să-i ajute pe toţi cei care vor veni aici ulterior. Vii de acasă tulburat, trist şi obosit, ca să te rogi pentru pacea ta, pentru liniştea ta sufletească şi pentru aspiraţie spirituală, singura capabilă să înnobileze şi să transforme în bucurie munca de fiecare zi. Noi primim această forţă care ne este dăruită de Ghidul nostru spiritual. Fiecare „dar desăvârşit” pe care El ni-l oferă nu este pentru un singur om ci pentru binele tuturor oamenilor. Ruga îndreptată către Ghidul Spiritual trebuie să fie întotdeauna însoţită de smerenie în faţa consideraţiei superioare. Doar astfel, vom primi cu timpul cele mai importante şi nepieritoare daruri.

Apariţia şi amplificarea stării de fraternitate, într-un grup sau colectiv spiritual, este condiţionată de o serie de cerinţe, ca şi condiţii necesare, ce trebuiesc îndeplinite de fiecare membru sau participant la munca în comun: compasiune, iertare, iubire, sinceritate, simpatie, altruism, reciprocitate, unire şi solidaritate, responsabilitate, întrajutorare, bunătate şi bunăvoinţă, prietenie. Toate acestea, în parte sau împreună, vor descrie transformator atitudinea unui aspirant integrat într-un grup spiritual. Niciunul dintre fenomenele de ordin superior, care transcend categoria faptelor obişnuite, observabile în fiecare zi, nu poate fi observat sau studiat cu mijloace obişnuite, în starea noastră obişnuită de conştiinţă, aşa cum se studiază fenomenele fizice. Există în cazul fenomenelor de ordin superior ceva ce necesită, pentru observarea şi studiul lor, o stare emoţională specială. Aceasta exclude complet posibilitatea experienţelor sau observaţiilor „conduse ştiinţific”. Ea reprezintă o anumită transformare a modului de a privi, de a ne defini scopurile, dorinţele, aspiraţiile cât şi diminuarea în fiinţă a individualismului care, pentru mulţi, mai este, încă, din păcate, o trăsătură fundamentală a atitudinii în faţa vieţii.

Atitudinile răuvoitoare în practica spirituală produc inevitabile rezultate negative, mai mult decât în orice domeniu. Mai mult, acestea pot fi chiar opuse scopurilor pentru care au fost desfăşurate acţiunile. A te integra într-un colectiv spiritual şi a participa efectiv la acţiunile lui trebuie să fie rezultatul unei decizii absolute voluntare, fără niciun fel de persuasiune sau de constrângere. Adeseori ne mirăm de faptul că unii, în timp, îşi schimbă atitudinea faţă de noi toţi sau faţă de Ghidul spiritual. Şi asemenea cazuri sunt destul de frecvente. Ei au uitat ceea ce i-a adus pe Cale. Acum aduc în munca lor de transformare propriile lor atitudini subiective şi meschine, încep să judece Ghidul spiritual şi pe ceilalţi ca şi cum ar fi capabili să judece ceva. Aceasta se reflectă în atitudinea faţă de ideile expuse de Ghidul spiritual şi faţă de tot ceea ce ne spune El. Astfel, ei încep prin a „accepta ceva” şi a „nu accepta altceva”. Ei sunt de acord cu un lucru, dar nu mai sunt de acord cu un altul. Acordă încredere Ghidului spiritual într-un caz, dar în altul sunt plini de suspiciune. Ei ajung să-şi imagineze că ar fi capabili „să se transforme” în astfel de condiţii, adică fără să aibă o încredere deplină în Ghidul spiritual şi fără să accepte totul necondiţionat. În realitate acest fapt este imposibil. Şi încep „interpretările”, noi explicaţii sau noi teorii care nu au nimic în comun cu ceea ce ar fi spus sau nu Ghidul spiritual şi cu munca transformatoare.

Din acest moment pentru ei Ghidul spiritual vorbeşte despre lucruri pe care le ignoră şi despre care nu are nicio idee, dar pe care ei înşişi le ştiu şi le înţeleg cu mult mai bine. În plus ei au prieteni şi urmează împreună drumul devierii, au prieteni şi se încurajează în slăbiciunile lor. Acum unul nu poate reveni fără celălalt. Se agaţă unul de celălalt şi se împiedică unul pe altul. Este un exemplu de rău pe care oamenii şi-l pot face atunci când se îndepărtează de ceea ce este bun în ei. Pentru a evita astfel de situaţii este bine să medităm, cât mai mult, asupra a ceea ce Ghidul nostru spiritual ne transmite prin următoarele cuvinte: „Starea intensă şi profundă de fraternitate spirituală pe care o declanşează într-un grup de fiinţe umane fericirea, plăcerea, bucuria, iubirea, veselia, stările benefice de transă, meditaţiile yoghine profunde sau exemplificările paranormale, spirituale, reprezintă calea cea mai rapidă pentru a descoperi frumos şi fără efort misterele stării de fraternitate.”

Păstrarea continuă a unor atitudini echilibrate în orice situaţie constituie un pas hotărâtor în realizarea TAPAS-ului sau a lucrului într-un colectiv spiritual. De exemplu, a vorbi în mod inteligent şi cu măsură atunci când cei din jurul tău se agită şi vorbesc inutil este mult mai valoros decât a nu vorbi atunci când eşti singur şi izolat. Privită din exterior această atitudine pare a ilustra un autocontrol perfect dar în fapt este vorba de manifestarea naturii interioare a yoghinului, calmă şi egală în permanenţă. Prin practicarea atentă şi consecventă a acestor TAPAS-uri colective, se atinge treptat starea de libertate necondiţionată care face posibil ca regulile ce păreau la început ca fiind restrictive şi impuse din afară, să fie manifestate spontan prin însăşi natura noastră interioară. Să nu uităm faptul că, disciplina unei şcoli spirituale este bazată pe înţelegere.

Nu este cu putinţă transformarea fiinţei umane în afara unei şcoli spirituale, sau este posibilă numai până la un anumit nivel, dar întotdeauna transformarea va fi incompletă. Fiinţa umană, în general, nu are niciun plan şi niciun sistem care să o poată ajuta în efortul de transformare, cum să poată dobândi cunoaşterea necesară adevăratei transformări. O şcoală spirituală nu poate exista în lipsa învăţăturii primite de la un Ghid spiritual. Astfel, dacă am ajuns la concluzia că nu ne putem transforma în afara unei şcoli spirituale, trebuie deopotrivă să participăm la buna ei întreţinere. Numai împreună, prin munca tuturor membrilor şcolii noastre asupra fiinţei lor, vom înţelege sistemul care o susţine şi fiecare va înţelege faptul că odată pornit pe o Cale spirituală nimeni, cu excepţia ta, nu te poate opri. Astfel, fiecare dintre noi îşi va proba forţa spirituală dobândită şi rezistenţa în faţa duşmanilor stării de fraternitate.

În acest sens, Ghidul nostru spiritual, ne dezvăluie aceşti duşmani, mai mult sau mai puţin văzuţi, ai stării de fraternitate ca fiind: egoismul, bârfa, închistarea, orgoliul spiritual, vanitatea, îndoiala, încăpăţânarea, prostia, făţărnicia, calomnia, suspiciunile, ranchiuna, resentimentele, îndârjirea, scepticismul, ura, blazarea, împietrirea inimii, cutrismul, foamea nesăţioasă de putere, antipatia.” De asemenea suntem rugaţi să fim atenţi: „la aşa-zisele bisericuţe în interiorul cărora orgoliile, intoleranţele, vanităţile, bârfele, ura, ignoranţa şi obtuzitatea celor care le conduc şi le întreţin cel mai adesea cu o mare viclenie şi pe ascuns, se exacerbă întocmai ca nişte tumori canceroase care apar în trup.” Fiecare dintre noi, care manifestă un minim de luciditate mentală, discernământ şi bun simţ, poate uşor distinge pe cei care făcând parte dintr-un grup spiritual manifestă asemenea orientări nocive.

Vorbim din mai multe motive: pur şi simplu ca să vorbim, să discutăm, să comunicăm, să ne exprimăm o părere demnă de a fi spusă, să răspundem la o întrebare. Există oameni care nu ştiu să tacă sau care nici nu doresc aceasta. Acesta este un defect faţă de care suntem, de regulă, mult prea îngăduitori. În această categorie sunt cuprinşi, cu îngăduinţă, flecarii şi palavragii, bârfitorii, făţarnicii şi calomniatorii de toate tipurile.

– Flecarii şi palavragiii sunt aceia dintre noi care vorbesc doar ca să vorbească. Totul se fabrică în capul flecarului chiar în momentul expunerii sale deoarece el nu poate suporta liniştea. Flecarul vorbeşte, fericit că vorbeşte, şi, din ce în ce mai prins de subiect, nu-şi dă seama de privirile dezaprobatoare a celor din jur. Unui flecar îi place să-şi înşiruie atât de mult ideile, încât este foarte obositor să-l urmăreşti în digresiunile (abatere de la subiect) sale. De regulă flecarul nu ascultă niciunul din avertismentele primite referitoare la zădărnicia spuselor sale şi nu foloseşte la nimic să dovedeşti unui flecar că s-a depărtat de la subiect. Zilnic suntem asaltaţi de flecarii de toate felurile: flecarul limbut, flecarul difuz, flecarul care se admiră, flecarul pompos ce are o părere excelentă despre sine. Îi putem descrie în câteva cuvinte şi aceasta tocmai pentru-i identifica în jurul nostru şi a evita căderea în capcana prezenţei lor. Flecarul limbut este acela despre care un filozof ar spune că „vorbeşte mai mult decât cugetă“. El trece de la o idee la alta şi nu ezită să-şi puncteze vorbăria cu anecdote şi snoave, sau chiar bârfe şi indiscreţii cu efect supărător. Flecarul difuz seamănă cu cel limbut fiind mai puţin superficial. El îşi îneacă ideile în valuri de consideraţii. Raţiunea lui are lungi perioade de rătăcire prin hăţişul povestirilor care se combină, se încâlcesc, se completează şi părăsite pe neaşteptate rămân mereu neterminate. Flecarii limbuţi şi difuzi sunt spaima celor care preţuiesc timpul. Despre flecarul care se admiră putem spune că „se ascultă vorbind“. El este făcut pentru a monologa la nesfârşit, îşi ascultă cuvintele dar nu se ascultă gândind. Flecarul pompos se crede superior şi îndreptăţit să dea lecţii la toată lumea urmărind îndeosebi efectul cuvintelor sale. El excelează în sărăcia de spirt şi nu admite niciun schimb de impresii. Unii prin flecăreala lor inutilă ne atrag şi putem cădea pradă cugetărilor lor sterile. Alţii, prin bârfele lor, pot da naştere la complicaţii serioase care să atingă şi pe cei despre care vorbesc, dar şi pe cei care pleacă urechea să-i asculte. Prea desele întâlniri cu astfel de persoane ne pot crea deprinderea de a nega simplitatea, concizia, adevărul, discernământul şi să ne îndreptăm atenţia şi activităţile spre scopuri inexistente. Sunt flecari care se aventurează la a exprima chiar angajamente formale, alţii îşi asumă răspunderi care îi depăşesc. Sunt flecari înnăscuţi, flecari conştienţi sau abili şi sunt flecari inconştienţi. Fiind prea îngăduitori cu aceştia noi înşine vom avea de suferit, fiind amprentaţi fără voie de prezenţa lor. Căutând să le urmărim convorbirile difuze şi sterpe, inteligenţa ne amorţeşte iar mintea nefiind atrasă de nimic va ajunge din ce în ce mai confuză. Simptomele care nasc îngăduinţa faţă de flecari ne arată pericolele ce pot apărea ascultându-i fără să reacţionăm cu vehemenţă.

Urmărind cu atenţie comportarea flecarului, palavragiului sau limbutului, vom putea observa:
– orientarea lor spre mediocritate prin interesul manifestat pentru tot felul de nimicuri;
– mediocritatea de spirit prin plăcerea de a asculta criticarea cuiva sau plăcerea de a savura defăimarea altora;
– o minte confuză neatrasă de nimic desluşit;
– timpul petrecut în preajma lor este iremediabil pierdut şi nimic nu-l va putea aduce înapoi;
– flecăreala lor ne poate contamina şi ne putem trezi formulând sau spunând la rândul nostru fraze goale doar de plăcerea vorbitului;
– ne va fi tot mai greu să spunem limpede ceea ce gândim;
– ne putem trezi spunând fraze solemne în legătură cu lucrurile cele mai derizorii.
Pe măsură ce recunoaştem aceste influenţe nefaste, un lucru este hotărât şi anume să nu le arătăm niciun pic de interes şi mai mult să rupem orice legătură cu aceştia deoarece, conform proverbului: „Dacă n-ar exista ascultători, n-ar exista nici flecari“.

(va urma)

Citiţi şi:

Credinţa şi practica spirituală, cheile de boltă ale stării de aspirant spiritual

Unele obstacole psihomentale care ne blochează deschiderea spirituală

yogaesoteric
ianuarie 2009