Statistici şi vaccinuri

Motto: „Există trei tipuri de minciuni: minciunile, minciunile grosolane şi statisticile.” (Mark Twain sau Disraeli)

„Statisticile sunt precum bikini: dau ceva idei, dar ascund esenţialul.” (Coluche)

Cineva spunea că Dumnezeu i-a dat omului limbajul pentru a-şi putea ascunde gândurile. Ei bine, omul acela probabil că n-a văzut în viaţa lui nicio statistică. În lucrarea colectivă O artă medie, eseu asupra utilizărilor sociale ale fotografiei (1965), Cap. 2 – Definiţia socială a fotografiei, Pierre Bourdieu face o observaţie neaşteptată: fotografia fixează un aspect al realului care nu este niciodată altceva decât rezultatul unei selecţii arbitrare. Nu ar fi o problemă, numai că fotografia are o pretenţie interesantă, aceea de a fi adevărată. Or, în momentul în care între realitatea globală şi fotografie intervine un decupaj, realitatea suferă. Iar decupajul nu este niciodată ingenuu, pentru că nu este rodul unei întâmplări, ci al unei decizii conştiente. Cineva care are o cultură anume, o viziune asupra lumii, o filosofie, decide care parte din realitate este semnificativă şi care nu. Poziţionarea camerei într-o anumită direcţie constituie în sine o minciună insesizabilă dar teribil de frecventă – minciuna prin omisiune.

Probabil că vă întrebaţi ce anume caută în acest text referirea la fotografia lui Pierre Bourdieu. Ei bine, înlocuiţi cuvântul fotografie cu statistică. Reflecţiile rămân în picioare. Vacciniştii pretind nici mai mult nici mai puţin că eficacitatea vaccinurilor este demonstrată statistic. Greşesc din multe puncte de vedere.

Întâi de toate că cifrele şi corelaţiile lor nu dovedesc niciodată absolut nimic. Pentru a dovedi ceva ai nevoie de idei, argumente şi retorică. Or, acestea nu ţin şi nu vor ţine niciodată de statistică. Haideţi să dăm un exemplu la limita vulgarităţii: indubitabil se poate constata statistic că procentul infarctului miocardic în populaţie creşte proporţional cu numărul stâlpilor de electricitate; trebuie cumva să deducem de aici că maladiile cardiovasculare sunt provocate de reţeaua de distribuţie a curentului electric? Aici este problema, pentru a stabili o relaţie de tip cauză-efect trebuie mai mult decât date, trebuie meta-date (cum le numeşte Joel Best în Damned Lies and Statistics).

Iar partea şi mai interesantă este că meta-data (ideea) vine înaintea statisticii, ba chiar decide ce câmpuri vor figura în tabelul cu date. Pretenţia statisticilor de a da seama despre realitate este jugulată de faptul că în spatele lor stă cineva care decide ce anume este relevant din realitate şi ce nu. Întotdeauna decizia este condiţionată de o idee prefabricată care, hocus-pocus, „reiese” ulterior din cifre. E ca un truc făcut de un prestidigitator, trebuie să fii deştept cu premeditare să nu pici în plasa „omului de ştiinţă” care-ţi întinde sobru statisticile spre consultare. Şi n-ar fi rău să ştim puţin cum se poate minţi cu statistica în mână. Iar eu vă spun dintr-un început: alegeţi un punct de vedere care să poată fi demonstrat statistic şi vă găsesc specialistul care să vă construiască statistica imbatabilă!

În lucrarea sa, How to Lie with Statistics, Darrel Huff explică unele metode clasice prin care se poate truca un tabel cu date (presupunem că datele sunt ingenue, în realitate şi acestea pot fi trucate grosier, lucru deloc rar):

a) se omit datele care deranjează – versiunea cea mai comodă, cu consum intelectual minim spre zero. Dacă vreau să arăt cât de mult câştig, menţionez salariul brut şi nu net, dacă vreau să anunţ că am o epidemie de rujeolă, spun că în România s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate în primele opt luni ale lui 2016, în timp ce în 2015 au fost doar 7 cazuri confirmate. Atât, numai cifrele astea două, şi avem o epidemie de toată frumuseţea. O să vedem imediat ce cifre au fost omise, şi cum se dă totul peste cap.

b) se schimbă formula de calcul după bunul plac: medie, mediană, quantila. Genul de tertip la care ar trebui să fim atenţi atunci când se dau cifre legate de salariul mediu din România, de exemplu. Uneori, „mediu” nu înseamnă nici pe departe media aritmetică între cel mai mic şi cel mai mare. Salariul „mediu” în România nu este nici pe departe media între salariul minim pe economie şi salariul lui Mugur Isărescu.

c) se schimbă datele după cum bate vântul: dacă eşantionul nu este mulţumitor, se introduce un criteriu suplimentar de selecţie şi toată statistica va arăta altfel. Este binecunoscută formula după care se calculează coşul de bunuri şi servicii de bază, pornind de la care se ajunge la costul vieţii. Ei bine, întrucât acest din urmă parametru creştea prea mult, pentru a se atenua impactul inflaţiei asupra publicului s-a recurs la o serie de schimbări pornind de la meta-data următoare: atunci când un consumator nu mai are acces la un produs din cauza preţului prea mare, va apela la un substitut pe care şi-l va putea permite. În felul acesta se temperează escaladarea costului vieţii de câţiva ani încoace. Să ştiţi că de fiecare dată când un politician vă aruncă în faţă că trăiţi destul de bine raportat la anii trecuţi, el consultă o statistică ce presupune că mâncaţi crenvurşti în loc de salam săsesc şi beţi Adria în loc de sucuri naturale din fructe.

d) se face un sondaj: cu asta intrăm în manipularea de top, pentru că sondajele se fac la comandă şi spre satisfacţia clientului;

e) se modifică scala graficului, adăugându-se sau scoţându-se efecte de perspectivă. Chiar asta a făcut Ministerul Sănătăţii prin comunicatul din data de 21.09.2016. Caz clasic de minciună statistică, pe care îl vom analiza în continuare. Dar mai întâi să vedem ce anume ne-a servit MS ca argument pentru vaccinarea industrială care se coace cu noua lege.

E adevărat? Este. Avem o epidemie? Răspuns: avem nişte cifre. De la ce cifră în sus avem o epidemie, asta nu reiese dintr-o statistică, oricare ar fi ea, pentru că este vorba despre o meta-dată. MS a modificat scala graficului, concentrându-se pe ultimii doi ani, şi avem o creştere cu adevărat alarmantă, de 9642,85%. Consultând datele puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică din România, prin intermediul statisticilor sale anuale, suntem în măsură să lărgim un pic statistica:

Interesant, nu? Adică avem epidemie în 2016, iar MS condamnă campaniile antivaccinare. Păi, cum se face că în 2011-2012, când numărul de cazuri a fost de 8-12 de ori mai mare ca acum, adică apocalipsa prin rujeolă, MS n-a scos niciun sunet de bucium? S-ar putea să găsim răspunsul dacă mai extindem puţin statisticile. Drept pentru care facem apel tot la rapoartele anuale puse cu atâta generozitate la dispoziţia publicului de INSP:

Şi mai interesant, nu? Notăm în treacăt că o statistică mai complexă este una mai apropiată de realitate (pe care nu o poate nicicum înlocui). Invers, cu cât lucrurile sunt prezentate mai simplu, cu atâta probabilitatea de a fi minţiţi creşte.

De exemplu, eu văd că în anii în care au fost în medie de peste 10 ori mai multe cazuri de îmbolnăvire, vaccinarea a fost în jur de 95%, de unde mă văd îndreptăţit să deduc fie că vaccinurile nu pot împiedica răspândirea bolii, fie că ele chiar o produc. De fapt, nu deduc, mă prefac numai, pentru că ştiam asta dinainte de a vedea cifrele. Însă în mod cert motivul pentru care MS n-a ieşit la înaintare împotriva dizidenţilor antivaccinişti în 2011-2012 este unul simplu: vaccinarea duduia.

Mai văd însă ceva în acest tabel (sunt conştient că vorbesc de parcă m-aş uita pe fundul unei ceşcuţe goale de cafea, dar nu e nicio diferenţă): o ciclicitate a răspândirii bolii contagioase cu creştere şi descreştere într-un interval de 4 ani. Desigur, dacă aş dispune de statistici pe ultima sută de ani ar fi chiar mai bine, numai că nu dau de ele. Iar în cazul acesta precis, aş mai vrea să am la dispoziţie inclusiv cifre pe judeţe/regiuni, cu corelaţia cazurilor de îmbolnăvire şi a ratei de acoperire vaccinală. Ba chiar aş vrea să cunosc starea generală a celor care s-au îmbolnăvit, dacă au fost hrăniţi suficient de mult şi suficient de bine, dacă au avut parte de mişcare şi de soare, dacă au avut un climat familial echilibrat şi au fost sau nu iubiţi. Oh, tocmai am ieşit din statistici, tocmai vreau să ştiu unde loveşte boala şi unde nu, vreau să ştiu dacă cei care au murit de rujeolă nu cumva erau deja într-o stare precară, dacă nu cumva diagnosticul vine pe fond de mizerie gravă, sau stres insuportabil, sau malnutriţie severă.

Închei cu întrebarea, pe care ar trebui să ne-o adresăm fiecare din noi: de ce suntem aşa de uşor de minţit cu statistici? Răspunsurile sunt multiple, începând cu constatarea că, în civilizaţia noastră adevărul nu mai este demult o idee, ci o cifră. Adevărurile din vechime, eterne şi imuabile, au fost evacuate tocmai pentru că nu au dimensiune aritmetică. Apoi, de vină suntem noi, care ne lăsăm legănaţi cu o falsă cunoaştere în loc să ne asumăm, în numeroase privinţe, o sănătoasă incertitudine radicală. Avem fantasme legate de controlul realităţii pe care statisticile le satisfac în mod mulţumitor. Avem o inabilitate crasă de raportare la real pe care o pansăm cu cifre oarbe. Undeva, în istoria modernităţii, am pierdut pur şi simplu buna definiţie a verbului „a înţelege”.
 
 

Citiți și:

Cine sunt cei 22 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei


Ţiganii corturari mănâncă ştir, nu o citesc pe Steer. Legea vaccinării obligatorii se vrea impusă în România printr-o masivă manipulare!

yogaesoteric

20 mai 2017