Statul-magician și manipularea perfidă. Ce ne învață Culianu
Mitul platonician al Peșterii pare să ilustreze un caz de manipulare colectivă.
Trăim începutul unei posibile ere post-adevăr – asta înseamnă că formarea opiniei publice este supusă emoțiilor mai mult decât faptelor sau argumentelor. Altfel spus, între bilanțul guvernului Cioloș și un articol care insinuează că miliardarul George Soros este tatăl ilegitim al fostului premier, ceea ce va tinde să rămână în memoria colectivă și să formeze o opinie despre Dacian Cioloș va fi mai degrabă a doua informație. Singura problemă este că „știrea” este complet falsă.
Alte exemple în această direcție sunt articolele care prezintă bombastic informații pentru a momi cititorul să dea click și materialele despre conspirații sau momente istorice pentru care nu există nicio dovadă, dar care exercită o fascinație asupra cititorului.
Manipulare! – se strigă de-o parte și de alta a taberelor care cred sau neagă astfel de povești. De fapt, manipularea a devenit un fel de bau-bau pe care toată lumea vrea să-l devoaleze și să-l expună.
Vă prezentăm în continuare un fragment edificator dintr-un volum puțin cunoscut marelui public, deși este semnat de unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului XX – Ioan Petru Culianu.
În Eros și magie în renaștere. 1484 (publicată în premieră la Flammarion, Paris, în 1984), Culianu analizează, printre altele, relațiile de manipulare dintr-un stat, pornind de la tezele unor filosofi renascentiști care au redescoperit tradiția platoniciană – Marsilio Ficino și Giordano Bruno.
Ceea ce ne interesează este sensul figurativ al termenului manipulare, adică, potrivit Dicționarului explicativ, „influențarea opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente”.
În sub-capitolul „Despre magie ca psihosociologie generală” al cărții sale, Culianu identifică „prelungirile directe ale magiei renascentiste” în părțile operaționale ale unor științe umane precum sociologia, psihologia și psihosociologia.
Aici merită spus că, dacă expresia „magie renascentistă” vă trezește imaginea unei bătrâne vrăjitoare care fierbe, la miezul nopții, găini negre cu cozi de pisici și ficăței de șobolani, sunteți pe o pistă cum nu se poate mai greșită. De fapt, expresia se referă, simplist vorbind, la imprimarea unor efecte de atracție sau repulsie prin utilizarea de simboluri și fantasme. Culianu remarcă tocmai similitudinea extraordinară dintre acest tip de magie și ceea ce numim astăzi manipulare.
Culianu pornește în analiza sa de la ideea că figurile manipulatoare ale Renașterii s-au camuflat, odată cu trecerea timpului, „sub niște aparențe sobre și legale”.
„Magicianul se ocupă astăzi de relații publice, de propagandă, de prospectarea pieței, de anchete sociologice, de publicitate, informație, contra-informație și dez-informație, de cenzură, de operațiuni de spionaj și chiar de criptografie, această știință fiind, în veacul al XVI-lea, o ramură a magiei”, notează el (pagina 144).
Mai departe, autorul coboară cu raționamentul în profunzimea ideii.
La ce folosește această manipulare? La obținerea unei societăți omogene, ideologic sănătoase și guvernabile.
În acest fel, Culianu identifică în Stat un „magician integral”, care trebuie să producă instrumentele necesare pentru a obține o societate omogenă.
„Orice educație creează niște așteptări pe care Statul însuși nu este în măsură să le satisfacă. Pentru cei frustrați, există centrale ideologice care creează așteptări alternative. Dacă statul produce cultura, aceste centre de manipulare produc contra-cultura, care se adresează în primul rând marginalilor. (…)
De aceea, un Stat ce vrea să subziste trebuie să fie în stare să asigure cetățenilor săi o educație infailibilă și, în măsura posibilului, să le poată satisface dorințele. Dacă nu izbutește, trebuie să aibă grijă să-și producă el propria contra-cultură, ale cărei componente ideologice se cer organizate spre a evita coeziunea marginalilor și sporirea puterii lor”, scrie autorul (pagina 146).
Acest tip de Stat – denumit de Culianu Stat-magician – are avantajul că evită represiunea directă și salvgardează ideea de libertate – „a cărei importanță e primejdios să fie subestimată”.
În opoziție, există și Statul-polițist, care „nu șovăie să reprime toate libertățile și iluziile de libertate, transformându-se într-o închisoare în care orice speranță e pierdută”.
Acestea sunt, desigur, bucățele ale tabloului creionat de Culianu și reprezintă, mai degrabă, un argument pentru lectură și raționament personal – probabil singurele antidoturi care au efect în fața avalanșei de informații, multe dintre ele false, de astăzi.
Ioan Petru Culianu (1950-1991) a fost istoric al religiilor, romancier și eseist, specializat în istoria și cultura Renașterii, gnosticism și creștinism timpuriu. A plecat din țară în 1972, a trăit și predat în Italia și Olanda, apoi s-a stabilit în SUA. După Revoluție, a criticat în articole foarte dure noul regim instalat la București. A militat împotriva unui stat totalitar, fie el comunist sau fascist. A fost asasinat pe 21 mai 1991. Crima nu a fost elucidată nici până în ziua de azi.
Citiți și:
Noam Chomsky: 10 strategii de manipulare a populației aplicate zi de zi de «elite»
Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României
Mass-media şi prostituţia intelectuală
yogaesoteric
24 iulie 2017