Ştiinţa confirmă: astrologia are dreptate!

Astrologia este o ştiinţă profund iniţiatică, prezentă în toate tradiţiile spirituale ale planetei. Din păcate, în contemporaneitate ei nu i s-au mai acordat locul şi respectul cuvenite, oscilând între respingere (bazată pe acuzaţia de a fi neştiinţifică) şi popularizare excesivă şi desuetă. Mai toate ziarele, revistele, posturile de televiziune şi radio includ previziuni astrologice, pentru că sunt căutate şi dorite, chiar dacă sunt extrem de generale şi uneori ridicole (în aceasta versiune din presă).


 


Aşa că merită să ne întrebăm: este ceva adevărat în astrologie? Noi spunem că da, dar cum dovedim? Din fericire, şi-au mai pus şi alţii această întrebare, într-un mod extrem de inspirat şi constructiv. Cum au procedat? Au pornit de la o idee genială în simplitatea ei. Pur şi simplu au verificat statistic. Au analizat enorm de multe cazuri de persoane şi au văzut cum se potrivesc afirmaţiile astrologiei în cazul lor. Iar concluziile trase după o investigaţie serioasă şi ştiinţifică sunt clare: astrologia este veridică!


 


Dovezi de necontestat


 


Iniţiatorul acestei orientări inedite este francezul Michel Gauquelin. El este primul care a realizat studii statistice de o mare amploare în astrologie, utilizând metode riguroase de cercetare. Cel mai cunoscut studiu al lui Michel Gauquelin este cel referitor la relaţia dintre profesie şi planete prezentat în cartea L’influence des astres publicată în 1955 (tradusă şi în română la Editura Divya Cluj, 1995: Influenţe cosmice asupra comportamentului uman. Maniera în care planetele ne modelează personalitatea).


 


Conform studiilor sale, planeta aflată pe Mijlocul Cerului la naşterea unei persoane are strânse legături cu profesia acestuia. El a adunat date despre mai mult de 25.000 de persoane, cea mai mare parte dintre ele personalităţi din diverse domenii. Într-o proporţie covârşitoare, a obţinut aceste rezultate:


 


·                    Marte apare la marea majoritate a sportivilor,


·                    Marte şi Jupiter în general la militari,


·                    Jupiter la actori,


·                    Luna la scriitori


·                    Saturn la preoţi şi oameni de ştiinţă,


·                    Saturn şi Marte la medici (cu Jupiter în secundar).


 


Este exact ceea ce afirmă şi astrologia! Imaginea publică a unei persoane şi tot ce este legat de aceasta: profesia, cariera, onorurile, statutul social, titlurile, responsabilăţile, reputaţia sunt influenţate de casa a X-a. Punctul de început al acestei case (cuspida) este Mijlocul Cerului  şi el  desemnează rolul jucat de nativ pe scena vieţii. Orice planetă  situată în apropierea acestui punct va modula deci cu energia ei specifică  rolul jucat de cineva în viaţă şi implicit profesia şi cariera acestuia.


 


Dar în ceea ce priveşte relaţiile, cum stăm?


 


Trebuie s-o recunoaştem. Marea majoritate a oamenilor sunt preocupaţi de relaţii, mai ales de relaţiile amoroase. Mulţi ne consultăm astrograma pentru a vedea „cum o să ne meargă cu dragostea”. Sigur, şi afacerile, banii, călătoriile, sănătatea ne preocupă, dar parcă tot dragostea e pe primul loc! Aşa că haideţi să vedem: merită să punem bază pe predicţiile astrologice?


 


Didier Castille, un demn urmaş al lui Michel Gauquelin a realizat studii demogafice de mare amploare privind comptabilitatea dintre zodii şi a publicat rezultatele în mai multe articole, de exemplu „Mariages aux Soleils”(Căsătoriile şi Soarele). El a mai studiat şi alte aspecte, de exemplu relaţia dintre data naştereii şi data decesului, dar deocamdată ne ocupăm de compatibilitatea în relaţii.


 


Dacă observăm cu atenţie, vom constata că în funcţie de rezonanţă „atragem” în jurul nostru în principal persoane din zodii care, conform astrologiei, sunt compatibile cu zodia în care ne-am născut noi înşine. De exemplu este mai probabil ca o persoană din zodia Peşti să fie încojurată mai mult de nativi din zodiile Peşti, Taur, Capricorn, Rac decât de persoane din alte zodii. Evident, pentru a stabili comptabilitatea cu o anumită persoană trebuie ţinut cont de ansamblul temei natale nu numai de poziţia Soarelui, lucru ce  face ca pentru o persoană anume la tabloul de mai sus să se adauge şi alte zodii.


 


Ce afirmă astrologia tradiţională


 


Astrologia tradiţională afirmă că fiecare dintre noi suntem compatibili cu:


 


·        persoanele născute în aceeaşi zodie cu noi (Soare în conjuncţie),


·        persoanele născute în zodii aflate la ± 60º (Soare în sextil), de exemplu: Berbec cu Gemeni, Berbec cu Vãrsãtor, Taur cu Rac, Taur cu Peşti, Gemeni cu Leu, Rac cu Fecioarã, Leu cu Balanţã, Fecioarã cu Scorpion, Balanţã cu Sãgetãtor, Scorpion cu Capricorn, Sãgetãtor cu Vãrsãtor, Capricorn cu Peşti etc.


·        persoanele născute în zodii aflate la ± 120º (Soare în trigon): Berbec cu Leu, Berbec cu Sãgetãtor, Taur cu Fecioarã, Taur cu Capricorn, Gemeni cu Balanţã, Gemeni cu Vãrsãtor, Rac cu Scorpion, Rac cu Peşti etc.


 


Şi tot conform astrologiei, suntem puţin sau deloc compatibili cu:


 


·        persoane născute în zodii aflate la 90º (Soare în cuadratură): Berbec cu Rac, Berbec cu Capricorn, Taur cu Leu, Taur cu Vãrsãtor, Gemeni cu Fecioarã, Gemeni cu Peşti, Rac cu Balanţã, Leu cu Scorpion, Fecioarã cu Sãgetãtor, Balanţã cu Capricorn, Scorpion cu Vãrsãtor, Sãgetãtor cu Peşti. În aceste cazuri se poate spune că nu pot fi stabilite relaţii de lungă durată.


·        persoane născute în zodii aflate la 180º (Soare în opoziţie): Berbec cu Balanţã, Taur cu Scorpion, Gemeni cu Sãgetãtor, Rac cu Capricorn, Leu cu Vãrsãtor, Fecioarã cu Peşti. Conform interepretării tradiţionale a opoziţiei astfel de relaţii pot fi calificate mai degrabă drept contradictorii şi depind foarte mult de capacitatea de transformare interioară a fiecăruia. Sunt caracterizate toate fie de o atracţie, fie de o respingere foarte puternică.


 


Când se căsătoresc, oamenii respectă fără să ştie legile astrologice


 


Studiul statistic realizat de Didier Castille confirmă faptul că ne comportăm respectând reguli universal valabile care ne influenţează chiar dacă noi nu suntem conştienţi de ele. A deveni însă conştienţi de legile şi ritmurile universale şi a observa cum acestea îşi pun amprenta asupra noastră şi a lumii în care trăim, ne ajută să înţelegem că nimic nu este întâmplător.


 


Munca lui Didier Castille a fost impresionantă: 6.498.320 de cupluri căsătorite (aproape 13 milioane de persoane) şi 21 de ani de colectare de date din documentele oficiale înregistrate la starea civilă din Franţa, care au dus la confirmarea statistică a descrierilor din textele tradiţionale. Dacă nu s-ar manifesta anumite afinităţi sau respingeri, distribuţia datelor ar trebui să fie relativ uniformă. Lucrurile nu stau deloc aşa. Iată câteva dintre concluziile studiului lui Didier Castile:


 


·        numărul de căsătorii realizate între persoane născute în aceeaşi zi (nu neapărat şi în acelaşi an) este semnificativ:  1 la 1000 de căsătorii.


·        numărul de căsătorii între persoane care îşi serbează ziua de naştere într-un interval de 40 de zile este mai mare decât ar implica o distribuţie uniformă. Acest lucru înseamnă nu numai că sunt mai frecvente căsătoriile între persoane aparţinând aceleaşi zodii (acestea ocupă primul loc ca frecvenţă) dar sunt foarte frecvente căsătoriile cu persoane din zodiile vecine. Didier Castille explică acest fenomen prin faptul că o zodie nu este un loc fix în care Soarele se mişcă, ci trebuie luată în calcul mai degrabă longitudinea Soarelui.


·        urmează apoi ca şi frecvenţă a căsătoriilor între persoane din zodii diferite, perechea Ea Rac – El Taur, urmată de alte  40 de astfel de tipuri de cupluri situiate la 60 sau 120 aşa cum stabilesc şi textele astrologice tradiţionale.


·        Cel mai rar sunt realizate căsătorii între Ea Leu-El Taur, Ea Peşti-El Gemeni şi Ea Berbec-El Fecioară. Celelalte cazuri de acest gen se încadrează în descrierile tradiţionale întrucât sunt situaţii de cuadratură sau opoziţie.


·        Cel mai frecvent se căsătoresc persoanele din zodia Taurului (semn bine cunoscut pentru conservatorism dar şi pentru loialitate) urmate în ordine de Gemeni, Rac, Berbec, Peşti, Leu, Fecioară, Vărsător, Balanţă, Capricorn, Săgetător şi pe ultimul loc de Scorpion. Descrierile astrologice ale zodiilor confirmă acest “top”, pe primele locuri avem zodii mai “casnice” cum sunt Taurul şi Racul dar şi surpinzător, Gemenii, o zodie a comunicării şi relaţionării, dar şi a inconstanţei.


·        Din rezultate se pot extrage şi afinităţile fiecăruia dintre semne: femeia Berbec are afinităţi maritale mai mult cu bărbaţii Berbec şi Taur, bărbatul Berbec cu femei Berbec, Peşti, Gemeni şi Capricorn, femeia Taur cu bărbaţi Taur şi Rac, bărbatul Taur cu femei Taur şi Vărsător, ş.a.m.d.


·        testul statistic de independenţă a datelor are o valoare ce permite să se afirme că realizarea căsătoriilor are loc ţinând cont de semnul zodial al celor doi, iar riscul de eroare este de maxim 1/1000. Se pune astfel în evidenţă principiul rezonanţei!


 


În concluzie, afirmaţiile astrologiei se confirmă şi când este vorba de relaţii!


 


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More