Știri de pe mapamond: Un nou test demonstrativ

Serurile Pfizer, de la 95% eficiență anunțată în decembrie 2020, au coborât la 52% în primăvara lui 2021, recent ajungând la… 32%.

Totuși, pentru o gripă sezonieră cu o rată de vindecare de 99,8%, de ce ni se impun seruri experimentale al căror procent de imunizare este mult inferior procesului natural de vindecare, iar injectate în trupul uman pot genera grave efecte adverse, au provocat sute de mii de morți și totodată ne afectează ireversibil sistemul imunitar?

Doctorii americani injectați se află în transă, suferind de „hipnoză în masă”, avertizează dr. Peter McCullogh:

Nu mai putem comunica cu colegii noștri propagandizați din marile centre medicale deoarece se pare că ei se află sub un soi de vrajă, ca și cum ar fi hipnotizați. Cred că atunci când vor ieși din transă, acești doctori vor fi șocați când vor realiza ce au făcut oamenilor.”

Medici neinjectați cred că serurile conțin o tehnologie neobișnuită, care o dată ajunsă în trup, activează un proces de auto-asamblare pentru a construi o interfață de bio-circuit, folosind elemente chiar din sângele victimei (fier, oxigen).

De altfel, compania Moderna descrie public serul ei ca fiind o instalare a unui „sistem de operare” care, prin definiție, înseamnă o platformă pentru recepționarea unor comenzi adiționale sau instrucțiuni pentru executare.

Unii medici cred că în serurile experimentale de tip mRNA există tehnologii neobișnuite (nanoparticule magnetice) capabile să controleze neurologic persoana injectată prin influențe externe (câmpuri electromagnetice).

De asemenea, efectele adverse asupra sănătății sunt nenumărate. Spre exemplu, liniile aeriene americane anulează sute de zboruri pe zi din cauza crizei de piloți. Mai mulți piloți americani s-au injectat (obligați sau voluntar), ulterior manifestând diverse efecte adverse, unele neurologice, altele extrem de ciudate. Ei au refuzat din proprie inițiativă urcarea la bord întrucât nu-și mai stăpâneau membrele, li se încețoșa privirea sau nu mai erau lucizi în urma vaccinării.

Citiți și:
Cel puțin 811 decese şi 15.785 de reacții adverse în SUA, după vaccinurile Pfizer și Moderna
Dr. Vladimir Zelenko avertizează împotriva unui genocid planetar
C. J. Hopkins: „Noua Normalitate” mai poate fi încă oprită (1)

 

yogaesoteric
18 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More