Studiu alarmant: Copiii ce petrec mult timp în fața ecranelor învață mai puține cuvinte și întâmpină probleme în dezvoltarea limbajului

Copiii ce petrec mult timp în fața ecranelor și a căror atenție le este distrasă de dispozitive învață mai puține cuvinte, relevă o nouă cercetare efectuată pe mai mult de 200 de familii australiene, care au fost urmărite timp de doi ani și jumătate.

În cadrul studiului, copiii mici au fost dotați cu un dispozitiv pentru a înregistra 16 ore pe zi de sunet în casa familiei iar atunci când echipa de la Institutul Telethon Kids a analizat cele 7.000 de ore de înregistrări audio, a constatat că micuții din cadrul studiului petreceau în medie trei ore pe zi în fața unui ecran, ceea ce a condus la o pierdere în privința învățării, care s-a acumulat rapid.

Pentru copiii de trei ani din studiul nostru, am arătat că, pentru fiecare minut petrecut în fața ecranului, auzeau cu șapte cuvinte mai puțin de la adulți, vorbeau ei înșiși cu cinci cuvinte mai puțin și se implicau într-o conversație mai puțin în fiecare zi”, a declarat Mary Brushe, cercetător principal, potrivit ABC News, citat de știripesurse.

Potrivit concluziilor publicate în Journal of the American Medical Association Pediatrics, timpul petrecut în fața ecranelor ar putea să îi răpească copilului mediu de trei ani 1.100 de cuvinte ale adulților, 840 de vocalize și 194 de conversații pe zi.

Ceea ce știm din cercetările anterioare este că, cu cât mai multe cuvinte și conversații au copiii, cu atât este mai bine pentru dezvoltarea timpurie a limbajului la ei – și, prin urmare, dorim să vedem aceste cifre cât mai mari posibil”, a declarat dr. Brushe.

Un copil aude între 5.000 și 35.000 de cuvinte pe zi, ceea ce înseamnă că semnificația acestor cuvinte pierdute poate varia. Cercetătorii nu au făcut nicio legătură între pierderea învățării și întârzierea vorbirii, care afectează un sfert dintre elevii australieni ce încep școala primară.

Cercetătorii îi avertizează pe părinți să se ferească de „tehnoferință” – un termen care se referă la faptul că ecranele și dispozitivele împiedică desfășurarea conversațiilor directe, care îi ajută pe copii să dezvolte o serie de abilități educaționale cheie.

Probabil că am subestimat cât de mult se utilizează ecranele – și «tehnoferința» asociată – în jurul copiilor, deoarece nu am reușit să surprindem activitățile tăcute ale părinților legate de ecran, cum ar fi citirea e-mailurilor, trimiterea de mesaje text sau parcurgerea în liniște a site-urilor web sau a rețelelor de comunicare virtuală”, a declarat dr. Brushe.

Cercetătorii spun că selectarea cu atenție, de către părinți, a ceea ce apare pe ecran, astfel încât să fie educativ, și faptul de a fi acolo pentru a răspunde la întrebări, poate diminua aspectele nefaste ale timpului petrecut în fața ecranului.

Un alt sfat important a fost acela de a opri televizorul atunci când acesta este doar zgomot de fond și de a pune în schimb o muzică plăcută.

Aceasta [a ține televizorul deschis] poate fi foarte deranjant pentru copiii foarte mici, întrucât atunci ei se luptă cu adevărat să fie atenți la două chestiuni diferite în același timp”, a spus dr. Brushe.

Deci, chiar dacă credeți că copilul dvs. s-ar putea juca sau citi în timp ce televizorul este pornit pe fundal, de fapt, el nu va beneficia pe deplin de niciuna dintre aceste activități”, a mai adăugat ea.

Vrem doar să evidențiem faptul că aceste situații se petrec într-o mulțime de familii australiene și să încurajăm conversația directă. Este bine să închideți telefonul atunci când puteți și să vorbiți mai mult cu copilul dumneavoastră”, a conchis dr. Brushe.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea timpului petrecut în fața ecranelor la maxim o oră pe zi pentru copiii de trei ani. În Australia, ghidurile recomandă să nu se acorde niciun timp petrecut în fața ecranelor pentru copiii sub doi ani, apoi să se limiteze la o oră pe zi până la vârsta de cinci ani.

Citiți și:
Creierul copiilor este devastat de lumina albastră produsă de electronicele cu touchscreen
Pentru ce este pregătită societatea de mâine? Demența digitală… cea mai discretă și periculoasă adicție

 

yogaesoteric
21 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More