Dumnezeu a sădit de la început sămânța fericirii în inima fiecărei fiinţe umane ca să o atragă astfel la El, căci este singurul care poate împlini această aspirație (II)
– Termen de glosar: Fericire –
de profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Citiți prima parte a articolului
De-a lungul timpului, ideea de Paradis a fost adeseori asociată cu ideea de fericire perfectă şi nesfârşită. Dar cei inițiați consideră însă pe bună dreptate că, în realitate, Paradisul există totodată şi undeva în lăuntrul ființei umane. Convingerea că în realitate chiar există un tainic punct-focar al fericirii ce este ascuns în fiecare suflet omenesc, în fiecare univers lăuntric este o constantă a feluritelor religii, inclusiv a creştinismului.
Atât Martin Luther (1483-1546), cât şi Sfânta Teresa de Lisieux (1873-1897) au vorbit amândoi cam aceeaşi limbă, care se referă la practica profund transformatoare a interiorizării. În concepţia acestora, Paradisul care face cu putinţă accesul la o paradiziacă fericire este, înainte de toate, prezent ca fiind un punct-focar al trăirii stării de fericire ce se află în interiorul fiecărui om, dar este necesar să fie în prealabil trezit.
Un celebru proverb tibetan spune: „A căuta în permanență fericirea numai în afara noastră este ca şi cum am aştepta de fiecare dată răsăritul soarelui într-o peșteră ce are deschiderea spre miază-noapte”. Responsabilitatea directă şi permanentă a fiecărei fiinţe umane faţă de propria ei fericire este, în viziunea multor înţelepţi, o cheie fundamentală a fericirii.
Iată un citat care provine din gândirea lui Mahatma Gandhi (1869-1948): „Fericirea profundă, spontană, apare mai ales atunci când există o impecabilă armonie între ceea ce gândești, ceea ce rosteşti şi ceea ce faci bun”.
Aristotel spunea: „Fericirea depinde totdeauna în mare măsură de noi”.
Psihiatrul francez contemporan Christophe Andre scria: „Stările de fericire, chiar extraordinare, repetate, sunt adesea rezultatul unor asceze. Asceze nu în sensul creştin de privațiuni, ci în sensul etimologic, askesis, care în limba greacă înseamnă antrenament benefic, adecvat”. Cităm o afirmaţie a lui Confucius (551-479 î.Hr.): „Acela care vrea şi aspiră în mod constant şi cu putere să fie mereu fericit este necesar să se transforme în sensul cel bun neîncetat”.
Sociologii şi psihologii afirmă că fericirea este „gradul în care o ființă umană evaluează în permanenţă, într-un sens benefic, calitatea vieţii sale în ansamblul ei”. Cu alte cuvinte, fericirea pe care o trăieşte o fiinţă umană exprimă totodată în ce măsură îi place din plin viața pe care o trăieşte. Totul depinde, desigur, dacă expresia „a-i plăcea din plin viața” se referă la o stare de satisfacţie stenică, profundă, sau se reduce la o simplistă apreciere a condiţiilor exterioare în care se desfăşoară existenţa noastră.
Dincolo de multitudinea de definiții ale fericirii, această noţiune plurivalentă este înţeleasă de o mare parte a fiinţelor umane într-un mod intuitiv.
Caracterizăm diferite ființe umane ca având sau nu o viață fericită, iar adeseori ne referim în felul acesta la cei care doar tind să fie mulțumiți de existenţa lor. Indiferent de nivelul lor de trai sau chiar de nivelul lor intelectual, unele ființe umane zâmbesc mai mereu şi sunt pline de optimism, au încredere în bunătatea lumii, în fiinţele umane şi în viitor şi toate acestea le fac să fie senine şi binevoitoare, pline de o pregnantă energie benefică pe care ceilalți o remarcă şi pe care în general o apreciază cu încântare. Acestea sunt fiinţele umane care sunt – am putea spune – împăcate cu existenţa, fără a fi mai mereu pasive sau resemnate, care urmăresc să transforme într-o direcție benefică cam tot ceea ce poate fi transformat şi care sunt capabile să accepte cu o oarecare detaşare situațiile existențiale pe care nu le pot transforma.
Tocmai de aceea, unii se întreabă: „Ce anume le face pe fiinţele umane să fie fericite?”. Este doar o combinaţie de gene? Este numai mediul armonios în care ele au crescut? Contribuie foarte mult la aceasta lecțiile de viaţă pline de înţelepciune pe care le-au primit? Poate fi oare fericirea învăţată? Unele cercetări ştiinţifice au făcut reale eforturi să ne ofere răspunsuri în această direcție. Psihologul şi sociologul britanic Michael Argyle (1925-2002) a constatat, după efectuarea unor studii complexe, că „relațiile sociale sincere, armonioase, profunde şi constante sunt o importantă sursă personală a fericirii”. Acesta a realizat o amplă cercetare ştiinţifică referitoare la psihologia fericirii, intitulată Psihologia fericirii (The Psychology of Happiness). Concluziile sale au fost că fericirea este, ca să spunem aşa, „promovată” de relațiile umane armonioase, sincere, satisfăcătoare; de o viaţă erotică amoroasă bazată pe iubire, împlinitoare; de o hrană savuroasă, de o muzică spirituală adecvată; de succese binefăcătoare şi de multe alte influențe potrivite care sunt determinante. El a constatat că fericirea nu se corelează sau, astfel spus, nu este promovată de către avere sau de bani.
Acest aspect ar fi cazul să ajungă şi la urechile acelora care au ajuns să fie, din nefericire, ahtiați, ba chiar obsedați, de trei lucruri: bani, bani şi iarăşi bani.
Acesta a mai adăugat că inteligenţa speculativă, sterilă nu se corelează cu fericirea, ba dimpotrivă: „Inteligenţa speculativă, stearpă micşorează accesul ființei umane la fericire”. Dincolo de aparențe, este evident că această cercetare precizează, mai ales pentru cei inițiați, că aspectele pe care le-a constatat acest cercetător arată că, în fond, toate acestea asigură condiţii favorizante pentru declanşarea unui proces de rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă a Fericirii Dumnezeieşti, care este nesfârşită şi care este apoi captată în universul fiinţei umane, provenind de la Dumnezeu.
Din punctul de vedere al psihologului american Edward Diener, autorul cărții Fericirea: Revelarea misterelor bunăstării psihologice” (Happiness: Unlocking the Mysteries of Psychological Wealth), relațiile sincere, împlinitoare, bazate pe iubire, armonioase, binefăcătoare cu cei din jur, dar mai ales cu cei care ne sunt apropiaţi, contribuie chiar mult la apariția stării de fericire. În perspectiva sa, fericirea este „o bunăstare intensă, plenară, durabilă, subiectivă”. În cartea sa, el nuanţează şi adaugă că, mai precis spus, fericirea este o combinaţie proporționată între satisfacția plenar resimțită a propriei vieţi şi capacitatea de a avea zi de zi cât mai multe emoții benefice decât emoții nefavorabile, nefaste.
Psihologul contemporan american Martin Seligman, autor al cărţii Fericirea autentică (Authentic Happiness), afirmă că fericirea veritabilă este compusă din trei elemente: plăcerea stenică extinsă, sensul constructiv, binefăcător şi angajamentul făuritor, responsabil.
Profesorul olandez Ruut Veenhoven, cercetător deja specializat în relații interumane la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda, conduce un proiect care este intitulat Baza de date internaţională despre fericire (World Happiness Database). Acest studiu constă în centralizarea atentă a rezultatelor a mii de studii despre calitatea vieţii şi include cercetări ce sunt menite să identifice acele motive care revin mai mereu şi care ţin în mod direct de atingerea adeseori a stărilor de fericire. Prin corelarea ingenioasă și analizarea sistemică a acestor date, dar şi în urma unor informații care au fost culese pe baza unui experiment realizat chiar de el, Veenhoven a ajuns la concluzia că fiinţele umane sunt cu atât mai puțin fericite, cu cât îşi stabilesc mai multe ţeluri în viață ce nu sunt eminamente benefice: „La modul general vorbind, oamenii consideră că este necesar să îndeplinească anumite obiective, pe care ei le consideră majore în viaţă, pentru a fi fericiți, dar în realitate situația este altfel. De regulă, persoanele nefericite acordă o importanţă – pe care doar ele o consideră deosebită – acelor țeluri comune, pe care apoi se zbat să le atingă, gândind de multe ori anapoda că în felul acesta vor reuşi să-şi transforme până la urmă viaţa în bine”.
Profesorul britanic Richard Schosh, autorul lucrării Secretele fericirii: ce putem învăța din trei milenii de căutări (The Secrets of Happiness: Three Thousand Years of Searching for the Good Life, Editura Scribner, 2008), consideră că fericirea nu este doar un punct terminus, ci „o luptă nu numai încântătoare, ci şi transformatoare, care este plină de multă bucurie”. Acesta crede că pentru fiecare fiinţă umană fericirea intensă, deplină este secretul ei adeseori nebănuit, pe care ea și doar ea are stringent nevoie să îl descopere. Acesta crede că „nu se poate face dintr-o astfel de stare psihică o ştiinţă, aşa cum este nou apăruta aşa-numită ştiinţă a fericirii”, care, din punctul de vedere al lui Schosh, promovează într-o manieră superficială şi simplistă doar plăcerea de nu contează ce fel, mulțumirea banală şi hedonismul. „Iar atunci”, se întreabă tot el, „oare de ce există la ora actuală atâta nemulțumire, de ce apare adeseori insatisfacţia acută a trăirii vieții care este actualmente atât de răspândită, de ce iau oamenii atât de multe tranchilizante?”. Tot el se întreabă retoric: „De ce la ora actuală sunt atât de multe ființe umane nefericite?”.
Concluzia lui finală este clară şi chiar dură la adresa practicienilor, în fond mediocri, ai fericirii, a celor care dau lecţii anemice, neînsemnate referitoare la fericire, a celor care propun o edulcorată şi sumară, o rapidă fericire care este indirect prezentată ca fiind un bun banal de consumat. El adaugă că fericirea nu se cumpără, nu este niciodată de vânzare, nu este accesibilă oricând şi oricum, nu se află pe rafturi ca orice alt produs din supermarket.
Unele studii aprofundate de genetică, biochimie, psihologie, neurologie au evidenţiat că rolul componentelor genetice este mult mai important decât se credea: o mare parte din felul nostru de a fi se datorează şi setărilor care sunt deja înscrise în genele noastre, aspect care vădeşte existenţa influenţelor karma-ice ce provin inclusiv din existenţele anterioare ale fiecărei ființe umane.
David Lykken (1928-2006), profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, Statele Unite ale Americii, a susţinut ideea existenţei unei gene distincte a fericirii. Iată care au fost concluziile cercetărilor sale: „Probabil că multe dintre încercările de a deveni mai fericiți, care se bazează pe tatonări ce sunt anapoda, sunt sortite eşecului, întocmai precum încercările de același fel ce vizează creşterea în înălţime”.
Aceste concluzii se bazează inclusiv pe cel mai amplu studiu realizat vreodată asupra gemenilor. Aproape 1500 de perechi de gemeni adulți au fost întrebate dacă sunt fericite. 700 de perechi erau gemeni monozigoți, aveau prin urmare un material genetic identic. Fără ca măcar un singur geamăn sǎ cunoască răspunsurile celuilalt, gemenii monozigoți au oferit în marea majoritate a cazurilor răspunsuri identice, spre deosebire de gemenii dizigoți, care veniseră pe lume cu gene diferite. Potrivit lui Lykken, acest rezultat sugerează, într-o oarecare măsură, că fericirea ar putea fi influențată de gene. Psihologul a mers însă cu cercetarea mai departe. În baza lui de date apăreau inclusiv 69 de perechi de gemeni monozigoți care fuseseră despărțiți imediat după naştere şi care crescuseră în familii diferite, ale căror răspunsuri nu au diferit aproape deloc de cele ale gemenilor monozigoți care crescuseră împreună. Pe baza faptului că primii aveau acelaşi material genetic, dar totuşi crescuseră fiind influențați de medii diferite, Lykken a tras în mod pripit concluzia că satisfacţia şi chiar fericirea sunt, probabil, determinate „în proporţie de cel puțin 50% de gene”.
O caricatură apărută în ziarul New York Times la scurt timp după publicarea cercetărilor lui Lykken subliniază într-un mod plin de umor rezultatele sale. În respectiva imagine apare un bărbat de vârstă medie, într-un Rolls-Royce, în faţa unui impunător palat care este înconjurat de un parc imens. Acesta se lamentează: „Îmi vine să plâng în hohote când mă gândesc câți ani am pierdut strângând bani, numai şi numai ca să aflu acum că fericirea mea se datorează doar genelor!”.
Dar, dincolo de condiţionarea genetică, ce nu reprezintă totul, putem afirma cu toată convingerea, mai ales datorită descoperirilor din domeniul neuroştiinţelor, că arta şi ştiinţa tainică ce fac cu putinţă să atingem din ce în ce mai des fericirea pot fi învățate.
Dacă luăm în considerare că, în anumite condiţii, este cu uşurinţă posibil să ne reprogramăm creierul, ajungem în felul acesta la concluzia că şi circuitele neuronale, care se oglindesc în mod specific în sfera conştiinţei noastre, se pot transforma continuu. Până de curând, cercetătorii nu credeau că aceasta este posibil. În realitate, creierul uman, care este atât de complex, s-a dovedit a fi mai maleabil decât orice altă structură creată de Natură.
Pe baza acestor descoperiri recente a apărut ideea lecțiilor ce facilitează atingerea stărilor de fericire, care au fost deja introduse în programa şcolară a unor prestigioase instituții de învăţământ. Marea Britanie este – spre exemplu – una dintre țările unde se predau asemenea cursuri, care urmăresc să trezească şi apoi să dezvolte, la copii, calmul profund şi seninătatea sufletească. În cadrul unor astfel de lecții practice, copiii ajung să înveţe să se focalizeze într-un mod constructiv asupra propriilor trăiri, ei sunt ghidați să-şi conştientizeze şi să-şi recunoască emoțiile, ei sunt antrenați să facă faţă cu uşurinţă stresului inerent vieţii şi sunt orientaţi să privească tot şi toate cele cu care se confruntă în viață, într-o perspectivă creatoare, eminamente optimistă.
Este prea devreme pentru a concluziona dacă toate aceste lecții transformatoare – care au fost introduse recent – vor face din copiii de azi nişte adulți mult mai fericiți, dar este interesant şi semnificativ faptul că unele efecte benefice au început deja să apară. S-a constatat deja că, de fapt, copiii care iau lecții de fericire și apoi le pun adeseori în practică au început să aibă inclusiv rezultate mult mai bune la învăţătură, un aspect chiar foarte important în sine, care îi ajută să se simtă mai bine lăuntric, mai încrezători în ei înşişi şi, totodată, le sporeşte stima de sine.
Sonja Lyubomirsky (n. 1966), profesor de psihologie la Universitatea din California, Statele Unite ale Americii, a scris mai multe cărţi care, ulterior, au devenit bestseller internațional. Ea şi-a asumat o viziune înţeleaptă, bazată pe argumente ingenioase, pertinente, care se referă la modul în care este abordată fericirea. Prima ei carte, Cum să fii fericit: O abordare ştiinţifică pentru a avea viaţa pe care ți-o dorești (The How of Happiness: A new approach to getting the life you want), impresionează atât prin rigoare, cât şi prin bogăţia de informație. Viziunea ei asupra fericirii a ajuns să fie adeseori citată şi a fost pusă de multe ori în practică. Din punctul ei de vedere, 50% din fericirea pe care un om o trăieşte este determinată genetic, 10% de circumstanţele vieții (sau altfel spus, de acele evenimente care afectează nivelul de fericire) şi 40% din starea de fericire se datorează autocontrolului – adică, altfel spus, se datorează nouă înşine, sau cu alte cuvinte, depinde de acţiunile pe care le realizăm şi de alegerile pe care le facem.
Modul realist, am putea spune, de a aborda fericirea, au determinat-o pe Sonja Lyubomirsky să scrie recent o altă carte despre miturile fericirii: Miturile fericirii: Ce ar fi necesar să te facă fericit, dar nu te face, ce nu ar fi necesar să te facă fericit, dar totuşi te face (The Myths of Happiness: What should make you happy, but doesn’t, what shouldn’t make you happy, but does). În această carte, ceea ce ea numeşte miturile fericirii, sunt rând pe rând analizate, defalcate, demolate şi, în acest fel, se ajunge la ceea ce psihologii numesc restructurare cognitivă, o stare de flexibilitate care apare în sfera conştiinţei, creativitate, perseverenţă exemplară, originalitate în a descoperi căi alternative, benefice pentru o viaţă creatoare, împlinitoare, bogată, ce este cât mai reuşită şi plină de sens sublim. Iată unele exemple de mituri ale fericirii pe care ea le dezvăluie: nu mai putem fi extraordinar de fericiți pentru că nu mai suntem aşa de tineri ca altădată. Iată întrebarea cu miez care se pune: atunci, de ce sunt atât de mulţi tineri debusolaţi şi nefericiți? Iată un alt exemplu: nu putem fi foarte fericiți decât dacă suntem bogaţi. Atunci de ce oare foarte mulți oameni bogaţi sunt nefericiți, sunt depresivi, sunt foarte tensionați chiar şi atunci când au cu prisosință tot ceea ce le este necesar? Merită să ne întrebăm: oare lor ce le mai lipseşte? Accentul semnificativ care este pus pe acest procent de 40% este totuşi componenta care contribuie, în mod considerabil, la gradul nostru de fericire şi care lasă astfel loc manipulării. Tocmai de aceea, Sonja Lyubomirsky evocă importanța autocontrolului binefăcător, a gândirii înțelepte, care îşi dezvăluie importanța mai ales atunci când suntem expuşi, adesea într-un mod insidios şi agresiv, la mesajele de tot felul ale ambianței sociale, a reclamelor persuasive care ni se prezintă drept reţete sigure de fericire, dar care, în realitate, sunt doar nişte promisiuni înşelătoare, deşarte.
Iubirea fără de măsură, constantă şi reciproc împărtăşită este unul dintre elementele cheie ale fericirii depline şi profunde în viață. Fericirea veritabilă depinde de relațiile benefice, plenare, armonioase cu cei din jur şi mai ales cu ființele de sex opus pe care le iubim şi care la fel de mult ne iubesc, concluzionează George Vaillant (n. 1934), psihiatru şi profesor la Universitatea Harvard, din Statele Unite ale Americii, care dispune de o panoramă, în felul ei inedită, asupra acestei chestiuni: de peste 30 de ani, el este conducătorul unui studiu excepțional, care este realizat la Universitatea Harvard şi care este intitulat Study of Adult Development (Studiu asupra dezvoltării adulţilor). Început în 1930, acesta este unul dintre cele mai ample studii care au fost realizate vreodată, ce fac parte din categoria aşa-numitelor studii longitudinale, care urmăresc un număr relativ mic de participanți pe o perioadă lungă de timp. Acest Studiu asupra dezvoltării adulților a urmărit 824 de persoane pe o perioadă de peste 60 de ani, însoţindu-le prin viaţă şi cercetându-le atent evoluția. Sănătatea atât trupească, dar şi psihică, viața amoroasă și cea a relaţiilor interumane, cariera şi cam toate pasiunile lor au fost puse într-o sui generis ecuație, studiindu-se atât relațiile dintre ele, cât şi efectele lor asupra evoluţiei fiecărei ființe umane în ansamblu. Inițial, studiul nu a avut drept scop declarat cercetarea fericirii în sine, ci a fost conceput pentru a urmări, pur şi simplu, modul firesc în care se dezvoltă, cu vârsta, un număr de ființe umane normale şi sănătoase. Cu toate acestea, volumul imens de date care au fost adunate permite numeroase analize interpretative ce sunt foarte prețioase. Toate acestea luminează multe dintre punctele neclare ale cunoaşterii noastre în privinţa a ceea ce le aduce ființelor umane o mare bucurie şi satisfacție benefică în viață. Au fost publicate deja două cărţi care cuprind analize şi concluzii ce se bazează pe interpretarea plurivalentă a datelor acestor studii, dar informațiile care au fost strânse sunt încă departe de a-şi fi epuizat potențialul imens pe care îl implică.
Citiți a treia parte a articolului
Citiți și:
Cei mai fericiţi dintre oamenii lumii
Călătorie spre fericire (I) – Ce este fericirea?
Zâmbește! Optimismul e benefic pentru sănătatea ta
yogaesoteric
21 martie 2024