SUA a bombardat intenţionat ambasada chineză din Belgrad

de George Preda
 


Aviaţia americană a bombardat, la ordinul CIA şi fără aprobarea NATO, sediul ambasadei chineze din Belgrad. Ziarele „London Observer” şi „Copenhagen’s Politiken” au fost singurele care au publicat ştirea.


Conform protocoalelor internaţionale, în caz de război, sediile misiunilor diplomatice ale unor ţări neimplicate în conflict sunt inviolabile şi reprezintă „ţinte strict interzise” pentru bombardamente. Cu toate acestea, ambasada chineză din Belgrad a fost bombardată în mai 1999, în timpul războiului din Iugoslavia. NATO s-a justificat, spunând că a fost o greşeală datorată unor hărţi neactualizate, puse la dispoziţie de CIA. Explicaţia nu prea stă în picioare. „Aproape toţi cei implicaţi în operaţiile radio ale NATO ştiu că bombardametul a fost făcut cu intenţie,” arată Jens Holsoe, reporter şef la Politiken.

Un raport realizat de Ministerul francez al apărării arată că zborul care avea ca ţintă ambasada Chinei nu se afla sub comanda NATO, ci era un raid realizat independent de aviaţia americană. În iulie 1999, directorul CIA, George Tenet, a depus mărturie în faţa Congresului că din cele 900 de locaţii bombardate de NATO în Iugoslavia, singura care se afla explicit în vizorul CIA a fost ambasada chineză. El a mai arătat că întreaga operaţiune a fost coordonată de Divizia de contrainformaţii din cadrul CIA. Aceasta era cunoscută la acea vreme pentru opoziţia făţişă faţă de politica pro-chineză a preşedintelui Clinton. Mai mult, echipa CIA care se ocupă de stabilirea de ţinte – „Central Targeting Support Staff” – nu a fost consultată cu privire la această misiune.

CIA a fost deranjat de faptul că staţia de emisie a ambasadei era utilizată pentru a ajuta armata iugoslavă. În plus, bănuia că Iugoslavia vânduse guvernului chinez rămăşiţele unui avion de luptă american F-117, care fusese doborât de curând, lucru care îi putea ajuta pe chinezi să îşi îmbunătăţească sistemele radar.

Cu toate acestea, preşedintele Clinton a calificat bombardarea ambasadei, ca o „tragică greşeală”, apărută în urma unor confuzii regretabile. Mărturia unui controlor de zbor de la baza NATO din Napoli demontează explicaţia fabricată de NATO privind utilizarea de hărţi neactualizate. El arată că hărţile erau de ultimă oră, erau corecte şi ţinta era chiar ambasada chineză. CIA continuă să pretindă că bombardamentul a fost un accident şi că nu poate explica de ce s-au făcut atât de multe erori, care au permis producerea acestuia.

Citiţi şi:
În spatele războiului din Kosovo s-au aflat interese economice şi politice importante
Armatele secrete ale NATO
Oficialii americani nu pot fi judecaţi pentru crime de război

17 iunie 2008
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More