SUA nu sunt dependente de petrolul din Orientul Mijlociu

de Adrian Novac
 

Un studiu recent publicat de The Pacific Research Institute, un think tank cu sediul în San Francisco, pune sub semnul întrebării câteva dintre cele mai frecvente mituri legate de energie în Statele Unite.

Potrivit „Top Ten Energy Myths”, realizat de Thomas Tanton, cea mai mare parte a energiei din SUA nu este produsă cu ajutorul petrolului, iar America nu este dependentă de ţiţeiul importat din Orientul Mijlociu.
Studiul aruncă o umbră de îndoială asupra „teoriilor convenţionale despre energie, vehiculate de politicieni, vedete şi presă”.

Expertul a folosit date oferite de US Department of Energy (DOE) şi de Energy Information Administration (EIA), pentru a verifica 10 mituri legate de sursele de energie, tipuri de combustibil sau politici energetice americane.
„Contrar opiniei generale, noile tehnologii au redus riscul pentru mediu al extragerii şi producerii de petrol”, a declarat Tanton. În plus, „energiile regenerabile, precum cele solare şi eoliene, nu vor spori securitatea noastră energetică”, crede expertul.

Tanton afirmă că „politica energetică trebuie să fie bazată pe fapte, nu pe mituri (…), deoarece acest lucru ar putea reduce rezervele de energie, ar putea majora preţurile și chiar să crească nivelul de poluare”. „Dacă ţelul nostru este să reducem preţurile, să reglementăm nivelul emisiilor şi să sprijinim accesul la energie, atunci politicienii, media şi publicul ar trebui să respingă miturile despre energie şi să se concentreze pe realitate şi pe fapte”, a concluzionat expertul de la think tank-ul american.

Iată lista celor 10 mituri despre energie în SUA:

1. Mit: Cea mai mare parte a energiei e produsă cu ajutorul petrolului.
Realitate: Petrolul reprezintă mai puţin de 40% din energia folosită.

2. Mit: Cea mai mare parte a petrolului e importată din Orientul Mijlociu.
Realitate: Două treimi din ţiţeiul folosit în SUA provine din America de Nord.

3. Mit: SUA nu au nicio soluţie decât să importe cantităţi mari de petrol şi gaze naturale.
Realitate: SUA ar putea să reducă importurile în număr semnificativ, dacă îşi extind producţia internă.

4. Mit: Extragerea de petrol în apropierea coastelor SUA implică riscuri mari pentru mediul înconjurător.
Realitate: Tehnologiile moderne au redus în mod semnificativ riscul unor deversări de petrol. De asemenea, reducerea presiunii în rezervoarele de petrol, prin extragerea ţiţeiului va scădea cantitatea de poluare cu petrol datorată scurgerilor naturale.

5. Mit: Reducerea utilizării petrolului prin folosirea de energii alternative va spori securitatea energetică a SUA.
Realitate: Reducerea utilizării ţiţeiului va avea ca prim efect scăderea producţiei interne şi nu cea din regiunile instabile de pe glob. Tehnologiile regenerabile ridică, de asemenea, întrebări legate de importuri şi securitatea costurilor.

6. Mit: Companiile energetice nu vor investi în energie curată, „verde”, astfel încât avem nevoie de programe guvernamentale pentru a face acest lucru.
Realitate: Aceste firme investesc deja mari sume de bani pentru a dezvolta surse de energie mai curate şi mai fiabile.

7. Mit: Energiile regenerabile vor înlocui curând majoritatea surselor convenţionale de energie.
Realitate: Deşi sunt din ce în ce mai des utilizate, energiile regenerabile reprezintă un procentaj redus din energiile folosite în SUA şi vor rămâne aşa cel puţin în viitorul apropiat.

8. Mit: Statele Unite consumă o mare cantitate de energie şi, prin urmare, emit o cantitate disproporţionată din gazele cu efect de seră la nivel global.
Realitate: Statele Unite emit o mare parte din emisiile globale, deoarece produc o parte uriaşă din bunurile şi serviciile la nivel mondial.

9. Mit: Legile federale care impun producerea unor maşini cu autonomie mai mare ajută la reducerea consumului de energie.
Realitate: Creşterea eficienţei energetice contribuie la creşterea utilizării de energie.

10. Mit: Obligarea şoferilor la folosirea combustibililor alternativi va ajuta la rezolvarea încălzirii globale.
Realitate: Folosirea combustibililor „verzi” nu contribuie în mod necesar la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Puteți citi aici, în limba engleză, studiul complet realizat de Thomas Tanton.

Sursa: HotNews.ro


Citiți și:

Noul petro-dolar – războiul economic pe care China l-a declarat Statelor Unite

Adevărata miză a războaielor din Orientul Mijlociu

 

yogaesoteric
8 ianuarie 2014

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More