Suntem cei mai tâmpiți din UE: România exportă energie electrică ieftin și o importă cu 50% mai scump!

România a devenit exportator net de energie electrică în primele șase luni ale anului, pe fondul unui consum național în scădere și al unei producții în creștere, însă importăm energie la un preț aproape dublu, notează Economica.

Astfel, în primele cinci luni ale anului, conform datelor INS, producătorii români de energie electrică au exportat 5,48 TWh de energie electrică, valoarea încasărilor ridicându-se la 630 de milioane de euro.

Pe de altă parte, importurile de energie electrică ale României, mai mici decât exporturile, s-au ridicat la 2,97 TWh, iar banii plătiți pentru ele s-au ridicat la 507 milioane de euro.

Așadar, în medie, prețul pentru energia exportată de România a fost de 115 euro/MWh. Tot în medie, prețul pentru energia importată de România a fost de 170 de euro/MWh. Ca atare, energia de import a fost cu 55 de euro/MWh mai scumpă decât energia pe care am exportat-o. Sau cu 48% mai scumpă.

Valoric și fizic cel mai mult am exportat în rețeaua bulgară – 2,51 TWh și aproape 260 de milioane de euro, iar cel mai mult am importat din rețeaua sârbă (care nu este în mecanismul PZU cuplat) – 1,2 TWh pentru care am plătit aproape 300 de milioane de euro, adică mai mult de jumătate din valoarea totală a importurilor.

Citiți și:
Autoritățile se văd mari exportatoare de energie. În realitate, s-a prăbușit economia
România ‒ cea mai mare creștere a prețului la electricitate și a doua creștere a prețului la gaze din UE
yogaesoteric
13 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More