Superficialitatea este deja o sui generis maladie din ce în ce mai frecventă a societății contemporane

Unele efecte nefaste ale societății contemporane, ce sunt resimțite de aproape fiecare persoană, din ce în ce mai acut

Care mai sunt în ziua de azi valorile după care ne conducem? „Bine” – „rău”, „frumos” – „urât”, „inteligenţă” – „ignoranţă”, „profunzime” – „superficialitate”, toate acestea obişnuiau să fie unele dintre reperele universal valabile după care se ghida anterior societatea. Dar, oare, semnificaţia lor acum a rămas aceeaşi?

Actualmente, trăim într-o lume în care aparenţa e mai importantă decât esenţa, unde ceea ce contează nu numai că, în mare măsură, sunt aspectele materiale, dar ignorăm cu desăvârşire necesitatea nevoilor spirituale în detrimentul celor dintâi. Mai precis, am ales şi ne-am asumat dezumanizarea.

Am uitat ce ne face cu adevărat fericiţi. Urmărim însetaţi acest țel prin îndeplinirea diverselor pofte, dar chiar dacă le împlinim, sesizăm de obicei că nu suntem deloc mai aproape de el. Ne întrebăm de ce? Răspunsul este simplu. Societatea ne-a hrănit cu idei false despre împlinirea de sine, inducându-ne tot felul de nevoi inutile, fără de care avem impresia că nu existăm, iar în goana după ele pierdem, de fapt, esenţa. Nu mai acordăm timp pentru a-i înţelege pe cei din jur, pentru a le cunoaşte personalitatea, singura noastră îngrijorare în legătură cu aceştia fiind beneficiul pe care l-am putea avea datorită lor.

Se pune tot mai mult accentul pe ambalaj, în detrimentul conținutului. Pe scurt, dacă nu sclipește, nu este bun, bietul om rătăcit uitând că ambalajul nu ține loc de conținut. Superficialitatea a devenit o obișnuință care pare că nu mai deranjează pe nimeni.

Faptele unui om profund se bazează pe valori morale şi materiale, dobândite în timp prin educaţie. În popor se cheamă bun-simţ. Un om profund ştie ce, cum şi când! El este conectat în permanenţă la mediu, la informaţie, nu în sensul de asimilare necondiţionată, ci de procesare a ei. Are păreri proprii şi îşi asumă responsabilităţi. Se bazează întotdeauna pe cunoaştere şi analiză, şi chiar dacă cere părerea celor din jur, în final, decizia îi aparţine. Un om profund anticipează evenimente şi acţionează premeditat. Conştient de valoarea sa interioară, nu pune preţ pe aspecte trecătoare, de faţadă, ci caută să-şi etaleze punctele forte, materializându-le în obiective ample, complexe şi de durată. În general, îl distingi de grup, iese în evidenţă voit, îi place să fie original, uneori nonconformist. Este caracterizat de stabilitate emoţională sau materială. Viaţa sa este dominată de echilibru, cu amplitudini mici, şi se înscrie pe un trend constant ascendent.

În contradicţie, un om superficial ezită, pentru că nu are un fundament informaţional şi educaţional solid. Acţionează din instinct, iar faptele sale, lipsite de coerență, determină rezultate la fel de imprevizibile. Unei astfel de persoane îi va fi în permanenţă teamă de neprevăzut. Teama sa izvorăşte din necunoaştere, din incapacitatea de a analiza, de a cuprinde sau anticipa un posibil eveniment sau o succesiune de evenimente, determinante pentru sine şi anturaj. Un asemenea om se va baza întotdeauna pe cei din jur. Este în permanentă căutare de modele, idoli, repere intelectuale pentru acţiunile sale. Are nevoie de confirmare şi recunoaştere. Izolarea îl deprimă. Nu are păreri proprii, pentru că nu are suportul informaţional necesar, iar deciziile sale îi aparţin de formă şi nu în esenţă. Acest gen de individ, în sinea sa conştient de handicapul intelectual propriu, va căuta să compenseze prin acțiuni şi gesturi de suprafaţă, zgomotoase, atrăgătoare, impresionante. Odată străpuns acest ambalaj, această iluzie, slăbiciunea sa devine evidentă.

Marea calitate a omului superficial este tenacitatea. Tenacitatea izvorâtă din teamă. Teama îl face să fie conectat în permanenţă la mediu, la societate, dar nu în sensul procesării informaţiei, ci a copierii şi speculării. El nu inventează, nu creează, ci copiază. Nu investeşte, ci preia. Azi îl vezi îmbrăcat în roşu, mâine în verde, pentru că a văzut pe cineva îmbrăcat la fel. Originalitatea este o noţiune abstractă.

Viaţa lui este caracterizată de instabilitate, cu oscilaţii ample, treceri bruşte de la pozitiv la negativ, determinate în general de acţiuni pripite, de multe ori în baza unor informaţii prinse din zbor. Un om superficial, contrar angoasei permanente, riscă. Conştient că singurul mod în care poate câştiga, progresa, este norocul, îl vedem în ipostaze de păgubit ori de milionar şi, cel mai des, de jucător la LOTO.

De această superficialitate tot mai accentuată a ființelor umane se folosesc corporațiile în dorința lor de a-și spori cât mai mult vânzările. În această zonă se încadrează toată retorica arhitecturală care definește stilul corporațiilor, care ne picură insidios în ochi și în „vene” „valorile” pe care vor să ni le inculce. Cum arată ușile; transparente, aspectuoase, cu metal sclipitor. Cum arată recepția. Ce tablouri sunt pe pereți. Ce costum e indicat să porți pentru a fi respectat.

În educație pătrund încet-încet aceleași standarde de evaluare care să ofere o pondere însemnată exteriorului. De departe, însă, aspectul cel mai evident este cel din alimentație. Produsele de altă dată nu erau prea aspectuoase, dar măcar știam ce mâncăm. Acestea au fost înlocuite de produse chimizate, lipsite de orice valoare nutrițională reală, dar care au ambalaje extraordinar de frumoase și de impactante. Merele din supermarket arată de zici că au căzut direct din reclame. Mari, cerate, impresionante… niciun gust! Nu mai vrea nimeni acele mere din livadă, care sunt mai mici, mai pricăjite, mai cu viermi, dar care „bat la gust” orice măr de supermarket și care sunt pline de prana. Un caz similar s-a produs și cu legumele. Este deja bine-cunoscut cazul roșiilor „de plastic” care, într-o generație, au ajuns să înlocuiască roșiile adevărate de grădină. Ce să mai vorbim de laptele de supermarket care arată mai bine în oală decât cel de la vaca adevărată, dar la gust e la o distanță de ani-lumină de cel adevărat. În toate aceste exemple principiul e același: dacă nu sclipește, nu e bun.

Marile corporații ce sunt producătoare de produse alimentare au deja acces la studii foarte exacte cu privire la psihologia consumatorului care le permit să realizeze ambalaje cât mai atractive și seducătoare. Ambalajul este considerat a fi „vânzătorul tăcut”. Conținutul trece automat pe un plan secundar. Dar ceea ce uită cumpărătorul este faptul că el consumă ceea ce este în interiorul ambalajului. Nu mai vorbim de toate sloganurile și expresiile menite să atragă cumpărătorul prea grăbit să investigheze cu atenție.

Să luăm exemplul unei băuturi răcoritoare, pe ambalajul căreia scrie foarte vizibil „Fără conservanți”. Până aici toate bune, dar ceva mai jos, cu scris foarte mic vine precizarea că băutura conține „reglator de aciditate – acid fosforic”. Reglatorul de aciditate este, însă, el însuși un bun conservant. Conservantul respectiv are şi un cod specific, E388, pe care producătorul nu-l pune pe etichetă, cunoscând faptul că litera „E” stresează consumatorul.

Generațiile părinților noștri au bombănit o viață întreagă comuniștii. Și pe bună dreptate. Pe considerente de principiu: libertate, demnitate. Dar și pe considerente de stil. Mașinile occidentalilor arată mai bine decât ale noastre. Blugii lor au altfel de material, arată mai bine. Filmele lor arată altfel. Hollywoodul bătea Buftea. Mărgelatu era bătut de Clint Eastwood. Această nevoie s-a transmis în mod imperios și următoarelor generații. Problema este că această nevoie a suferit mutații nesănătoase. A ajuns să se transforme în decurs de trei decenii într-un monstru care ne mănâncă viața. În loc să existe o combinație de substanță și stil, a ajuns să prevaleze stilul. Doar stilul. Nici nu mai contează ce e înăuntru, contează ambalajul. Dacă ne întâlnim cu un om pe stradă, nu contează ce calități interioare are, ci doar cum arată. Cum e îmbrăcat. Ce ceas are. Cum îi arată pielea. Dacă e știrb, nu e deloc bine. Nu e om. Deranjează estetic. N-ar trebui să trăiască.

Această atitudine superficială ne impregnează toată viața, de la interacțiunea cu mediul înconjurător, cu celelalte ființe și până la calitatea produselor pe care le consumăm, fie că este vorba despre produse materiale (mărul, roșia, pâinea etc.), fie că este vorba despre produse cultural-educaționale (muzică, film, televiziune, idei, politică).

Trăim așadar, vrem-nu-vrem, într-o societate „lovită” de excesul de nevoie de stil, care renunță adeseori bucuroasă la calitate, dacă ambalajul este sclipicios. O societate care gândeşte în stereotipuri vizuale. În care esteticul depășește cu mult moralul. În care omul renunță de bună-voie la statutul de om și îl adoptă gradat pe cel de animal, devenind din ce în ce mai instinctual și lipsit de inteligență.

Citiţi şi:

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr – Despre «societatea demoralizată»

Efectele malefice ale consumului de TV

8 aspecte esențiale despre viață pe care omenirea le-a uitat

yogaesoteric
2 octombrie 2019

 

Also available in: Français