Tăblițele de la Sinaia: folclor urban sau o istorie reală?

 

Această poveste începe prin anul 1873, odată cu săpăturile pentru construcția castelului Peleș când a fost dezgropat un tezaur ce conținea câteva sute de plăci de aur gravate cu imagini și litere oarecum similare celor grecești, care alcătuiau texte într-o limbă necunoscută până atunci.

Tezaurul a fost adăpostit la Mânăstirea Sinaia și, printr-o decizie comună a oficialităților vremii (Guvernul, Patriarhia și Academia), a fost cedat domnitorului Carol. Acesta a dispus efectuarea unor copii în plumb pentru circa o sută de tăblițe, probabil pentru uzul eventualilor cercetători, care au fost predate după câte se pare fără acte, Muzeului Național de Antichități din București, ajungând mai târziu la fel, la Muzeul Național de Arheologie și, în sfârșit, la Institutul de Arheologie unde au fost risipite în marea lor majoritate. Fotografii ale acestor tăblițe de plumb, cam 133, care circulă și în zilele noastre, au fost executate între 1944-1946 de către inginerul Dan Romalo.

Tăblițele originale din aur, în număr de 514, au o altă istorie. Au rămas un timp la Mânăstirea din Sinaia, apoi au fost mutate la Curtea de Argeș făcând de această dată parte din patrimoniul casei regale. După moartea regelui Carol I, au devenit obiect de dispută între urmașii regelui defunct. O parte dintre tăblițe, cele mai mici, ar fi fost luate de regele Carol al II-lea în urma abdicării din 1940 și duse în Portugalia. La procesul de partaj cu regele Mihai, deschis de Mircea Lambrino (după moartea lui Carol al II-lea, în anul 1953) și judecat de Tribunalul din Lisabona, acesta ar fi prezentat un testament al fostului rege defunct în care tăblițele figurau printre bunurile testamentare. Celelalte tăblițe, 314, cele mari, ar fi fost predate în 1945 de către regele Mihai generalului sovietic Susaikov, vicepreședintele Comisiei Aliate de Control, în schimbul promisiunii păstrării tronului regal, pe baza unui proces verbal care ar trebui să existe la Arhivele Naționale. Acesta ar fi folclorul urban.

Controversele cu privire la conținutul tăblițelor

Subiectul tăblițelor a intrat în atenția publicului după anul 1990, dar mai ales odată cu publicarea cărții lui Dan Romalo, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?, în anul 2003 și cu dezbaterile prilejuite de Congresele de dacologie, între 2001-2014.

Tăblița numită „ Ambasadorul anonimˮ. O posibilă traducere, propusă de Eugen Nicolaescu ar fi următoarea: „ Să se știe că odihnește (aici) Ida, unul dintre cei mai de seamă preoți. În cer, va sta printre regi, deoarece în viață a fost prețuit de către conducătorii Malio-Geților din Tracia pentru că între statul lor și al nostru a stabilit apropieri, legături ca între regate surori, ca să fie pace, precum însăși zeița Io a dorit. Încă din timpul vieții sale a decis ca, atunci când va muri, să fie înmormântat în ritul geto-trac. Atât de pios a fost acesta în viață, încât se zice că a fost pus printre părinții noștri divini din regatul (ceresc).

Cartea lui Dan Romalo este prefațată de prof. Alexandru Suceveanu, directorul științific al Institutului de Arheologie, românist convins, care, comentând ipoteza autorului că limba română ar proveni direct din limba getă, fără intermediul latinei, menționează că această informație ar provoca un adevărat seism în istoria limbii române, sintetizând astfel spaima tuturor academicienilor români legată de altă origine a limbii române decât cea latină. De aceea, el îndeamnă la prudență în considerarea tăblițelor de la Sinaia și accentuează asupra posibilității unui fals, dar tot el adaugă cu bun-simț: „… dacă este vorba totuși de falsuri și falsificatori, aceștia este necesar să fie absolut geniali… Căci, desigur, una este să falsifici una, două piese și alta este să procedezi la alcătuirea unei mini-biblioteci de plumb, în scopuri care rămân deocamdată greu de descifrat.” Reproducem acest citat, singurul rezonabil care a provenit din zona Academiei Române, pentru că toate celelalte referiri cu privire la tăblițe sunt de un fatal unison: falsuri!

Cu privire la cartea lui Dan Romalo se cuvine făcută observația că el consideră că tăblițele de plumb sunt de fapt originale (și nu unele copii după cele din aur) și face chiar o analiză comparativă a conținutului metalic al acestora cu o scoabă de plumb găsită la Sarmizegetusa, găsind similitudini de compoziție. Sunt descrise și posibilele tehnici de gravare. Toate plăcuțele analizate cântăresc mai mult de o jumătate de tonă de plumb.

În cartea sa găsim și o primă tentativă de descifrare a înscrisurilor gravate (atribuită mai curând soției sale, profesoara de lingvistică Valeria Guțu Romalo de la Universitatea București). Alfabetul utilizează litere simili-grecești cu adaosuri specifice. Textul plăcuțelor este continuu, din el se izolează litere care compun presupuse cuvinte.

Tematica, așa cum reiese din descifrarea lor, este geografică și istorică. Sunt descrise evenimente memorabile politice, militare, sociale și religioase din viața statelor gete, rapoarte de administrare militară, proclamații și dispoziții legale. Sunt prezentate de asemenea portretele unor căpetenii sau sacerdoți, cetăți cu arhitectura lor și planuri de construcții, adică elemente caracteristice unei cronici istorice. Zamolxe, Burebista, Deceneu, Decebal, Duras, Vezina, Sarmizegetusa, Genucla, dar și generali romani sunt doar câteva nume desprinse din textele plăcilor. Cartea lui Dan Romalo, foarte laborioasă, are meritul incontestabil de a fi prima lucrare cu caracter exhaustiv în acest domeniu: sunt descifrate toate cele 133 de plăci. Depășind un prag psihologic, această lucrare a stârnit rapid valuri.

În anul 2005 a apărut cartea lui Adrian Bucurescu, Tainele Tăblițelor de la Sinaia, după multe păreri o beție de cuvinte fără valoare pe care o menționăm doar din rațiuni bibliografice.

În anul 2008 apare cartea Din arhivele Daciei, a cercetătorului macedonean Branislav Stefanoski – Al Dabija. Aici se găsesc descifrate 15 tăblițe, precum și o metodă inedită de lucru: textul continuu în grafia de pe placă, care are la bază un alfabet standardizat, este izolat de restul imaginilor, apoi tranșat în cuvinte care sunt supuse unei analize și validat, recurgându-se la cuvinte similare din mai multe limbi europene. Din succesiunea cuvintelor astfel validate, substantive, adjective, verbe etc. se naște textul final descifrat care oferă informații tematice similare oarecum celor din cartea lui Dan Romalo. Metoda lui Stefanoski cu cele unsprezece faze ale protocolului de descifrare la vedere este supusă mereu judecății cititorului.

Următoarea carte a aceluiași autor este Hyperboreii și zamolxismul, apărută în anul 2013. Sunt analizate prin același procedeu patru tăblițe, una dedicată calendarului dacic, alta consacrată ansamblului construcțiilor sacerdotale cu valoare simbolică din Munții Orăștiei și două consacrate existenței fizice a lui Zamolxe – fiul preacinstitului Garemaso – și călătoriei acestuia la Genucla, cetatea unde erau turnate în aur plăcile elaborate de sacerdoții din zona Orăștie. Cartea identifică în zamolxism rădăcinile viitorului creștinism și, pentru prima dată în istoriografia română, publică un înscris privind stagiul lui Decebal în armata romană. Cât privește tăblițele, autorul vine cu argumente solide că acestea erau din aur și aveau o utilitate cultică și istorică. Analiza zamolxismului ca religie milenară eminamente solară centrată pe figura zeului Apollo utilizează izvoare istorice vechi, de la Hecateu Abderitul până la monumentala istorie a lui Nicolae Densușianu, Dacia preistorică.

În anul 2015, criptologul militar Eugen Nicolaescu publică Vorbele din plumb, utilizând metode specifice criptografiei militare, dar se lasă „contaminatˮ prea mult de istorie.

Cea mai spectaculoasă descifrare în raport cu cele prezentate mai sus îi aparține lui Constantin Olariu-Arimin, în Adevăruri ascunse, 2016. Spectaculoasă în sine este și istoria lui. Să ne păstrăm însă în limitele subiectului. Dacă toți cei care s-au ocupat până acum de acest subiect plasează istoria din tăblițe mai mult sau mai puțin de cinci secole î.Hr., dar focalizată pe domnia lui Burebista din sec. I î.Hr., Constantin Olariu-Arimin deschide obiectivul istoric și datează turnarea și subiectele tăblițelor între 1650 î.Hr. și 106 d.Hr., într-un interval de aproape 1800 de ani, cu o istorie mult mai diversificată și bogată în evenimente, foarte multe dintre ele considerând că sunt din secolele al IV-lea și al III-lea î.Hr., ultima fiind turnată chiar la sfârșitul celui de al doilea război daco-roman cu rezultatul cunoscut. Metoda este insolită și nu se aseamănă cu a niciunui cercetător de până acum. Datarea turnării tăblițelor deschide însă o ipoteză teribilă și răstoarnă total istoria scrisului. Să ne amintim că toți specialiștii care s-au ocupat de descifrarea tăblițelor au remarcat similitudinea literelor de acolo cu cele grecești. Dar cele mai vechi alfabete grecești sunt datate în sec. VIII î.Hr.! Este o carte care chiar merită citită.

Dacă vom compara versiunile celor patru cercetători la plăcuța nr. 2 consacrată lui Zamolxe, acolo găsim trei personaje: Zamolxe, Abaris și Pitagora. Povestea se petrece în Egipt. Dan Romalo și Eugen Nicolaescu se lasă „furațiˮ de istorie în ceea ce privește relația Zamolxe – Pitagora, acordând credit acelei afirmații cu iz de scandal a lui Herodot (cum că Zamolxe a fost sclavul lui Pitagora), repede negată chiar de el peste câteva pasaje când rectifică afirmația. Așadar, Dan Romalo consideră că Zamolxe este luat de Pitagora ca asociat iar Eugen Nicolaescu apreciază că (Zamolxe) a putut fi considerat zeu după ce a fost instruit de Pitagora. Cât privește asocierea Abarisu – Zamolxu din josul plăcii, D. Romalo aproape o ignoră, dar Nicolaescu, deși spune că Abaris a fost preotul legendar al lui Apollo, nu își explică alăturarea numelor. B. Stefanoski îi consacră un capitol special plăcii pentru a demonstra că forța zamolxismului constă în cultul Soarelui al lui Apollo, asocierea cu Abaris explicându-se astfel. Cât privește relația cu Pitagora este una cu un respectat și drag Sfânt. Asocierea Zamolxe – Pitagora la cei trei este una benefică. La C. Olariu-Arimin situația este prezentată ca o pildă scandaloasă în care Pitagora apare ca un pungaș care în timp ce dormea lasă ocolul deschis ca să fugă căprițele sacre ale lui Zamolxe, o aluzie clară că el și-a însușit fraudulos învățătura lui Zamolxe.

Tăblița numită „Zamolxiu a ales Genuclaˮ. O posibilă traducere, propusă de Eugen Nicolaescu ar fi următoarea: „Zamolxiu, când a coborât pe pământ, ca să se așeze în lăcaș (divin) dedicat lui Ra, cel care i-a plăcut cel mai mult a fost altarul din dava Genucla, Sfântul templu al zeului J/Șeu.”

Și totuși, se știe că tăblițele originare au fost din aur!

Istoria este plină de surprize. Pe scena tăblițelor apare un nou competitor care relansează o nouă teorie.

În anul 2014 apare la Sankt Petersburg cartea Золотая книга фракийцев, în românește „Cartea de aur a tracilorˮ, scrisă de lingvistul rus Alexei Umnov-Denisov, o istorie a traco-geto-dacilor ale căror rădăcini lingvistul rus le stabilește în vremea lui Moise. Să ne amintim că istoricul italian Nicoló Zeno în Cărțile geților așază rădăcinile strămoșilor noștri tot în vremurile biblice între descendenții lui Noe. Baza documentară pe care o utilizează lingvistul rus este constituită de tăblițele de la Sinaia! Și Umnov datează turnarea tăblițelor! După propria-i mărturisire, el a descifrat o sută de tăblițe, 50 din plumb procurate din România de la Institutul de Arheologie și 50 din aur a căror proveniență n-o poate divulga. El mărturisește, de asemenea, că datele obținute din aceste tăblițe l-au îndreptățit să scrie o mică istorie a lumii în care personajele principale sunt reprezentate de vechii români.

Din introducerea cărții aflăm că la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele a fost testată o tăbliță din aur a cărei vechime a fost stabilită la mai mult de două mii de ani. Cartea lingvistului rus este bogat ilustrată cu imagini ale tăblițelor din care și-a luat informațiile, inclusiv cu cele din aur, precum și cu alte artefacte istorice vechi care-i susțin demersul.

Până când va apărea cartea în limba română, iată cum o poveste care părea un amestec de zvon și imaginar se transformă într-o realitate care în mod sigur va trezi mult interes, deși nu știm cum va fi digerată de oficiali. Să ne reamintim de temerea istoricului Alexandru Suceveanu din prefața cărții lui Dan Romalo: „Dacă tăblițele sunt adevărate ar provoca un adevărat seism în istoria limbii române!”

Citiţi şi:

Din tainele istoriei: misterul plăcuţelor de la Sinaia (I)

Dacii nu mai vor să tacă

 

yogaesoteric
12 octombrie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More