Tăcerea UNBR a născut monştri – Avocata Cosmina Cerva a acuzat pasivitatea UNBR în faţa abuzurilor
Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a tăcut ani de zile în fața abuzurilor comise în Justiţie împotriva avocaţilor. Căci au fost mulţi avocaţi abuzaţi, percheziţionaţi, audiaţi, judecaţi şi condamnaţi cu care UNBR nu s-a solidarizat. Constatările îi aparţin avocatei Cosmina Cerva şi au fost făcute în contextul protestelor provocate de condamnarea avocatului Robert Roşu în dosarul „Ferma Băneasa” pentru simplul motiv că acesta şi-a exercitat profesia.
Într-un interviu acordat jurnalistului Traian Horia, publicat pe blogul acestuia, avocata Cosmina Cerva precizează că ceea ce se petrece în prezent confirmă afirmaţiile sale făcute cu mulţi ani în urmă, potrivit cărora trăim în „Republica Procurorilor”. Asta întrucât, arată Cerva, procurorii fac legea, o aplică după bunul plac, o schimbă când nu le mai convine, anulează hotărârile definitive pronunţate de judecători, ei aruncă avocaţii în puşcărie.
Prezentăm mai jos un fragment din interviul acordat de avocata Cosmina Cerva:
„Reporter: Toţi procurorii din CSM au dosare penale la Secţia pentru Infracţiunile din Justiţie. Pe o scară de la 1 la 2, ce şansă de însănătoşire mai are Justiţia la români?
Av. Cosmina Cerva: Zero. Justiţia din România nu-şi mai revine. Va fi o junglă din care scapă cine poate. Asta s-a vrut, asta avem. Omuleţii aceia care protestau şi cereau cătuşe au învins. Acum vor avea o justiţie a cătuşelor.
Reporter: Dosarul «Ferma Băneasa». Deci, acuzaţii de-acolo au fost iniţial împroprietăriţi prin decizia unor judecători care apoi au zis că propria lor sentinţa era greşită. Păi, mai e puţin şi meseria asta, de judecător în România devine un hobby.
Av. Cosmina Cerva: Dosarul «Ferma Băneasa» este despre frica judecătorilor în fata procurorilor şi despre laşitatea avocaţilor în fata ambilor. Când vă spuneam cu ani în urmă că trăim în Republica Procurorilor, poate credeaţi că glumesc. Nu am glumit. În ţara asta, procurorii fac legea, ei o aplica după bunul plac, ei o schimbă când nu le mai convine, ei anulează hotărârile definitive pronunţate de judecători, ei aruncă avocaţii în puşcărie. Acum realizaţi că trăiţi în Republica Procurorilor?
UNBR a tăcut ani de zile la toate abuzurile din Justiţie. S-a trezit acum, când un avocat a fost aruncat în puşcărie de un complet incomplet (Dragomir, fără jurământ). Au fost mulţi avocaţi abuzaţi, percheziţionaţi, audiaţi, judecaţi, condamnaţi, pentru care UNBR nu a dat comunicate.
Reporter: Da, e jale devale. Magistratul Florentina Dragomir, din completele Înaltei Curţi care au judecat în dosarele Liviu Dragnea sau Elena Udrea, nici nu avea jurământul depus. Cu încetul, solemnitatea Justiţiei din România pleacă în vacanţă. Tocmai acum, când au închis ăştia strategic frontierele.
Av. Cosmina Cerva: A plecat în vacanţă legalitatea Justiţiei.
Reporter: A zis «Completul Negru» de la Înalta Curte că se simte sub presiune. Judecătorul Matei e sub presiune. Asta e ceva nou pentru mulţi, care ştiu că oricum, ei fac tot ce ştiu.
Av. Cosmina Cerva: De ce nu a zis Matei că judecătorii sunt sub presiunea procurorilor când a văzut în dosar cum doi colegi au fost audiaţi de procurorii DNA în legătură cu hotărârile pronunţate? Dacă era el audiat în legătură cu hotărârile pronunţate, simţea presiunea? Ieşea public să se plângă? Sesiza IJ? A expirat termenul legal în care «Completul Negru» era necesar să-şi motiveze hotărârea. Se sesizează cineva?
Reporter: Nu e cam rasistă chestia asta cu «Completul Negru»? Dacă o zicea arbitrul Colţescu, te pomeneşti că sărea Bogdan Aurescu de la Externe ca să protesteze demn pe facebook.
Av. Cosmina Cerva: Va protesta secţia de procurori din CSM pentru albirea lor.
Reporter: Roboţeii globalismului de la USR dau Justiţie la tot cartierul. Îl avem acum pe ministrul Stelică Ion. Să-i urăm repede «Bun venit», până nu pleacă. Miniştrii lu’ Iohannis sunt ca marfarele CFR: mereu mai vine unul din urmă.
Av. Cosmina Cerva: Stelică a pornit cu stângul pe culoarele Justiţiei. După tot scandalul cu implicarea SRI în dosarele penale, să vii ca avocat şi să spui că vrei din nou SRI în urmărirea penală înseamnă să nu înţelegi nimic din Drept. Ministerul Justiţiei nu este comisia din Parlament unde mergea cu boxa să pună muzica.
Reporter: Dosarul Revoluţiei, mineriadele, arhiva SIPA, Statul Paralel, protocoalele cu SRI, cam multe afaceri publice nerezolvate. Fo 30 de ani, postul de ministru la Justiţie în România a fost doar pretext de salariu şi de workshop-uri.
Av. Cosmina Cerva: S-au folosit de Justiţie să îngroape dosarele grele şi să-i scape pe criminali. Justiţia este un serviciu public numai în teorie. În realitate este o unealtă: de aici şi luptele pentru a nu schimba nimic.”
Citiţi aici integral interviul acordat de avocata Cosmina Cerva.
Citiţi şi:
Judecătoarea Adriana Stoicescu: ‘Am fost amenințată cu «lichidarea» și că voi zbura din sistem dacă nu tac’
DNA este un monstru – Judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea dă cărţile pe faţă
yogaesoteric
15 mai 2021