Ţările cele mai dezvoltate sunt pe ultimele locuri în ceea ce priveşte importanţa acordată spiritualităţii şi religiei

de Mihai Vasilescu

Institutul Gallup a realizat un studiu pentru a măsura importanţa acordată în viaţa de zi cu zi spiritualităţii şi religiei. Cercetările s-au desfăşurat timp de trei ani în perioada 2006-2008, pe eşantioane reprezentative din 143 de ţări şi au pornit de la ipoteza că importanţa acordată spiritualităţii şi religiei este cu atât mai mare, cu cât ţara în cauză este mai dezvoltată. Rezultatele au infirmat însă această ipoteză.

Gallup arată că 8 din cele 11 ţări, în care majoritatea covârşitoare a respondenţilor (cel puţin 98%) au răspuns că spiritualitatea este cel mai important aspect din viaţa lor, se numără printre cele mai sărace din Asia şi Africa: Bangladesh, Sri Lanka, Indonesia, Congo, Sierra Leone, Malawi, Senegal, Djibouti. Excepţie fac Egiptul, Marocul şi Emiratele Arabe Unite. Această grupă este urmată de state care nu sunt nici ele incluse printre cele mai bogate din lume. Printre ele se află şi România. Iată câteva exemple: Liban (86% din respondenţi), Iran (83%), India (79%), Irak (79%), România (78%).

La polul opus, printre ţările cele mai puţin orientate către spiritualitate, se află exact cele în care nivelul de trai este printre cele mai ridicate din lume: Danemarca, Franţa, Suedia, Hong Kong sau Japonia. În această categorie intră şi unele republici din fosta URSS (Estonia, Belarus), fapt explicat de autorii studiului prin promovarea ateismului în timpul regimurilor comuniste.

În ţările privite ca fiind printre cele mai bogate şi mai dezvoltate din lume, doar o medie de 38% din populaţia investigată acordă importanţă religiei şi spiritualităţii în viaţa de zi cu zi. 

Citiţi şi:

Aşa zisele ajutoare umanitare acordate de SUA ţărilor din lumea a treia au la bază interese financiare

Situri arheologice din vechiul Babilon distruse de prezenţa armatei americane în Irak



yogaesoteric
24 februarie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More