Taxa pe locuință va intra în vigoare din 2027
Preambul: Dar nu avem deja o taxă pe locuință sub forma impozitului pe teren/casă?
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că taxa pe locuință va intra în vigoare în 2027. Comisia Europeană a decis că din 2035 nu se vor mai vinde mașini noi pe benzină și motorină.
Cine-și închipuie că ne vor lăsa să folosim casele și mașinile noastre „clasice” este naiv. Nu le vor interzice pe față, dar le vor taxa și impozita până când vom fi obligați să renunțăm singuri la ele.
În continuare, majoritatea nu pricepe ce s-a petrecut și de ce facturile la energie au explodat. Sunt tot felul de aberații care circulă, dar adevărul nu a fost explicat decât foarte rar. Și o să vedeți mai jos de ce.
Situația e așa: Există ceva numit „Green Deal” sau „Planul verde european”. Adoptat în 2019 (nu știați, nu?), el prevede renunțarea la energia obținută clasic, din cărbune, de exemplu. Ce-au făcut politicienii români? Au acceptat fără să comenteze și s-au angajat că până în 2020 vom avea 24% energie regenerabilă (eoliene, panouri solare, hidro).
Dar cum credeți c-au procedat? N-au construit mai multe instalații, ci au închis din cele pe cărbune. Consecința? Normal că energia produsă de vânt și panouri solare NU ajunge și astfel suntem nevoiți să cumpărăm energie produsă de cărbune de la alții. Genial, nu? Că politicile de mediu ale UE sunt cauza principală a exploziei prețurilor la energia este dovedit: furnizorii au scris pe facturile din Polonia care este procentul din prețul final cauzat de deciziile Bruxelles-ului: 67%!
Stați așa, că mai e: geniile de la București (PSD-PNL-USR-UDMR) s-au angajat că vom avea 30,7% energie de la vânt până în 2030.Vi se pare că s-a construit ceva din 2020 până azi?
În loc să-și folosească la maximum resursele naturale, pentru a oferi energie cetățenilor săi, România acceptă planuri nebunești, care costă enorm. Unde ați auzit o poveste asemănătoare să se termine cu bine? O să fie dezastru.
Partea a doua: Și mai puțini au auzit de „Fit for 55”. Este o altă utopie de la Bruxelles, care este la fel de periculoasă ca „Green Deal”.
Printre altele, asta prevede ca din 2035, în țările UE să nu se mai producă decât mașini electrice. Știți cât costă o astfel de mașină?
Ce faceți cu mașina voastră, clasică? Păi o să ne pună statul român să plătim pentru ea, ca s-o folosim. Din 2026 o să intre în vigoare „certificatele de emisii de carbon” pentru transport rutier. Ai o mașină „second”, achiziționată cu greu cu care faci naveta? Ai o Dacie fiabilă cu care faci transport de marfă? Statul drag vă va pune să plătiți ca s-o folosiți până ajungeți la una din două: ori o scoateți din uz și vă luați una nouă, ori vă lăsați de activitatea respectivă.
Sunt 2-3 mașini într-o familie? Prea mult! Ne-a spus chiar Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, care este visul lor: o mașină de familie. Ca înainte de ’89!
Ce contează că mori de foame, că-ți pierzi independența economică prin renunțarea la transport? Să fie aerul curat! Mergi cu autobuzul, mai pune o pătură pe tine, vorba lui Nea Nicu!
Și acum vine bomboana de pe coliva României: casele! Acestea vor avea coeficienți de energie, ca și frigiderele. Dacă se va considera că actuala casă este poluantă, vei fi pus s-o refaci, după „standardele europene”. Ghici care sunt țările care vor fi cele mai afectate: cele cu multe case vechi, precum România sau Bulgaria. N-ai bani să-ți transformi casa? Se închide! Te muți la comun cu alte patru-opt persoane, oricum veți împărți aceeași mașină!
Ăștia vor schimbarea totală a societății, așa cum o știm, într-o utopie socialistă. O zice doamna von der Leyen însăși: „Este necesar să ne abatem de la căile bătătorite și să ne schimbăm perspectiva”. Adică să experimentăm. Pe noi, pe copiii noștri.
Poate ziceți: „lasă că e bine, că scăpăm de poluare”. Ghinion, e răspunsul! România este deja a doua cea mai mică sursă de poluare din UE, după Suedia. România are deja cel mai mic consum de energie pe cap de locuitor din UE. Inclusiv mai mic decât o țară liliputană precum Slovenia! Românii produc cele mai puține deșeuri municipale din UE.
Cu alte cuvinte, „Green Deal”-ul și celelalte aberații de care nu v-a vorbit nimeni sunt inutile pentru România. Noi suntem deja „verzi”, din cauza sărăciei! Ele au o singură utilitate: să ne readucă la stadiul de țară subdezvoltată, care va produce doar ceai de mușețel și urși buni de vânat. Ah, și vor duce la depopularea masivă, prin sărăcirea unui procent uriaș de populație: acela care nu-și va permite mașini și case „nepoluante”. Majoritatea se va înghesui în autobuze, în blocuri, totul pentru o Europă nepoluantă.
Criza demografică din ultimii 30 de ani va fi o floare la ureche pe lângă ce urmează. Fanarioții vor părea niște binefăcători, în contextul dezastrului pe care-l trăim. Și-l vom înfrunta singuri, pentru că occidentalii își permit utopia asta. Noi, bulgarii, poate cehii și ungurii, nu.
De ce nu vă vorbește nimeni despre asta? Pentru că v-ați revolta. Și nu i-ați mai vota. Și nu v-ați mai lăsa păcăliți de așa-zisul „pericol al extremiștilor” din Parlament și alte povești servite de media. Dacă nu va exista un răspuns politic la ceea ce urmează, atunci nu rămâne decât rezistența cetățenească. Sub toate formele ei.
PS: Imaginați-vă că sunteți pe un drum al țării și vă prinde viscolul în noua mașină electrică, cumpărată cu un credit pe 20 de ani. Imaginați-vă ce bine vă va fi după ce cele 2 ore de baterie electrică se vor consuma. Eh, măcar vă va încălzi gândul că nu au câștigat „extremiștii” alegerile…….
Citiți și:
Dan Diaconu: „Vă este necesar, mai mult ca oricând, autonomie: o cât mai mare autonomie”
Parlamentul European – Eurodeputatul Mislav Kolakusic despre manipularea prețurilor la benzină și taxele adăugate la acestea
„Dă-ne libertatea înapoi!”: Taxele și impozitele nu mai sunt suficiente pentru politicieni, acum folosesc frica pentru a modifica comportamentul oamenilor
yogaesoteric
4 noiembrie 2022