Teatrul Globe din Londra își informează spectatorii că Romeo și Julieta aveau „probleme psihice” care i-au împins spre sinucidere

Spectatorii piesei Romeo și Julieta au primit o pagină întreagă de avertismente cu privire la sinucidere, sânge fals și lupte de scenă, pentru o nouă producție a Teatrului Shakespeare’s Globe. Dubla sinucidere a celor doi îndrăgostiți, la finalul piesei, și traseul psihologic care a dus la acea decizie au fost tratate ca probleme de sănătate mintală.

Publicul a fost avertizat cu privire la „momentele de violență” din tragedia scrisă acum 400 de ani, cu dueluri între rivalii Montagues și Capulets și despre prezența sângelui fals pe scenă.

Această producție conține scene de suicid, momente de violență și referințe la consumul de droguri”, se arată în caietul program. „Conține efecte sonore de împușcare și se utilizează sânge de scenă. Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la aceste elemente, vă rugăm să contactați echipa noastră.”

Globe declară că ultima versiune a piesei caută să abordeze problemele contemporane, personajele principale au fost plasate într-o Verona unde „sistemul îi favorizează pe cei minoritari și își propune să nu mai considere drept «romantică» sinuciderea celor 2 îndrăgostiți”.

Noi, la Globe, credem că o piesă veche de 400 de ani poate fi reinventată și remodelată într-o multitudine de moduri”, spune un purtător de cuvânt al Globe.

Pentru producția noastră din 2021, am preferat o abordare antiromantică a piesei Romeo și Julieta. Producțiile istorice ale piesei au romanticizat sinuciderea – noi abordăm tragedia direct.”

Purtătorul de cuvânt adaugă: „Publicul vede un cuplu de tineri îndrăgostiți și merge împreună cu ei în călătoria prin Verona, însă momentul sinuciderii este detaliat, arată și se simte «real». Mai puțin stilistic, este destul de crud.”

Publicul primește un sentiment real legat de pierderea vieții a doi oameni care credeau că sinuciderea este singura cale de ieșire.

Citiţi şi:
Două dintre cele mai cunoscute opere literare din lume au fost interzise zice-se din cauza limbajului rasist folosit de anumite personaje
De unde vine si cine finanțează noul comunism cultural?

 

yogaesoteric
26 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More