Tehnicile de PRANAYAMA ale sistemului YOGA sunt în mod clar confirmate: Ritmul în care respirăm ne afectează considerabil memoria…
… şi uneori ne accentuează frica
Oamenii de ştiinţă de la Northwestern Medicine, America, au descoperit faptul că ritmul respiraţiei ne poate îmbunătăţi sau afecta în sens nefast emoţiile şi memoria. În cadrul studiului, subiecţii au fost capabili să identifice o figură care inspiră teamă mult mai repede în cazul în care au privit-o în timpul inspiraţiei, comparativ cu situaţia în care imaginea a fost privită în timpul expiraţiei.
De asemenea, a fost mult mai uşor să-şi amintească un obiect în cazul în care a fost văzut pe inspiraţie, decât pe expiraţie. Efectul a dispărut dacă respiraţia s-a făcut pe gură. Una dintre cele mai importante descoperiri în acest studiu este faptul că există o diferenţă semnificativă în activitatea creierului, în amigdală şi hipocamp în timpul inspiraţiei, comparativ cu expiraţia. Pe inspiraţie se stimulează neuronii din cortexul olfactiv, amigdală şi hipocamp, în tot sistemul limbic.
Cu alte cuvinte, respiraţia rapidă poate conferi un avantaj atunci când cineva este într-o situaţie periculoasă. Într-o stare de panică, ritmul de respiraţie devine mai rapid. Răspunsul înnăscut al organismului la teamă printr-o respiraţie mai rapidă ar putea avea un impact benefic asupra funcţiei cerebrale şi, ca rezultat, timpi de răspuns mai rapizi la stimulii periculoşi din mediul înconjurător.
Studiul a fost publicat în Journal of Neuroscience.
Citiţi şi:
Pranayama sau cum putem să ne branşăm la izvorul nesecat al energiei universale
Purificarea Nadi-urilor conduce la obţinerea stării de sănătate perfectă
yogaesoteric
11 martie 2017
Also available in: English