Teiul – un remediu pentru bolile trupeşti şi sufleteşti

 

Considerat ca fiind arborele sfânt al creştinilor, teiul a pătruns adânc în imaginaţia poporului român, însoţindu-l atât în viaţa reală, cât şi pe tărâmul basmelor.

Nu este întâmplător că în coroana teiului Dumnezeu nu aruncă niciodată săgeţile trăsnetelor, explicaţia fiind dată de magnetismul diferit al teiului, faţă de cel al altor arbori. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele. În plus, s-a mai constatat că umbra teiului nu provoacă răceli sau alte boli pulmonare, aşa cum se poate petrece cu persoanele care dorm la umbra nucului.

Dacă este adevărat că bolile trupeşti sunt provocate de boli sufleteşti, reciproca este la fel de valabilă: remediile naturii care vindecă sufletul vindecă, absolut sigur, şi trupul. Că este adevărat o dovedeşte planta magică celebrată la începutul lui iunie: teiul. Acest arbore ne este atât de aproape de suflet nouă, românilor, încât ajunge să-i simţim mireasma şi deja putem să-i decodificăm singuri calităţile sale de medicament. Mireasma florilor de tei ne aduce pacea în suflet, ne face meditativi, ne îmblânzeşte inima, pregătind-o pentru marile împliniri ale verii. De calităţile terapeutice concrete ale acestui copac avem multă nevoie.

Teiul şi magia

În mitologia Romei Antice, teiul simboliza iubirea conjugală şi fidelitatea în cuplu, fiind în acelaşi timp şi arborele lui Venus (zeiţa iubirii) şi al Junonei (zeiţa înţelepciunii). Mai ales cuplurile tinere îşi împodobeau altarul casei cu ramuri de tei înflorite, pentru a beneficia de înţelepciune şi stabilitate în iubire.

Poetul latin Ovidiu, cel exilat pe ţărmul Pontului Euxin, afirma că, de sărbătoarea dedicată zeiţei fertilităţii, fecioarele se împodobeau cu coroane de flori de tei.

În folclorul polonez există şi acum credinţa că teiul plantat în faţa casei apără familia de spiritele rele, aduce noroc şi pace, ajută oamenii să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu şi să nu cedeze diferitelor ispite.

Conform unei credinţe populare franceze, o căsătorie nu se mai destramă niciodată, dacă mirii treceau la nuntă pe sub doi tei cu coroanele împreunate.

La români, ramurile de tei înflorite sunt aduse acasă de Rusalii, după ce au fost sfinţite de preot la biserică, fiind ţinute la intrare ori, mai adesea, lângă icoane. Ele se păstrează toată vara, având darul de a alunga grindina şi furtunile distrugătoare, dar menţinând şi „seninul” din casă.

În creştinismul primitiv, lemnul de tei era considerat sfânt şi exista obligaţia ca statuetele Fecioarei Maria şi catapetesmele să fie cioplite din lemn de tei (lignum sacrum).

În astrologie, teiul este asociat cu Luna, miresmei sale fiindu-i atribuit un efect afrodiziac.

În antichitate, asupra teiului erau transferate boli de către vindecători. Mulţi părinţi plantau un tei când li se năştea un copil, convinşi că astfel va fi ocrotit de boli. În caz că, totuşi, se îmbolnăveau, erau întinşi la umbra unui tei înflorit.

Cartea de vizită

Teii sunt copaci foioși, ajungând până la 40 m înălțime, cu frunze cu o anvergură de 6-20 cm, străbătute de nervuri. Produc flori, în număr de 2-10 pe ram, uneori și mai multe, de culoare alb-gălbuie, plăcut mirositoare, cu o bractee lungă în formă de limbă, de culoare verde-gălbuie.

La noi în ţară există trei feluri de tei: teiul cu frunză în formă de inimă (Tilia cordata), care înfloreşte acum, la începutul lui iunie, şi care are pe dosul frunzelor nişte perişori gălbui, teiul cu frunză mare (Tilia platyphillos), care înfloreşte ceva mai târziu şi are, aşa cum o arată şi denumirea, frunzele mai mari decât celelalte specii înrudite şi teiul argintiu (Tilia argentea), care înfloreşte abia în iulie, având frunze şi flori alburii. Dar, indiferent de tipul lor, toţi teii au aceleaşi întrebuinţări medicinale.

Îi găsim în asociaţii dense, adevărate păduri, mai ales în Dobrogea şi în sudul Munteniei. Însă teiul creşte şi în toate celelalte zone ale ţării, unde îl găsim de la câmpie şi până spre zona montană. Este tot atât de des întâlnit şi pe străzile oraşelor, cultivat în scop ornamental, îmbălsămând atmosfera din mai şi până în iunie, chiar şi mai târziu, cu parfumul sublim al florilor sale alb-gălbui.

De la tei se folosesc în scop medicinal florile şi frunzuliţele alungite de culoare galben-verzui, atât de specifice, numite bractee, cât şi scoarţa, care este măcinată şi administrată sub formă de pulbere ca atare sau în compoziţia unor unguente menite să amelioreze leziunile de la nivelul pielii.

Cum culegem florile de tei

Culegerea florilor de tei se face prin simpla lor rupere de pe ramuri, însă este o operaţiune destul de delicată, din cauza înălţimii mari a arborilor şi a fragilităţii extreme a ramurilor. Pentru a valorifica proprietăţile lor terapeutice, cunoscute încă din vechime, florile se recoltează cu bractee, numai pe timp însorit (după ce roua s-a ridicat și la 2-3 zile după ultima ploaie), înainte de înflorirea completă, când o parte din flori sunt încă în faza de boboc.

Uscarea se face la umbră, în strat subţire, în poduri acoperite cu tablă sau în încăperi bine aerisite. În 5-7 zile consecutive de uscare, florile ajung la umiditate sub 13%. Randamentul de uscare este de 3-3,5 kg flori proaspete pentru un kg de flori uscate, cu miros de miere, gust mucilaginos, dulceag şi uşor astringent.

Compoziţie

Florile de tei şi mai ales bracteele conţin substanţe mucilaginoase, farnesol, flavonoizi, taninuri, vitamine, substanţe triterpenice şi chiar zaharoză, iar scoarţa conţine polifenoli şi heterozide cumarinice.

Acţiune

Principiile active din flori şi bractee fluidifică secreţiile din căile respiratorii, înmoaie ţesuturile, diminuează stările de inflamaţie şi calmează tusea, intensifică transpiraţia şi au o acţiune antivirală netă. Farnesolul conferă preparatelor din flori de tei proprietăţi uşor sedative, iar flavonoizii produc efecte spasmolitice şi diuretice.

Indicaţii terapeutice

Maceratul din flori de tei este indicat în primul rând în răceli, stări gripale, bronşite şi în general în infecţiile căilor respiratorii. Observaţii interesante s-au făcut în legătură cu folosirea ceaiului de tei în pediatrie. Administrarea maceratului de tei ușor încălzit, la 40 de grade, la copiii care suferă de gripă s-a dovedit a fi mai eficientă decât tratamentul cu substanţe de sinteză.

Preparatele fitoterapeutice din flori de tei sunt binevenite în insomnii, în stările de tensiune psihică şi în tulburările cardiace pe fond nervos.

Preparate şi mod de administrare

Pulberea
Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a plantei uscate, urmată eventual de o cernere prin sita pentru făina albă. O linguriţă rasă de pulbere (aproximativ 1,5 grame) se ţine vreme de câteva minute sub limbă, după care se înghite cu apă. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi.
Dozele maxime admise pentru pulberea de tei: copiii între 2 şi 4 ani vor lua maximum 2 grame pe zi, cei între 5 şi 9 ani vor lua maximum 3 grame pe zi, în timp ce copiii între 10 şi 14 ani vor lua maximum 6 grame pe zi. Persoanele peste 14 ani vor lua aceeaşi doză ca şi adulţii, care este de maximum 12 grame pe zi.

Maceratul la rece
Se prepară astfel: 2-3 linguriţe de flori de tei cu bractee, mărunţite, se lasă la înmuiat într-o cană cu apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează. Dacă se folosesc flori fără bractee, se pune doar o linguriță la o cană cu apă. Preparatul se bea înainte de masă, cu un sfert de oră.
Doză: 3 căni pe zi.

Pentru a provoca sudoraţia, element foarte important în tratarea răcelilor de tot felul, precum şi a unor boli care apar pe fondul intoxicării organismului, maceratul la rece se încălzește ușor.

Tinctura
Se umple pe jumătate un borcan cu pulbere de flori de tei, completându-se restul cu alcool de patruzeci de grade. După ce conţinutul a fost omogenizat prin amestecarea alcoolului cu planta, se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de opt zile. Lichidul se filtrează prin tifon şi se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.

Apa de tei
Plăcută la consumul zilnic, apa de tei se prepară din 100 g de flori uscate, 30 ml de alcool şi 70 ml de apă. După diluare cu apă, în raport 1:9, se consumă câte un păhărel, de mai multe ori pe zi.

Alburnul (lemnul moale dintre scoarţă şi măduvă) conţine taninuri cu proprietăţi antispastice, coleretice, diuretice şi vasodilatatoare la nivelul arterelor coronariene. Se utilizează ca drenor hepatobiliar şi urinar. Stimulează secreţia vezicii biliare şi eliminarea bilei, dizolvă calculii biliari şi renali, dizolvă excesul de acid uric, combate hepatita cronică, hipertensiunea arterială şi previne tulburările coronariene. Are rol esenţial în celulită, reumatism, lumbago, artrită, gută şi albuminurie.
Se prepară un decoct din 40 g de alburn la un litru apă. Se fierbe până scade la jumătate şi se consumă zilnic, cald sau rece, înainte de mese, în cure de 15-20 de zile, repetate de 2-4 ori pe an.

Băile terapeutice
Două mâini de flori de tei se lasă la înmuiat într-o oală cu 3-5 litri de apă călduţă, vreme de 12 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Maceratul se toarnă în cada de baie, peste apă fierbinte. De regulă, băile cu flori de tei se fac seara, deoarece au un efect somnifer destul de puternic, care nu este de natură să favorizeze activităţile zilnice.

În stările de nervozitate, insomnii etc., pe lângă pulberea sau maceratul din flori de tei, se poate recurge la baia generală cu macerat calmant în compoziţia căruia mai intră, pe lângă florile de tei, sulfina şi rădăcina de valeriană.

Mierea de tei este recomandată în bronşite şi în insomnii pentru acţiunea ei calmantă şi antiseptică. Aceste efecte se amplifică dacă se bea macerat de tei îndulcit uşor cu miere de tei.

Frumuseţe

Cearcănele se estompează dacă se aplică pe zona ochilor o compresă cu infuzie combinată cu flori de tei, dimineaţa şi seara, câte un sfert de oră.
Ten iritat. Se lasă la macerat 2 linguriţe de flori de tei şi o linguriţă de flori de muşeţel într-un pahar cu lapte, de seara până dimineața, într-un loc răcoros. Se filtrează preparatul şi se aplică sub formă de compresă, pe locurile afectate.
Prospeţimea obrazului. Maceratul la rece din flori de tei este folosit ca loţiune tonică şi pentru eliminarea ridurilor.

Citiți și:

La ce sunt bune florile de soc?

12 uleiuri volatile naturale şi efectele lor asupra minţii

 
 

yogaesoteric
10 iunie 2019

Also available in: Français