Testele spirituale şi practicanţii avansaţi

de Mihai Stoian
 

Testele spirituale care ne marchează evoluţia pe calea desăvârşirii de sine sunt inevitabile. Se spune că nici Iisus nu a fost ferit de ele, aşa că toţi suntem supuşi la probe spirituale. Cel mai adesea se vorbeşte însă despre situaţiile care îi triază pe aspiranţii începători şi mult mai puţin despre încercările celor care merg pe calea spirituală de o bună bucată de vreme.

Desigur, testele care apar la primii paşi sunt mult mai evidente şi afectează numeroşi practicanţi, selectându-i pe cei cu adevărat pregătiţi să continue. O discuţie despre asemenea probe este mai pe înţelesul general, tocmai pentru că se referă la etape de început, mai larg accesibile. Cu toate acestea, încercările spirituale ale aspiranţilor cu experienţă pe calea spirituala sunt cel puţin la fel de interesante şi tocmai pentru că apar în etape avansate de practică sunt mai subtile şi mai greu de descifrat.

Testul spiritual apare ca urmare a unei necesităţi divine, nu este doar o situaţie aleatoare cu care ne confruntăm pentru a ne dovedi nivelul dobândit până atunci. Testul spiritual are menirea de a valida o anumită realizare interioară, este ca un examen în urma căruia obţinem un atestat. Dacă a eşuat însă aspirantul se confruntă cu o stare de regres, care marchează de fapt chiar această restanţă spirituală. Dacă dimpotrivă trece cu brio testul spiritual, discipolul ascensionează la un nivel superior de conştiinţă. Starea mult mai înaltă decât cea dinaintea probei este prin ea însăşi o dovadă că a luat examenul spiritual.
 

Regresul învăţăcelului, ocultarea învăţătorului

 
“Când aspirantul este pregătit Ghidul spiritual apare” li se spune celor care îşi încep evoluţia lăuntrică şi îşi exprimă uneori îngrijorarea pentru felul cum vor fi ghidaţi mai departe. Tocmai triumful asupra primelor verificări subtile reprezintă criteriul după care sunt selectaţi aspiranţii. Aşadar Ghidul spiritual apare numai pentru cei care au reuşit, ca o confirmare că au trecut testul şi sunt gata pentru următoarele etape.

Pentru o vreme totul curge în noua albie, aspirantul învaţă să vadă lucrurile dintr-o nouă perspectivă şi descoperă valoarea de adevăr a acestei expresii. Însă în egală măsură se poate manifesta şi reversul ei: “atunci când aspirantul pică unele teste spirituale majore, el regresează şi prin urmare încetează să mai fie  nu mai este pregătit, Ghidul spiritual “dispare”, se ocultează. Desigur, nu este vorba numai de situaţia în care se retrage concret din viaţa aspirantului, datorită unei conjuncturi “aparent obiective” (părăseşte planul fizic, se mută în alt oraş sau altă ţară, este împiedicat să-şi mai vadă discipolii). Ci de situaţia mult mai frecventă în care este cu aspiranţii, dar unii regresează şi schimbându-şi radical punctul de vedere nu-l mai pot percepe ca Ghid spiritual.
 

Aspirantul priveşte altfel, Ghidul este acelaşi

 

Acest fenomen bizar de “ocultare” a învăţătorului spiritual se datorează doar faptului că aspirantul îşi schimbă complet punctul de vedere interior, nu pentru că mentorul său s-a schimbat. Cel care se află într-o asemenea situaţie dramatică începe să facă proiecţii bizare, răutăcioase, tinde să-şi găsească tot felul de justificări care nu sunt verosimile şi spune că “Ghidul nu mai este ca la început”, chiar dacă – paradoxal – pentru  ceilalţi el se vădeşte acelaşi ajutor divin şi acelaşi imprevizibil duşman al ego-ului când este cazul.

Cum se produce o asemenea distorsiune a percepţiei? Un aspirant care exersează, de pildă, controlul energiei sexuale se confruntă după o perioadă cu teste serioase în această privinţă. Dacă pică la examenul spiritual, are tendinţa să “coboare stacheta”.  Şi  el va face acest lucru ca măsură de protecţie instinctivă, sperând să fie astfel apărat de riscurile dezamăgirilor ulterioare. Fără să-şi dea seama el îşi îngustează orizontul lăuntric, iar îndemnurile şi acţiunile Ghidului spiritual îi apar într-o altă perspectivă, mai sumbră, mai ternă. Când acesta îl va impulsiona să-şi mobilizeze toate forţele pentru a reuşi în controlul energiilor sexuale, aspirantul va răspunde cu ceva mai puţin entuziasm, chiar cu ironii sau glume pe seama acestor îndemnuri, manifestând uneori obrăznicie sau chiar  o familiaritate lipsită de transfigurare. Dacă Ghidul îl va sfătui să se bucure lipsit de prejudecăţi de jocuri amoroase împreună cu iubita sa, tocmai pentru a deprinde controlul energiei sexuale, aspirantul poate avea senzaţia că este împins şi forţat către ceva pe care el nu-l mai înţelege la aceeaşi valoare, de aceea el poate să considere acţiunea mentorului spiritual ca fiind o exagerare, o imixtiune în viaţa proprie. Toate acestea riscă să apară tocmai datorită regresului care urmează examenului picat. Aspirantul nu mai înţelege importanţa reutilizării energiei sexuale pe calea spirituală, acum priveşte lucrurile mai “relaxat”, imaginându-şi că folosirea sistematică a energiilor sexuale pe calea transmutarii şi sublimării este o opţiune facultativă secundară. 

Alt aspirant vrea să exploreze, de pildă, tainele meditaţiei. La început face efort zilnic inspirat şi de cuvintele Ghidului, şi de exemplul pe care acesta i-l oferă. După o vreme se lasă pe tânjală, nu mai practică la fel de asiduu, chiar dacă rezultatele sale spirituale nu-l îndreptăţesc să scadă ritmul. Acum este tentat să acorde importanţă mai mare unor aspecte comune ale vieţii pe care înainte le considera efemere.

Dacă într-un asemenea moment i se pare că trebuie să aleagă între practica spirituală şi o anumită poziţie socială tentantă care îi oferă satisfacţii financiare, dar îi confiscă tot timpul şi toată energia, e aproape sigur că el o să opteze pentru poziţia socială. Păcălit de viziunea care a redevenit profană, aspirantul alege poziţia socială, fiind convins că după ce o să-şi facă o carieră şi un fond în bancă îşi va găsi timp şi pentru meditaţie. După ce pică acest test, aspirantul consideră că a procedat corect şi îşi închipuie că cerinţele Ghidului său spiritual în ceea ce priveşte detaşarea de aspectele materiale ale vieţii erau ciudate şi exagerate.

Tocmai de aceea el poate începe chiar să critice pătimaş unele sfaturi ale Ghidului său spiritual şi să-i îndemne şi pe alţii să procedeze cum a procedat el. Aceasta atitudine îl afundă şi mai mult în greşeala pe care ratarea acelui test spiritual o evidenţiază.  Într-o asemenea situaţie distanţa dintre aspirant şi mentorul spiritual se măreşte din ce în ce mai mult, fără ca în atitudinea Ghidului să fi apărut vreo schimbare.
 

Jocul de-a statuia

 

Pentru practicanţii avansaţi, una dintre cele mai dificile probe este cea a poziţiei şi a importanţei lor pe calea spirituală.  Pe măsură ce învaţă mai multe, parte din antrenamentul spiritual al unui aspirant presupune să-şi împărtăşească propria sa cunoaştere cu practicanţi din aceeaşi şcoală de evoluţie. Ei sunt la început, el îi ajută să înainteze. Dăruirea de sine pentru a-i impulsiona şi sprijini pe ceilalţi oferă o nouă adâncime devenirii spirituale, de aceea este îmbrăţişată de majoritatea celor care ajung la un anumit nivel de practică spirituală.

În munca semnificativă şi dezinteresată prin care îi ajută pe ceilalţi să evolueze poate să ia naştere însă şi un soi de “importanţă din ce în ce mai mare de sine” foarte fină, lipsită de semne evidente. Orgoliul spiritual se trezeşte astfel şi începe să se amplifice.

Când conştiinţa importanţei de sine este legată de realizări sau situaţii strict individuale şi mai ales foarte lumeşti, poate fi depistată şi eliminată mai uşor. Dar când e vorba de ceea ce face aspirantul pentru a-i sluji spiritual pe ceilalţi, starea este insidioasă şi se strecoară mult mai subtil în sufletul său şi adeseori este un test important pe calea desăvârşirii interioare.
“Cimitirele sunt pline cu oameni de neînlocuit” se spune în popor când i se dă cuiva de înţeles că este prea încrezut. Însă când faci cu adevărat lucruri bune şi foarte importante pentru ceilalţi poţi uita uşor că nu tu eşti cel ce acţionează, ci Dumnezeu acţionează prin tine şi făptuieşte permanent ceea ce trebuie.

De aceea aspiranţii avansaţi trebuie să fie atenţi să aplice cu mare măiestrie principiile Karma yoga şi să practice intens, atent şi  conştient umilinţa. Nu întâmplător comunităţile monahale insistă pe starea de smerenie, aliatul călugărilor şi în special al celor care au deja unele realizări spirituale. În spatele acestei importanţe de sine se poate înfiripa rapid germenele unei devieri de la calea spirituală. Cum? Colegii pe care aspirantul îi ajută au tendinţa firească să-i facă statuie. Aspirantul avansat trebuie să fie foarte lucid, să nu se identifice cu acea imagine, să o dărâme iar şi iar din sufletul său. Discipolul poate considera aceste lucruri simple jocuri inofensive, dar când ajung să se cristalizeze ca atitudini lăuntrice este deja foarte târziu, căci îl duc la contradicţii grave, crize lăuntrice serioase şi erori dureroase. Iar aceste greşeli el nu le face datorită nepriceperii, ci tocmai datorită faptului că şi-a pierdut deja  libertatea interioară pentru ca să devină statuia cu care s-a jucat înainte.
 

Lumânarea e rezultatul flăcării care arde

 
Un alt test important pentru practicanţii avansaţi este cel al “asigurării” în faţa reacţiilor Ghidului. Orice Ghid spiritual autentic are un efect nimicitor asupra naturii ego-ului. De aceea încă de la primii paşi pe calea devenirii interioare acţiunea Ghidului spiritual îi sperie pe discipolii care încă se agaţă de ego. Cum transcenderea acestei structuri iluzorii apare mai târziu în evoluţie, este posibil ca aspirantul să păstreze în adâncul subconştientului un fel de groază că Ghidul va “ataca” din nou într-o zi, lovindu-l în adâncul fiinţei, acolo unde s-a refugiat ultimă rămăşiţă de ego.

Asa se face că odată ce a dobândit o anumită „importanţă” în structura grupului spiritual, aspirantul îşi pune speranţe subconştiente că poziţia „câştigată” o să-i asigure un fel de protecţie în faţa ochiului obiectiv şi fără compromis al Ghidului său. Încercarea la care este supus acum constă în felul cum face faţă tocmai tendinţei de a se baza pe aşa-zisa sa poziţie iluzorie căreia îi acordă  o greutate imaginară. Tendinţa aceasta apare deoarece societatea actuală ne învaţă că trebuie să te dovedeşti util pentru a supravieţui. La fel reacţionează şi egoul în încercarea sa disperată de a-şi consolida sau chiar regenera ultimele rămăşiţe, după ce aspirantul a cucerit treptat aproape toate teritoriile lăuntrice din ghearele lui.

“Pentru cel aflat încă în ignoranţă flacăra este rezultatul lumânării care arde, pentru cel ce a devenit înţelept lumânarea este rezultatul flăcării care arde”. Acesta este  testul practicii individuale încununate de succes. Dacă vedem lucrurile dintr-o perspectivă limitată, după ce trece euforia rezultatelor de început tinde să apară un conflict interior major între ceea ce am înteles parţial şi ceea ce în mod universal vede şi ne arată cu luciditate şi detaşare Ghidul spiritual.

Dacă nu urmărim să ne “înălţăm” la nivelul la care ar trebui să fim potrivit lucrurilor pe care le-am învăţat până atunci, este posibil să pierdem gradat viziunea de ansamblu care ni se deschide în primele  etape ale căii spirituale datorită faptului că “îl credem pe cuvânt” pe maestru. Aşa apare un sentiment de înstrăinare faţă de acesta, sentiment care se manifestă sub forma criticilor  aparent “îndreptăţite”, a nemulţumirilor fantasmagorice, a unei selectivităţi răutăcioase şi exagerate faţă de ceea ce face. În această situaţie acţiunile lui încep să  ne apară din ce în ce mai lipsite de sensul divin real pe care îl percepem la începutul căii spirituale. De ce? Pentru că acum nu mai avem aceeaşi viziune. Trăim cu impresia falsă că flacăra apare acum datorită lumânării şi considerăm absurd să acţionam asupra ei dacă vrem să modificăm forma lumânării.
 

În oglinda strâmbă se vede strâmb

 

Aceste aspecte par de neimaginat pentru cei care se află pe primele trepte ale căii spirituale (tocmai pentru că la început viziunea lăuntrică este în mare parte împrumutată de la Ghidul spiritual şi reprezintă o parte a graţiei pe care o primim pentru a putea înainta). Totuşi în cazul aspiranţilor avansaţi care tind în mod natural să se lămurească, să-şi formeze propria lor viziune spirituală, este posibil, dacă aceasta cristalizare nu are loc pe coordonatele spirituale cele mai inalte ce au fost arătate, ca aspirantul să piardă gradat contactul cu Ghidul său printr-o evidentă înstrăinare de idei.

Dacă aspirantul are în fazele de început revelaţia (transmisă de Ghidul său spiritual) că totul în univers este iubire şi se lasă impulsionat de noua perspectivă, cu timpul e posibil să nu mai valideze această înţelegere prin experienţe personale în meditaţie şi în viaţa cotidiană. Scepticismul, îndoiala, regresul, greutăţile de tot felul îşi fac din nou apariţia în inima discipolului, dar el are acum alte perspective „sigure” şi nimeni nu mai trage semnalul de alarmă. Aspirantul care regresează îşi va construi în subconştient convingerea că nu e totul chiar aşa, nu este numai iubire în univers,  iar lucrurile devin pentru el „altfel” şi sunt mai nuanţate. Va avea tendinţa chiar să ironizeze în joacă această revelaţie “pentru începători”. Treptat va începe să traiasca din ce în ce mai departe de acel principiu, revenind pe nesimţite la o viziune profană, ascunsă în spatele unei conduite imaginară de “sfânt”, de mare „înţelept” sau chiar (de ce nu ?!) se va auto proclama cu o insidioasă lăudorăşenie Ghid (care culmea ridicolului îi dă cu impertinenţă lecţii Ghidului spiritual de la care a învăţat puţinul pe care îl ştie).

Dar Ghidul spiritual va continua să se manifeste detaşat şi să aplice pretutindeni acest principiu. Dacă interacţionează cu aspirantul şi doreşte să-l corecteze, acesta va avea tendinţa să judece în conformitate cu propria sa perversitate faptele Ghidului său spiritual după interese umane limitate chiar abjecte şi, nu după principiul universal al iubirii de la care doar el a abdicat fără să-şi dea seama, în timpul când a făcut trecerea de la susţinerea directă a Ghidului la rezultatele obţinute direct prin practica individuală. Mai ales atunci lui i se pare că Ghidul spiritual acţionează mânat de interese personale şi îi interpretează deformat şi răutăcios intenţia şi  acţiunea de corectare.

Iată numai o parte dintre cele mai cunoscute teste cu care se confruntă aspiranţii avansaţi pe calea spirituală. Aceste situaţii sunt cel mai adesea greu de înţeles dacă nu avem şi punctul lăuntric de vedere, ele sunt greu de înţeles mai ales pentru cei care nu se află încă la acel nivel de practică şi realizare  spirituală.
 

un articol preluat din Yoga Magazin nr. 66

 

yogaesoteric
iunie 2007

Also available in: Français