Text fundamental: Robert F. Kennedy, Jr. despre cum au ajuns celulele canceroase în vaccinuri (II)

În cadrul unei reuniuni din 2012, FDA (Food and Drug Administration – Autoritatea pentru supravegherea alimentelor și medicamentelor) a votat pentru permiterea utilizării de celulele fetale umane și de celule tumorale umane adulte în vaccinuri, deși luase act de numeroasele riscuri ale acestei proceduri, inclusiv faptul că persoanele vaccinate ar putea dezvolta ulterior cancer.

Citiţi prima parte a articolului

Iată ce s-a petrecut la reuniunea FDA din 2012 cu privire la celulele fetale

HHS (Health and Human Services – Servicii Sociale și de Sănătate) recunoaște că FDA și comitetele Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC), care semnează contractele și analizează noile vaccinuri, nu au folosit niciodată medicina bazată pe dovezi (evidence-based medicine). Pentru a ilustra ceea ce înseamnă aceasta, este suficient doar să citiți (mai jos) transcrierea uluitoare a reuniunii din 2012 a grupului de experți care a aprobat pentru prima dată utilizarea de celulele tumorale canceroase adulte în vaccinuri.

Această transcriere arată ceea ce publicul general nu se dorea să afle niciodată: escrocheria din culise cu privire la aprobările vaccinurilor la nivel federal. Veți putea citi singuri cum membrii „independenți”, de elită, „standardul de aur”, încredințați cu protejarea copiilor voștri, au luat decizii cu urmări colosale nu pe baza unor dovezi științifice, ci „la întâmplare”, aruncând zarurile și alegând ceea ce știau că este un pariu groaznic de riscant pentru sănătatea publică.

În orice alt context, această transcriere ar fi o dovadă de ucidere din culpă. Această dezgustătoare vedere laterală a deliberărilor din reuniunile VRBAC (Comitetul consultativ privind vaccinurile și produsele biologice conexe) demonstrează adevărata față a acestor „experți de încredere” ai FDA-ului; băieți sadici îmbrăcați în halate de laborator discutând cu entuziasm despre cum au smuls aripile la muște. Suntem cu toții șobolani de laborator în experimentul lor de mare risc extins la nivelul întregii populații. Această formă imprudentă de luare a deciziilor este ceva de rutină în cadrul diviziei pentru vaccinuri de la FDA.

În 2012, majoritatea vaccinurilor cu virusuri vii proveneau din țesuturi animale și ideea de a introduce celule tumorale potențial canceroase de la „donatori” adulți în vaccinuri era încă un pariu îndrăzneț și riscant. În luna septembrie a acelui an, comitetul VRBPAC de la FDA s-a reunit pentru a discuta despre această inovație riscantă. Transcrierea acelei întâlniri este o dovadă de comportament infracțional nesăbuit. Ea arată cum funcționarii FDA sunt captivi propriilor interese atunci când analizează propunerea făcută de cabala farmaceutică vizând permisiunea de a utilizare celulele canceroase umane (HeLa) pentru a înlocui țesutul animal la fabricarea vaccinurilor.

Este bine știut că celulele HeLa cauzează cancer la animale, dar companiile Big Pharma doreau să reducă costurile de producție ale vaccinurilor și această metodă este mai ieftină și mai rapidă decât utilizarea țesutului animal pe mediile cultivate. Întrebarea evidentă dacă astfel de vaccinuri ar putea induce cancerul la cei vaccinați a fost la ordinea zilei pe agenda de lucru a VRBPAC. Autoritățile din domeniul sănătății și producătorii de vaccinuri au recunoscut fără ocolișuri incertitudinea cu privire la siguranța vaccinurilor obținute din tumorile canceroase HeLa, și în același timp au votat în favoarea unui pariu periculos cu mize mari, dar care avea să reducă costurile pentru producătorii de vaccinuri.

În mod surprinzător, FDA a votat pentru a permite companiilor farmaceutice să producă vaccinuri folosind celule umane fără a examina un singur studiu științific prin care să stabilească dacă rezultatul ar fi sigur.

Anterior am citat direct câteva dintre declarațiile criminale nesăbuite din acea ședință. O explicație mai detaliată apare în acest articol.

Aceasta a fost întâlnirea comitetului VRBPAC de la FDA în 2012 pentru a decide cu privire la utilizarea liniilor de celule tumorale umane la producerea de vaccinuri. Îi enumăr mai jos pe vorbitori și titulaturile lor la acel moment:
• Dr. Philip Krause, director adjunct în funcție al OVRR (Office of Vaccine Research and Review – Biroul de Cercetare și Analiză asupra Vaccinului) și al centrului CBER (Center for Biologics Evaluation and Research – Centrul de Evaluare şi Cercetare Biologică) în cadrul FDA. De asemenea, investigator principal pentru siguranța vaccinurilor: detectarea și latența virusurilor.
• Dr. Doug Lowy, director al Institutului Oncologic Național în cadrul NIH (National Institute of Health – Institutul Național de Sănătate).
• Dr. Robert Daum, președinte al comitetului VRBPAC.
• Donald W. Jehn, Masterat în știință (M.S.)., agent federal desemnat pentru VRBPAC.
• Keith Peden, doctorand (Ph. D.), Șef al LDNAV, DVP / OVRR / CBER.
• Dr. Marion Gruber, Directoare a Biroului de Vaccinuri al FDA.
• Dr. Nathanial Brady, care se autodescrie drept medic clinician.
• Dr. Pamela McInnes, expertă în dezvoltarea vaccinurilor și Directoare a Diviziei de Cercetare Extra-muros la Institutul Național de Cercetare Dentară și Craniofacială al NIH și fostă directoare adjunctă sub conducerea lui Anthony Fauci la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase.

Companiile Big Pharma știau că vaccinurile lor tumorigene ar putea cauza tumori cancerigene la cei vaccinați.
Dr. Philip Krause a recunoscut riscurile atunci când a spus: „Am identificat într-adevăr trei factori majori care ar putea transmite riscul de la celulele derivate din tumori. Și aceștia includ celulele în sine… și dacă ar fi celule derivate din tumori, atunci poate ele însele ar putea forma tumori la un destinatar al vaccinului.”

Autoritățile de reglementare guvernamentale au recunoscut că liniile celulare tumorale pot provoca tumori.
Dr. Doug Lowy a recunoscut aceasta atunci când a spus: „Ceea ce cred că este diferit din punct de vedere calitativ în ceea ce privește liniile celulare tumorale este faptul că acestea pot provoca tumori”.

Funcționarii FDA știau că tumorile ar putea apărea la zeci de ani după vaccinare.
Dr. James Cook a recunoscut aceasta atunci când a comentat: „Va fi nevoie de o perioadă de zece ani pentru a răspunde la întrebarea privind riscul apariției de tumori de la vaccinurile produse pe linii celulare tumorale”.

FDA a recunoscut pe față că obiectivul său principal nu era să asigure siguranța publică, ci să ajute producătorii de vaccinuri.
Dr. Robert Daum, cel care a prezidat ședința, a comentat: „… dar suntem aici pentru a evalua aspectele pe care am dori ca agenția să le ia în considerare pentru a ajuta companiile să continue procesul de fabricație, și aspectele care ar trebui să o preocupe, la ce anume ar trebui să fie atentă”.

Funcționarii FDA știau că nu pot dovedi siguranța vaccinului prin folosirea de teste pe animale pentru a evalua cancerogenitatea.
Dr. Keith Peden a recunoscut acest fapt atunci când a spus: „Nu sunt optimist că vom găsi modele animale pentru a evalua cancerogenitatea ADN-ului. Tocmai de aceea am impresia că în ceea ce privește ADN-ul, aspectul de care este nevoie să ne ocupăm este poate cel de autorizare”.

În mod deliberat funcționarii FDA au încheiat mai devreme testele de siguranță pe animale pentru a putea ascunde rezultatele.
Dr. Robert Daum a recunoscut acest fapt când a spus: „Sunt aceste animale urmărite postvaccinal suficient de mult timp? Ar trebui oare perioada de observație să fie mai lungă?”.
Dr. Keith Peden a recunoscut acest fapt când a spus: „Este relevant pentru siguranța vaccinurilor faptul că o celulă formează o tumoare după un an, sau după un an și jumătate?”.

FDA a decis să țină secretă informația despre liniile celulare tumorale, deoarece medicii și publicul general s-ar fi alarmat și ar fi exclamat „O, Doamne!” dacă ar ști adevărul.
Dr. Nathanael Brady a recunoscut aceasta când a spus: „Cum va putea acest grup (de vaccinuri) să fie acceptat de către consumatori… Cum să explici termeni precum «o linie celulară derivată dintr-o tumoare», cum să liniștești publicul de îndată ce va auzi aceasta?
În continuare, dr. Robert Daum a recunoscut și următoarele: „… comunitatea medicală practicantă și, de asemenea, publicul larg vor auzi că noi recomandăm sau că producătorii fac vaccinuri pe linii celulare tumorigene și vor spune: «O, Doamne», chiar dacă nu există o bază științifică pentru a spune «O, Doamne».

Funcționarii FDA au decis să folosească un limbaj înșelător pentru a convinge medicii și publicul că vaccinurile sunt sigure deși nici ei înșiși nu erau convinși de siguranța vaccinurilor.
Dr. Philip Krause a recunoscut aceasta când a spus: „… pentru că este o discuție despre modul în care se comunică aceste chestiuni și modul în care publicul le va percepe. Dar nu sunt sută la sută sigur că avem un răspuns complet cu privire la întrebarea științifică fundamentală. Deci, cum puteți comunica un consens științific că produsul este sigur dacă nu suntem siguri că dvs., experții de la care cerem sfaturi, sunteți convinși că este sigur?”.

FDA a decis să ascundă informații despre utilizarea de celule tumorale și să le elimine de pe prospectele din ambalajul vaccinurilor.
Dr. Marion Gruber a sugerat această înșelătorie prin cuvintele: „În momentul în care descrii ceva în prospect în termeni de posibile probleme de siguranță clinică, cred că asta chiar exclude utilizarea acestor substraturi celulare”.
Dr. James Cook a fost de acord cu această escrocherie când a spus: „Când se va ajunge la ceea ce se află în flacon și la întrebarea pacientului dacă conținutul este sigur, nu voi spune: ei bine, știi, celulele HeLa ucid șoareci de laborator”.
Dr. Robert Daum a recunoscut înșelătoria când a spus: „Nu știu dacă datoria noastră astăzi este de a gestiona detaliile prospectului. Cred că aceasta este o discuție nouă, cu o mulțime de chestiuni pe care nu le-am scos de fapt la iveală în totalitate”.

Autoritățile sanitare s-au arătat sceptice în ceea ce privește siguranța liniilor tumorale, dar au decis să supună publicul riscului, astfel încât să poată efectua un experiment uman la nivelul întregii populații.
Dr. Robert Daum a fost de acord să desfășoare experimentul uman în masă cu următoarea afirmație: „Deci nu sunt sigur că putem oferi certitudinea că nu există niciun risc, dar nu vă faceți griji… Este un fel de curajoasă lume nouă. O construim cu toții împreună. Și cred că faceți o treabă frumoasă.”

Funcționarii FDA au ales să dea cu zarul, să efectueze experimentul uman la nivelul întregii populații și să cunoască riscurile odată cu trecerea timpului.

Funcționarii FDA au lansat chiar ideea că acest experiment este o inițiativă nobilă în căutarea de cunoștințe științifice. Dr. Pamela McInnes a făcut acest apel surprinzător colegilor săi: „… chiar dacă există provocări [riscuri pentru oameni] la utilizarea de noi tehnologii, trebuie să le acceptăm și să continuăm să încercăm să învățăm din ele și să ne străduim în această etapă de învățare”.

În cele din urmă, FDA a decis să își asume riscurile. Liderul comitetului spune: „Eu sunt pro vaccin”, apoi și-a îndemnat tovarășii să își dea acordul.

Dr. Robert Daum a spus: „Sunt pro vaccin. Vaccinurile sunt extraordinare în prevenirea bolilor infecțioase… Sper că vorbesc în numele tuturor când spun că acesta este răspunsul la întrebarea dvs. Dacă nu, vă rog interveniți acum în discuție.

Comitetul aprobă oficial metoda de fabricare a vaccinurilor din tumori umane canceroase.

Dr. Robert Daum a spus: „Revenind la întrebarea agenției dacă acest comitet consideră că este corect din punct de vedere științific să continuăm cu dezvoltarea acestor vaccinuri, răspunsul nostru este da”.

Înainte de a vota pentru a merge mai departe, comitetul a tras următoarele concluzii:
• Efectuarea vaccinurilor cu celule care sunt derivate direct din tumori umane canceroase este mai rapidă și mai ieftină decât creșterea animalelor pentru mediile de cultură.
• Se vor produce milioane de vaccinuri potențial cauzatoare de cancer.
• Vaccinurile pot provoca mutații genetice.
• Milioane de dolari vor fi câștigate de suporterii vaccinurilor.
• Sănătatea a milioane de consumatori poate fi pusă în pericol.
• Informațiile despre modul de fabricare a vaccinurilor vor fi ascunse medicilor și consumatorilor.

Această reuniune a VRBPAC din 2012 ilustrează perfect spiritul vremurilor (zeitgeist) nesăbuit, răuvoitor și ucigaș care se află la baza parteneriatului dintre industria Big Pharma și HHS. Nonșalanța cu care VRBPAC a luat decizii a permis astfel companiilor farmaceutice să utilizeze celule fetale potențial canceroase pentru a produce milioane de vaccinuri.

De la acea reuniune, vaccinurile care conțin celule canceroase și structuri ADN de la fetuși avortați au devenit omniprezente printre cele 72 de doze de vaccinuri pe care FDA le-a aprobat, iar CDC le-a „recomandat” copiilor americani. Astăzi, vaccinurile pentru varicelă, MMR, hepatita A și zona zoster conțin ADN de fetuși avortați.

Probabilitatea unor consecințe nefaste pentru producătorii de vaccinuri care au făcut această alegere nesăbuită este mică, în schimb ei au multe potențiale beneficii. Legea națională privind vătămarea prin vaccinuri din 1986 acordă imunitate companiilor farmaceutice la cererile de despăgubire și la procesele înaintate pentru defecte de produs (product defect) de către reclamanții vătămați de vaccinuri. Deoarece durează ani de zile pentru dezvoltarea cancerului în organism, cauzalitatea este practic imposibil de demonstrat de către reclamanții vătămați care se prezintă la Curtea Federală a Vaccinurilor unde HHS este inculpatul.

În plus, până la apariția unei tumori, expiră cu mult termenul de prescripție de trei ani al prejudiciului cauzat de vaccin. Prin urmare, Big Pharma are un tupeu arogant și patologic în ceea ce privește introducerea agenților cancerigeni în vaccinuri.

Şi nu în ultimul rând, merită luat în considerare faptul că medicamentele pentru tratarea cancerului, cum ar fi Keytruda, se numără printre cele mai mari surse de profit ale companiilor farmaceutice. Concluzia finală este aceea că accelerarea unei epidemii de cancer la nivelul populației aduce beneficii doar producătorilor de vaccinuri.

Amintiți-vă, acestea sunt aceleași companii și aceleași autorități de reglementare din cadrul FDA care ne-au adus epidemia de opioide (medicamente pe bază de opiu).

Articol de Robert F. Kennedy, Jr.

Citiţi şi:
ŞOCANT, INCREDIBIL DAR ADEVĂRAT. Oameni-cobai în experimente medicale (I)
Medicina bazată pe dovezi sau Medicina bazată pe valori?

 

yogaesoteric
19 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More