Timpul dispare în procesul devenirii (II)

de prof. yoga Dan Bozaru

Citiţi aici prima parte a acestui articol:





Timpul dispare în procesul devenirii (I)



În prima parte a acestui articol s-a arătat că pura conştiinţă divină, supremă şi perfect unitară, transcende aspectele de simultaneitate sau succesiunea ce implică noţiunea de timp, precum şi aspectele devenirii. În realitate nimic nu apare şi nimic nu dispare; la modul esenţial vorbind, în sânul conştiinţei transcendente a lui Dumnezeu Tatăl nu are loc nicio modificare, deoarece aceasta ar implica dualitatea, iar conştiinţa supremă este unică. Totuşi iluzia transformării apare drept reală pe „ecranul” Conştiinţei Absolute, datorită puterii vibratorii infinite a acesteia care, liberă de orice schimbare, produce totuşi miracolul prefacerii aparente în Creaţie. În TANTRALOKA, marele înţelept şi eliberat Abhinavagupta prezintă această uluitoare acţiune a puterii divine în manifestare prin intermediul unei comparaţii foarte inspirate şi elocvente: „Toate lucrurile şi fiinţele există în sânul conştiinţei lui SHIVA, întocmai cum razele albastre luminează tainic în interiorul opalului. În realitate însă, aceste raze nu provin de la o sursă, dar nici nu încetează să existe”.

Prin urmare, realitatea supremă a lui PARAMASHIVA apare ca un paradox pentru raţiunea duală şi limitată pentru că, deşi e percepută drept schimbătoare, totuşi nu se schimbă de loc. Oricât de mult am vrea să o încadrăm în anumite concepte, acestea nu ar reprezenta decât palide reflexii ale adevărului pe care realitatea supremă a lui PARAMASHIVA îl exprimă. În concluzie, singura posibilitate de a „cunoaşte” adevărul ultim presupune să-l experimentăm direct, să ne identificăm plenar cu conştiinţa absolută a lui PARAMASHIVA.

Această condiţie excepţională este atinsă de yoghinul avansat care plonjează în starea de profundă contemplare (TURIYA) şi transcende cele trei stări de conştiinţă ale fiinţei umane (starea de veghe (JAGRAT), starea de somn cu vise (SVAPNA) şi starea de somn profund fără vise (SUSHUPTI)). Cea de-a patra stare (TURIYA) implică deci experienţa directă a realităţii absolute a lui Dumnezeu Tatăl, pe care majoritatea oamenilor o consideră doar un ideal sau o fantezie.

Beatitudinea divină naşte lumi

Mai mult decât o simplă fuziune, această experienţă spirituală extrem de profundă oferă yoghinului care a reuşit să o trăiască posibilitatea de a percepe realitatea supremă a lui SHIVA într-un mod foarte nuanţat. Atunci, conştiinţa individuală a aspirantului este contopită pe deplin cu conştiinţa realităţii absolute, percepute extatic drept unitatea deplină între acţiunile de creaţie, de menţinere şi de resorbţie a universului. Yoghinul înţelege atunci, într-un mod intuitiv care transcende orice gând sau manifestare spaţio-temporală, că Zeiţa Supremă – însăşi Puterea Absolută a conştiinţei lui Dumnezeu Tatăl – emite şi resoarbe în ea Însăşi, neîncetat, fiecare fază procesuală a Creaţiei.

Deoarece conţine deja în ea însăşi toate lucrurile, fiinţele, entităţile, procesele, fenomenele etc., conştiinţa absolută este plinătatea însăşi; în acelaşi timp însă, lipsită de orice atribut sau particularitate, ea este chiar vidul absolut. Mai mult decât atât, despre conştiinţa supremă a lui SHIVA se poate spune că este caracterizată atât de vid cât şi de plin şi totodată nu este definită nici de vid, nici de plin. Această stare de neconceput pentru mintea umană, care funcţionează numai în termenii de dualitate, poate fi înţeleasă la modul intuitiv ca un gen de vibraţie a cărei frecvenţă este infinită şi radiază în eternitate, liberă de orice fenomen de succesiune sau simultaneitate.

Creaţia cosmică şi distrugerea ei nu reprezintă însă procese mecanice. Atât emisia Macrocosmosului (a Manifestării) din sânul conştiinţei divine supreme, cât şi resorbţia lui în conştiinţa divină nu trebuie interpretate simplist, ca plasarea şi apoi retragerea unui obiect dintr-un anumit loc. Tocmai de aceea, procesul creaţiei divine nu poate fi înţeles având la bază un proces raţional. În esenţă, trecerea de la o stare indicibilă, anterioară creaţiei, la o stare de manifestare cosmică reprezintă, de fapt, o transformare de la o formă sau stare de conştiinţă la altă formă sau stare de conştiinţă. Această tranziţie marchează, de fapt, creaţia unei noi experienţe şi distrugerea celei vechi. În acest fel, puterea conştiinţei divine conţine în mod potenţial orice experienţă, orice ciclu de creaţie şi de distrugere.
Ajungând în acest punct ne putem întreba: ce anume determină ciclurile de creaţie şi de resorbţie a Manifestării în sânul conştiinţei absolute a lui Dumnezeu Tatăl? Răspunsul poate fi acelaşi ca în cazul eternei interogaţii a filosofilor: „De ce a creat Dumnezeu lumea?” În esenţă, explicaţia este simplă, însă ramificaţiile pe care le implică sunt nenumărate.

Marele înţelept Kshemaraja precizează în comentariul SPANDA NIRNAYA: ceea ce face ca universul (lumea, atât cea fizică cât şi planurile subtile) să se manifeste este chiar pulsaţia sau vibraţia divină creatoare, inerentă conştiinţei absolute a lui SHIVA, a cărei natură este însăşi beatitudinea infinită. Această vibraţie (SPANDA) cu totul specială a conştiinţei divine determină mişcarea universului din starea de potenţialitate în care se afla până atunci către manifestarea sa obiectivă, care reprezintă chiar ritmul cosmic al creaţiei şi distrugerii. Kshemaraja afirmă în comentariul său că Pulsaţia divină creatoare (care, de fapt, reprezintă însăşi vibraţia supremă a conştiinţei lui SHIVA sau cu alte cuvinte SPANDASHAKTI, Suprema Rezonanţă Divină) este chiar beatitudinea divină nesfârşită (ANANDA), esenţă şi totodată mister profund al conştiinţei unice a lui Dumnezeu Tatăl. Ea este taina de nepătruns (pentru cei care nu sunt pregătiţi) a conştiinţei divine care se manifestă pretutindeni ca „Eu” Suprem şi Absolut, cea care cuprinde în ea însăşi ciclurile fără de sfârşit ale creaţiei şi distrugerii universale. Natura reală a Pulsaţiei divine creatoare (SPANDA) este, de fapt, chiar această manifestare a expansiunii şi contracţiei subiectului şi obiectului (a celui care percepe şi a ceea ce este perceput), la orice nivel de manifestare (pură sau impură) a Macrocosmosului.

Universul se resoarbe în ochii Lui

Putem înţelege mai bine acest aspect dacă asemănăm creaţia universală cu felul în care noi creăm lumea înconjurătoare, imediat ce ne trezim dintr-un somn profund fără vise. Pe de altă parte, la fel ca atunci când noi dormim (condiţie în care toate activităţile şi ideile pe care le manifestăm în starea de veghe încetează să se mai manifeste, retrăgându-se în sânul conştiinţei noastre), putem spune că, într-un fel, şi conştiinţa absolută „doarme” (NIMESHA) după ce a retras în ea însăşi întreaga Manifestare. Tocmai de aceea, înţelepţii eliberaţi au afirmat cu deplină convingere că fuziunea conştiinţei individuale umane cu aspectele de Fiinţă şi Nefiinţă (cu aspectele de manifestare şi nemanifestare) ale lui Dumnezeu Tatăl este perfect posibilă. Una dintre cele mai sugestive metafore folosite în textele şivaismului caşmirian pentru a descrie emanaţia şi resorbţia Creaţiei spune că universul este creat atunci când SHIVA deschide ochii pentru a vedea astfel întreaga măreţie a operei Sale şi este resorbit în sânul conştiinţei divine supreme atunci când SHIVA închide ochii şi nu mai vede Manifestarea.

Pe de altă parte, JNANA SHAKTI, puterea cunoaşterii lui SHIVA, este intim corelată cu SRISHTI SHAKTI, puterea sa de emanaţie a universului. Atunci când El îşi manifestă dorinţa de a crea, în vidul absolut al conştiinţei sale infinite apare spontan Manifestarea perfectă, cu toate lumile, planurile, legile şi fenomenele ei distincte. Simultan, JNANA SHAKTI, puterea cunoaşterii lui Dumnezeu, se manifestă într-un gen de desfăşurare globală, care percepe instantaneu şi complet toate aspectele Creaţiei. Prin urmare, conştiinţa divină supremă pare că se expansionează pentru a-şi asuma forma universului; însă, raportat la starea iniţială nemanifestată, această expansiune reprezintă, de fapt, o contracţie a conştiinţei divine în sine însăşi. Ocultându-şi deci natura unică şi indivizibilă, SHIVA apare ca fiind mai mulţi într-un joc al multiplicităţii. Dimpotrivă, atunci când SHIVA îşi revelează propria natură şi renunţă la vălul care îl oculta până atunci, întreaga Creaţie este distrusă, resorbindu-se în vidul absolut al conştiinţei Sale.

În TANTRALOKA, marele înţelept şi eliberat Abhinavagupta descrie foarte clar şi sintetic procesul creaţiei divine: „Supremul Divin este însăşi lumina necreată a Absolutului (ANUTTARA). Ocultându-şi propria Lui natură esenţială, ca rezultat al Purei sale Voinţe Absolute, El dă naştere planului cunoaşterii obiective şi face astfel încât fenomenele să se manifeste ca şi cum ar fi separate de propria lui natură şi conştiinţă.”

Unicul se contemplă în multiplu

Macrocosmosul reprezintă, de fapt, varietatea practic nesfârşită a naturii lui SHIVA, creată de El printr-un gen de reflectare a conştiinţei Sale asupra ei însăşi. Tocmai de aceea se spune că SHIVA, de fapt, se contemplă pe El Însuşi, fie că se cunoaşte (se percepe) pe El Însuşi ca multiplu, fie ca sursa unică a multiplicităţii. Yoghinul avansat, fuzionat cu suprema conştiinţă, îl contemplă pe SHIVA în toată măreţia şi gloria sa divină şi realizează că expansiunea (UNMESHA) universului, a lumii obiective, a multiplicităţii coincide, de fapt, cu expansiunea propriei sale conştiinţe nedivizate, care atunci apare precum „zorii realităţii absolute, ce exclud lumea exterioară.”
În acest fel, cele două faze principale ale Manifestării – emisia (creaţia) şi resorbţia (distrugerea) ei, însăşi expresiile esenţiale ale pulsaţiei divine creatoare, SPANDA, coincid şi, deşi, în starea de extaz desăvârşit pe care o trăieşte plenar, yoghinul le consideră a fi distincte, el le percepe totodată ca pe o unitate indestructibilă a conştiinţei.

Oscilând precum braţele egale ale unei balanţe de precizie, cele două faze fundamentale ale Creaţiei (emisia şi resorbţia) sunt totuşi perfect echivalente. Referindu-se la acest aspect, marele eliberat Kshemaraja afirmă în SPANDA SANDOHA, alt comentariu al său la textul divin revelat, care este SPANDA KARIKA: „Starea de contracţie cosmică (NIMESHA) este identică, de fapt, cu starea de expansiune cosmică (UNMESHA), chiar dacă întregul univers se întoarce la starea de pură conştiinţă care asimilează totul pentru a forma astfel o unitate indivizibilă.”
În concluzie, expansiunea şi contracţia conştiinţei sunt realizate de puterea infinită a lui SHIVA (care are o natură pulsatorie şi vibrează infinit de repede); tocmai de aceea, ea este simultan identică atât cu expansiunea, cât şi cu contracţia universului. Altfel spus, cele două faze fundamentale ale Creaţiei divine reprezintă aspectul intern şi aspectul extern al uneia şi aceleiaşi energii supreme – SPANDASHAKTI.

(va urma)

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 55

Citiţi şi:





Calea spre inima transcendenţei

Stările de conştiinţă şi analiza lor comparativă din perspectiva şivaismului din Kashmir

yogaesoteric
noiembrie 2008