Țintele lor pe termen lung sunt copiii: Vaccinarea posibilă fără acordul părinților

Începând cu [vârsta] de 10 ani, copiii ar trebui să poată decide dacă doresc să se vaccineze împotriva covid-19, chiar și dacă tutorii legali se opun.

Aceasta este poziția OFSP (Oficiul de Sănătate Publică din Elveția) pe care a făcut-o cunoscută cu ocazia unui buletin informativ.

Drept criteriu decisiv, Confederația a menționat că este necesar ca persoana să fie capabilă de discernământ, ceea ce n-are nicio legătură cu faptul de a fi major. Adică „să fie în măsură să evalueze implicațiile intervenției asupra trupului său”, precizează OFSP. Dacă acest criteriu este îndeplinit, nu va mai fi nevoie de consimțământul deținătorilor tutelei parentale.

San Francisco le permite copiilor să „consimtă” la vaccinurile împotriva covid fără știrea părinților

Copiii de peste 12 ani din San Francisco pot de acum legal să consimtă personal să li se administreze unul dintre „vaccinurile” împotriva covid, informează the National File.

Orașul și districtul San Francisco, California, a primit un „Ordin al reprezentantului din sănătate” (echivalentul ministrului Sănătății la nivel regional, n.n.) care le permite în mod explicit „minorilor să consimtă să li se administreze vaccinul împotriva covid-19” și le oferă furnizorilor de servicii medicale din oraș cadrul legal pentru a opera în baza acestui consimțământ.

Ordinul reprezentantului Ministerului Sănătății nr. C19-19 le permite în mod explicit „minorilor să consimtă să li se facă vaccinul covid-19”, dar și „furnizorilor de vaccinuri din oraș să se bazeze pe acest consimțământ” și pe protecția juridică pe care acesta o oferă. În rezumatul ordinului, oficialul interimar din Sănătate, Susan Philip, afirmă că: „Minorii cu vârsta sub 18 ani prezintă un număr tot mai mare de cazuri de infectare” și amintește că „legea californiană nu permite, în general, ca acești minori să-și dea consimțământul pentru vaccinare” pe motiv de vârstă. De asemenea, Philip observă că, deși mulți părinți ar fi de acord să le fie vaccinat copilul, „aceasta nu este valabil în toate situațiile”. Ea declară că „rămâne vital” ca „fiecărei persoane care dorește să facă vaccinul să i se ofere această oportunitate, inclusiv minorilor”.

Susan Philip decretează apoi că „acest ordin are două consecinţe. În primul rând, le permite minorilor din orașul și districtul San Francisco care au împlinit vârsta de 12 ani să consimtă să li se facă orice vaccin împotriva covid-19 care a fost autorizat de FDA (indiferent dacă a fost autorizat în regim de urgență sau aprobat definitiv) pentru a fi administrat unei persoane care are vârsta minorului respectiv.” De asemenea, Ordinul „autorizează, dar nu obligă, furnizorii înregistrați de statul California să administreze un vaccin covid-19 aprobat de FDA să administreze un astfel de vaccin oricărui minor din oraș care are vârsta de 12 ani sau mai mult și care își dă consimțământul”.

Mai departe în Ordin, Susan Philip recunoaște că „în unele cazuri, poate fi dificil să se obțină consimțământul părintelui sau tutorelui unui minor”. Astfel, „Intenția acestui Ordin este de a permite minorilor în vârstă de 12 ani sau mai mari, care doresc să facă și sunt eligibili pentru a face un vaccin covid-19, să își dea consimțământul personal, chiar dacă nu au consimțământul unei persoane autorizate legal” să îl reprezinte pe minor.

Ordinul le cere cadrelor medicale să facă demersuri rezonabile de a contacta tutorele legal sau părintele unui copil, dar menționează că „dacă nu se poate obține în mod rezonabil consimțământul unui adult responsabil din punct de vedere legal, atunci furnizorul de vaccinuri poate administra minorului un vaccin covid-19 după primirea consimțământului minorului.

Cerința ca furnizorii de vaccinuri să „urmărească în mod rezonabil” să obțină consimțământul presupune ca aceștia să-l ceară „în persoană, în scris sau prin telefon”. Cu toate acestea, „dacă un adult responsabil din punct de vedere legal se opune administrării vaccinului covid-19 minorului, atunci furnizorul de vaccinuri nu se poate baza pe acest ordin pentru a obține consimțământul minorului”.

Citiți și:
Vaccinarea anticovid la copii – O crimă în desfășurare. Cum pot vaccinurile să paralizeze sistemul imunitar al unui copil pe termen lung
Comitetul francez de etică (CCNE) NU recomandă adolescenților să se vaccineze

 

yogaesoteric
25 septembrie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More