Comitetul francez de etică (CCNE) NU recomandă adolescenților să se vaccineze

Comunicatul oficial: „CCNE regretă că decizia de a vaccina adolescenții a fost luată atât de repede fără a aștepta avizul său”

La o săptămână după ce guvernul francez a anunțat că tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani vor putea primi vaccinurile experimentale covid, începând cu 15 iunie, Consiliul Consultativ Național de Etică (CCNE) a publicat un răspuns la o întrebare adresată de Ministerul Sănătății cu privire la etica administrării vaccinului minorilor, precizând, într-un comunicat oficial publicat în data de 9 iunie, că CCNE „regretă” că decizia de a vaccina adolescenții „a fost luată atât de repede” fără a aștepta avizul său.

Avizul de 19 pagini ridică numeroase întrebări cu privire la beneficiile, sau absența acestora, ale „vaccinului” pentru tineri și subliniază, de asemenea, cunoașterea imperfectă atât a bolii împotriva căreia se presupune că vaccinul ar fi necesar să protejeze, cât și a efectelor sale asupra tinerilor, deoarece faza III de testare a vaccinurilor experimentale este incompletă, în special în privința adolescenților.

De asemenea, raportul afirmă că, deși este necesar consimțământul părinților pentru ca minorii să primească vaccinul, adolescenții ar fi necesar să primească informații adecvate despre beneficii și riscuri într-o formă adaptată la capacitatea lor de înțelegere. De asemenea, raportul a avertizat că restricțiile covid și teama de noi închideri ar putea „exercita presiuni” asupra lor pentru a accepta vaccinarea.

În mod ironic, președintele CCNE, Jean-François Delfraissy, care a fost numit din nou în această funcție în aprilie anul trecut, este, de asemenea, șeful așa-numitului „Consiliu Științific” care a condus campania împotriva SARS-CoV-2, inclusiv închiderile, mandatele de obligativitate a măștii și politica de vaccinare. Cu siguranță, el a decis să își rezerve poziția cu privire la această chestiune particulară în cadrul Consiliului Consultativ de Etică din cauza rolului său în alegerile publice, inclusiv în ceea ce privește vaccinarea tinerilor. Oricum ar fi, el se află acum într-o situație în care contrazice în mod oficial sfatul Consiliului de etică pe care îl prezidează.

Raportul arată că există două tipuri de beneficii ale vaccinurilor: beneficiul personal al celui care le primește și beneficiul colectiv, în cazul în care vaccinarea are ca scop protejarea populației în general (în acest caz, a persoanelor în vârstă, prin ceea ce se numește „solidaritate între generații”). În mod interesant, reamintește că beneficiul colectiv poate fi invocat atunci când vaccinarea protejează populația în sens larg de boli grave despre care există cunoștințe medicale solide. „Putem fi de acord că nu este cazul covid-19, pentru care se descoperă în fiecare zi noi caracteristici”, a spus el.

În raport, CCNE subliniază că, dacă „imunitatea colectivă” poate fi atinsă numai atunci când 80-85% din populație a primit vaccinul experimental (nu există studii clare cu privire la această proporție), faptul că doar 78% din populație are peste 18 ani și că aproximativ 20% dintre adulți au declarat că nu vor să se vaccineze, conform unor sondaje recente, înseamnă că vaccinarea nu va fi suficientă. În prezent, aproximativ 52% din populația adultă din Franța a primit vaccinul, iar rapoartele sugerează că, deși sunt disponibile mai multe vaccinuri, în prezent se fac mai puține programări pentru a primi prima injecție decât în ultimele săptămâni.

Raportul afirmă, de asemenea, că „imunitatea naturală” după o infecție este un factor care favorizează imunitatea colectivă – aspect care este rareori subliniat în comunicările oficiale – chiar dacă spune că durata și eficacitatea acesteia sunt în prezent incerte. Cu toate acestea, raportul adaugă că în grupul de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, seropozitivitatea după o infecție naturală este mai mare decât în grupurile mai în vârstă, ajungând la peste 30% în loc de 22,7% în totalul populației, și că această rată mai mare este probabil valabilă și pentru adolescenți.

Potrivit raportului CCNE, este necesar să se țină cont de faptul că foarte puțini tineri mor efectiv din cauza covid-19. Riscul există doar la copiii de peste 10 ani, iar atunci, în rarele cazuri în care s-a produs, de obicei este prezentă cel puțin o afecțiune gravă de bază. Există un beneficiu personal „foarte limitat” asociat cu vaccinarea împotriva coronavirusului pentru adolescenți, se precizează în raport.

În continuare, CCNE descrie multiplele efecte nefaste ale restricțiilor covid, care au afectat în special tinerii și adolescenții. Acesta adaugă că efectele psihologice nefaste sunt de durată și probabil că nu vor dispărea odată cu pandemia. „Copiii sunt membri vulnerabili ai societății care vor avea, probabil, noi forme de post-covid”, avertizează raportul. Deja, „anxietatea, gândurile sinucigașe, depresia și tulburările de somn” au fost mai mari în timpul lunilor lungi în care adolescenții au urmărit cursurile de acasă pe ecranul calculatorului. Raportul adaugă că mascarea și distanțarea socială nu sunt firești pentru copii și adolescenți, și afirmă:

Repercusiunile dăunătoare asupra populației pediatrice ale tuturor măsurilor luate este necesar să declanșeze o reflecție asupra prezervării sănătății globale care nu se poate limita la imperativul de necontaminare, mai ales că această populație specifică reprezintă rezerva de energie, angajament și inițiativă pentru viitorul comun.”

Se întreabă chiar dacă „politica de prevenire aplicată întregii populații nu ar putea fi considerată excesivă în ceea ce-i privește pe cei tineri”.

Într-o altă secțiune, CCNE subliniază că, în timp ce studiile de fază III și IV ale „vaccinurilor” beneficiază de feedback-ul legat de „milioane” de vaccinări, farmacovigilența nu a atins același tip de precizie în cazul copiilor, subliniind că reacțiile adverse pot fi diferite la nou-născuți, copii, adolescenți și adulți. Acesta adaugă că, întrucât tinerii prezintă forme mai puțin severe de covid, este dificil să se evalueze corect eficiența vaccinului în prevenirea acestor forme severe la populația de adolescenți.

Experiența existentă nu permite să se asigure siguranța deplină a acestor noi vaccinuri la adolescenți (…), iar la copii nu există date disponibile, deși se poate observa că mai multe zeci de milioane de adolescenți au fost vaccinați în SUA”, notează raportul, adăugând că „încep să fie publicate câteva cazuri de miocardite ușoare, post-vaccinare, la adolescenți”.

Citiţi şi:
Copii decedați după injectarea cu serurile experimentale covid, în timpul studiilor clinice, cazuri consemnate de Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a aprobat administrarea vaccinului Pfizer la copiii cu vârsta între 12 și 15 ani

yogaesoteric
1 iulie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More