TOAMNA – NOIEMBRIE

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Culegerea roadelor binefăcătoare şi binemeritate

Fructele experienţelor noastre au dat în pârg, fiind acum savuroase şi înmiresmate, pline de seva învăţămintelor spirituale asimilate. Grânele mănoase ale cunoaşterii de sine sunt aurite şi gata să fie culese, ca o mărturie a abundenţei Universului. Ne simţim activi, plini de vitalitate şi energie, ce se manifestă plenar în fiinţa noastră.

Remarcăm bogăţia a ceea am învăţat, iar abundenţa cunoştinţelor noastre aminteşte de mesele încărcate ale unei pieţe, mese pe care se află coşuri pline cu nuci, mere, dovleci, pere, struguri şi tot felul de alte fructe şi legume proaspete. Copiii se joacă afară, pe covorul de frunze uscate care au căzut din copaci, iar glasurile lor vesele ajung la noi atenuate. Multe păsări zboară către sud şi nu îşi mai unesc în zori de zi trilurile cu ale celorlalte păsări. Oamenii se grăbesc să ajungă la adăpostul călduros al căminului lor, în loc să mai zăbovească prin parcuri sau grădini.

Ne pregătim din ce în ce mai activ pentru venirea iernii, fiind preocupaţi să ne facem casele primitoare şi luminoase. Prieteniile cărora le-am dat uşor şi dezinvolt curs în toropeala zilelor de vară îşi găsesc acum o formă de manifestare mai chibzuită. Iubirea pe care o simţim pentru prietenii noştri se manifestă sub multe aspecte, care sunt preţioase pentru noi, astfel că exprimarea ei potrivită la sfârşitul acestui anotimp ne încălzeşte inima, deşi vremea de afară se răceşte pe zi ce trece.

NOIEMBRIE

Prietenie rodnică şi hrănire sănătoasă

În această ultimă lună a toamnei recoltele s-au strâns deja. În mod similar, şi noi ne strângem, la rândul nostru în grupuri de prieteni. Există în această perioadă a anului o energie profund binefăcătoare care se manifestă prin sentimentul de imitate pe care îl simţim faţă de ceilalţi şi care este specifică stărilor de prietenie.

Luna noiembrie este totodată şi o perioadă bună din an pentru a ne gândi la acele persoane care ne sunt apropiate şi la ceea ce înseamnă ele pentru noi. Acum putem afla cine sunt cu adevărat prietenii noştri şi prin ce anume sunt ei importanţi pentru noi. În ceea ce ne priveşte, putem să ne întrebam, de asemenea, ce gen de prieten suntem noi la rândul nostru, pentru ceilalţi. Ne place să ne petrecem timpul cu prietenii noştri atunci când ei au nevoie de susţinere sau suntem doar nişte prieteni de vremuri bune? Ne putem întreba cu sinceritate dacă acordăm suficient timp celorlalţi pentru a-i asculta atunci când au probleme sau dacă preferăm să le vorbim mai mult despre problemele noastre. Merită să ne întrebăm cu sinceritate şi deschidere dacă suntem cu adevărat capabili să îi ascultăm cu atenţie, manifestând atunci o reală stare de empatie faţă de ei, astfel încât ei să poată să ne împărtăşească starea de împlinire rezultată în urma realizărilor lor, ştiind că vom fi la fel de bucuroşi ca şi ei de succesul lor. Este util să urmărim să ne dăm seama, într-o stare cât mai limpede de obiectivitate, dacă, dimpotrivă, laudele şi aprecierile pe care ei le primesc nu generează în noi decât invidie şi nevoia de a intra cu ei într-o competiţie acerbă, inutilă şi extenuantă. Ne putem de asemenea, întreba dacă am vrea să avem mai mulţi prieteni adevăraţi. Şi, nu în ultimul rând, este bine să ne întrebăm ce înseamnă pentru noi să fim prieteni adevăraţi pentru cei pe care îi considerăm prietenii noştri.

În funcţie de răspunsurile sincere pe care le vom da la aceste întrebări, vom putea să aflăm care este starea în care se află în prezent prieteniile noastre. În funcţie de aceasta, vom putea decide ulterior, privindu-ne starea actuală în mod lucid şi înţelept, ce anume este necesar să fie transformat în noi. Dacă luăm în considerare faptul că există o lege dumnezeiască care face ca exact ceea ce dăm sau, altfel spus, ceea ce oferim noi celorlalţi, exact aceea să primim la rândul nostru, vom şti că privilegiul de a acorda susţinerea noastră unui prieten ne susţine în realitate şi pe noi, astfel încât şi iubirea pe care o oferim prietenului nostru la un moment dat va rămâne totodată prezentă în aura noastră şi se va expansiona apoi în întregul Univers (Macrocosmos), atrăgând mai departe, prin intermediul declanşării unor procese inefabile de rezonanţă ocultă, stări binefăcătoare similare, care şi ele sunt alimentate de sublima energie cosmică a iubirii.

Dacă observăm cumva că ne aflăm în situaţia de a regreta timpul petrecut pentru a aduce pe linia de plutire prietenii pe cale să fie pierdute, atunci este necesar să urmărim să ne trezim şi totodată să ne amplificăm discernământul şi intuiţia superioară. Atunci când două fiinţe umane au învăţat deja una de la cealaltă tot ceea ce puteau ele învăţa, în etapa de viaţă şi de evoluţie spirituală în care ele se află la un moment dat, uneori poate fi necesar ca ele să îţi ia rămas bun pentru o vreme şi să îşi urmeze apoi fiecare propria sa cale. Tuturor ne este dificil să renunţăm la altceva anume din vechiul nostru mod de a fi şi de a gândi, mai ales dacă ne considerăm, mai presus de toate, nişte fiinţe loiale. Este totuşi necesar să privim în mod înţelept acest aspect, care presupunem că ne defineşte şi să înţelegem că faptul de a ne crampona în mod formal de el poate fi o autolimitare. Chiar dacă ştim că suntem potriviţi pentru a fi prietenii cuiva, suntem cu toate acestea liberi să alegem să ne urmăm propria cale, simţindu-ne îmbogăţiţi de ajutorul plin de atenţie pe care l-am acordat.

Invocarea cu putere a energiei tainice a abundenţei, ce este urmată de manifestarea ei plenară şi armonioasă în Microcosmosul fiinţei noastre

Această tehnică yoghină simplă ne ajută să invocăm, prin declanşarea anumitor procese inefabile de rezonanţă ocultă, energia subtilă cea tainică a abundenţei şi să o facem apoi să circule din belşug în Microcosmosul fiinţei noastre. Această tehnică yoghină simplă se bazează pe Legea fundamentală a dăruirii oculte, despre care ştim că poate fi sintetizată sub forma afirmaţiei: „Cel care va dărui plin de iubire şi în mod detaşat, va primi întotdeauna şi el în mod similar”.

Această tehnică yoghină simplă vizează să ne amplifice puterea de a conştientiza rolul pe care îl jucăm în viaţa celorlalţi şi modul în care putem, prin acţiunile noastre benefice, să le îmbunătăţim existenţa.

1. Ne aşezăm într-un loc liniştit şi retras şi ne relaxăm profund.

2. Urmărim apoi să ne amintim toate motivele pe care le avem de a fi recunoscători pentru aspectele bune care există în viaţa noastră. Poate că nu dispunem de mari bogăţii din punct de vedere material, însă cu siguranţă dispunem, cel puţin în plan emoţional şi spiritual de multe bogăţii interioare şi astfel putem găsi cu siguranţă cel puţin câteva motive pentru care să sărbătorim darurile minunate care ne-au fost oferite de Dumnezeu. Darul vieţii, de exemplu, sau cel al unei zile frumoase, sau cel al unor prieteni buni, al unei familii iubitoare, al unui acoperiş care ne adăposteşte, al unei activităţi pasionante, al unei bune sănătăţi sunt doar câteva astfel de exemple pentru care putem fi profund recunoscători lui Dumnezeu.

3. Păstrând în minte aceste aspecte benefice, urmărim să ne gândim cum putem acţiona pentru a împărtăşi cu ceilalţi bogăţia noastră. Putem să dăruim unui sărman o sumă de bani, să facem acţiuni de voluntariat pentru a ajuta oamenii ori animalele care au cu adevărat nevoie de aceasta sau putem, în egală măsură, să ajutăm o persoană în vârstă.

4. Reflectăm cât mai profund la acest subiect până când ajungem să fim capabili să alegem cea mai potrivită variantă dintre cele la care ne-am gândit şi urmărim totodată să devenim conştienţi de motivaţia profund binefăcătoare care ne-a determinat să facem acea alegere şi să ne manifestăm în acel mod dăruirea. Procedând astfel, facem să circule în mod armonios energia cea tainică a abundenţei în Microcosmosul fiinţei noastre.

5. În final, ne vizualizăm în această ipostază viitoare benefică şi totodată intenţionăm în mod ferm şi clar să realizăm cu succes ceea ce am ales să facem.


Fragment din cartea Tehnici yoghine simple şi unele metode tradiţionale ce generează efecte benefice intense, profunde şi surprinzătoare de profesor de yoga Gregorian Bivolaru.


Citiţi şi:

Vara – Atunci când devine cu putinţă iluminarea divină

Vizualizări creatoare minunate, pentru yoghinii începători și avansați (1)

Fântâna tinereţii – cinci exerciţii tibetane pe care este bine să le faci zilnic

 

yogaesoteric
21 noiembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More