Transcrierea înregistrării audio-video ce a fost trimisă de Gregorian Bivolaru special pentru procesul de la Cluj (V)




Citiți partea a patra a articolului

Arăt de asemenea că atunci, cu ocazia acelei percheziţii, mi s-a confiscat suma de 5630 de dolari precum şi 600 de euro. Referitor la această sumă de 5630 de dolari, ţin să precizez că atunci când am fost invitat în Franţa pentru a susţine unele conferinţe în cursul anului 2004, un cetăţean francez mi-a donat pentru a-mi cumpăra cărţi suma de 7500 de dolari, ca un gest de recunoştinţă pentru că i-am oferit în mod gratuit aproape cu doi ani în urmă o reţetă pe bază de plante tămăduitoare şi prin intermediul acelui tratament naturist a reuşit să se vindece de o boală de care suferea de câţiva ani.

Cu ocazia acelei vizite la Paris, din suma de 7500 de dolari am cheltuit 1780 de dolari, iar restul care mi-a rămas au fost păstraţi la domiciliul meu. De asemenea, aveam mai de demult o mică economie de 600 de euro. Ţin să precizez că ambele sume mi-au fost în mod samavolnic confiscate şi aceasta m-a pus în situaţia umilitoare de a apela la mila unor prieteni spre a-mi putea plăti avocatul.
 
Vă întreb, doamnă judecătoare, în virtutea cărei legi s-a acţionat în felul acesta, confiscându-mi-se absolut toţi banii pe care îi aveam în casă? Ulterior, cu toate că am solicitat să mi se înapoieze suma respectivă, arăt că niciunul dintre obiectele confiscate şi nici banii confiscaţi cu acea ocazie nu mi-au fost înapoiaţi nici până în prezent.

Tot aşa s-a procedat chiar şi cu toate casetele video, toate CD-urile cu muzică spirituală, toate casetele pentru casetofon cu muzică ce mi-au fost confiscate. Declar, de asemenea, că tot în data de 18 martie 2004 a existat o tentativă de a-mi fi ridicate în mod abuziv şi pe nedrept biblioteca personală, ce cuprindea peste 65000 de volume, bibliotecă ce se afla depozitată în casa din strada Sergent Turturică nr. 123.

După cum am aflat ulterior, chiar Adrian Năstase a intenţionat prin anumite manevre murdare să reuşească confiscarea bibliotecii mele ce era alcătuită din lucrări rare pe teme yoga, plante medicinale, spiritualitate, şi pentru aceasta a trimis un trailer iar organele de anchetă ce erau prezente la acea locaţie au pretextat că vor să ridice toate cele 65000 de volume zice-se pentru a le verifica. In extremis, această ilegalitate flagrantă a fost stopată datorită intervenţiei unui avocat care s-a opus ridicării abuzive a celor 65000 de volume, arătând că dacă se doreşte verificarea acelor cărţi, ea poate fi realizată chiar pe loc, acolo. În felul acesta, tentativa fostului prim-ministru Adrian Năstase de a-mi răpi biblioteca a eşuat, dar cu toate acestea un număr de aproape 300 de volume au fost ridicate de la acea locaţie pentru că erau zice-se interzise.
 
Ţin să precizez că există chiar o filmare cu trailerul ce a fost trimis la respectiva locaţie în data de 18 martie 2004, atunci când prin aceste manevre murdare fostul prim-ministru Adrian Năstase a intenţionat să-mi răpească în mod ilegal şi samavolnic cele peste 65000 de volume care îmi aparţineau.

Ţin să precizez, de asemenea, că de fapt cu ocazia acelor percheziţii brutale, realizate în forţă, la locuinţele unor yoghini, inclusiv la apartamentul meu, cei care au făcut respectivele percheziţii s-au dedat în cârdăşie la furturi abile, pe care le-au realizat făcând chiar percheziţii corporale asupra persoanelor ce au fost găsite la acele locaţii, şi cu acea ocazie le-au confiscat telefoanele, le-au confiscat bijuteriile pe care le aveau, le-au confiscat inclusiv banii pe care îi aveau în buzunare, omiţând însă să întocmească, aşa cum era legal, procese verbale de reţinere sau confiscare a acelor obiecte sau bunuri.

Ulterior, unele dintre persoanele ce au fost deposedate de telefoanele pe care le aveau şi care după aceea nu le-au fost niciodată înapoiate, au sunat pe numărul pe care îl aveau şi au descoperit cu stupoare că respectivele telefoane ajunseseră la rudele sau la cunoştinţele celor care au participat în forţă la acele percheziţii domiciliare. Atât în cazul meu personal, cât şi în cazul practicanţilor yoga de la care au fost furate în acest mod abuziv felurite obiecte cu ocazia percheziţiilor domiciliare, ulterior mulţi dintre ei au făcut sesizări la procuratura militară, şi acolo s-a deschis un dosar de urmărire penală împotriva tuturor acelora care cu ocazia percheziţiilor şi-au însuşit pe nedrept, mai precis spus au furat bunuri, obiecte, bijuterii şi bani de la persoanele ce au fost percheziţionate corporal sau chiar de la domiciliul acestora.
Dat fiind faptul că ancheta procurorului militar, generalul Dan Voinea a ajuns să identifice mai mulţi făptaşi din cadrul structurilor care au participat la acele percheziţii brutale, atunci când dosarul penal al celor care au fost găsiţi vinovaţi a fost în cele din urmă definitivat, prin ancheta sa îndrăzneaţă, corectă şi obiectivă pe care a întreprins-o, se poate spune că procurorul militar generalul Dan Voinea a fost şi a rămas până în prezent singurul reprezentant al structurilor oficiale ale puterii care a dezvăluit, chiar dacă numai parţial – dată fiind graba cu care Ministerul Justiţiei şi Parchetul General au făcut totul ca să îi „închidă gura” – gravele abuzuri, furturile şi marile nedreptăţi la care au fost supuşi yoghinii cu ocazia acelor percheziţii realizate în forţă. La scurt timp după aceea, generalul Dan Voinea a fost apoi scos din funcţie, iar respectivul dosar penal în care erau puşi sub acuzare cei care şi-au însuşit în urma percheziţiilor pe care le-au realizat felurite bunuri şi valori a fost clasat şi nu a fost înaintat spre judecată, căci a primit neînceperea urmăririi penale.

Acest aspect grav este de natură să vă dea de gândit, stimată doamnă judecătoare, asupra modului în care s-a desfăşurat această anchetă. Este evident că după percheziţiile brutale ce au fost realizate în data de 18 martie 2004, datorită faptului că nu au fost găsite probe ce erau de natură să ateste că se săvârşesc infracţiuni în cadrul MISA, s-a urmărit să se justifice acel imens abuz ce a fost săvârşit, motiv pentru care procurorii au făcut eforturi considerabile pentru a găsi aceste aşa-zise victime printre foştii cursanţi care părăsiseră deja de ani de zile, unii dintre ei, aceste cursuri şi care erau dispuşi să accepte să facă plângeri penale spre a putea beneficia, aşa cum fuseseră momiţi şi chiar manipulaţi, de eventualele despăgubiri băneşti. Dincolo de aparenţe, este elocvent faptul că toate aceste persoane plecaseră de ani de zile de la cursul de yoga şi din locuinţele comune ale yoghinilor. Ce este, de asemenea, edificator este că imediat ce au părăsit cursul de yoga, niciuna din aceste persoane nu a reclamat nicio faptă penală, cu toate că acele persoane nu se mai aflau sub acea aşa-zisă forţă a autorităţii simbolice pe care ei reclamă că eu aş fi exercitat-o asupra lor.

Cu toate acestea, astfel de persoane, unele dintre ele cu un profil moral dubios, ahtiate să câştige bani fără muncă, au acceptat să formuleze plângeri penale ce se referă la presupuse fapte care zice-se ar fi avut loc cu ani de zile în urmă. Este la fel de grăitor faptul că toate aceste persoane nu au făcut aceste plângeri din proprie iniţiativă, ci le-au formulat numai după ce au fost contactate de procurori, fiind apoi manipulate, momite sau chiar ameninţate de către aceştia. Faptul că majoritatea dintre ei nici măcar nu s-au prezentat în faţa dumneavoastră spre a fi audiaţi pentru a-şi susţine plângerile şi spre a justifica imensele despăgubiri băneşti pe care le cer, unele dintre aceste despăgubiri fiind chiar de un milion de euro, este de natură să demonstreze cu prisosinţă adevărul aspectelor şi al faptelor pe care vi le-am expus.

Este necesar să ştiţi că unele dintre aceste persoane, ce au formulat plângeri penale, au avut ulterior mustrări de conştiinţă şi în cele din urmă au avut chiar curajul să recunoască faptul că au făcut declaraţii false în faţa procurorilor, fiind presate şi chiar ameninţate, cum a fost cazul deja notoriu al lui Lupescu Simion şi al Cameliei Moga. Pentru a fabrica acest dosar, procurorii au pus în mod cu totul abuziv semnul egal între un aşa-zis trafic de persoane şi munca voluntară pe care practicanţii yoga – unii dintre ei – s-au oferit de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni să o efectueze în cadrul locuinţelor numite în viziunea sistemului milenar yoga ashram, unde unii dintre ei au ales să locuiască din proprie iniţiativă, la solicitarea lor.

Citiți partea a șasea a acestui articol


Citiți și:

Interviu cu generalul Dan Voinea despre problemele din justiție și securitatea comunistă

Cazul Gregorian Bivolaru – un record al rezistenţei faţă de abuzurile autorităţilor statului român şi ale presei aservite
 

yogaesoteric
16 martie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More