Transparență și onestitate publică în pandemia covid-19

În timpul unei pandemii, guvernele au tentația de a nu dezvălui o serie de informații pentru a nu pune în pericol acceptarea publică a măsurilor luate. Pentru a le justifica se invocă opinia specialiștilor, a experților, principiile „sănătății publice” și se evită orice referire la transparență, onestitate și la definirea cadrului etic. Este o abordare care s-a dovedit a fi greșită, iar efectul a fost creșterea constantă a numărului scepticilor, care nu sunt convinși de eficiența acestor măsuri.

Sănătatea publică este o disciplină relativ tânără, apărută în secolul al XX-lea (elemente de sănătate publică există din antichitate). Este definită drept știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătății prin eforturile organizate ale societății (după OMS). Obiectivele sănătății publice se realizează numai cu participarea întregii populații!!!

Frecvent, specialiștii în sănătate publică au elaborat prognoze eronate. De exemplu, bazându-se pe arsenalul inovator terapeutic și pe o politică a vaccinărilor urmate de progrese evidente (variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin în Europa și în America de Nord etc.) s-a concluzionat că secolul al XX-lea va fi sfârşitul erei pandemiilor. Eroare. În ultimii 25 de ani, s-au înregistrat 30 maladii infecțioase noi, tuberculoza în creștere, creșterea mortalității prin boli infecțioase, 4 pandemii etc., toate constituind o amenințare reală și gravă a sănătății a sute de milioane și uneori a miliarde de oameni. Aceasta explică noua atitudine – pesimistă și panicardă. Toate măsurile anticovid au plecat de la o estimare a indicelui de fatalitate de 14-11%; ulterior, s-a constat că acesta oscilează între 1,5% și 2,5%, dar măsurile nu au fost adaptate la această realitate. Studiile privind covid-19 (atât cele care justifică măsurile, cât și cele care evaluează rezultatele) au avut (în majoritatea cazurilor) concluzii echivoce: posibil, probabil, sugerează, există suspiciuni, credem că. În multe studii comparative, nu s-a calculat semnificația statistică a diferențelor raportate și nu sunt metaanalize serioase cu privire la eficiența și efectele funeste ale vaccinurilor.

Autoritățile nu au definit cadrul etic al programelor anticovid. Nancy Kass (în AmJPH 2001; 91:1776-82) arată că programele de sănătate publică este justificat să fie acceptate numai dacă răspund la următoarele întrebări:

– care sunt scopurile de sănătate publică ale programului?
– cât de eficient este programul în termeni de atingere a scopurilor propuse?
– care este povara cunoscută sau potențială a programului pentru cetățeni?; poate fi minimizată această povară?; există abordări alternative descrise în literatură?
– este programul implementat într-un mod echitabil?

Cadrul etic este necesar a fi definit, deoarece sănătatea publică aderă la o etică utilitaristă (colectivistă), care intră în conflict cu etica hipocratică (individualistă), care domină practica medicală. În sănătatea publică lucrează, în afară de medici, mult mai multe persoane cu pregătire nemedicală (științele vieții, științele sociale, matematică etc). De aceea etica medicală a fost înlocuită cu etica sănătății publice, având patru principii: principiul priorității (gravitatea problemelor de sănătate care amenință colectivitatea justifică limitarea drepturilor personale), al dăunării (permite să se restrângă libertățile personale fără consimțământ), al mijloacelor cel mai puțin intruzive (minimizează impactul încălcării autonomiei) și cel al justiției sociale.

În manualele de sănătate publică se afirmă că programul este nevoie să fie realist în sensul că este necesar să existe susținerea colectivității. Într-o pandemie, o măsură care nu este acceptată populațional este costisitoare și inutilă (chiar dacă pe fond este corectă). De aici, importanța comunicării. Comunicarea transparentă construiește încrederea publicului (esențială pentru implementarea eficientă a unui răspuns la o urgență de sănătate publică), iar transparența și implicarea comunității sunt esențiale pentru cultivarea încrederii publicului. Organizația Mondială a Sănătății recomanda, în pandemiile anterioare, următoarele: „Principiile comunicării în pandemie sunt: încredere; transparenţă; comunicare timpurie cu publicul, dialog cu publicul și planificare. Comunicați natura și amploarea amenințării și riscurile aferente, precum și răspândirea pandemiei. […] Comunicați măsuri solide, fezabile și ușor de înțeles din punct de vedere științific. […] Comunicați inițiativele întreprinse pentru a permite cetățenilor sau comunităților să participe la dezvoltarea politicilor de răspuns la pandemie” (Etica OMS în gripa pandemică).

În actuala pandemie, OMS-ul și cei care au gestionat pandemia au preferat „modelul chinezesc” caracterizat prin măsuri autoritare, informații incomplete, represiune (pentru cei care nu respectă măsurile), cenzura și eliminarea vocilor critice.

Isaac Nahon-Serfaty, profesor la Universitatea din Ottawa, în cartea Strategic Communication and Deformative Transparency Persuasion in Politics, Propaganda, and Public Health (2019) (Comunicarea strategică și persuasiunea transparenței deformatoare în politică, propagandă și sănătate publică), examinează transparența deformativă (grotescul transparent) și diferitele sale manifestări în comunicarea politică, propagandă și în sănătatea publică, insistând asupra efectului utilizării emoțiilor în maximizarea unor campanii. Escaladarea oribilului vizual în campanii de sănătate publică care folosesc „imagini tulburătoare” pentru a promova „conștientizarea publicului” și pentru a determina o schimbare comportamentală, a devenit uzuală. Transparența deformativă poate avea uneori efecte contrare celor dorite de utilizatori.

Edward French, profesor la Mississippi State University, afirma în lucrările sale (2004, 2010, 2012) că transparența și responsabilitatea sunt esențiale în toate cele patru faze ale unui răspuns la o pandemie, adică atenuarea (evaluarea amenințării), pregătirea (planificarea și stocarea), răspunsul (reducerea consecințelor asupra sănătății, sociale și economice) și redresarea (restabilirea serviciilor comunitare).

Sintetizând, comunicarea în pandemie este esențială și este necesar să fie oportună, corectă, sinceră, transparentă și clară. Strategia de comunicare în actuala pandemie, mai ales în România, a fost axată pe câteva direcții:

– Utilizarea unor imagini puternic emoționale – de exemplu, imaginea sicrielor aliniate din Italia (care erau în realitate de la naufragiul vasului Lampedusa), reportajele la UPU și ATI, șirul de ambulanțe la morgă etc. – pentru a înfricoșa populația și a obține complianța acesteia.

– Preschimbarea problemei medicale într-o problemă militară. Narațiunea este următoarea: Suntem într-un război cu un dușman – un virus perfid și ucigaș; scoatem armata în stradă; avem luptătorii în linia întâi; avem eroi care își sacrifică viața pentru binele comun; avem victime care au pierdut lupta cu boala; există zilnic buletine informative de pe front; avem comandanți, care sunt la datorie și conduc bătălia. În război, reacția este necesar să fie fermă și rapidă. Nu este timp să analizezi proporționalitatea măsurilor, să consulți comunitatea sau să te apleci asupra unor „fleacuri”, cum ar fi libertatea sau drepturile omului. Cei care nu respectă măsurile sau, mai grav, le critică sunt defetiști, egoiști, sabotori, agenți acoperiți ai dușmanului etc. și este deci legitim să fie pedepsiți – cu amenzi usturătoare sau dosare penale.

– Transmiterea de informații parțiale și blocarea informațiilor care ar contrazice teza oficială. Sub pretextul combaterii știrilor false sau a celor care ar submina încrederea populației în eficiența măsurilor anti-pandemice se apelează la diferite metode, cum ar fi secretizarea sau cenzura (directă sau indirectă) – în spațiul public, în mediul științific și cel universitar. Orice comentariu critic este blocat, organismele de supraveghere, ca de exemplu, CAN; CNCD; Colegiul Medicilor etc., reinventează „delictul de opinie”, revistele științifice au retras sau au refuzat publicarea articolelor care contraziceau tezele „științei oficiale” sau erau scrise de autori aflați pe „lista neagră”. O astfel de abordare a fost păguboasă și a erodat încrederea.

Petersen & all. afirmau în „Transparent communication about negative features of covid-19 vaccines decreases acceptance but increases trust” (PNAS, 20 iulie 2021) (Comunicarea transparentă despre caracteristicile nefaste ale vaccinurilor covid-19 scade acceptarea, dar crește încrederea): „În timpul dezvoltării rapide și lansării vaccinurilor împotriva covid-19, cercetătorii au cerut o abordare de tip «transparență radicală», în care informațiile despre vaccin să fie dezvăluite public în mod transparent, chiar dacă informațiile nefavorabile pot scădea absorbția vaccinului. În concordanță cu teoriile despre psihologia convingerilor conspirației, aceste apeluri prevăd că o lipsă de transparență poate reduce încrederea în autoritățile sanitare și poate facilita răspândirea teoriilor conspirației, care pot limita capacitățile pe termen lung ale autorităților sanitare în timpul și după pandemie. Pe baza experimentelor preînregistrate efectuate pe eșantioane mari, reprezentative de americani și danezi (N > 13.000), studiul actual compară efectele comunicării vagi a vaccinului cu o comunicare transparentă, care dezvăluie caracteristici benefice sau nefaste ale vaccinului. Dovezile demonstrează că o comunicare transparentă a elementelor nefaste poate dăuna într-adevăr acceptării vaccinurilor aici și acum, dar crește încrederea în autoritățile sanitare. Mai mult decât atât, alternativa comunicării vagi și liniștitoare nu crește nici acceptarea vaccinului și duce atât la o încredere mai scăzută, cât și la o susținere mai mare a teoriilor conspirației.”

– Propaganda a fost utilizată excesiv.

În România, în locul informării exhaustive și oneste, s-au preferat mesaje simple și concise, dar fără argumente puternice. Sloganurile cele mai utilizate au fost „știința a dovedit”; „măsurile sunt fundamentate științific”; „stați în casă, salvați vieți”; „vaccinul este sigur și eficient”; „vaccinarea vă protejează pe voi și pe cei dragi”; „prin vaccinare învingem pandemia”; „vaccinații nu se infectează, nu transmit virusul, nu se îmbolnăvesc sau dacă se îmbolnăvesc fac forme ușoare” etc. Cei cu o altă opinie sunt „analfabeți funcționali”; „inculți”; „idioți”; „conspiraționiști” etc., iar cariera acestora este bagatelizată sau anulată (Luc Montagnier a primit pe nedrept Premiul Nobel și este senil, Robert Mallone este un impostor și nu are nicio cercetare pe ARNm, Sucharit Bhakdi nu este cel mai citat cercetător german etc.).

Comunicatorii acestui tip de „informații” au fost în special prompteriste, analiști, ziariști, politicieni, moderatori de emisiuni TV (toți fără experiență în domeniu), „cercetători” sinecuriști, absolvenți de studii medicale, care nu au profesat (unii fiind și plagiatori) și puțini medici practicanți. O parte importantă din mass-media, susținută material de autorități, a abandonat spiritul critic și a devenit trompeta autorităților.

Rezultă că strategia de comunicare s-a fundamentat pe trierea informațiilor, pe o transparență parțială și deformativă, pe excluderea consultării comunității și pe solidarizare bazată pe frică – de boală și de autorități. O astfel de strategie a avut succes inițial, dar cu trecerea timpului a crescut opoziția la măsurile restrictive, ajungându-se până la mișcări de rezistență. Pentru a lăsa impresia de competență și fermitate s-a persistat în mesaje care nu țineau cont de incertitudinea și variabilitatea spațiului biologic. Refuzul consultării cu întreaga societate și a dialogului au lăsat câmp liber mișcărilor radicale.

Există în drept o sintagmă „res ipsa loquitur” (lucrul vorbește prin sine) – faptele nu mai este necesar să fie probate direct, deoarece sunt dovedite de circumstanțe. Percepția unui număr tot mai mare mare de cetățeni este nefavorabilă cu privire la modul de combatere a pandemiei. Este tot mai greu să convingi populația că măsurile nemedicale (lockdown, masca în aer liber, restrângerea activităților sociale, culturale, religioase etc.) au fost necesare și eficiente când vede că circulația virusului nu a fost încetinită și ea este nevoită să suporte consecințele (criza economică). Jonas Herby, Lars Jonung și Steve H. Hanke de la Universitatea Johns Hopkins au publicat în ianuarie 2022 o meta-analiză (A literature review and meta-analysis of the effects of lockdowns on covid-19 mortality – O trecere în revistă a literaturii și o meta-analiză a efectelor blocajelor asupra mortalității covid-19) în care concluzionează „Nu găsim nicio dovadă că lockdown-urile, închiderile de școli, închiderea granițelor și limitarea adunărilor au avut un efect vizibil asupra mortalității cauzate de covid-19. Măsurile nemedicale sunt nefondate și ar fi necesar să fie respinse ca instrument de politică pentru pandemie. […] Ele au contribuit la reducerea activității economice, la creșterea șomajului, la reducerea școlarizării, la provocarea tulburărilor politice, la violența domestică și la subminarea democrației liberale”. Este drept că unii au contestat articolul pe motiv că autorii nu sunt medici, virusologi, epidemiologi, dar aceasta nu a interesat publicul.

Populația nu înțelege de ce țările supervaccinate au în prezent numărul cel mai mare de infectați și bolnavi de la începutul pandemiei? Israelul, care a impus cele mai dure măsuri restrictive și are un procent mare de persoane vaccinate inclusiv cu doza booster, raportează în 2022 un număr record de infectări, spitalizări și decese.

Populația nu înțelege de ce continuă discriminarea și impunerea certificatului verde, când s-a dovedit că vaccinații se pot infecta, se pot îmbolnăvi și pot infecta pe alții? Faptul că persoane vaccinate purtătoare de virus nu au nicio restricție naște suspiciunea că de fapt scopul este de a consuma dozele de vaccin și nu de a proteja sănătatea.

Sunt întrebări legitime la care se așteaptă de la autorități un răspuns onest. S-ar putea însă să fie prea târziu. Percepția publică este că a suportat toate restricțiile inutil (vorbim de percepție, nu de realitate) și ea este greu de modificat. Poate doar dacă se modifică strategia de comunicare și mai ales comunicatorii.

În concluzie, aspectul cel mai grav al autoritarismului pandemic este că societatea a fost scindată în grupuri care nu mai comunică între ele. Jay Winsten, profesor la Școala de Sănătate Publică de la Harvard, critic al lui Donald Trump și susținător al măsurilor antipandemice (deci nu este nici negaționist, nici conspiraționist), într-un interviu W.B.U.R. din 7 februarie 2021, declara: „Primul element, care este crucial, este coerența mesajului. Nu poți avea mesaje conflictuale… Ai nevoie și de transparență. Este necesar să fii cu adevărat sincer cu privire la ceea ce știi și ce nu știi. Și asta este util atunci când este nevoie să-ți modifici recomandările. Va fi necesar să facem tot ce putem, respectând drepturile oamenilor de a asculta pe cine aleg ei să asculte și de a crede pe cine aleg ei să creadă. Asta se numește libertate. Și este necesar să învățăm să ascultăm ceea ce ei caută să spună. Pentru că dacă nu este o stradă cu două sensuri, atunci noi nu ne respectăm unul pe celălalt, nu ne înțelegem și nu vom reuși.”

P.S. Cristian Pîrvulescu, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative – S.N.S.P.A. (fosta școală de partid „Ștefan Gheorghiu”) declara într-o emisiune la Silviu Mănăstire (un alt „expert” în vaccinologie) că persoanele care se opun vaccinării sunt „idioții utili” ai lui Putin și agenți ai Rusiei. La asemenea afirmație te întrebi cum sunt cei care susțin vaccinarea obligatorie și certificatul verde?

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Citiți și:
Profesorul Astărăstoae a pus tunurile pe falsurile guvernului: M-am enervat că acel Grup de lucru ne livrează niște minciuni pe post de adevăr
Despre felul cum pandemia schimbă normele științei. Știința ca instrument politic (I)
Manipularea grosolană prin sloganul: „Informați-vă NUMAI din surse oficiale!”

 

yogaesoteric
11 aprilie 2022