Trecutul bolșevic al PSD (VIII)


Citiţi a şaptea parte a articolului

Prima parte a anilor 2000: Trupa Cominternistă ajunge la apogeul puterii ei cu Ion Iliescu președinte al României și cu Adrian Năstase prim-ministru

După abandonul lui Emil Constantinescu de a mai candida la prezidențiale pentru un nou mandat, la noile alegeri din anul 2000 brigada neobolșevică a revenit în forță la conducerea țării. Foarte mulți români își puseseră speranțele în Constantinescu, dar acesta a dezamăgit pe toată lumea declarându-se „învins de Sistem”. În turul 2 al scrutinului din 2000 ajunseseră Ion Iliescu și Vadim Tudor.

Aspirația naivă a populației era ca România să fie primită în NATO și în Uniunea Europeană deoarece aceasta părea o garanție a intrării în „lumea civilizată” a Vestului și a ieșirii de sub influența comunistoidă rusească.

Deși Iliescu era perceput ca o reminiscență a unui trecutul întunecat, el a fost totuși preferat față de Vadim Tudor. Începuse deja circul de a nu avea pe cine să votezi, opțiunea electoratului era măsluită și orientată spre a alege „răul cel mai mic”. În condițiile în care presa nu mai era demult liberă, Vadim a fost descris de jurnaliști ca un extremist periculos, un dezaxat. Era demonizat de jurnaliști pentru afirmații gen „În țara asta nu se mai poate face ordine decât cu mitraliera”. Sau pentru că spunea că are deja făcute listele cu cei pe care îi va lichida imediat ce va prelua puterea. Vadim vorbea despre naționalism, evrei și masonerie și despre faptul că România e pe marginea prăpastiei. Dincolo de caracterul său excesiv de impetuos, în multe privințe spunea adevăruri grave. Iar asta l-a făcut cu atât mai periculos pentru caracatița cominternistă. Chiar dacă nu a ieșit președinte, a rămas un personaj foarte incomod. Întrucât în anii care au urmat a devenit tot mai virulent în aparițiile sale publice, se pare că în 2015, la doar 65 de ani, moartea lui subită nu a fost tocmai naturală…

De partea cealaltă, Ion Iliescu își manifestase obediența față de masonerie încă de la începutul anilor ’90, când a recunoscut – în calitate de prim președinte de după 1989 – „rolul vital al francmasoneriei în procesul democratizării şi dezvoltării României”. În mod similar, în al doilea său mandat de președinte (2000-2004), Ion Ilici Iliescu și întregul său guvern condus de Adrian Năstase au celebrat în intervalul 30-31 mai 2003 cea de a 10-a aniversare a francmasoneriei de rit scoţian în România. Evenimentul a reprezentat cea mai mare aniversare masonică din istoria Europei continentale a ultimelor decade. Aproape 2.000 de oaspeţi au participat la evenimentele care au avut loc cu acea ocazie, o întreagă aripă a impozantului Palat al Parlamentului devenind pentru două zile cel mai mare Templu Masonic din lume. În discursul inaugural, preşedintele Iliescu a elogiat rolul masoneriei în lume şi importanţa ei particulară în dezvoltarea României moderne.

Sub conducerea baghetei masonice, întreaga clasă politică a țării a intrat într-o perioadă de aliniere la „valorile” europene și nord-atlantice. România a fost astfel implicată în războiul de îngenunchere și dezmembrare a Iugoslaviei (în 1999) și apoi la atacarea criminală a țărilor din Orientul Mijlociu, după înscenarea atentatului din 11 septembrie 2001. Aceste două decizii ale Parlamentului de la București au reprezentat garanția că România poate fi acceptată în „lumea civilizată” occidentală. Au urmat integrarea în NATO (în 2004) și apoi UE (în 2007).

Pe plan intern, preluarea în anul 2000 a unui nou mandat prezidențial de către Ion Iliescu a marcat, așa cum am arătat în numărul trecut, una dintre cele mai negre perioade din istoria României datorită privatizărilor dezastruoase și a nenumăratelor falimente din industria românească. Justiția a ajuns la cheremul deciziilor politice. Așa se face că dosarele „Revoluției” și „Mineriadelor” au fost tărăgănate an după an, iar Iliescu a rămas „basma curată”. Singurul țap ispășitor pentru mineriade a fost scos Miron Cozma, liderul minerilor ce acționaseră de șase ori din ianuarie 1990 până în februarie 1999. Cozma a fost condamnat în 1999 la 18 ani închisoare, dar în 2004 a fost grațiat prin decret prezidențial de tătucul care îi dăduse de fapt ordinele pentru execuția mineriadelor, Ion Iliescu.

Tot sub patronajul lui Iliescu, neobolșevicii care dăduseră lovitura de stat în 1989 au făcut un pact cu comandanții trădători ai Securității ceaușiste. Securiștii au format un sistem subteran prin care au preluat toată bogăția țării, au secătuit economia, iar puciștii au preluat puterea politică. Printre securiștii Sistemului (denumit uneori și „statul paralel”) s-au numărat Virgil Măgureanu (primul șef al SRI), fiul său cel mare Marian Măgureanu, Dan Ioan Popescu, Tiberiu Urdăreanu, Ioan Niculae, Dan Adamescu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Atanasie Stănculescu.

După ce din decembrie 2004 nu a mai fost președinte, în perioada 2004-2008 Ion Iliescu a rămas senator. Din 2006 este președinte de onoare al PSD. Faptul că în pofida crimelor comise a rămas neafectat de Justiția din România dovedește cu prisosință politizarea instituțiilor judiciare, care au rămas sub controlul total al mafiei masonice neobolșevice care a preluat controlul țării după 1989.

Adrian Năstase – președinte PSD, ajunge prim-ministru al României, numit de Ion Iliescu

După victoria PDSR din alegerile legislative din anul 2000 și realegerea lui Ion Iliescu ca președinte al României, Adrian Năstase a fost ales președinte al PDSR. Curând după aceea partidul și-a schimbat denumirea în Partidul Social Democrat (PSD). În semn de mare apreciere, Iliescu l-a numit pe Năstase în decembrie 2000 și în funcția de prim-ministru. Năstase a obținut astfel în acești patru ani o tot mai mare putere, pe care nu a ezitat să o folosească, chiar mult peste limitele a ceea ce înseamnă un stat de drept. În consecință, cam toate palierele statului au ajuns sub puterea discreționară a lui Năstase: puterea legislativă, executivă, judecătorească și aproape toată mass-media.

În timpul regimului Năstase masoneria a ieşit la vedere cu „binecuvântarea” lui Ion Iliescu. Nu numai că tot vârful guvernului, capii serviciilor secrete și numeroși judecători și procurori erau masoni, dar s-a decis ca masoneria să facă un pas în afara conului de umbră. În anul 2004 Adrian Năstase a semnat o Hotărâre de Guvern prin care „Marea Lojă Naţională din România“ (MLNR) a primit statutul de asociație cu „utilitate publică“, beneficiind inclusiv de fonduri de la bugetul de stat. Decizia a trezit reacția unor jurnaliști și politicieni rămași nealiniați la ordinele „atotputernicului” Năstase. Cum adică să fie masoneria „de utilitate publică” când de fapt este o organizație secretă, în care membrii ei se angajează prin jurăminte și ritualuri satanice oculte să îndeplinească voia Marelui Arhitect (Lucifer)?

Unul dintre cei care a avut o reacție vehementă împotriva acestei masonizări „pe față” a instituțiilor statului a fost senatorul PSD Antonie Iorgovan. Acesta fusese în 1990 preşedinte al Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie a României (Adunarea Constituantă) și apoi coautor al noii Constituții din 2004. Iorgovan a avut îndrăzneala ca din poziția sa de om al legii, cunoscut ca „părintele Constituției”, să declare într-o conferință de presă din aprilie 2006 (susținută după lansarea cărții sale Tratat de drept administrativ) că Adrian Năstase se află în fruntea unei „găști” ale cărei criterii de apartenență sunt „homosexualitatea, masoneria și infracționalitatea”.

De asemenea, într-un interviu difuzat în anul 2006 de chiar de postul național TVR, Iorgovan a evidențiat că în conformitate cu Constituția României, articolul 40 aliniatul 4, „organizațiile cu caracter secret sunt interzise”. El a atras atenția că Guvernul este înțesat de masoni și că de fapt masoneria urmărește „să controleze prin mijloace ascunse și Guvernul, și Parlamentul, și Justiția, și Poliția, și Jandarmeria, și Garda de la Prefectură și orice… Tot ce mișcă, tot ce zboară trebuie să fie controlat de masonerie, până și Divinitatea… că ei spun că nu există Dumnezeu, ci ceva, «Ziditorul» (Marele Arhitect, n.n.) sau cum îl califică ei”. Se pare că nu întâmplător, după ce a făcut aceste afirmații cu privire la un subiect despre care aproape nimeni nu a avut îndrăzneala să vorbească public, Antonie Iorgovan s-a îmbolnăvit subit de un cancer galopant. A murit după doar un an dezvăluind că, cel mai probabil, a fost iradiat de Serviciile Secrete cu o bucățică de uraniu atașată de scaunul pe care fusese așezat la o conferință…

Năstase a candidat în 2004 la postul de președinte al României, dar a pierdut în fața lui Traian Băsescu. A rămas președinte al Camerei Deputaților până în 2006, când a trebuit să demisioneze în urma unor acuzații răsunătoare de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut totuși un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.

Victor Ponta – sprijinit în mod direct de Adrian Năstase, cunoaște o ascensiune fulgerătoare

Victor Viorel Ponta, născut în București pe 20 septembrie 1972, a intrat în PSD în anul 2001, la 29 de ani. Conform propriei relatări, Ponta ar fi fost „invitat” să intre în politică de Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public din cadrul Universității Româno-Americane. Adrian Năstase i-a fost și coordonator al lucrării de doctorat, terminată în 2003, lucrare care ulterior s-a dovedit a fi un rușinos plagiat.

Cu toate acestea, Adrian Năstase i-a dat un rol important în Guvernul României: șef al Corpului de Control al Guvernului. Apoi, în noiembrie 2003, Victor Ponta a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006. În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al PSD, funcție pe care a ocupat-o până în 10 iulie 2004, când a avut loc o restructurare în partid prin suspendarea delegației permanente și înființarea unui Birou Coordonator. Din decembrie 2004, la doar 32 de ani, Victor Ponta a devenit unul dintre cei mai tineri parlamentari români, fiind ales deputat PSD de Gorj. În septembrie 2006 a obținut postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților, la vârsta de doar 34 de ani. În 2010 a ajuns președinte al PSD, iar din mai 2012 a devenit prim-ministrul României.

Este greu de explicat cum un partid de dimensiunea PSD (cu 500.000 de membri) a fost trecut sub conducerea unui tânăr pe care cei mai mulți îl descriu ca obraznic, tupeist și lipsit de experiență politică. Mai ales că această ascensiune s-a produs într-o vreme în care mulți dintre „greii” PSD erau încă activi.

O explicație plauzibilă constă – așa cum am văzut și în cazul celorlalți neobolșevici împinși în față după 1989 – în originile comuniste ale lui Victor Viorel. Am arătat într-unul dintre articolele anterioare ale acestei serii că Victor Ponta se trage dintr-o familie evreiască din elita comunistă. Se pare că bunicul său, Grigore Naum, a fost instalat de conducerea bolșevică din Rusia cu rang de general, ca şef al Direcţiei a V-a – Contrainformaţii militare și a avut rolul crucial în „Planul Dnestr” de a organiza o lovitură de stat în România după ce Ceaușescu a devenit rebel în fața ordinelor Moscovei.

Tabloul este completat de unele informații făcute publice de un agent al departamentului DST (Direction de la Surveillance du Territoire – Direcția de supraveghere teritorială) al serviciilor de informații franceze. Conform acestei surse, Victor Ponta a fost recrutat încă din tinerețe de o rețea de spionaj conexă cu KGB. Mai exact, înainte de 1989 Victor Ponta a fost format de generalul Ștefan Kostyal (cea mai puternică verigă a KGB în România) și de Mihai Caraman, care a devenit după lovitura de stat din ’89 primul şef al SIE (Serviciul Extern de Informații). Serviciile de informații franceze l-au arestat și interogat pe tânărul Ponta în anul 1990, pe când acesta era într-o misiune la Paris. Cu acea ocazie agenții francezi i-au cerut detalii despre situația în care în decembrie 1989 i-a băgat pistolul în gură lui Ilie Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu. Scopul era acela de a-l forța să spună codul conturilor din străinătate la care aveau acces doar fraţii Ceauşescu. Se pare că după torturarea bestială a lui Ilie Ceaușescu, Victor Ponta ar fi intrat în posesia codului. Este semnificativ că și Marin Ceaușescu, al treilea dintre frații Ceaușescu, și-a găsit sfârșitul în decembrie 1989. Era șeful Reprezentanței Economice a României în Austria (prin care se derulau afaceri uriașe) și a fost găsit spânzurat în 28 decembrie 1989 în pivnița casei unde locuia în Austria.

În conformitate cu o serie întreagă de documente făcute publice de jurnalistul Dan Badea, care au fost publicate în anul 2010 și de site-ul stareapresei, averea familiei Ceaușescu a fost preluată de securiștii și politicienii care participaseră la lovitura de stat din decembrie 1989. Este semnificativ că în 1990, deși de ochii lumii fusese angajată o firmă canadiană pentru a descoperi, chipurile, conturile secrete ale lui Ceaușescu, toate investigațiile au fost obstrucționate din momentul în care canadienii au dat de informații relevante.

Un alt caz care a făcut vâlvă și în care este direct vizat Victor Ponta este cel al morții violente, în aprilie 2002, a procurorului Cristian Panait. Panait investiga o fraudă de câteva milioane de dolari, ai cărei beneficiari erau partidul-stat PSD și prim-ministrul Adrian Năstase. Deși ancheta a fost în mod oficial încheiată cu soluția de „sinucidere” a procurorului Panait, există mai multe voci care acuză că această concluzie nu este decât „praf în ochi” pentru opinia publică, pentru a închide cazul la comandă politică. De exemplu, jurnalista Simona Fica (ce are grad militar) publica în anul 2011 pe site-ul exploziv-news.ro (postarea a fost ștearsă între timp, dar textul poate fi lecturat aici) textul unor file din rechizitoriul inițial al anchetei. Se preciza că „Varianta sinuciderii ori a accidentării nu se susțin de către probele coroborate cu declaraţiile martorilor. În concluzie, pentru stabilirea formei judiciare a morții rămâne omuciderea”.

Singurul suspect în dosar, către care duceau toate indiciile, era Victor Ponta. Dar ciudățeniile se țin lanț: procurorul care începuse să investigheze moartea lui Cristian Panait a fost lovit mortal de o mașină. Apoi, prin complicitatea lui Ilie Botoș (procuror general la acea vreme) și a șefilor lui Panait – respectiv Ovidiu Păun și Ilie Picioruș – a fost falsificat raportul medico-legal și cel al criminalistului. În noua formă a dosarului s-a arătat opiniei publice că moartea procurorului ar fi survenit ca urmare a unei simple sinucideri, din cauza stresului. Cazul a intrat și în atenția presei din străinătate, fiind prezentat de exemplu de ziare de mare tiraj din Germania. În anul 2015 a fost realizat pe acest subiect – în regia lui Tudor Giurgiu, fost director general al TVR – filmul artistic „De ce eu?”.

Deși în prezent nu există dovezi judiciare ale vinovăției lui Victor Ponta pentru cazurile menționate, nu putem să nu observăm că ascensiunea lui în politica românească este bătătoare la ochi. Propulsarea lui Ponta nu s-a bazat în niciun caz pe experiența sa dovedită profesional sau pe vreun gen de integritate morală (dacă e să ne gândim fie și doar la plagiatul dovedit). Atunci ce să-l fi lansat cu viteza unei rachete în vârful unei societăți masonizate de cabinetul Năstase? Poate tocmai lipsa de orice scrupule în executarea eficientă a anumitor ordine ultrasecrete?

Citiți a noua parte a articolului

Citiți și:
Sfârşitul unui om politic incomod pentru masonii din PSD: Antonie Iorgovan
Români, ştiţi despre MISA şi Gregorian Bivolaru doar ceea ce a vrut Adrian Năstase să ştiţi!
Aspecte mai puțin cunoscute din viața și activitatea lui Victor Ponta

yogaesoteric
6 ianuarie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More