Trei medici propun să fie pedepsite persoanele care refuză vaccinul împotriva coronavirusului
Folosindu-se de frica generală indusă mediatic faţă de acest virus, unii propun ca vaccinarea contra coronavirusului să fie obligatorie. Iar penalitățile fiscale, primele mai mari de asigurare și refuzul multor servicii guvernamentale și private să fie luate în considerare pentru cei care refuză vaccinarea, după cum susțin trei medici în SUA.
„Chiar dacă măsurile care vor fi necesare pentru înfrângerea coronavirusului vor părea draconice, chiar anti-americane pentru unii, credem că nu există nicio alternativă. Mai simplu spus, vaccinarea va fi datoria noastră patriotică”, au scris drs. Michael Lederman, Maxwell J. Mehlman și Stuart Youngner.
Nu a existat „alternativa de a se obţine imunitatea de turmă, faţă de cea indusă de vaccin, în pandemie”, au argumentat ei. „Inducerea pe scară largă a imunității populației prin imunizare (vaccinare – n.r.) va fi necesară pentru a pune capăt acestei pandemii.” Dacă luăm în considerare ceea ce au spus şi alţi medici, chiar specialişti în domeniu, această alternativă a existat – aşa cum a afirmat dr. Karin Moelling, dacă nu se introducea carantinarea forţată şi s-ar fi permis ca (şi) virusul să circule liber, s-ar fi obţinut, în mod natural, imunitatea la nivelul populaţiei generale.
USA Today a publicat un articol referitor la obligativitatea vaccinării în data de 6 august, intitulat „Învingeți Covid-19, impunând vaccinarea pentru toți. Nu este anti-american, este patriotic.” Subtitlul original (a se vedea imaginea de mai jos) spunea: „Faceți vaccinurile gratuite, nu permiteţi obiecții religioase sau personale și pedepsiți-i pe cei care nu vor fi vaccinați. Aceștia amenință viața altora.” Apoi acesta a fost modificat în „Faceți vaccinurile gratuite, nu permiteți obiecții religioase sau personale și creați pedepse pentru cei care refuză vaccinurile dovedite ca fiind sigure și eficiente”.
„Când un vaccin va fi gata”, au scris medicii, „acesta va fi necesar să fie gratuit și scutirile este necesar să fie făcute doar pentru persoanele cu «contraindicații medicale la imunizare».”
Dar „condițiile medicale care te scutesc de orice vaccin Covid-19 vor fi rare”, au mai afirmat ei. Nu ar fi cazul să fie respectate niciun fel de obiecții religioase sau personale cu privire la primirea injecției sau a injecțiilor și ar fi necesar să fie impuse sancțiuni dure de sectoarele importante ale societății pentru a presa populația să se conformeze, potrivit acestora.
Medicii au propus: „Întreprinderile private ar putea refuza să angajeze sau să servească persoane nevaccinate. Școlile ar putea refuza accesul copiilor neimunizați la cursuri. Companiile de transport public și comercial – companii aeriene, trenuri și autobuze – i-ar putea exclude pe cei care refuză vaccinarea. La ceremoniile publice și private s-ar putea cere dovezi de imunizare pentru intrare.”
Ei au detaliat apoi că va fi nevoie de un „registru de imunizare nominal după finalizarea imunizării”. Persoanelor care primesc vaccinul este necesar să li se elibereze „carduri de certificare” cu date de expirare („durabilitatea protecției prin diferite vaccinuri poate varia și pot fi necesare imunizări periodice”).
Conceptul de „card de imunizare” sau înregistrări digitale ale vaccinurilor a început să fie vehiculat cu puțin timp înainte de izbucnirea coronavirusului și odată răspândirea virusului ideea a fost repetată tot mai des.
Un articol din decembrie 2019 apărut în revista Scientific American a descris viziunea cercetătorilor Institutului pentru Tehnologie din Massachusetts (MIT) referitoare la încorporarea înregistrărilor de vaccinuri „direct în pielea” copiilor.
„Împreună cu vaccinul, unui copil i s-ar injecta un colorant care este invizibil pentru ochiul liber, dar ușor de văzut cu un filtru special pentru telefonul mobil, combinat cu o aplicație care emite lumină infraroșie pe piele. Colorantul ar putea să dureze până la cinci ani, conform testelor realizate pe piele de porc și șobolan, și pe piele umană cultivată în laborator.”
Dezvoltarea acestei idei, aşa cum remarcă articolul cu mândrie, evită utilizarea „scanărilor irisului” care ar putea încălca confidențialitatea. Pe de altă parte, este important de remarcat că acest concept a fost finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates. „Aceasta a apărut în urma unei solicitări directe a fondatorului Microsoft și filantropului Bill Gates, care a susținut eforturi realizate pentru eradicarea unor boli precum poliomielita și rujeola în întreaga lume.”
Dr. Anthony Fauci, director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase și unul dintre principalii consilieri ai lui Trump în domeniul sănătăţii, a declarat în luna aprilie că a considerat „posibil” ca într-o zi americanii să fie nevoiți să poarte certificate care să arate că sunt imuni la coronavirus. „Cred că ar putea avea un merit în anumite circumstanțe”, a spus el.
Tot în aprilie, Bill Gates a speculat: „În cele din urmă, vom avea câteva certificate digitale pentru a arăta cine s-a recuperat sau a fost testat recent sau când a fost făcut un vaccin”.
Lederman, Mehlman și Youngner au încheiat articolul comparând lupta americanilor împotriva coronavirusului cu Primul Război Mondial și cel de-al Doilea Război Mondial. Aproximativ 37 de milioane de victime pot fi atribuite Primului Război Mondial, potrivit Enciclopediei Britanice. Al Doilea Război Mondial a fost și mai agresiv, cu 70 de milioane până la 85 de milioane de decese – inclusiv cele din cauza foametei, Holocaustului, bolilor și altor factori legați de război – fiind imputabili acestuia.
Până în momentul de faţă, la nivel mondial au fost raportate 33.441.919 milioane de cazuri de coronavirus, dar numai 1.003.497 de decese. Imensa majoritate a celor care au contractat virusul s-au recuperat. Aceste cifre nu sunt însă foarte corecte atât datorită fiabilității testelor Covid-19 cât și a sistemelor de raportare. În ceea ce priveşte raportările, au fost semnalate numeroase erori. Spre exemplu, în SUA există persoane care nu au fost niciodată testate pentru virus dar care au primit rezultate Covid-19 pozitive; guvernatorul din Ohio a primit atât rezultate pozitive cât și rezultate negative pentru Covid-19 în aceeași zi; decesul a cel puțin o persoană care a murit într-un accident de motocicletă a fost etichetat ca o moarte Covid-19.
În timpul Primului Război Mondial și al celui de-al Doilea Război Mondial, „Toți au contribuit, nimeni nu avea voie să opteze doar pentru că intra în conflict cu un sentiment de autonomie, iar persoanele care refuzau să servească în armată erau supuse pedepselor”, au scris medicii. „Cei care obiectau cu adevărat din motive de conștiinţă puteau refuza să folosească arme din motive religioase, dar au fost obligați să ajute în alte moduri, îndeplinind roluri necombatante. Nu există astfel de alternative pentru vaccinare.”
Într-o dezbatere online recentă despre vaccinările obligatorii, Robert F. Kennedy Jr. a subliniat că un procent semnificativ de participanți la un studiu pentru un vaccin anti-coronavirus au fost spitalizați.
R.F. Kennedy, avocat liberal de mediu și membru al dinastiei politice Kennedy, a remarcat, de asemenea, că mai mulți dintre dezvoltatorii de vaccinuri contra coronavirusului, dintre care unii au primit finanțare de la Bill Gates, au fost nevoiți să plătească miliarde de dolari drept penalități celor care au avut de suferit în urma efectelor secundare ale produselor acestora.
Într-un articol din 9 aprilie, Kennedy scria: „Vaccinurile, pentru Bill Gates, sunt o filantropie strategică care alimentează numeroasele sale afaceri legate de vaccinuri (inclusiv ambiția Microsoft de a controla o întreprindere globală de identificare a vaccinării) și îi oferă un control dictatorial al politicii globale de sănătate.”
Kennedy a crescut gradul de conștientizare cu privire la cei afectaţi de vaccinuri, prin reacţiile adverse ale acestora, încă înainte de izbucnirea coronavirusului ,și acum a apărut ca una dintre cele mai puternice voci împotriva unui vaccin anti-Covid-19 obligatoriu.
Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că țara sa a aprobat primul vaccin din lume contra coronavirusului și că una dintre fiicele sale a primit deja ambele doze din acest vaccin. „Întrebările legate de siguranța [vaccinului] rămân”, a menționat CNN.
Citiţi şi:
Opinia unui medic: ‘Este necesar să refuzăm vaccinul împotriva Covid-19’
FunVaxGate: Complotul globaliștilor de impunere a vaccinării obligatorii dezvăluie planul satanic de neutralizare a așa-numitei gene a lui Dumnezeu
Dov Fox, «bioetician» susținut de Soros: «Cei care vor refuza vaccinul Covid-19 și-ar putea pierde locurile de muncă sau vor fi trimiși la închisoare»
yogaesoteric
30 septembrie 2020