Treziţi-vă în al doisprezecelea ceas!

Distracţia e în toi! Dar nu e gratuită, e necesar să fie achitată, şi dacă serviciile au comandat lăutari în mai multe rânduri, atunci ar fi cazul să plătească tot ei masa şi dansul! Dar ăştia au genă de infractori şi s-au obişnuit să ne bage cu forţa pe gât nota de plată pentru infracţiunile şi nenorocirile comise de ei. Românul plăteşte, n-are încotro, i se opreşte forţat din pensie, din salariu. Cetăţeanul român face şi el politică profundă pe unde poate. Stă comod la tv, pe tiktoc, pe feisbuc, face rating, strigă şi transpiră din interes, plătit sau nu pentru propagandă, fluturând candidatul preferat, hrănindu-se cu iluzii, în timp ce ţoalele de pe el se rup şi hrana saltă batjocoritor la preţ, iar de la farmacie nu-şi mai poate cumpăra decât trei pastile de nurofen ca substitut terapeutic. Alţi români mai credincioşi se adună la liturghie în biserici, în speranţa milei Creatorului, căci nu mai au aşteptări de la corupţii îmbuibaţi din politică şi justiţie. În tot acest timp, străinii, prin politicienii noştri vânduţi, şi-au făcut ţară în ţara noastră.

Propaganda pentru turul doi seamănă cu nişte câini care s-au încăierat între ei pe un ciolan, dar nu observă la timp că de ei s-a apropiat hingherul neiertător. Când îl vor observa, va fi prea târziu. Prototipul acesta de lătrăi a fost năşit de Băsescu, apoi „cultivat” de Iohannis. Vedeţi cum seamănă „activiştii” între ei şi peste decenii! Unii stau ascunşi după cortina conceptului de presă liberă şi s-au deghizat în ziarişti! Ziarişti pe unitate ai serviciilor! Cu ochii aprinşi de ură pentru cei care vor să-şi apere ţara, îşi urlă din răsputeri mizeriile. E cod roşu de propagandă mincinoasă împotriva celor care își iubesc Patria, Neamul şi libertatea. N-am văzut până la aceste prezidenţiale, începând cu primul tur doi din decembrie 2024, o mai mare mizerie politică dirijată din interior şi exterior. Memoria unor români este scurtă. Au uitat regimurile dictatoriale Băsescu şi Iohannis. Vor de data aceasta un autist, cu profilul lui Biden cel senil, slugoi al serviciilor, care în campanie a amintit de tăieri de pensii şi salarii. Lătrăii nu vor înţelege că omul puterilor străine nu le poate aduce fericirea pe cap. Le poate aduce „banane şi blugi rupţi”, cum strigau „proeuropenii” inconştienţi la manifestaţie. Una peste alta, armata de propagandişti plătiţi ai lui Nicuşor nu pricepe că adoratul lor n-are habar care ar fi soluţiile de ţară. Că acesta doreşte ce i se ordonă: continuarea războiului, alimentarea cu armament a Ucrainei, potrivit sarcinilor Ursulei. Când poporul moare de foame, interimarul de la Cotroceni vine şi ne spune că a avut succes în faţa diplomaţiei franceze. Doar pentru că Macron l-a pus în capul mesei, Bolojan, omul sistemului, a dat undă verde suplimentării trupelor militare franceze pe teritoriul ţării noastre. Fie şi în detrimentul României. Intră în uzanţele diplomatice ale preşedinţilor postdecembrişti. Toţi au oferit ţara pe tavă străinilor. Pentru cauze străine lătrăii plătiţi nu răguşesc, vedeţi cât de violent se manifestă, dar curând îşi vor pune întrebări (de foame), după ce scaunul de la Cotroceni va fi ocupat de omul sistemului.

Oare cât vom mai suporta fosilele din politică! Înainte bătrânii erau buni şi înțelepţi. Astăzi, tot mai mulţi pensionari fac politică rea şi egoistă, de parcă ar fi într-un război permanent cu drepturile financiare ale poporului. Din nicio instituţie nu vor să plece, deşi au statut de pensionar. Vor să trăim obligatoriu într-o gerontocraţie politică şi statală. Vor să fie scoşi doar cu popamin, gropamin şi amin, amin. Aşadar, am ajuns de unde am plecat. Sume astronomice împrumutate pentru şirul de alegeri anulate şi reluate, pe 18 mai avem un candidat cu şanse majore, împotriva unui soroşist-unealtă a sistemului, care din postura de primar-statuie a dat aprobare pentru marşul LGBTQ în ajunul marii sărbători creştine a Rusaliilor. Ipocrizia şi minciuna ating grotescul când candidatul cu cele mai multe voturi e acuzat că va aduce dictatura şi ne va duce la ruşi. Sperăm că va învinge raţiunea, asta dacă grupul infracţional din Justiţie nu-şi va băga din nou ghearele în urne sau va anula din nou alegerile pe motiv de boţi și roboţi. Altfel, cu Nicuşor, colonia România va ajunge la falimentul declarat.

Treziţi-vă în al doisprezecelea ceas! Creierul neomarxist nu vă oferă soluţii pentru bunăstarea mult aşteptată a României, ci doar momeli care să îi susţină utopiile şi capcanele în care veţi cădea, precum aţi căzut în plasa celor trei trădători: Constantinescu – care i-a trădat pe români prin Tratatul cu Ucraina din 1997, Băsescu – cel care i-a adus pe americani la Kogălniceanu şi a creat statul paralel, şi Iohannis – care îi urăşte pe români și fuge de ei ca necuratul de tămâie. Lor li s-a alăturat, pentru scurtă vreme, actualul interimar care primeşte ordine prin Turnul Eiffel. Doar atât vreau să le transmit celor care votează: staţi drepţi în faţa lui Dumnezeu, nu vă plecaţi în faţa nimănui pentru că acesta este spiritul pentru care a luptat şi s-a sacrificat Avram Iancu!

Autoare: Maria Diana Popescu

Citiți și:
Dan Diaconu: În zodia dictatorului fără chip
Dan Diaconu: „În ciuda ticăloșilor și a ticăloșiilor lor, realitatea este cea care are puterea de a corecta deviațiile”

 

yogaesoteric
16 mai 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More