Trump a ordonat retragerea forțelor americane din Siria

 

Președintele Donald Trump a ordonat miercuri 19 decembrie 2018 retragerea „completă” și „rapidă” a armatei americane din Siria, declarând că SUA a învins ISIS. În aceeași zi dimineața Trump postase un tweet în care scrisese că „Am învins ISIS în Siria, singurul meu motiv pentru a fi acolo în timpul Președinției Trump”. Decizia a creat o uriașă surpriză în mediile politice și diplomatice internaționale. Cotidianul The Guardian a transmis că „Trump își șochează aliații și consilierii cu intenția de a scoate trupele americane din Siria”.

Mai mulți senatori americani printre care republicanii Lindsey Graham şi Marco Rubio au semnat o scrisoare către preşedintele SUA în care îşi exprimă îngrijorarea că retragerea în acest moment din Siria ar fi „prematură şi o greşeală costisitoare”. În opinia lor retragerea Statelor Unite din regiune ar putea să încurajeze „dictatura brutală a lui Bashar al Assad”, preşedintele Siriei, şi să întărească poziţia „adversarilor” SUA, referindu-se la Iran şi Rusia. De asemenea, un reprezentant al forțelor militare britanice, Tobias Ellwood, și-a exprimat „un puternic dezacord cu decizia. ISIS s-a transformat în alte forme de extremism și amenințarea este încă foarte vie”.

Realitatea este că ISIS nu a fost complet învinsă în Siria. Există încă acolo mii de războinici aparținând diferitelor grupări teroriste islamice. Puterea lor e foarte mult redusă, dar nu complet anihilată. Și, în orice caz, nu Statele Unite au slăbit ISIS, ci intervenția extrem de puternică a Rusiei, în primul rând, sprijinită de Iran și, bineînțeles, de ceea ce a mai rămas din trupele lui Bashar al Assad.

Războiul din Siria a început în martie 2011, pe valul revoluțiilor anti-guvernamentale denumite generic „Primăvara Arabă”. Revoltele au fost de fapt susținute și provocate de forțele globaliste (în special prin intermediul SUA) și au avut scopul de a înlătura „regimurile totalitare” din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Ceea ce oficial nu se recunoaște este că pentru a justifica intervenția în forță a Statelor Unite, a fost finanțată și înarmată organizația teroristă ISIS. Implicarea Rusiei în Siria, în septembrie 2015, a dat însă peste cap toate planurile Noii Ordini Mondiale de menținere a dominației în Orientul Mijlociu.

Cu privire la poziția reală a Statelor Unite în Siria sunt semnificative câteva declarații care au mai scăpat de-a lungul timpului prin presă. Iată două exemple:
Senatorul Rand Paul a recunoscut într-o emisiune în direct, prezentată de Fox News în anul 2014, că „Noi am finanțat oameni care sunt aliați cu ISIS. ISIS este mai puternică pentru că noi am finanțat rebelii islamici din Siria”.
De asemenea, senatorul John McCain a afirmat într-un interviu difuzat în direct în 2014, tot de către Fox News, că „La o întâlnire la Casa Albă, acum mai bine de doi ani, toți membrii echipei naționale de securitate au recomandat înarmarea ISIS”.

Semnificative sunt și știrile care arată că unii lideri ISIS aflați la ananghie în lupta cu forțele guvernului sirian au fost salvați de armata SUA. O știre din 13 noiembrie 2017 a BBC anunța că în urma unei înțelegeri secrete „sute de luptători ISIS au ieșit din Raqqa sub privirea coaliției SUA-UK”. Cu privire la aceeași evacuare a teroriștilor ISIS, site-ul postului de televiziune american CBS News aducea informații suplimentare, conform cărora convoiul a fost lăsat să fugă cu tot cu armamentul ISIS: „Convoiul a inclus aproape 50 de camioane, 13 autobuze și peste 100 de vehicule aparținând ISIS. Zece camioane erau încărcate cu arme”. În plus, jurnalul Irish Times semnala tot în acea perioadă că reporterii săi au aflat „nu doar despre evacuare, dar și că cei mai mari comandanți ai Statului Islamic și familiile lor, în total 45 de persoane, fuseseră transportați din Raqqa de un elicopter american”.

Trebuie spus că președintele Donald Trump a criticat încă din campania sa electorală intervențiile americane în Orientul Mijlociu, în special cele din Irak și Siria. Trump a mai anunțat în două rânduri – în martie 2017, respectiv în aprilie 2018 – că a dat dispoziție să fie retrase trupele americane din Siria. Dar, ca un făcut, la câteva zile după fiecare dintre cele două anunțuri, se părea că președintele Bashar al Assad și-ar fi atacat propria populație cu arme chimice. Aceasta era versiunea prezentată de media vestică, ceea ce a stârnit indignare și a făcut inoportună retragerea militarilor americani. Este însă destul de evident că respectivele atacuri chimice au fost în realitate înscenate special pentru a bloca retragerea americană. Administrația SUA susținea oficial că urmărește răsturnarea lui Assad de la putere, ceea ce ne arată clar că nu Assad ar fi avut interesul de a sabota plecarea americanilor.

Retragerea SUA din Siria apare ca o misiune îndeplinită, după înfrângerea ISIS. De fapt este încheierea de către Trump a unei politici externe dezastruoase, prin care administrațiile precedente de la Casa Albă au demarat o cursă criminală de atacare a unui șir de state arabe ce au fost abuziv numite „teroriste”: Irak, Afganistan, Libia, Yemen, Siria, iar șirul ar fi urmat cu Iran și altele…

Războiul din Siria a lăsat în urma sa un bilanț teribil: aproape 600.000 de morți, peste 11 milioane de refugiați care au plecat din țară (mare parte spre Europa), un stat nimicit economic și social, răvășit de foamete și boli. Cele mai violente confruntări au avut loc chiar în februarie anul acesta. În provincia Ghouta, de exemplu, au fost distruse de bombardamente 13 spitale în 21-22 februarie, fiind consemnați aproape 400 de morți și 1900 de răniți în acele zile. Trimisul special al Națiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, declara că „Trebuie să evităm masacrul, pentru că vom fi judecați de istorie”. Consiliul de Securitate al ONU a cerut atunci tuturor forțelor implicate să voteze o rezoluție de oprire a ostilităților și găsirea unei soluții politice la criză. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres a cerut un acord de încetare a focului și a vorbit despre „iadul pe pământ” în acea zonă care înconjoară Damascul.

Prin plecarea SUA din Siria prezența militară dominantă în regiune va rămâne cea a Federației Ruse. Însă regulile jocului s-au schimbat foarte mult deoarece Federația Rusă a dotat armata siriană cu dispozitive defensive ultra-performante, care pot doborî avioanele și rachetele inamicilor (în special din afara țării) care ar mai îndrăzni să atace bazele regimului sirian și ale aliaților săi. Reamintim că Federația Rusă a venit în Siria la solicitarea expresă a președintelui sirian, pe care administrațiile americane au încercat timp de șapte ani să îl dea jos de la putere prin așa-zișii rebeli (înarmați și finanțați oficial de SUA) și prin așa-zișii teroriști ISIS (înarmați și finanțați ne-oficial de SUA și celelalte puteri vestice). Protecția Federației Ruse a fost cerută și de Liban, iar Turcia a semnat deja un contract pentru a primi la rândul ei tehnică militară rusească.

În pofida retoricii sale triumfaliste, America a pierdut acum dominația asupra Orientului Mijlociu. Washingtonul a anunțat că își va retrage complet trupele în maximum 100 de zile. Dacă nu intervine vreo nouă înscenare de atac chimic…

Citiți și:

Un fost agent CIA dezvăluie: Obama a permis crearea ISIS!

Asta e bomba bombelor: Hillary Clinton, membru fondator al ISIS

Atacul chimic din Siria, o operațiune steag fals pentru discreditarea lui Assad

 

yogaesoteric
21 decembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More