Tu eşti ceea ce ai făcut, tu eşti ceea ce ai gândit, tu eşti ceea ce ai vorbit
Părintele Arsenie Boca spunea că de două ori era nevoie să se întâlnească omul cu el: o dată când îl sfătuia ce ar fi bine să facă şi a doua oară la moarte, să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. Ce rost are să mergi, cum fac unii, să ceară ba de la unul, ba de la altul, ba un cuvânt de folos, ba nu ştiu ce. Și-apoi adună o mulţime de cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic!
Naşteţi-vă sfinţi!
Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să se nască sfinţi. Bineînţeles că pentru a se naşte sfinţi este necesar să facă eforturi pentru a se apropia de idealul sfinţeniei. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine, putem să ne cunoaştem, să ne descoperim defectele şi neajunsurile, să scoatem la lumină toate seminţele sădite în noi; iar aceasta cere timp şi osteneală.
„Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală.”
„Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti.”
„Cine face curte nu face carte.”
Părintele Arsenie Boca
Pe o pictură făcută de părintele Arsenie cu Judecata de Apoi este scris: „Tu eşti noi”. Ca şi când ar vorbi faptele oamenilor: „Fii atent că tu cum eşti acum, să ştii că eşti noi, tu eşti ceea ce ai făcut, tu eşti ceea ce ai gândit, tu eşti ceea ce ai vorbit, tu eşti ceea ce ai simţit, tu eşti ceea ce ai citit. Tu eşti noi. Noi ne-am alcătuit în tine. Cartea vieţii tale eşti tu însuţi.”
Citiţi şi:
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca
Rugăciune de dimineaţă şi învăţături
yogaesoteric
18 octombrie 2019