Uciderea Pruncilor: Franța interzice pedeapsa cu moartea, dar legalizează avortul cu câteva ore înainte de naștere

 

În august, lună de concedii, fără nicio dezbatere, Adunarea Națională a Franței a adoptat în cadrul Legii Bioeticii un amendament care permite întreruperea de sarcină până în luna a noua pentru „suferință psihosocială”.

Pedeapsa cu moartea este interzisă în Franța, iar acum se permite avortarea unui bebeluș – de altfel nici nu mai este vorba de un avort – până la câteva ore înainte de nașterea sa. Nu este o incoerență? Este o imensă contradicție!

Promulgarea acestei legi s-a produs în plină toropeală estivală în cadrul unei legi a bioeticii care era despre Procrearea Medicală Asistată (PMA) între femei. A fost făcută un fel de bretea legală, prin care s-a autorizat de acum, până în luna a noua de sarcină, un avort din momentul în care ar exista un risc, așa-zis „psihosocial”, pentru mamă.

Nimeni nu este în stare să spună ce este riscul psihosocial, iar definiția este lăsată la interpretarea arbitrară a doi medici care pot elibera autorizația în chestiune. Exista deja prevăzută legal, mult mai de înțeles, posibilitatea pentru o mamă de a avorta în orice moment atunci când se stabilea că există un risc pentru ea.

Legea preferă – și religia la fel – să salveze femeia înaintea copilului, este de înțeles. Dar a legifera un risc psihosocial, altfel zis o suferință morală și a autoriza, în caz de suferință morală a femeii, să îi elimini copilul pentru a nu se mai naște, înseamnă că nu ne mai aflăm în cadrul avortului, ci al unui infanticid, în luna a noua. Ei bine, aici este o transgresiune morală greu de explicat rațional, dacă ne-am mai afla sub egida rațiunii.

Am făcut comparație cu faptul că, în societățile noastre occidentale, și la presiunea progresismului, pedeapsa cu moartea este considerată drept culmea abominației. Altfel zis, nu ai dreptul să-l ucizi pe domnul Fourniret (Michel Fourniret, asasin în serie, zis, „Căpcăunul din Ardeni”, a mărturisit că a ucis 12 persoane între 1987 și 2003 – n.a.), nu ai dreptul să execuți pe cineva care a tăiat în bucăți un copilaș pentru că asta ar însemna să fim la fel ca asasinul.

Dezbaterea privind pedeapsa cu moartea nu a fost atât de simplă pe cât se spune astăzi. Interzicerea pedepsei cu moartea a fost preferată din două motive: prima este că se considera pe plan moral că nimeni nu are dreptul de a suprima o viață, la care se mai adăuga și riscul unei erori judiciare, ceea ce este adevărat – dar poți foarte bine rezerva pedeapsa cu moartea celor care mărturisesc – și, a doua, aboliționiștii au câștigat afirmând că, în termeni de severitate, este mult mai aspru să-l ții pe cineva toată viața în închisoare decât să-l lichidezi pe loc.

Doar că, a doua zi după abolirea pedepsei cu moartea, s-a sesizat, și din ce în ce mai puternic, că pedeapsa perpetuă era o himeră. Astăzi, în medie, un condamnat pe viață execută 17 ani de închisoare. În termeni de descurajare, suntem foarte departe de pedeapsa cea mai gravă pe care o reprezintă pedeapsa cu moartea. În realitate, sub pretextul de a proteja viața, în conştiinţa multor aboliționiști – nu chiar a tuturor – exista faptul de a se gândi mai mult la vinovat decât la victimă, printr-un fel de răsturnare de raționament sau inversare de norme.

Dacă ne gândim bine, a tolera asasinarea unui copilaș nevinovat, însă nu și execuția unui criminal de neiertat și vinovat, observați foarte bine că ne aflăm într-o inversare de norme. Dorim să explicăm inexplicabilul, dar ne aflăm chiar în miezul acestuia.

Adăugați și un foarte puternic inconștient colectiv căruia îi repugnă să tolereze din partea statului, considerabil emasculat în ultimii 30 de ani, orice dovadă de virilitate. Statul nu mai este altceva decât un uriaș cu picioare de lut. Dimpotrivă, sub egida feminismului triumfător, în numele mamei, poți tolera asasinatul. Dar iată că s-a ajuns cu explicațiile atât de departe, până la psihanaliză.

Dar această decizie de a tolera avortul până în luna a noua de sarcină era foarte dorită de persoanele care se plasează la extrema stângă a spectrului politic, cele care cer un control mult mai important al statului asupra vieții oamenilor… Aveți dreptate. Acest aspect face parte din multele contradicții ale extremei stângi.

Cu patru ani în urmă, când Donald Trump i se opunea lui Hillary Clinton în cursa prezindențială și când Hillary Clinton s-a declarat favorabilă avortului până în ultima zi de sarcină, Dreuz a fost atacat de presa corect politică de stânga ca fiind conspiraționist, ca difuzor de fake news abominabile. Cei care la vremea respectivă negau că un lider politic de stânga poate dori acest infanticid, îl agreează astăzi. Știți, ultima metodă a extremei stângi de a nega realitatea, când i-o pui sub nas, este de a explica că este un fake.

Însă, pentru a încheia acest subiect, este totuși un straniu paradox de a lăsa doi oameni să decidă soarta unei vieți nevinovate, în timp ce te-ai opus ca doisprezece oameni să decidă moartea unui vinovat.


Citiți și:
Templul satanic scoate la loterie avorturi gratis și recunoaște că avortul copiilor nenăscuţi este un ritual satanic
‘Turismul avortului’ susținut de ministrul Sănătății din Suedia, pentru femeile poloneze
Recomandări OMS: Copiii ar fi nevoie să-și trăiască sexualitatea, să aprecieze homosexualitatea și să critice normele religioase despre sarcină

 

yogaesoteric
20 decembrie 2020

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More