Ucigașul din sânge: „proteina spike”

De la început covid a fost o conspirație împotriva sănătății și vieții. Covid este o agendă profitabilă și o agendă pentru creșterea puterii guvernamentale arbitrare asupra oamenilor. Ar fi bine să existe procese masive și arestări masive ale celor care blochează remedii eficiente pentru covid și impun un vaccin mortal.” – Paul Craig Roberts, fost secretar adjunct al trezoreriei sub președintele Ronald Reagan.

Proteina spike este o proteină de fuziune transmembranară „excepţional de periculoasă” care face parte integrantă din virusul SARS-CoV-2. Proteina S joacă un rol crucial în penetrarea celulelor gazdă și în inițierea infecției. De asemenea, dăunează celulelor din căptușeala pereților vaselor de sânge, ceea ce duce la formarea de cheaguri de sânge, sângerări, inflamații masive și moarte.

A spune că proteina spike este doar „periculoasă” este o grosolană subevaluare. Este un agent patogen potențial letal care a ucis deja zeci de mii de oameni.

Atunci de ce producătorii de vaccinuri au decis că proteina spike ar fi un antigen care ar induce un răspuns imun în trup?

Aceasta este întrebarea de un milion de dolari; la urma urmei, indiferent care ar fi scopul practic, proteina spike este o otravă. Știm acum aceasta datorită cercetărilor care au fost efectuate la Institutul Salk. Iată un rezumat cu ceea ce au găsit:

Cercetătorii și colaboratorii Salk arată cum proteina dăunează celulelor, confirmând covid-19 ca o boală vasculară în primul rând. Virusul SARS-CoV-2 atacă sistemul vascular (alias – sistemul circulator) la nivel celular. Oamenii de știință care studiază alte coronavirusuri au suspectat de mult că proteina spike a contribuit la deteriorarea celulelor endoteliale vasculare, dar aceasta este prima dată când procesul a fost documentat.

Chiar și numai proteina spike este suficientă pentru a provoca boli. Probele de țesut au arătat inflamație în celulele endoteliale care căptușesc pereții arterelor pulmonare. Echipa a replicat apoi acest proces în laborator, expunând celulele endoteliale sănătoase (care acoperă arterele) la proteina spike. Au demonstrat că proteina spike a deteriorat celulele prin unirea la receptorul ACE2. „Dacă eliminați capacitățile de reproducere ale virusului, acesta are în continuare un efect nociv major asupra celulelor vasculare, pur și simplu datorită capacității sale de a se lega de acest receptor ACE2, prin proteina spike, receptor acum faimos datorită covid.” („Covid-19 este o boală vasculară: proteina spike a coronavirusului atacă sistemul vascular la nivel celular”, – scitechdaily.com)

Vă amintiți cum toți au râs de Trump când a spus că injectarea înălbitorului de uz casnic ar vindeca covid? Cu ce este diferit acest demers de a injecta proteină spike?

Nu este diferit și, indiferent de protecția modestă pe care o oferă vaccinurile în ceea ce privește imunitatea, aceasta pălește în comparație cu riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea personală și pentru supraviețuire.

Observaţi că autorul articolului din care am citat mai sus spune că şi atunci când virusul este eliminat şi rămâne doar proteina spike singură (ceea ce se petrece în cazul vaccinurilor), aceasta „are încă un efect nociv important”, ceea ce implică „cheaguri de sânge, sângerări și inflamații grave.” Cu alte cuvinte, proteina spike este mortală, inclusiv dacă nu există virusul.

Iată cum a rezumat dr. Byram Bridle (care este specializat în imunologie virală și profesor asociat la Universitatea din Guelph, Ontario):

Am făcut o mare greșeală. Nu ne-am dat seama până acum. Am crezut că proteina spike este un antigen țintă excelent, nu am știut niciodată că proteina spike în sine este o toxină și este o proteină patogenă. Deci, vaccinând persoanele le inoculăm din neatenție o toxină”. („Om de știință în vaccinuri: «Am făcut o mare greșeală»”, – Conservative Woman)

Gândește-te la aceasta un minut. Este ceva foarte important, de fapt, aceasta este piesa critică a puzzle-ului care a lipsit în ultimele 15 luni. Așa cum virusul respirator a ascuns adevăratul agent asasin în covid (proteina spike), la fel, exagerarea implacabilă care înconjoară vaccinarea în masă a ascuns problema flagrantă a vaccinurilor în sine, adică generează o substanță care este „capabilă de a provoca boli”.

Aceasta este definiția literală a patogenului. Proteina spike este o toxină producătoare de boli care reprezintă o amenințare gravă și identificabilă pentru sănătatea oricui alege să se vaccineze. Poate fi mai clar? Merită remarcat faptul că dr. Byram Bridle este un cercetător în vaccinuri care a primit anul trecut o subvenție guvernamentală de 230.000 dolari pentru cercetări privind dezvoltarea vaccinului covid. Înțelege știința și își alege cuvintele cu atenție. Termenul „patogen” nu este menit să-i bage pe oameni într-o frenezie, ci să descrie cu exactitate modul în care proteinele generate de vaccin interacționează în fluxul sanguin. Și modul în care interacționează este provocând daune grave celulelor din căptușeala vaselor de sânge, care pot duce la boli sau moarte. Iată mai multe citate din același articol:

După cum mulți știu deja până acum, problema se află într-o structură care permite virusului nu numai să pătrundă în celulele umane, ci să elibereze o toxină numită proteina spike. Majoritatea vaccinurilor covid instruiesc celulele trupului nostru să producă exact această proteină, în speranța că anticorpii dezvoltați împotriva ei vor preveni cele mai dăunătoare efecte ale virusului real. Există dovezi că acest fapt se produce în unele cazuri.

Dar există de asemenea o problemă, explicată cel mai recent de cercetătorul canadian dr. Byram Bridle, căruia i s-a acordat anul trecut o subvenție guvernamentală de 230.000 de dolari pentru cercetarea dezvoltării vaccinului covid. Aceasta înseamnă că proteina spike produsă de vaccin nu acționează doar local, la locul vaccinului (mușchiul umărului), ci intră în fluxul sanguin și este transportată prin circulație către multe alte locuri din trup.

Byram Bridle

Studiile confidențiale anterioare efectuate pe animale, folosind urmărirea radioactivă, au arătat că merge aproape oriunde, inclusiv în glandele suprarenale, inimă, ficat, rinichi, plămâni, ovare, pancreas, hipofiză, prostată, glandele salivare, intestine, măduva spinării, splină, stomac, testicule , timus și uter.

Cantitățile sunt mici și de obicei dispar în câteva zile. Însă apar întrebările. Este acest mecanism implicat în mii de decese și vătămări raportate la scurt timp după vaccinarea împotriva covid, și ar putea crea la unele persoane aceleași consecințe pe termen lung ca și cazurile severe ale bolii în sine?” („Am făcut o mare greșeală” – Conservative Woman).

Aceasta este cea mai importantă întrebare: „Care va fi impactul pe termen lung al acestor vaccinuri asupra populației în general?

Iată mai multe concluzii din același articol:

Unii cercetători spun că riscul vaccinului poate fi mai mare decât cel al virusului real la persoanele sănătoase. Acest aspect ar fi valabil mai ales pentru tineri, ale căror sisteme imunitare se ocupă cu succes de virus. În schimb, vaccinul are un dispozitiv care protejează proteina spike împotriva distrugerii imediate de către organism, pentru a promova răspunsul imun.” – Conservative Woman.

Repetăm: „vaccinul are un dispozitiv care protejează proteina spike împotriva distrugerii imediate de către trup, pentru a promova răspunsul imun.”

Ce înseamnă asta? Înseamnă că proteina spike creată de vaccin persistă pe termen nelimitat, riscând o potențială reapariție în viitor, dacă apare un alt virus sau dacă sistemul imunitar este compromis? Oare oamenii care au fost vaccinați vor avea Sabia lui Damocles atârnată deasupra capului până în ziua în care vor muri?

Dr. Judy Mikovits crede că așa este. Mikovits crede că vaccinul covid-19 este o armă biologică concepută pentru a vă distruge imunitatea înnăscută și pentru a vă pregăti pentru apariția rapidă a bolilor debilitante și a morții premature. Și ea suspectează că mulți vor muri destul de repede. „Nu va fi «să trăiești și să suferi pentru totdeauna»”, spune ea. „Vor suferi cinci ani și vor muri”. – Mercola.com

Judy Mikovits

Este posibil? Am putea vedea o creștere fără precedent a deceselor în următorii câțiva ani direct legată de aceste vaccinuri experimentale?

Să sperăm că nu, dar fără date de siguranță pe termen lung, nu există nicio modalitate de a ști cu siguranță. Totul este un mare joc de ghicit, acesta fiind unul dintre motivele pentru care atât de mulți oameni refuză să se vaccineze. Iată mai multe de la dr. Bridle:

Sunt foarte pro-vaccin (a spus dr. Bridle), dar … povestea pe care urmează să o spun este cam înspăimântătoare. Aceasta este știință de ultimă oră. Există câteva informații cheie despre informațiile științifice pe care le-am aflat în ultimele zile, care au făcut legătura finală, așa că înțelegem acum – eu și câțiva colaboratori internaționali cheie – înțelegem exact de ce există aceste probleme cu vaccinul.

Una dintre acestea „este că proteina spike, singură, este aproape în întregime responsabilă pentru deteriorarea sistemului cardiovascular, dacă intră în circulație. De fapt, dacă injectați proteină spike purificată în sângele animalelor de laborator, acestea suferă tot felul de daune ale sistemului cardiovascular, proteina poate traversa bariera hematoencefalică și poate provoca leziuni ale creierului.

La prima vedere, acest fapt nu pare prea îngrijorător, deoarece injectăm aceste vaccinuri în mușchiul umărului. Presupunerea, până acum, a fost că aceste vaccinuri se comportă ca toate vaccinurile noastre tradiționale: nu merg în altă parte decât la locul injectării, așa că rămân în umărul nostru. O parte din proteină va merge la ganglionul limfatic de drenaj local pentru a activa sistemul imunitar.

Cu toate acestea – aici a intervenit știința de vârf și aici devine înfricoșător – printr-o cerere de informații din partea agenției de reglementare japoneze, eu și mai mulți colaboratori internaționali am reușit să obținem acces la ceea ce se numește studiul de biodistribuție. Este pentru prima dată când oamenii de știință au avut posibilitatea de a vedea unde ajung vaccinurile cu ARN mesager după vaccinare; cu alte cuvinte, este o presupunere sigură că rămâne în mușchiul umărului? Răspunsul pe scurt este: absolut nu. Este foarte deconcertant. Proteina spike ajunge în sânge și circulă timp de mai multe zile după vaccinare.” (Om de știință în vaccinuri: «Am făcut o mare greșeală» – Conservative Woman)

Au primit studiul biodistribuției de la japonezi? Adică FDA a pus în funcțiune aceste vaccinuri experimentale de „nouă tehnologie” înainte de a avea cea mai mică idee despre locul în care substanța din vaccin ar ajunge în organism? Dacă aceasta nu este neglijență criminală, atunci ce este? Doriți dovezi că autoritățile noastre de reglementare sunt controlate de industriile pe care ar fi necesar să le monitorizeze? Aceasta este dovada!

Iată câteva fragmente dintr-un articol de la Children’s Health Defense despre același subiect:

… în studii cheie – numite studii de biodistribuţie, care sunt concepute pentru a testa locurile în care un compus injectat se deplasează în trup și în ce țesuturi sau organe se acumulează – Pfizer nu a folosit vaccinul comercial (BNT162b2), ci s-a bazat pe un «surogat» ARNm care a produs proteina luciferază (*materialul producător de lumină din trupul unui licurici este oxidat și descompus cu ajutorul unei enzime numite luciferază).

Documentele de reglementare arată, de asemenea, că Pfizer nu a urmat practicile de management al calității standard în industrie în timpul studiilor de toxicologie preclinică ale vaccinului său, deoarece studiile cheie nu au îndeplinit bunele practici de laborator (BPL).

Implicațiile acestor descoperiri sunt că Pfizer a urmărit să accelereze cronologia de dezvoltare a vaccinului bazându-se pe presiunile pandemiei”, a declarat fondatorul și CEO-ul TrialSite, Daniel O’Connor. „Provocarea este că protocoalele, cum ar fi bunele practici de laborator, sunt de o importanță capitală pentru calitate și, în cele din urmă, pentru siguranța pacientului. Dacă s-ar omite astfel de pași importanți, analiza risc-beneficiu ar fi necesar să fie convingătoare.” („Pfizer a omis testarea critică și a ocolit standardele de calitate, dezvăluie documentele”, – Children’s Health Defense)

Să vedem dacă am înțeles bine: vaccinul covid a fost aprobat chiar dacă „Pfizer nu a urmat practicile standard de management al calității din industrie” și chiar dacă „studiile cheie nu au îndeplinit bunele practici de laborator?

Încă mai credeți că aceste vaccinuri sunt sigure? Ba mai mult, situația se înrăutățește.

… documentele obținute de oamenii de știință prin Freedom of Information Act (FOIA) au dezvăluit studii preclinice care arătau că partea activă a vaccinului (nanoparticule lipidice ARNm) – care produc proteina spike – nu au rămas la locul injectării și în jurul țesutului limfoid, așa cum au teorizat inițial oamenii de știință, ci s-au răspândit prin tot trupul și s-au acumulat în diferite organe, inclusiv în ovare și splină.” („Pfizer a omis testarea critică și a ocolit standardele de calitate, dezvăluie documentele”, – Children’s Health Defense)

Așa cum am arătat anterior, vaccinul era necesar să fie „localizat”, adică să rămână în zona în care a fost injectat. Dar această teorie s-a dovedit a fi greșită, la fel ca teoria că proteina spike ar fi un antigen bun. Există literalmente mii de decese și persoane vătămate care atestă „greșeala” teoriei respective și vor fi multe altele înainte ca această campanie să fie încheiată.

Iată mai multe citate:

Cercetările sugerează că acest demers ar putea duce la producerea de proteine spike în locuri nedorite, inclusiv în creier, ovare și splină, care pot face ca sistemul imunitar să atace organele și țesuturile, ducând la deteriorarea lor, și ridică serioase întrebări cu privire la riscurile de genotoxicitate și toxicitate reproductivă asociate cu vaccinul.” („Pfizer a omis testarea critică și a ocolit standardele de calitate, dezvăluie documentele” – Children’s Health Defense)

Deci, merge peste tot. Oriunde curge sângele, acolo se duce și proteina spike. Femeile tinere își doresc cu adevărat aceste proteine letale în ovare? Credeți că acest demers le va îmbunătăți perspectivele de a rămâne însărcinate sau de a da naștere copiilor în siguranță? Aceasta este o nebunie pe o scară care este inimaginabilă.

Codul genetic pe care îl transportă virusul conține inserții care fac «extrem de plauzibil» faptul că proteina ar putea să se plieze greșit într-un prion (cum ar fi cel responsabil pentru boala vacii nebune în anii 1980), provocând leziuni pe scară largă celulelor creierului și crescând riscul de afecțiuni precum Alzheimer și boala Parkinson” („Vaccinurile covid: preocupări care fac esențiale mai multe cercetări” – The Conservative Woman).

Sperăm că cititorii încep să înțeleagă cât de riscante sunt aceste vaccinuri. Este literalmente o chestiune de viață și moarte. După cum opinează dr. Bridle:

Știm deja de multă vreme că proteina spike este patogenă, este o toxină. Poate provoca daune în trupul nostru dacă ajunge în circulație. Acum avem dovezi clare că vaccinul în sine, plus proteina, intră în circulația sângelui.”

Odată ce se petrece aceasta, proteina spike se poate combina cu receptori de pe plachetele sanguine și cu celule care acoperă vasele noastre de sânge. Acesta este motivul pentru care, în mod paradoxal, poate provoca atât coagulare a sângelui, cât și hemoragii. „Și, desigur, este implicată inima, ca parte a sistemului cardiovascular”, a spus Bridle. „De aceea vedem probleme cardiace. De asemenea, proteina poate traversa bariera hematoencefalică și poate provoca leziuni neurologice.

Pe scurt, am făcut o mare greșeală. Nu ne-am dat seama până acum. Nu ne-am dat seama că prin vaccinarea oamenilor le inoculăm din greșeală o toxină.” – Conservative Woman.

Să trecem la subiect: acestea nu sunt vaccinuri; sunt un sistem de livrare de proteine spike. Din păcate, 140 de milioane de americani au fost deja injectați cu ele, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la o creștere dramatică a afecțiunilor medicale debilitante, care includ coagularea sângelui, hemoragii, boli autoimune, tromboză la nivelul creierului, accident vascular cerebral și infarct. Distrugerile umane cu care ne confruntăm acum sunt incalculabile.

A existat vreodată o amenințare mai mare pentru umanitate decât vaccinul covid?

Citiţi şi:
Fostul Președinte Pfizer avertizează despre pericolul noului lansat vaccin anti covid
Profesorul Christian Perronne despre vaccinul anti Covid-19: Există un risc real de a ne modifica pentru totdeauna genele…

yogaesoteric
1 iulie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More