UE a luat-o grav pe arătură. Aprobă gândaci pe bandă rulantă pentru hrana populației
Derapaj fără precedent al UE. Larvele intră în alimentația obișnuită
În numele Green Deal, Uniunea Europeană a decis să accelereze înlocuirea proteinei animale cu proteina gândăcească, autorizând, pe bandă rulantă, tot felul de greieri, gândaci și viermi, care vor intra în alimentația populației din statele membre. Cele mai noi alimente, oficializate în luna ianuarie 2023, sunt larva gândacului de făină (Tenebrio molitor), din familia gândacului de întuneric, și larva gândacului de bălegar (Alphitobius diaperinus), care vor intra, sub formă de pulbere, în aproape toate alimentele importate de România din UE.
Pentru că animalele au fost scoase responsabile de încălzirea globală, Uniunea Europeană se grăbește acum să le înlocuiască cu lăcuste, greieri, viermi și gândaci. Deși pare un pic SF pentru populația României, care ia în derâdere acest fenomen, vestea proastă este că insectele se vor regăsi în aproape toate alimentele importate din UE, dar și din afara acesteia.
Mai grav este că și procesatorii din țara noastră vor avea voie să folosească proteina din gândaci în orice aliment, iar obligația etichetării este o slabă consolare, alternativa fiind evitarea achiziționării produselor din magazine.
Larvele gândacului de făină sunt destinate consumului uman în întregime, nefiind eliminată nicio parte, cu o perioadă de repaus de minimum 24 de ore pentru a permite larvelor să evacueze conținutul tubului digestiv înainte de uciderea insectelor printr-un tratament termic. Acestea vor fi produse de compania franceză Ynsect NL B.V., sub formă congelată, de pastă, uscată și de pulbere.
Pâinea cea de toate zilele
Larvele de gândaci vor fi folosite pentru fabricarea unei liste foarte lungi de produse, printre acestea numărându-se batoane din cereale, pâine și chifle, cereale prelucrate și pentru micul dejun, preamestecuri uscate pentru produsele de panificație, produse pe bază de paste făinoase umplute, zer praf, supe, feluri de mâncare pe bază de cereale sau de paste, feluri de mâncare pe bază de pizza, fidea, gustări, chipsuri, precum și biscuiți și grisine.
Totodată, larvele gândacului de întuneric vor intra în compoziția untului de arahide, sandvișurilor condimentate, preparatelor din carne, înlocuitorilor de carne, înlocuitorilor de lapte și produse lactate, a produselor de cofetărie care conțin ciocolată, dar și a suplimentelor alimentare.
La fel ca și în cazul greierilor, eticheta produselor cu larve este necesar să conțină o mențiune din care să reiasă că acest ingredient poate cauza reacții alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la crustacee și la produse derivate din acestea, precum și la acarieni. În plus, larvele gândacilor de întuneric sunt interzise persoanelor cu vârste sub 18 ani!
Ce spun biologii
Biologul Andreea-Cătălina Drăghici, reputat cercetător la Muzeul Antipa, atrage atenția că Alphitobius diaperinus, gândacul de bălegar, a fost asociat cu probleme de sănătate la oameni. Gândacii produc benzochinone, folosite ca mecanism de apărare, iar chinonele pot fi periculoase pentru sănătatea umană atunci există expunere îndelungată la acestea.
„Poate fi important pentru persoanele cu alergii cunoscute la insecte să evite pe cât posibil expunerea la viermii mici de faină. Studiile arată că afecțiunile cauzate de Alphitobius diaperinus includ simptome de astm, dureri de cap, dermatită, angioedem alergic, rinită și eritem. Expunerea la vapori de chinonă poate duce, de asemenea, la conjunctivită și ulcerații corneene, iar chinonele produse de tenebrionide sunt suspectate a fi cancerigene”, ne spune biologul Andreeea-Cătălina Drăghici.
Mai mult, cercetătorii sunt obligați să poarte mănuși și măști de protecție în timpul studiilor efectuate asupra speciei Alphitobius diaperinus, iar spațiile în care se desfășoară acestea este necesar să îndeplinească anumite condiții de filtrare și aerisire.
Citiți și:
Făină de greieri mari din Ograda bunicii – Un magazin on-line din România comercializează produsul de propagandă al marii resetări alimentare la prețuri piperate
„Consumați insecte!”, ni se sugerează tot mai des în ultima vreme. Suntem reeducați să acceptăm meniul pe care elitele globaliste îl pregătesc pentru noi
yogaesoteric
4 martie 2023